Veronica Dondaș, de aproape 6 ani în Canada, povestește despre grădinița în Canada, cu bune și rele, din perspectiva unei mame a trei copii. Ea recunoaște că diferențele educaționale i-au produs un șoc, dar că unele lucuri minunate au convins-o că nu putea să găsească un sistem mai bun.
Veronica Dondaș
Veronica Dondaș este o româncă de 34 de ani, născută pe malul Dunării, la Brăila. Locuiește de aproape 6 ani în Mississauga, Ontario, Canada, dar rămâne „pentru totdeauna româncă”, cum spune ea. Prima dată a plecat în Canada în 2006, cu soţul şi fetiţa cea mare, însă nu a reuşit să se adapteze, aşa că s-a întors în ţară după doar trei luni. După alți trei ani, când avea deja două fetiţe, a plecat din nou, de data asta să definitiv. Acolo s-a născut cea de-a treia fetiţă. Toate trei merg la grădiniță și școală, așadar familia are o experiență triplă ca beneficiară a sistemului de educație canadian.
Veronica e absolventă de Drept, lucrează ca IT Project Manager și are două pasiuni: scrisul („încerc să aștern pe hârtie gândurile mele în ideea că vor ajuta și pe altcineva”) și… „prăjitureala”. O găsiți și pe blogul Clubului Rocateach Canada. Pentru 24life, Veronica Dondaș povestește despre grădinița din Canada și școala primară, cu bune și rele, din perspectiva unei mame a trei copii:
Am mers din grădiniță în grădiniță
Din punct de vedere educațional, sistemul de învățământ privat din Canada este fără cusur. Ceea ce lasă însă de dorit este partea de îngrijire a copilului, mai ales pe perioada grădiniței. Am avut un adevărat șoc atunci când am început să merg din grădiniță în grădiniță și am constatat că, atât la public cât și la privat, copiii nu au parte de lucruri elementare precum:
- posibilitatea de a se schimba de hainele de joacă și a se îmbrăca în pijămăluțe la ora somnului de amiază
- pătuțuri cu saltea (aici copilașii dorm pe niște chestii care seamănă cu niște tărgi joase, extrem de aproape de podea, descoperită (niciodată nu este acoperită de mochetă). De asemenea, copiii sunt lăsați să doarmă cu geamul deschis, motiv pentru care răcesc extrem de des)
- copiii sunt încurajați să stea pe jos – în „circle time” cum spun ei. Problema cea mare este că sunt încurajați să stea pe jos și afară pe asfalt, indiferent de anotimp! Îmi amintesc de o zi friguroasă de octombrie, în care copiii erau vizitați de pompieri – educatoarele îi aduseseră afară, ca să vadă mașina de pompieri și le spuseseră să se așeze pe jos, iar cu aceiași blugi cu care stăteau pe asfalt în fața grădiniței, urmau să și doarmă la prânz…)
- mâncarea servită copiilor este ceva mai bună decât cea din închisori – fish sticks, chicken burgers, supa de la cutie. Copilul nu are voie cu mâncare de acasă decât dacă are scrisoare de la medic prin care se confirmă ca respectivul copil are alergie la diverse alimente și i se recomandă mâncarea adusă de acasă. Trebuie să recunosc însă că există o mare atenție la copilașii cu alergii – în toate școlile din Canada (publice sau private) este interzis consumul alimentelor care conțin nuci (nuci, alune, arahide, migdale, alune de pădure, etc).
Dar sunt și lucruri minunate, care m-au încredințat ca din punct de vedere educațional nu aș putea să găsesc nimic mai bun.
Image courtesy of sattva at FreeDigitalPhotos.net
„Ce faceți voi la grădi toată ziua?” – „Lucrăm!”
Am experimentat două forme de învățământ privat: Montessori și clasic. La ambele forme, copiii poartă uniforme. Interesant este că nici la Montessori și nici la grădinițele private clasice, copiii nu au jucării. Venită din România, am fost șocată să constat că ei își petrec întreaga zi fără jucării. Mi-am întrebat micuța ce face ea la grădi toata ziua, și mi-a spus foarte serios: „noi lucrăm”. Ce lucrau? La Montessori erau rafturi, iar pe fiecare raft erau așezate diverse obiecte folosite pentru „Montessori activities”. Pe un raft puteai găsi de exemplu 2 castronele – unul gol, unul cu mărgele de diverse dimensiuni și o pensetă – copilul trebuia să mute cu penseta mărgelele dintr-un castronel în celălalt – activitate menită să le pregătească musculatura mâinii pentru scris.
Copiii învață totul prin joc – de exemplu, fetița mea a învățat toate oasele scheletului uman la vârsta de 4 ani, cu ajutorul unui proiect inedit: fiecare copil trebuia să folosească diverse tipuri de paste pentru a alcătui scheletul uman. Au folosit macaroane pentru oasele bazinului, spaghetti pentru tibie șamd. De asemenea, fac diverse experimente – așa au învățat despre eruptiile vulcanice tot pe la 4 anișori: într-un castronel de unică folosință construiesc un „vulcan” de plastilină, în interiorul vulcanului pun bicarbonat de sodiu peste care toarnă oțet ca să „erupă” și să se formeze „lava”. Tot la grădiniță învață cum să fie independenți – deprind ordinea în care trebuie să își pună hainuțele pe ei printr-un cântecel, învață să-și lustruiască ghetele, să coasa un nasture sau să își facă un sandwich.
Periodic, pompierii vin în vizită la gradiniță și le arata mașina lor, îi învață ce să facă în caz de incendiu și le aduc desene animate din care învață ce să faci și mai ales ce să nu faci în caz de incendiu.
La 6 ani, toți copiii știu să scrie, să citească și să socotească
La 6 ani, când primesc Diploma de Absolvire, copiii deja știu să scrie, să citească, sa socotească (adunări și scăderi cu numere naturale peste 1000, conceptele de înmulțire și împărțire, fracții și forme geometrice). Când copilul este înscris la școala privată (în clasa întâi) trebuie să dea un test și în funcție de rezultat este sau nu admis la școala respectivă. Clasele au în general între 10-15 copii, iar învățătoarea se schimbă în fiecare an. Desigur, la școală se pornește de la premisa că toți copiii știu să scrie și să socotească. Se pune foarte mare accent pe proiectele știintifice (care merg de la crearea unui deodorant natural care să nu fie dăunator organismului uman, până la realizarea de incubatoare cu costuri extrem de scăzute pentru copilașii din țările slab dezvoltate); pe concursurile de tip “Spelling Bee” și pe prezentări și discursuri pe diverse teme alese de copii. De asemenea, se pune accent pe competițiile sportive, concursurile muzicale și mai ales pe activitățile de voluntariat (care merg de la organizarea de campanii „anti bullying” până la strângerea de fonduri pentru familii defavorizate).
Un aspect foarte important și adesea enervant pentru părinți – ca mine, de exemplu – este că nu se încurajează concurența între copii
Un aspect foarte important și deosebit de enervant pentru părinți ca mine este acela că nu se încurajează concurența între copii – copiii nu știu ce note au colegii lor și sunt încurajați să fie într-o continuă concurență cu ei înșiși, încercând în fiecare zi să fie mai buni decât au fost în ziua precedentă.
Comunicarea cu profesorii în sistemul privat este extrem de facilă (spre deosebire de sistemul public) – părinții pot vorbi chiar și zilnic cu profesorii. De asemenea, fiecare copil are o agendă pe care îi sunt notate zilnic temele (care nu depășesc 1 oră cu tot cu studiul individual și care sunt în general terminate la școală, în cadrul programului de After School), observațiile profesoarei și răspunsul părintelui.
Copiii au examene trimestriale la 4 materii, începând cu clasa a treia. Materiile de examen sunt: engleză, matematică, știinte sociale, știință (o combinație de noțiuni de biologie, anatomie, chimie și fizică) iar din clasa a 5-a li se adaugă franceza, ca materie de examen. Notele sunt: Excelent, Foarte Bine, Bine, Satisfăcător și Nesatisfăcător. Nu exista noțiunea de Carnet de note, însă copiii aduc acasă testele (care sunt săptămânale!), iar la sfârșit de trimestru sunt trimise acasă așa zisele „rapoarte” care identifică o serie de noțiuni care au fost predate și nivelul de înțelegere demonstrat de copil.
Ceea ce este cu adevărat minunat la sistemul de învățământ canadian – fie că vorbim de cel public sau de cel privat – este faptul că fiecare copil este încurajat să se dezvolte în direcția pe care și-o doreste, că este privit cu respect dar, mai ales, este nediscriminat (din niciun punct de vedere – material, rasial, ori al performanțelor școlare).
Foto: arhiva Veronicăi Dondaș
Despre primele 8 clase în învățământul public din Canada: Nu au manuale acasă și nu poți urmări ce face copilul la școală zilnic…
Despre liceu și facultate puteți citi: De la 16 ani, adolescenții sunt aproape pe cont propriu. Relația părinte – copil are aici cu totul alte conotații
- Magia cristalelor naturale în Anul Șarpelui de lemn - January 23, 2025
- Psoriazisul se agravează iarna? Cauze și remedii - January 23, 2025
- Colorare profesională a părului la prețuri avantajoase, tot anul - January 22, 2025
Comments
3 Responses to “Grădinița în Canada pentru mine a fost un șoc”
Draga mea, te rog sa nu generalizezi pentru toata Canada. Poate la tine, in Ontario o fi cum spui tu, la mine, In Quebec, nu e asa . Asa ca ai grija cu dezinformarea!
Buna, sunt in Montréal de 10 ani, am avut un baietel la gradinita, acum e fetita mea si pot sa spun ca e o gradinita subventionata de stat unde copii au mancare preparata la bucatarie. Copii invata intradevar prin joaca si la gradinita au forte multe jucarii, atat la interieur cat si la exterieur. Vara li se pregateste si o mica piscina. Sunt binenteles sisteme diferite de invatamant. Eu sunt din Galati si ca fiecaruia nu ne-a fost usor sa ne adaptam. Diferenta am gasit-o si intre doua gradinite, ambele subventionate de stat dar una cu o directoare foarte sufletista si celalata gradinita cu un director care pur si simplu accepta sa li se puna filme la copii, parintii nu aveau voie sa intre in gradinita… Exemple mai sunt.
De acord cu tine, Sara. Sunt si eu din Quebec si o mare parte din ce se spune in articol nu se aplica aici. Cu titlul pe care il are, cred ca e scris doar pentru a face bani…nu stiu exact cum functioneaza, dar cu cat mai multi cititori cu atat reusesti sa aduni ceva banuti…Sistemul educational in Canada e diferit de la o provincie la alta.