Două paturi într-o roabă (pentru confortul nostru maxim)

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

Lung drumul, pe jos. Omul, drăguț – și-a luat roaba și a mers cu noi, să ne ajute. Vă imaginați scena: două tinere actrițe (cunoscute) și un domn boschetar la plimbare prin centrul Brașovului, cu două paturi într-o roabă. (Lorena Ciubotaru, despre aventurile unei tinere blonde! actrițe, la Teatrul din Brașov)

Lorena CiubotaruPoate nu genială, dar eram specială

O să încep cu începutul… La viața mea, de 43 de ani, am făcut multe. De la gimnastică la împletit bluze, croitorie și modelling, de la dansuri de societate la asistență medicală – ocupații ce au culminat cu actoria. Toate pe visare! Da, până și împletitul era o visare, pentru că speram la o pereche de „blugi piramidă” (sugrumați la gleznă și mai largi pe fund, aveau pe etichetă o cămilă și o piramidă) și am ajuns la două bluze, pe care mi le-am împletit singură, într-o săptămână. În cele din urmă am avut blugii, dar am căzut când jucam nouă pietre si i-am rupt. În genunchi! Asta e…

Dintre toate, actoria mi-a plăcut cel mai mult. Poate nu eram genială, dar eram specială. Mă făcusem blondă. Pe scenă, eram ca o mătură – înăltuță, slăbuță (49 kg) și… blondă!

Două paturi într-o roabă

Am multe de povestit despre viața de actor. Că a fost faină. Îmi amintesc de primul an de teatru, la Brașov. Luasem concursul, pentru că mă văzuse directorul la un alt concurs, la „Gala tânărului actor”. Eram frumușică. Nu blondă încă, dar aveam părul foarte lung. Și, ajungând eu la Brașov, am crezut că mă vor aștepta câinii cu colaci în coadă.

Ei bine, nu mă aștepta decât o cameră de teatru, de fapt o cabină, în care trebuia să stau cu încă cineva. Dar nu aveam pe ce, adică nu aveam paturi. Eu, mai descurcăreață, am făcut rost de două paturi, doar că trebuia să le luăm de la cineva. Bun. Dar cu ce? Așa că l-am rugat de domnul boschetar, posesor de roabă, care își făcea veacul pe la teatru, să ne ajute să ducem paturile, din Piața Sfatului până la Teatru. Lung drumul, pe jos. Omul, drăguț! Și-a luat roaba și a mers cu noi, să ne ajute. Vă imaginați scena: două tinere actrițe (cunoscute) și un domn boschetar la plimbare prin centrul Brașovului, cu două paturi într-o roabă.

Ca tabloul să fie complet, ploaia cădea, iar noi râdeam ca nebunele și făceam glume, spre uimirea cetățenilor care ne priveau cu gura căscată. Paturile au ajuns la destinație, pentru confortul nostru maxim.

De aceeași autoare:

Cel mai bine se mănâncă la Tarom

 

Vine mama la Amsterdam

Pernele din pene de gâscă

Oameni și șoareci sau fiecare țară cu animalele ei

Lucruri ciudate în Olanda

Cea mai bună poezie din clasă

Ce spaimă am tras de Sinter Klaas

Locuim într-un cartier foarte liniștit. Că așa e în Amsterdam

Dulceața de cireșe amare e surprinzătoare

Socializare în clasele primare (sau de vorbă la un papuc roz)

Moș Crăciun a încurcat cadourile din valiza bleu ciel

Aventuri la hammam – cum m-am distrat la spa în Turcia

Poveste cu un cort și un cuc, într-o pădurice din Olanda

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.