Selfie
Irina De Braekeleer, de aproape 7 ani în lumea flamandă: în Belgia mă simt ca peștele în apă. Aflați povestea ei belgiană, ce îi place aici și ce urăște din tot sufletul, cum îi văd belgienii pe români și ce cred localnicii despre recenta migrație musulmană…
Irina De Braekeleer are 36 ani, este căsătorită cu un belgian și au împreună o fetiță adorabilă, de 6 ani. Familia locuiește într-un orășel din provincia East Flanders, a cărei capitală se află în Gent, unul din cele mai frumoase și cochete orașe belgiene, renumit centru universitar. Irina lucrează la Bruxelles, unde este specialist cercetător în domeniul educației permanente, cum îi place ei să se prezinte. În traducere liberă – learning specialist/consultant, denumire cam pompoasă pentru gustul ei, chiar dacă mai pe înțelesul nostru.
Belgia e o lume fascinantă, frumoasă și complicată, de care te îndrăgostești la prima vedere și așa rămâi și după ce o cunoști mai bine. Locuitorii ei nu sunt belgieni, cum glumește lumea, ci valoni (vorbesc franceza) și flamanzi (vorbesc olandeza). Despre diferențele dintre ei și asemănările care îi unesc, aflăm de la Irina De Braekeleer, de 7 ani în această țară micuță, dar extrem de importantă pe harta Europei…
Nu puteam dovedi ce știu și pot decât învățându-le limba
Am decis sa părăsesc țara natală pentru a-mi urma partenerul de viață, belgian de origine. Inițial am avut îndoieli mari, o parte dintre ele s-au dovedit bine întemeiate, altele complet false. Când am plecat, în urma cu șase ani, am fost conștientă că va trebui să pun punct, măcar și pentru un număr limitat de ani, carierei pe care o începusem în România, pentru care studiasem la facultate și pe care mi-o dorisem mult. Nu a fost ușor, însă nu am avut de ales. Știam că necunoscând limbile naționale ale Belgiei îmi va fi aproape imposibil să dovedesc ce știu și pot.
Am avut șansa să pot sta acasă o perioadă destul de lungă, să mă ocup de educația fetiței noastre și să investesc mai departe în educația mea, urmând cursuri de olandeză la universitate și continuând studiile la nivel post-universitar aici, la una dintre cele mai renumite universități flamande.
Îmi amintesc că, odată, o românca stabilită în Brussel (varianta flamandă a denumirii orașului Bruxelles) mi-a râs în față spunându-mi că sunt o femeie întreținută de soț, întrucât nu aveam încă un serviciu în Belgia, eram în plină perioadă de studii. Nu m-a deranjat deloc replica, pentru că eu știam mai bine cât de mult am muncit în toți acești ani, fără plată. În plus, jobul de mamă este întotdeauna unul cu normă întreagă și nu regret nici un moment că în cei mai sensibili ani am fost alături de fetița noastră și că i-am oferit sprijin in toate.
Singură printre vestici, nu m-am simțit niciodată singură
M-am adaptat cu adevărat când am început să le vorbesc limba, chiar și „stricat” în prima etapă. Olandeza nu e o limbă ușoară și mi-am dat 20 de ani să o pot învăța corect, cu toate finețurile. Mai am încă 14 ani la dispoziție și deja mă simt stăpână pe situație.
De la început am decis să nu interacționez cu prea mulți români stabiliți în Belgia, nu pentru că aș fi vrut să tai relațiile cu țara în care m-am născut, ci pentru că am vrut să interacționez cu cât mai mulți belgieni, să mă pot integra mai bine. Pot spune acum, după 6 ani – da, m-am integrat în Belgia, cel puțin în partea flamandă, unde locuiesc. Mama mereu îmi reproșează ca m-am „vestificat”, că am devenit precum „ei”. Nu știu dacă „am devenit precum ei”, am fost tot timpul așa sau doar am descoperit un mod de viață care mă atrage mai mult decât cel pe care îl aveam în România. Înainte să mă stabilesc aici, în afară de partenerul meu, familia lui și câțiva prieteni belgieni – nu cunoșteam pe nimeni. Pot spune că am fost „singură” printre vestici. Doar că nu m-am simțit niciodată singură.
Tată și fiică
„Răceala” e de fapt delicatețe și respect
Prima impresie despre țara lui Erasmus a fost una foarte bună și a rămas așa, deși câteodată simt că birocrația și dezordinea din mediul public tind să o concureze pe cea din România, chiar să o și întreacă pe alocuri. Prima impresie a fost că oamenii nu sunt deloc „reci”, așa cum „știu” mulți români din „auzitelea”. Marea majoritate a familiilor flamande sunt perfect normale, cu relații sănătoase între membrii ei. Oamenii au aceleași obiceiuri precum în Romania, însă cu un punct în plus pentru flamanzi, care își respectă intimitatea căminului conjugal restrâns. Soacra mea are nevoie de fiul ei în permanență, pentru treburi administrative mărunte, însă niciodată nu și-a permis să intervină în deciziile luate de noi, în familie. Și am sesizat că ea nu e un exemplu izolat, așa se poartă marea majoritate. Aici, românii ar avea ceva de învățat. „Răceala” vesticilor poate fi greșit interpretată prin lipsa de intervenții brutale din partea părinților în casa copiilor, la rândul lor adulți.
Flamanzii nu se bagă neinvitați în sufletul omului, dar îți pot fi buni prieteni dacă reușești să spargi gheața…
Referitor la „răceala” vesticilor, îmi vine în minte un exemplu legat de săptămâna petrecută în spital, la maternitate, când s-a născut fetița mea. Toți medicii, asistentele și personalul de îngrijire știau că în rezerva “X”, doamna De Braekeleer nu vorbește olandeza, pentru că la vremea aceea nu știam nici măcar să salut onorabil în olandeză. Din momentul în care intrau la vizită deja vorbeau în engleză. Îmi amintesc că una dintre infirmiere era atat de „mămoasa” și de caldă că mi-au dat lacrimile când am părăsit spitalul. Experiența asta atât de fericită m-a făcut să mă acomodez extrem de ușor și să îi accept pe belgieni foarte repede. Este foarte adevărat că flamanzii nu se „bagă în sufletul omului” neinvitați. Atâta vreme cât tu nu faci un pas spre ei, nici ei nu fac prea mulți pași către tine. Dacă reușești să spargi gheața, atunci se pot lega prietenii adevărate. Sau dacă nu prietenii, măcar relații respectabile.
Deși Belgia nu este o țară de dat exemplu în ceea ce privește politica de „customer service”, impresia mea este că oamenii zâmbesc mai mult decât în România. Este foarte posibil ca una dintre explicații să rezide în standardul de viață, avantajul fiind în curtea lor, de data asta, pentru că, în medie, sunt printre cei mai bogați europeni. Una peste alta, impresia rămâne.
Gunoiul face diferența
Cel mai comic exemplu de adaptare la obiceiuile locale mi s-a părut trierea gunoiului menajer. Aici avem 4 feluri de gunoi: gunoi menajer nereciclabil (pe care îl depozităm în pungi galbene), gunoi reciclabil de tip mase plastice (depozitat în pungi albastre speciale), sticle, pentru care avem containere separate unde triem sticlele albe de cele verzi și de cele brune, la care se mai adaugă și hârtia. Am învățat rapid partea cu sortarea, îmi amintesc cum mama îmi povestea amuzată că, după mai multe vizite în Belgia, făcea același lucru și în România, unde vecinii începuseră să o privească oarecum straniu. Obiceiurile bune se învață repede și odată învățate nu se mai uită. Mi-ar plăcea să aud că și în România se fac pași importanți în sensul ăsta. Interesant este că nici valonii, de exemplu, nu sortează gunoiul. Între cele două comunități (flamandă și valonă) există multe diferențe culturale, deși impart aceeași țară.
Studenții români – în topul celor mai buni
Românii din Belgia sunt priviți în general mai bine decât în alte țări. În construcții sunt mâna de lucru ceva mai ieftina decât belgienii, în IT sunt de top, iar mulți studenți romani veniți aici prin programele Erasmus se clasează de câțiva ani în topul celor mai buni studenți străini. Studenții români sunt priviți în general ca serioși și muncitori, iar profesionistii din cartierul European sunt văzuți foarte bine. În foarte multe firme de consultanță în domeniul afacerilor publice, în zona de lobby, pe poziții cheie – se găsesc români. Percepția mea este că cel puțin flamanzii ne plac mai mult pe noi românii, decat pe polonezi, de exemplu. Dar repet, este doar percepția mea.
Interacționez (prin natura profesiei) cu mulți expati de pe toate continentele și am remarcat că nu suntem în ochii lor nicidecum buba Europei, cum ne place să ne plângem adesea. Oamenii te acceptă aici prin ceea ce faci, așa că dacă ai șansa să le demonstrezi de ce ești în stare ai mari șanse să te integrezi. Extrem de important este să le arăți aprecierea față de cultura lor prin învățarea limbii. Până la urmă este de bun simț să înveți limba unei țări și să îi respecti obiceiurile dacă vrei să te integrezi în ea.
Bere, ciocolată și cultură
M-am obișnuit foarte repede și cu stilul alimentar și cel de viață – cine nu s-ar obișnui să mănânce waffels și ciocolata cea mai fină sau sa guste dintr-un sortiment bogat de bere (peste 2000 de feluri), cu care, pe buna dreptate, belgienii se mândresc. De fapt, asta îi și unește pe flamanzi și valoni: berea, cartofii prăjiți cu maioneză, și ciocolata. În rest rămân două culturi diferite, iar eu – fana flamanzilor.
Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult în Belgia este că ai ce să faci în timpul liber cu familia și copiii. Există parcuri dedicate, parcuri familiale, enorm de multe activități educative pentru copii. Practic, Belgia este o țară minunată în care să îți crești copiii. Dacă ne uitam și după ultimele rezultate ale testelor PISA, Belgia are unul dintre cele mai performante sisteme de învățământ, cel puțin pe segmentul de vârstă 8-12 ani, unde obțin cele mai bune rezultate comparativ cu alte țări europene.
Îmi mai place Belgia pentru anticariatele minunate din toate orașele mari; pentru artă, cultură, pentru iarba veșnic verde, pentru sătucele perfect conservate, curțile minunate; pentru bere, pentru căpșunile cu gust de căpșuni, pentru minunații cartofi prăjiți; pentru că mi-a oferit șansa să mă integrez și mă lasă să o iubesc în continuare.
Belgia are unul din cele mai performante sisteme de educație și aici sunt cele mai frumoase orașe din lume…
Îmi place enorm Belgia pentru că aici se găsesc cele mai frumoase orașe din lume – și nu, Brugge nu este pe lista mea de favorite, pentru simplul motiv că este plin de turiști. În plus (mulți turiști nu știu) Brugge nu este un oraș autentic, ci reconstituit și reconstruit integral (cel puțin centrul) în ultimii 50 de ani. Dintre perlele belgiene nedescoperite de turiști, mentionez: Diest, Lier, Hasselt, Hingene (Bornem), Mechelen. Și desigur, Gent, capitala provinciei Flandra de Est, în care locuiesc și eu. Gent este un oraș superb, cu tineri frumoși și oameni educați, un centru universitar de excepție, un oraș al artei și creației. Nu uitați dacă vizitati Gent-ul să vorbiți în engleză și nu în franceză cu localnicii, pentru că aceștia sunt destul de sensibili la problemele culturale cauzate de limbă. Chiar mai sensibili și decât locuitorii orașului Antwerp, din acest punct de vedere.
Iubesc Belgia pentru amețeala din administrație, care îmi amintește în fiecare zi de România; pentru că trenurile au întârziere în fiecare zi, dar compania feroviară nu se scuză niciodată pentru disconfortul creat; pentru cum se urăsc flamanzii și valonii între ei, până la sânge, dar se iubesc brusc atunci cand câștigă naționala meciuri importante.
Unele din fostele perle ale Brussels-ului aduc acum cu periferia Rabat-ului
Părerile sunt împărțite în ce privește recenta migrație a refugiaților din Libia sau Siria. Flamanzii nu o privesc cu ochi buni și din păcate au și motive. În Belgia vin străini de mai bine de 30 de ani, însă musulmanii sunt cei care fac cele mai mici eforturi să se integreze. Cum spuneam, flamanzii sunt sensibili la folosirea limbii – dacă faci eforturi să o înveți, deja ești pe calea cea bună. Dar exemplele de până acum nu sunt în favoarea imigranților musulmani. În plus, Belgia primește amenințări cu atentate permanent, cele mai multe venind de la luptători ai Statului Islamic, de cetățenie belgiană, cu origini nord-africane sau siriene. De curând, incidentul din trenul Thalys (pe ruta Amsterdam-Paris în care militari militari americani au imobilizat un bărbat puternic înarmat care a deschis focul, într-un atac aparent terrorist) a mai picurat venin în pahar. E greu să accepți ca flamand că zone ale Brussel-ului cândva locuite de flamanzi au fost distruse complet de valul de imigranți din anii ’90 și până acum. Practic, o serie de cartiere în trecut perle ale Brussel-ului, aduc în prezent a cartiere de la periferia Rabat-ului.
E greu să accepți ca flamand că zone ale Brussel-ului au fost distruse complet de valul de imigranți din anii ’90
La nivel de declarații politice, liberalii belgieni încep să îi copieze pe cei din partidul naționalist flamand condus de primarul Antwerpen-ului – ca urmare, nu va fi simplu deloc. La momentul actual, guvernul federal e format din așa numita coaliție suedeză (datorită culorilor simbol ale partidelor componente: albastru și galben). Din discuțiile cu flamanzii din mediul apropiat – colegi, prieteni sau familie, cei mai mulți înțeleg situația nefastă a refugiaților, însă așteaptă de la liderii politici ca fenomenul să fie tratat cu seriozitate, nu cu „naivitate”. Ca idee, cetățenii belgieni ca și toți angajații din Belgia, indiferent de naționalitate, plătesc cele mai mari impozite pe salarii din Europa…
Singurul lucru pe care îl urăsc aici e vremea
Prin Gaasbeek, locul favorit de jogging
Îmi este teamă de cuvinte mari, de aceea nu am să spun că nu mă voi întoarce în țară niciodată altfel decât în vizită, pentru că nu știu ce va oferi viitorul, însă nu am planuri în sensul acesta în acest moment.
România îmi place mult pentru multele lucruri bune pe care încă le are și pe care mulți le ignoră, însă caminul meu este aici, acum. Sigur că îmi este dor de familie și de oamenii dragi rămași acolo, dar distanțele au devenit atât de relative încât nu sufăr deloc. Deocamdată în Belgia mă simt ca peștele în apă. Cu o precizare, pe care o văd necesară: dacă urăsc ceva din tot sufletul în țara asta care m-a adoptat și m-a acceptat, este ploaia și multele zile la rând cu cer gri. Noroc ca există berea cea mai bună care să ne facă să mai uităm de vremea capricioasă și mohorâtă…
- Peptidele, miracolul noilor lansări Paula`s Choice - January 17, 2025
- Olive Bliss de la Sabon și forța vindecătoare a măslinelor - January 16, 2025
- Ortopedia adaptivă, în premieră în România - January 13, 2025
Comments
2 Responses to “În Belgia mă simt ca peștele în apă”
buna Irina,
si eu locuiesc de 2 ani in Belgia, dar din punctul meu de vedere situtia sta altfel. inca din decembrie 2013 de cand am ajuns in flandra, in Staden mai precis,am inceput sa imi caut o chirie, oamenii de la agentii fiind foarte rai si neacordand chirii romanilor, lucru care mi l-a spus in fata chiar un consultant de la o agentie. am asteptat si am cautat timp de 3 luni incontinuu, pana la urma am gasit o familie de belgieni draguti la vreo 55-65 de ani care ne-au inchiriat apartamentul lor, conditii de mijloc, probabil daca nu era asa nici nu ni-l inchriau. Apoi vazandu-ma la casa mea, cu ghilimelele de rigoare am inceput sa caut servici …normal ca nu se gaseam nimic…am tot incercat timp de 4 luni la toate agentii si pe toate site-urile posbile pana cand am gasit un loc de munca in ture la o fabrica de legume, munca de jos, am muncit acolo ca un sclav si am facut lucruri pe care nu ma gandeam ca am sa le fac vreodata in viata mea( am ajuns sa fac munca de barbati la un moment dat, adica ridicam cutii de 10 kg si faceam cu ele paleti mai inalti ca si mine), aveam o sefa franceza care pur si simplu is batea joc de romani si de polonezi in special. Am lucrat la fabrica asta timp de un an timp in care am urmat cursurile de integrare si de flamanda , lucru care nu a fost usor mai ales ca schimburile erau in felul urmator dimineata de la ora 5,30 pana la 13,30 si scoala o urmam de la 18,00 la 21,00 iar schimbul 2 era de la 13,30 la 21,30 iar cursurile de dimineata de la 8,45 la 11,45. in timpul cat am lucrat in aceasta fabrica am incercat continuu sa gasesc alt serviciu,mai ales ca limba am inceput sa o rup inca din prima luna( in sensul ca sustineam, intradevar cu dificulatate, un interviu) dar nu am avut noroc. Dupa un an de zile, intr=o zi cand eram la lucru m-am simtit foarte rau si sefa nu a vrut sa ma lase sa plec acasa asa ca am plecat…defiitiv( am zis ca sanatatea mea e pe primul plan). am stat o saptamana jumate acasa cu raceala la plamani timp in care am cautat pe internet locuri de munca. dupa o sapt jumate am fost la mai multe interviuri in care am intalnit ca raspuns doar nu, iar urmatoarea zi norocul mi a surus si am fost acceptata sa lucrez intr-un abator, asta doar fiindca stiam limba flamanda, deci totusi cursurile mi-au ajutat la ceva. am inceput sa lucrez dupa 3 zile , aici e mult mai bie decat in fabrica de legume dar totusi cei 80 la suta din fracezii si arabii care lucreaza aici sunt priviti mult mai bine decat mine care vorbesc 5 limbi straine printre care si flamanda si am si o facultate de management absolvita cu note bune si mai ales imi vad de treaba mea pe care o fac f binem, de ce sunt ei priviti mai bine? nu stiu si chiar nu inteleg, Eu ca romanca sunt tratata mai prost decat ei( un sef chiar spunandu-mi ca sunt retardata pt ca nu am inteles expresie vb in dialect, la care m-am opus si i-am spus cate limbi stiu sa vb si ca totusi am o facultate fata de el care are doar liceul si vb doar limbile oficiale adica franceza si flamanda. de at el mi-a vb cu respect)
Imi pare bine ca pt tine nu a fost asa ca pt mine,dar ce am vrut sa spun cu istorisirea mea este ca 99 la suta o duc ca si mine si 1 la suta au avut noroc ca si tine, asta am dedus din relatarile tuturor romnilor cu care am interactionat. Ar mai fi multe de spus dar nu vreau sa te plictisesc sau sa ii sperii pe ceilalti cititori. Si ca sa spun si un lucru de bine, cu toate relele care sunt, totusi este si un bine si anume banii. De cand sunt aici am reusit sa imi pun bani frumosi deoparte si chiar mi-am cumparat o masina. Si chiar daca am italnit oameni rai in magazine la spitale sau in alte locuri sunt totusi si oameni cumsecade care nu ne privesc ca pe niste extraterestrii. Sper cu timpul sa fie mai bine si pt mine si iubitul meu, desi nu am planuri sa mai raman, decat vreo 2 ani (daca ajuta bunul Dumnezeu). o seara buna si toate cele bune.
Scz greselile daca sunt dar am scris la graba.
Alexandra.
Citind povestea de viata a Irinei ma regasesc perfect in poveste.
Un singur sfat ii dau persoanei: sa nu se limiteze si sa aiba contact doar cu familia sotului si prietenii lui. Acelasi lucru am facut si eu.
Am ajuns in situatia in care relatia nu a mai mers cu sotul si a plecat, netinand cont ca suntem casatoriti si ca aveam o casa impreuna. (apropo, belgienii nu au valori si principii puternic inradacinate despre casatorie). Cand nu mai merge, lasa tot in urma sau impart tot juma -juma si gata, fara remuscari sau compasiune.
Nu vreau sa imi aduc aminte prin ce situatii emotionale am trecut si prin ce agonie. De ce? Pentru ca dintr-o data m-am trezit ca eu nu aveam pe nimeni in Belgia. Am avut noroc ca am cunoscut o doamna romanca si mi-a fost de foooarte mare ajutor suportul ei moral. In Romania nu aveam de gand sa ma intorc. Daca nu era ea, cred ca as fi innebunit.
Inca imi este greu, pentru ca in alta tara nu iti faci prieteni hop poc ca in Romania. Si eu stau departe de romani, dar in situatia de fata am cam inceput sa caut si cateva prietenii cu romanii.