Ancu Dincă ne invită să gustăm legumele din grădina inteligentă. De ce inteligentă? Pentru că e alimentată cu energie de la propriile panouri solare și o eoliană, irigată automatizat prin sistemul picătură cu picătură, hrănită cu îngrășământ natural și cultivată cu soiuri autohtone. Un proiect fezabil? Recolta anuală este suficientă pentru o familie mare, iar ce prisosește se vinde celor interesați.
Grădina inteligentă aparține fizicianului Ancu Dincă, absolvent al Universității din Pitești, cu lucrări de cercetare în domeniul modulatorilor bio-fitoenergetici, publicate în reviste de specialitate în țară și străinătate. În 2007, dl Dincă s-a făcut fermier. „Țăran, nu fermier”, ne corectează el, susținând cu tărie condiția de „țăran” a românului stabilit la țară.

Ancu Dincă ne primește cu pâine și sare. Și țuica din dotare 🙂
Locul: Bolintin Vale, nu departe de albia Argeșului, unde dl Dincă a descoperit în 2007 o bucată de pământ acoperită de buruieni: „Pentru mine acesta a fost un indiciu important că pământul nu fusese infestat cu substanţe chimice.”
Terenul argilos în profunzime, nisipos între cernoziom și argilă, cu strat productiv de circa 30 cm, a permis realizarea unei fântâni cu apă permanentă care facilitează irigarea prin sistem picătură cu picatură a întregii suprafețe direct la rădăcina plantei. Apa este adusă la suprafață cu ajutorul unei pompe, este colectată în bazine de 500 l, apoi este trecută prin filtre de particule și filtru UV, pentru ca la consum să ajungă apa potabilă. Folosirea energiei eoliene, a panourilor fotovoltaice și panourilor solare asigură independența electrică şi reducerea consumului de gaze cu circa 60%.

Roșii cherry marca Ancu Dincă

Roșia românească a dlui Ancu Dincă crește într-o lună cât altele în 3

Vânătă graffiti
Dispunerea terenului oferă maximum de expunere solară, fiind orientat către sud. După ce l-am curățat de buruieni, am adus îngrășăminte naturale de origine animală, am macerat timp de 2 ani pământul pentru îngrășare si omogenizare, l-am arat si săpat”, a precizat prof. Ancu Dincă. „În Grădină nu am făcut rotația culturilor. Toate plantele se mușuroiesc toamna târziu (unde este cazul). Și avem trei mâţe adulte care au «grijă» de şoareci. Anul acesta ne-am îndeletnicit cu cultivarea de roșii, ceapă, usturoi, ardei gras, ardei iute, castraveți, vinete, varză. Iar din iarnă, am instalat un solar de 200 mp pentru a prelungi recolta anuală până spre sfârșitul toamnei. Pe lângă acestea avem căpșunile, zmeura, murele, goji si cătina. O bună parte a recoltei ajunge pe mesele clienților fideli, iar restul se transformă în conserve pentru iarnă. Iar din 2013 avem certificat/atestat de producător”.

Ardei iuți

Răsaduri

Vedere spre Grădină – in dreapta se văd o parte din panourile solare
Puii, curcanii, bibilicile și cele 14 prepelițe de la microferma de lângă Bucureşti sunt hrăniți numai cu uruială (furaje), obținută din cereale netratate. Nici o pasăre nu a fost vaccinată sau tratată cu hormoni. Dl Dincă spune că nu folosește substanțe chimice pentru stimularea plantelor, că îngrașă pământul cu bălegar, căruia i-a adăugat în ultimii ani deșeurile provenite de la găini și apa iazul din curte, vara populat cu pești.
Dacă vreți să gustați/cumpărați legume din Grădina inteligentă, o puteți face la Centrul de medicină naturală a dlui Ancu Dincă (str. Mănăstirea Putna, 17, Bucuresti-Sector 1, București), cu programare la telefon: 0788 234 425
Brânză de capră Made in Romania
Legumelor cu gust din Grădina inteligentă organizatorii le-au adăugat un alt ingredient inteligent: lactatele de capră „made in Romania”, lansate sub brandurile lactIQ și Zana.
Poate ați auzit sau nu, laptele de capră e mult mai sănătos decât cel de vacă. Are proprietăți antiinflamatoare naturale și crește capacitatea de metabolizare a fierului și cuprului din alimente, abilitate benefică celor care suferă de malabsorbție. Din punct de vedere structural, laptele de capră este mai apropiat de cel uman (decât laptele de vacă) și mai ușor de asimilat în organism decât cel de vacă, inclusiv de cei cu intoleranță la lactoză – 50% dintre cei care nu suportă lactate de vacă pot consuma lactate de capră. Are un conținut mai scăzut de grăsimi și un nivel mai ridicat de proteine și aminoacizi esențiali și un conținut mai ridicat de calciu, dar și de triptofan. Conține seleniu, un mineral care stimulează sistemul imunitar. Studiul China susține că laptele de vacă e cancerigen. Laptele de capră dimpotrivă, conform un unor studii, protejează împotriva cancerului de sân. Este o sursă bună de potasiu, mineral bun pentru sănătatea inimii. O cană de lapte de capră conține până la 500 mg de potasiu și doar 121,5 mg de sodiu, ceea ce poate preveni hipertensiunea arterială. Caprele au nevoie de mai puțin spațiu și mai puține furaje decât vacile, la o producție de lapte comparabilă, dar au nevoie de mai multă atenție și îngriire.

Pe platouul de lemn sunt feluritele tipuri de brânză de capră marca Zana. In prim plan sunt roșii cherry din Grădina Inteligentă, coapte în cuptor cu brânză de capră în mijloc și un oușor de prepeliță deasupra.
Vestea proastă e că laptele și brânza de capră sunt ceva mai scumpe decât cele de vacă. Vestea bună e că se fac și în România, la Elcomex Agroindustrial. Compania funcționează ca un business integrat, de la producerea hranei pentru capre până la producerea brânzeturilor gourmet. Deține 1.600 de hectare de teren arabil, un depozit de 16.000 de tone de cereale, în comuna Nicolae Bălcescu (Constanța), o fabrică de nutrețuri concentrate cu o capacitate de producție între 5 și 7 tone/oră, o fermă de capre cu un efectiv de 4.000 capre (din rasele Alpine French și Saanen Breed) și o fabrică de procesare produse din lapte de capră cu o capacitate de producție de 45-50 tone de lapte pe zi, pe trei fluxuri tehnologice.
Produsele sunt comercializate în supermarket sub brandul lactIQ, procesate din 100% lapte de capră, cu origine controlată și sunt recomandate de Bio România, ca fiind 100% naturale (ingredientele folosite sunt: lapte de capră, culturi lactice selecționate, cheag și sare, nu conțin conservanți sau alți aditivi). Din portofoliul de produse fac parte: lapte de capră, iaurt, iaurt de băut, sana, kefir, lapte bătut, brânzeturi lactice natur și cu diferite condimente, brânză aerată, telemea, cașcaval, brânză tip Halloumi și brânză în pastă tare (Caprigiano).
- Boho waves, pe val vara asta - March 18, 2025
- Colagenul, secretul tinereții. Cum îl putem regenera? - March 18, 2025
- Oreo ne invită la Minecraft Filmul, pentru distracție totală - March 17, 2025
Comments