Elena Ene e medic rezident câștigătoare a unei burse de formare în electrofiziologie cardiacă invazivă la o clinică din Germania. Într-un an la Ludwigsburg a învățat cât alții în doi, s-a integrat rapid și a avut o ascensiune spectaculoasă. Aflați mai multe despre experiența germană comparativ cu cea românească sau chiar americană (Elena a practicat câteva luni și într-un spital din Chicago).
Elena Ene, în laboratorul de electrofiziologie din Germania
Elena Ene (29 de ani) este medic rezident cardiolog și locuiește în Germania, unde urmează un fellowship în Electrofiziologie Cardiacă Invazivă, la Klinikum Ludwigsburg. Am rugat-o să ne spună mai multe despre experiența germană, cum a luat această decizie, de ce Germania și nu SUA, despre diferențe și asemănări în munca de spital la București, Ldwigsburg și Chicago.
Deciziile în viață sunt o chestiune de timp
Încă de la intrarea în rezidenţiat mi-am dorit să efectuez o parte a formării mele în Cardiologie în sistemul medical german, motiv pentru care am decis să învăţ limba germană încă din primul an de rezidenţiat. Totuşi, am avut o reţinere de a pleca direct de pe băncile facultăţii într-un sistem cu totul străin, chiar dacă mai bun. Iar în următorii 3 ani, timpul a curs în favoarea mea. De cele mai multe ori în viață, deciziile sunt o chestiune de timp.
Cu echipa de la București
În primii 3 ani de rezidenţiat la Spitalul de Urgenţă Floreasca am avut prilejul să acumulez o foarte utilă şi variată experienţă în cardiologia clinică alături de doi oameni cărora le datorez foarte mult în formarea mea: doamna Profesor Maria Dorobanţu și domnul doctor Radu Gabriel Vătăşescu. Dna Prof. Dorobanţu mi-a descoperit şi mai departe încurajat dezvoltarea pasiunii mele, Cardiologia. Domnului doctor Radu Vătăşescu, pe care cu drag îl numesc părintele meu profesional, îi datorez ascensiunea mea pe drumul frumos, dar anevoios, al electrofiziologiei cardiace. Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o alături de domnul doctor a fost: „You will never walk alone!” (Nu vei fi niciodată singură, n.r.)
Legi scumpe într-o țară săracă
Într-un spital din România este foarte dificil să se construiască un program educațional de electrofiziologie din cauza lipsei resurselor. Materialele în acest domeniu sunt foarte scumpe, iar cele care vin prin programele naționale sosesc în tranșe. Și mai trist este că, deși România nu este o țară extrem de bogată, aici este interzisă legislativ de ceva vreme resterilizarea cateterelor. Există clinici în țările vest europene unde resterilizarea se practică și nu este împiedicată de vreo lege. Cu această lipsă temporară a materialelor nu m-am confruntat în Germania. Practic aceasta este o limitare în formarea unui tânăr electrofiziolog.
În 2014 m-am decis să aplic pentru o bursă de formare clinică de la Societatea Europeană de Cardiologie. Îndeplineam toate premisele. Deşi nu am avut speranţe prea mari ca o voi si obţine, cu o mare uimire mi-am citit mailul într-o zi de sfârşit de aprilie 2014 când am primit vestea că am câştigat una dintre cele 4 burse europene. Cumva reușisem să conving comisia că vreau să învăţ şi să aduc în ţara mea de origine protocoale eficiente de management al pacienţilor cu aritmii cât şi tehnici invazive noi de tratament al aritmiilor cardiace.
Pe drumul presărat cu flori
Datorită acestei burse am plecat în septembrie 2014 către Ludwigsburg, nu cu un sentiment de răzvrătire față de țară sau sistem medical, ci cu unul de speranță, bucurându-mă că sunt o câștigătoare și nu o învinsă.
În Germania am pășit practic pe un drum presărat cu flori și nu pe unul pietruit sau alunecos. La Ludwigsburg învăț tratamentul intervențional prin tehnici minim invazive al aritmiilor cardiace. Minunata echipă condusă de Profesorul Christian Wolpert pe care am găsit-o aici m-a integrat rapid și am avut astfel parte de o ascensiune spectaculoasă. Curba de învățare a acestor tehnici este dificilă, necesită cam 2 ani. Dar colegii mei nemți au facut ca totul să se desfășoare într-o atmosferă diafană și, în fiecare zi, la fiecare procedură invazivă, am avut sentimentul că alături de mine se află colegi cu experință și nu șefi sau superiori, dornici să mă susțină din cel punct în care eu nu mă mai puteam descurca singură. Am trăit exact ceea ce foarte frumos a expus de Albert Camus la lansarea doctrinei sale filozofice: „Don’t walk in front of me … I may not follow / Don’t walk behind me … I may not lead/ Walk beside me … just be my fellow”. Timpul liber am preferat să mi-l petrec tot în spital, învățând alte lucruri la care aș fi avut un acces extrem de îngrădit în țară.
Orașul perfect pentru mine
Ador landul Baden Wuerttemberg și în special Ludwigsburg. La Stuttgart a fost înființată prima uzină Mercedes Benz, deci prin prisma tradiției în construcția automobilelor este un oraș foarte dezvoltat. Pentru infrastructura și conexiunile sale, Stuttgart este un oraș perfect pentru mine. În Ludwigsburg se află Castelul de Rezidență, foarte frumos denumit „Barocul Înfloritor”. Potențialul și patrimoniul cultural al acestuia este valorificat la maxim. Locuiesc la 500 metri de grădinile castelului și cu mare drag ascult în fiecare week-end din balcon concertele care au loc aici. Cel mai dificil pentru un străin care se mută aici este acomodarea și înțeleregerea dialectului șvab al limbii germane. Practic este o a doua limbă germană cu care trebuie să te obișnuiești și să o înveți.
Acum sunt spre sfârșitul acestui fellowship, dar m-am decis să mă mai rămân un an în Germania, ca să învăț mai departe tehnicile de electrofiziologie avansată dedicate tratamentului fibrilației atriale și tahicardiilor ventriculare. După trimiterea aplicației și participarea la mai multe interviuri la diferite clinici, am fost acceptată la două clinici din Germania și una din Franța. M-am decis să merg la Clinica de Cardilogie și Chirurgie Cardiacă de la Bad Neustadt, o clinică de renume mondial, cu un număr de peste 1100 ablații pe an și preocupare continuă pentru cercetare în scopul optimizării tehnicilor în intervențional al aritmiilor.
Mi-aș dori foarte mult ca alături de colegii mei să reușim să întemeiem în România o școală de electrofiziologie.
Avem nevoie de specialiști acasă
Desigur că vreau și îmi doresc să mă întorc definitiv în țară. Electrofiziologi și operatori independenți cu formare avansată în România suntem foarte, foarte puțini. În Germania, Franța sau orice țară „din Vest” sunt suficienți specialiști care să îi trateze pe pacienți. În România este mare nevoie de electrofiziologi, de oameni formați care să îi trataze pe români de aritmii. Mi-aș dori foarte mult ca alături de colegii mei să reușim să întemeiem în România o școală de electrofiziologie. La fiecare generație de studenți sau printre colegii rezidenți am văzut an de an oameni foarte capabili, inteligenți și extrem de interesați de electrofiziologie. Dar din păcate nu au acces la un sistem educațional dedicat care să le susțină și fructifice interesul, pasiunea și munca în acest domeniu.
La Chicago
America e prea departe…
În Chicago am fost ca studentă, tot cu o bursă, pe care am câștigat-o în urma unui concurs destul de dificil – un examen cu întrebări de tip STEP 2 și un interviu în limba engleză. Am făcut în Chicago o rotație de pediatrie într-un spital guvernamental și o rotație de cardiologie într-un spital privat.
Experiența SUA a venit la momentul oportun. Eram între anul 5 și 6 de studiu la Facultatea de Medicină când trebuia să am un plan pentru ce voi face după finalizarea facultății. M-a ajutat mai degrabă să stabilesc ce nu îmi doresc. SUA ar fi fost pentru mine prea departe de casă. Civilizația americană contemporană este una extrem de mercantilă, chiar și relațiile interumane sunt privite ca un contract pe termen lung în care există negocieri, ofertanți și cumpărători. Benjamin Franklin a spus în lucrarea sa „Sfaturi pentru un tănăr om de afaceri, scrise de către unul în vârstă” că „timpul înseamnă bani”. Generațiile următoare nu au făcut decât să urmeze cu ambiție acest aforism. În Germania spunem „Zeit ist Gold wert – Timpul e valoros ca aurul”. O lipsă de individualitate, sentimentul de civilizație de împrumut – sunt concepte despre civilizație care nu mi-au plăcut și care se răsfrâng în viața de fiecare zi în America. De aceea am decis că SUA nu este destinația mea pentru desăvârșirea carierei. Cu toate acestea, Chicago „was my kind of town“ prin prisma activităților culturale și a amplasamentului geografiic, chiar pe malul lacului Michigan.
Pe de altă parte, într-o țară din Europa orice erudit va simți influența istoriei de milenii, greșelile istoriei care au schimbat mai apoi generații. Asta cu atât mai mult în Germania, care practic a fost nevoită sa renască prin forțe proprii din propria cenușă după cel de al doilea război mondial.
Spiritul german mi se potrivește mai bine
Seriozitatea binecunoscută a nemților înseamnă de fapt angajament, devotament și multă, multă muncă pentru proiecte pe termen lung – cele mai durabile de fapt. De aceea am ales Germania ca țară în care să îmi definitivez formarea, pentru că se potrivește spiritului meu „deutsch”. Și cel mai frumos a fost că până acum alături de echipa germană „I live the time of my life“.
Sfaturi pentru un rezident care lucrează în România
- Să aveți visuri și idealuri, nu doar scopuri în profesie. Banii nu sunt decât un mijloc.
- Să vă găsiți un mentor adevărat, alăturați-vă lui și urmați-i învățăturile.
- Nu devalorificați sistemul de rezidențiat românesc. Nu există nici în Vest unul perfect. Profitați că nu aveți 26 de pacienți pe secție de îngrijit, cum au colegii din Vest. Profitați de faptul ca aveți mai mult timp liber, citiți și dezvoltați-vă o pasiune pentru un anumit domeniu pe care s-o îngrijiți – ca pe o floare care vreți să înflorească – citind, făcând cercetare. Apoi veți vedea că floarea va face și fructe pe care cu drag le veți culege.
Foto: arhiva Elenei Ene
- Menopauza și problemele uroginecologice - March 14, 2025
- Ser probiotic pentru regenerarea părului - March 14, 2025
- Primark prezintă Rita Ora noua colecție de primăvară/vară 2025 - March 11, 2025
Comments