Fără dogme (păcat de tricotat)

Acum vreo sută de ani, pe când copilul meu avea câteva luni, obișnuiam să ies cu el în parc. Copilul în căruț, eu pe bancă, la taclale cu „mămicile”. Pe vremea aia se numeau mame, dar asta este altă poveste. Și cam tot pe-atunci dădusem în patima tricotatului, mi se părea mie că fac o chestie grozavă cu doi pe față unul pe dos și alte două petrecute…

Fără dogme - tricotat și păcat de Sărbători

foto: pexels.com

Cum nu țineam cont nici atunci, cum nu țin nici acum, de datina strămoșească a sărbătorilor religioase, habar n-aveam când sunt acestea. Și chiar dacă aș fi știut, asta nu schimba cu nimic situația, pentru că ritmul meu de lucru era același – citit, spălat, călcat, curat, tricotat etc. Cu cititul se pare că nu e problemă în timp de Sărbătoare. Probabil că de citit se ocupau aceia care făceau și preceptele religioase, doar nu puteau să-și dea singuri reguli împotrivă. (Cam ca parlamentarii astăzi, care își stabilesc singuri salariile și pensiile). De aceea de ziua sfântului/sfintei poți citi liniștit, iar eu scriu cele de față…

Problema e cu spălatul, cusutul și celelalte, care sunt total interzise. Spălatul rufelor în zi de sărbătoare religioasă e un păcat capital, pentru care ai să dai seama, la un moment dat. Și se vede treaba că și cu tricotatul e la fel. Am aflat asta într-o zi de Sfânta Maria, stând cu copilul pe bancă în parc. Și tricotând. Vreo trei femei de bună credință m-au atenționat în fel și chip că NU TREBUIE să tricotez în ziua aceea. Una din ele m-a amenințat: „Ai copil, maică, nu te gândești!?…” La ce să mă gândesc, maică? A dat din mână a lehamite și a plecat scârbită de prostia mea și atitudinea provocatoare.

Îmi amintesc că am rămas cu gura căscată. Mă gândeam la asta zilele trecute, când am scris despre „dictatura oilor”. Cu aerul că îmi vrea binele, femeia voia să mă înregimenteze. Să fac așa cum credea ea că trebuie, invocând pronia. Nu doar să țin seama de valorile ei, dar să le apreciez și să le urmez întocmai. Altfel, mă amenința cu răzbunarea divină. Și nu de oricare răzbunare, ci una care să mă doară „capital”, pe măsura „păcatului”.

Și iată demonstrația felului în care preceptele religioase pot fi folosite ca pretext pentru dictatură. De ce să nu cos de Sărbători? Fiindcă d-aia!, e răspunsul.

De fapt, n-a fost niciodată despre Dumnezeu, ci despre oameni. Despre regulamentele impuse de ei, în numele credinței. Pentru că așa au avut ei chef. Probabil că asta cu odihna de sărbători o fi avut o explicație mult mai prozaică acum două mii de ani, când a fost inventată. Poate că le făcea bine oamenilor să mai lase munca din când în când și să sărbătoarească. Dar mai ales să meargă la slujba de Sărbătoare la biserică. Sau să țină periodic post, pentru că face bine la sănătate. Sunt reguli pe care le respect și le apreciez la justa lor valoare. Atâta vreme cât nu sunt la impuse. Cât nu mă ameninți cu o justiție superioară dacă nu le urmez. Cât nu mă plesnești cu orgoliul „credinței adevărate”, al „bunului creștin” și alte dogme de condus lumea. Regulile astea sunt numai bune de învrăjbit – vedeți cât de greu se pun de acord credincioșii cu sărbătorirea Sfintei Marii, ce să mai zicem de altele, cu adevărat importante?

Atunci ca și acum, în zilele de toți sfinții îmi văd liniștită de treburi, oricare ar fi acelea, cu convingerea fermă că spălatul, cusutul și tricotatul nu fac rău nimănui, în nicio zi. Nu atentează la integritatea niciunei ființe sau plante, nu jignesc pe nimeni, nu fac zgomot și nu poluează mediul. Indiferent de ce și în ce cred eu, sunt convinsă că Dumnezeu, Allah, vreun sfânt sau zeu au preocupări mai importante decât spălatul sau tricotatul meu. Cu atât mai puțin să dea nu știu ce pedepse inventate de oameni. Și că dumnezeirea e în fiecare din noi și în tot ceea ce facem.

Zilele de Sfinți au fost inventate pentru a-i sărbători pe aceia din jurul nostru care le poartă numele și a le ura viață frumoasă și îndelungată.

Mihaela Doina Radulescu
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.