Em Sava, autoare: „Am venit în Canada cu limba română prin toate buzunarele și mi-am păstrat-o în suflet, ca pe o religie”

Absolventă a Facultatii de litere (Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca), Ela Mihu (mai cunoscută ca autoare sub pseudonimul Em Sava) a dus cu ea în Canada dragostea pentru cuvântul românesc, la care n-a renunțat nicio clipă, chiar dacă locuiește de 18 ani la Toronto.

În  țară, a fost profesoară de limba română la un liceu din Cluj, apoi a predat româna și pe meleaguri străine, la Școala Internațională. Face corectură de presă și de carte în limba română. Și scrie. O găsiți în reviste tipărite și online (Itaca din Dublin, ziarul Observator din Toronto,  Alchemia, o altă publicație în limba română din Canada, Catchy, La Revista) și pe blogul Sweet & Salty. În 2015 a publicat povestirea la cu tine si inima mea, în volumul colectiv Pastile de nesomn, al scriitoarei Corina Ozon, iar anul trecut a lansat un volum de proză foarte apreciat, Pași, împreună cu Radu Prodan (Axel).

Talentul ei, pasiunea pentru scris și atașamentul față de limba natală străbat oceanele și leagă românii de pretutindeni, cu fire nevăzute, pline de emoție. Am rugat-o să ne spună cum a plecat în Canada, ce face acolo și ce proiecte literare mai are, iar Em ne povestește…

Em Sava Pași

Em Sava sau zic Ela Mihu?

Am devenit Em dintr-o întâmplare, de fapt sunt inițialele numelui meu, iar Sava este satul bunicilor. Pe la sfârșitul lui 2014 mi-am deschis un blog, Sweet & Salty, pe care l-am semnat firesc, Sava. Cu pseudonimul meu, e o poveste. Mică fiind, mă visam pictoriță și mă vedeam semnând tablourile așa, pentru că am copilărit la Sava și iubesc mult colțul acela de rai. Em s-a adăugat când am deschis pagina de FB pentru că era nevoie de nume și prenume.
Ca autor, m-am obișnuit să mi se spună Em și îmi place. Mă identific cu aceste două litere. Partea funny e că unii nu știu dacă e nume masculin sau feminin.

Em Sava, Toronto, în costum național

selfie în costum național

În Canada, printr-o joacă a destinului

Am ajuns în Canada la sfârșitul lui aprilie 2001 și primul lucru pe care l-am observat aici, aproape cu panică, a fost acela că nu există liliac. Sigur că există, doar că înflorește în mai, primăvara venind aici ceva mai târziu. Oricum, la prima lor vizită, ai mei mi-au adus liliac din România și uite așa acum am în grădină două tufe: una din grădina casei părintești și una de la Sava.
Cum am ajuns? A fost o joacă a destinului. Soțul meu a venit acasă într-o zi cu un ziar foarte popular, unde era o rubrică ce calcula șansele de reușită pentru a emigra în Canada. I-am zis să nici nu se gândească. Dar m-a convins să răspundem întrebărilor. În numărul următor, numele noastre apăreau în ziar cu șanse excelente de reușită. Eu nu mi-am dorit niciodată să plec din țară, deși la ora aceea era nebunie. Foarte multă lume voia să plece și extrem de puțină lume reușea. Eu eram profesoară de limba română la un liceu din Cluj și-mi iubeam cu pasiune meseria. De fapt am venit aici, în Canada, cu limba română prin toate buzunarele și mi-am păstrat-o în suflet ca pe o religie.
În urma rezultatelor din ziar am fost invitați la un soi de prezentare a Canadei. Așa a început: dorința lui, tentația unei alte lumi, posibilitatea de a călători etc. Încet, încet m-am lăsat convinsă. Și, până la urmă, avioanele zboară în ambele direcții, ne-am gândit noi. Îmi place Canada. Îmi place stilul de oraș american format din zgârie nori de sticlă și betoane pe de o parte, parcuri-păduri dezlănțuite pe cealaltă. Îmi place diversitatea. Îmi plac multe lucruri aici, pentru că e o țară foarte frumoasă. De-atâția ani mi-a devenit și ea acasă. Ce îmi lipsește? Familia și prietenii lăsați la cealaltă acasă, în România.

N-am văzut Bucureștiul de foarte mulți ani, deși romanul „Pași” a avut două lansări de carte acolo, la Bookfest, chiar la apariție și în toamnă, la Gaudeamus. Pot să-ți spun, însă, cum se vede Clujul: ca un tărâm al lui „a fost odată ca niciodată”, pentru că multe amintiri de-ale mele se plimbă pe străzile lui.

Cea mai frumoasă meserie din lume

Cred că sunt un om adaptabil, poate genul acela enervant 🙂 care, dacă viața îi dă lămâi, face din ele limonadă. M-am adaptat ușor, pentru că la început era mirarea. E tare frumoasă mirarea. Descopeream, cunoșteam. Sigur că am bocit de câteva ori la superlativ, una din dăți fiind când am văzut „Moromeții” pe computer și am realizat că nu voi mai preda niciodată romanul respectiv. Ți-am zis: am avut cea mai frumoasă meserie din lume. Și aici am predat limba română la Școala Internațională, am făcut corectură de articole/carte în limba română, adică n-am lăsat niciodată cu totul din mână partea asta din mine.
Dacă ar fi să o iau de la capăt? Nu știu ce să-ți spun. La momentul acela am ales ceea ce am crezut că e corect pentru mine și familia mea. Nu cred că sunt mai fericită fiind în Canada, cum nu cred că aș fi fost mai fericită trăind în România. Peste tot iarba înverzește la fel și, practic, asta e bucuria omului. Pur și simplu așa a fost să fie destinul meu, al nostru.

Scrisul e ca în dragoste, îți așezi sufletul în formele fierbinți de aici și acum

Când scriu, mă scriu

Când scriu mă scriu, de aceea poate sunt și destul de cameleonică și abordez mai multe stiluri. Iubesc litera, cuvântul, dar nu am texte preferate. E oarecum ca în dragoste, îți așezi sufletul în formele fierbinți de aici și acum.

Legătura între București, Toronto și Dublin? Chiar limba română. E extraordinar de reală și palpabilă limba unui neam. Iar Revista Itaca e una din cele mai frumoase manifestări literare românești, un cuib de oameni talentați și inimoși care promovează scriitorii de limbă română din diaspora.

Em Sava autoare

Em Sava dă autografe la lanseara romanului „Pași”, în noiembrie 2018 la ToRo Fest, cel mai mare festival artistic românesc de pe teritoriul Canadei.

noiembrie de la ToRo Fest, lansarea romanului „Pași.”

În plan, o carte nouă. Și poate noi întoarceri…

Da, am o carte pe care o iubesc. Sper să apară în vara aceasta. E un proiect foarte drag, la care am muncit mult. E o poveste de viață ce vine din trecut, mai precis e povestea bunicii mele. Bunica a dus cu ea o taină mulți ani. Mi-a spus-o la un punct și m-a rugat să îi scriu cartea. Am scris la vremea aceea pe scurt povestea într-o broșurică. Ea a fost super fericită și așa a comunicat, indirect, familiei, apăsarea din sufletul ei. Dar în mintea și în inima mea a rămas acea promisiune făcută bunicii și am scris-o acum. E diferită de „Pași”. E îndrăzneață, zic eu, ca scriitură. Și are de toate: dragoste, istorie, dramă, note ilare, psihologice etc. Nu aș deconspira mai mult.
De întors, mă întorc periodic în România. Apoi iar mă întorc în Canada. Nu exclud ca într-o zi să nu mă mai întorc. 🙂

follow me

Mihaela Doina Radulescu

managing editor at 24life.ro
Jurnalist, cu experiență de peste 20 de ani în presă (BBC București, revistele Viva! și Avantaje), vă invit să vă bucurați de un jurnalism de calitate (interviuri, reportaje, știri, documentare) și promovare inteligentă (PR, copywriting, creative writing), de data asta pe 24life.ro. Motto: ”Life is an experiment. The more experiments you make the better”
Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.