- Lorena la chiropractician: „Mai prinzi tu pe mumă-ta la tine!” - March 23, 2019
- Rață olandeză pe varză murată din valiza cu tricolor - April 25, 2018
- Poveste cu un cort și un cuc, într-o pădurice din Olanda - July 17, 2017
Cine a spus că dacă stai la bloc în Amsterdam nu poți avea grădina de legume pe balcon? Micuță, drăguță, bio. Numai bună pentru o familie de trei persoane. În care să plantezi roșii și căpșuni. Doar că Lorena s-a gândit la familia ei și a uitat de șoricei…
De vreo doi ani ne-am mutat în casă nouă. Casa noastră. Mă rog, a băncii, până o plătim pe toată. Dar noi simțim că e a noastră. Frumos. Am fi vrut-o la ultimul etaj, că poate până acolo nu ajung șoarecii. Am luat la primul. Cu vedere la soare, să avem lumină în casă. Soare nu e decât iarna, de la 12:00 la 14:00. Deja mult. Dar e bine. Foarte multă liniște. Doar că…
foto: pexels
A venit fratele meu în vizită, cu familia, au petrecut și Paștele aici. Foarte frumos, chiar relaxant. Fratele meu e un IT-ist cunoscut, dar se pricepe la toate. Și îi place foarte mult grădinăritul. Și dacă tot îi place să planteze și să grădinărească, ce s-a gândit? Să-mi aranjeze o mică grădină de legume pe balcon… Foarte frumos. Bun. A plecat fratele meu cu familia și a venit mama. Să stea cu cățelul în timp ce noi suntem în concediu la soare, la mare. Fericită că o am pe mama cu mine, la mine, i-am arătat mândră grădina de legume făcută de fratele meu pe balcon. Tocmai îi explicam ce și cum a plantat acolo… când zăresc un șoricel printre straturi. Și în grădiniță – niște găurele. Mă gândesc că dumnealui a venit de la vecina, cu care avem balconul comun.
Răsadurile de roșii de pe balcon foto: Lorena Ciubotaru
Vine soțul de la serviciu, plimbăm împreună cățelul, urmează lecțiile de mate cu fiică-mea. Eu, cu mama prin cameră, cu treburi. Mama îmi face semn pe mutește, ca să nu deranjeze ora de mate, spre geamul ce dă în balcon. Șoricelul era foarte activ, căuta prin grădinița mea de legume – semințele. Eu, îngrozită de șoareci, înlemnesc. Răsadurile mele! La scurt timp mai apare unul mic, împreună cu mama, ceva mai mare. Trei, cu totul. Așteptăm să se sfârșească ora de mate și anunțăm soțul de apariția familiei șoricești. El, gospodar, ia otrava de șoareci și o cutie goală de șervețele și confecționează cursa. Pe urmă ne așezăm cu toții la geam să urmărim în direct masa de otravă și eventual decesul.
Mie parcă deja mi-era milă. Că sărăcuții de ei erau doar trei. În timp ce îi căinam au mai apărut doi mititei și încă unul mărișor. Pesemne, tatăl cu ceilalți doi copii. Și apoi încă alți doi. Acum erau în total 6 mici și 2 mari. Un spectacol de mare interes. Noi, cei patru din casă, stăteam aranjați la geam privind spre cei 8 din grădiniță, care mâncau tot ce prindeau. Au mâncat cam tot din grădinița mea, plus otrava.
Și crescusem roșiile dintr-o bucățică, vorba românului. Am făcut răsaduri, erau frumoase. Eram mândră de ele. Și poftim! Mai fă grădina! Poate pentru șoareci…
A doua zi am plecat în vacanță la mare lăsând-o pe mama cu animalele casei: un câine și familia de șoricei. Că au venit și în seara următoare. Și au mâncat tot ce mai rămăsese din răsaduri, plus otrava de culoare roz. Și în următoarele trei-patru zile, tot mai puțini. Din grădinița mea frumoasă au mai rămas un bostănel și o singură roșie. Păstrez grădinița, că vreau să mănânc bio. Că tot e la modă eco, bio. Am luat alte roșii. Răsaduri mai mari. Și căpșuni. Mă gândesc să-mi mai încerc o dată norocul cu legumele de pe balcon. Vă țin la curent. Acum vă las, ca am de salvat un pui de mierlă. Pe curând!
De aceeași autoare:
Comments