Înălțimea, indiciu de sănătate și longevitate

Măsoară-ți periodic înălțimea. Cu toții știm că pierdem din înălțime câte puțin după 40 de ani, dar nu știm că viteza cu care ne micșorăm este un indiciu major de evaluare a sănătății și a gradului de îmbătrânire. Cercetări recente arată că scăderile importante în înălțime sunt legate de riscuri mari pentru sănătate și durata vieții. Ce înseamnă scăderi importante? Vezi în articol.

foto: Pexels

Pierderea în înălțime e legată de creșterea mortalității

Un studiu realizat de cercetătorii japonezi și publicat în 2012 de US National Institutes of Health a ajuns la concluzia că o scădere de peste 2 centimetri în înălțime după vârsta medie (femei și bărbați deopotrivă) este un factor de risc de deces prin boli cardiovasculare și respiratorii. Studiul s-a desfășurat pe parcursul unui an (1994-1995) și a cuprins 2500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 47 și 91 de ani, a căror stare de sănătate a fost urmărită până în 2003. Riscul de deces a fost evaluat luând în considerare un model standard, în funcție de sex, stil de viață, fumat, consum de alcool, nivel de colesterol, tensiune arterială, boli asociate etc. În perioada menționată s-au înregistrat 302 decese în total, 46 determinate de afecțiuni coronariene și infarct, 58 de boli respiratorii (inclusiv pneumonie) și 132 de cancer. Legătura dintre scăderea în înălțime și creșterea riscului de deces s-a păstrat chiar și după ce din studiu au fost excluse cazurile de deformări vertebrale (adică variații mari în înălțime).

Un alt studiu, desfășurat în Hong Kong, a urmărit evoluția a 4000 de persoane (media de vârstă 72 de ani) pe durata a 4 ani. Cercetarea a demonstrat că aceia care au continuat să scadă în înălțime peste 2 cm au avut cele mai multe probleme de sănătate și un risc mai mare de deces în următorii ani. La bărbați, problemele de sănătate asociate cu scăderea în înălțime sunt fracturile și decesul prin boli respiratorii, iar la femei – pierderea osoasă și fracturi. Concluziile studiului se păstrează și la vârste mai tinere.

De ce scăderea în înălțime ne omoară?

Mecanismul exact al acestei legături nu este cunoscut, încă. O explicație posibilă ar putea fi osteoporoza, cunoscută drept cauză a pierderii în înălțime, dar și factor de risc pentru deces prematur. Dar scăderea în înălțime determinată de osteoporoză este mai mare de 6 cm, adesea însoțită de fracturi vertebrale. În studiile de mai sus, chiar și o scădere de doar 3-4 cm în înălțime a determinat un risc crescut de deces. Cu cât mai mare scăderea în înălțime, cu atât mai mare este riscul de boli cardiovasculare, diabet, cancer și boli respiratorii cronice.

Cercetătorii nu au reușit să găsească o legătură directă între pierderea în înălțime și precursorii bolilor coronariene, cum sunt hipertensiunea, nivelul ridicat de colesterol, inflamația sau diabetul.

O posibilă explicație ar putea sta în piederea tonusului muscular, ce apare odată cu vârsta. Sarcopenia (pierderea de masă musculară) este cunoscută ca factor predictiv al mortalității și este asociată cu scăderea în greutate, niveluri scăzute de albumină (subnutriție), inactivitate fizică, boli pulmonare cronice și limitare a mobilității.

Dar specialiștii ne oferă și o altă posibilă explicație, în care chiar pierderea în înălțime ar putea fi cauza problemelor de sănătate. Ea ar putea afecta funcționarea sistemelor respirator și gastrointestinal, determinând pierderea apetitului, un aport nutritiv deficitar și pierdere în greutate. Este posibil ca reducerea înălțimii să ducă la compresia cutiei toracice, așadar și a plămânilor și inimii, ceea ce ar putea determina un aport insuficient de oxigen și limitarea acțiunii inimii, de a pompa sânge oxigenat în tot corpul.

De ce devenim mai scunzi, cu vârsta?

Pierderea în înălțime este legată de schimbările musculare, articulare și osoase, în special vertebrale, ce apar după 40 de ani și continuă restul vieții.

Ea poate fi determinată de schimbările de postură, sedentarism, piciorul plat și eventuale fracturi vertebrale, în caz de osteoporoză. Totuși, câteva schimbări cheie legate de vârstă contribuie suplimentar la această scădere. Cei mai mulți cred că sarcopenia, pierderea musculară, este factorul determinant. Scăderea tonusului mușchilor scheletici (mușchi striați, care mențin poziția corpului și asigură deplasarea) afectează toate persoanele trecute de 50 de ani și se accelerează după 60. După 50 de ani, pierderea de masă musculară este estimată la 1-2% pe an. După 60 de ani, pierdem 3% din mușchi pe an, 5-13% dintre cei de 60-70 de ani suferind de sarcopenie.

Concluzia? Pierderea masei musculare odată cu vârsta este factor de risc pentru decesul prematur. Mușchii nefolosiți se „topesc”, ducând la pierdere în greutate și pierdere osoasă și articulară, pierderea integrității structurale, probleme de postură și echilibru, toate asociate cu un risc crescut de fracturi, probleme de sănătate și risc de deces prematur.

Un alt factor implicat în pierderea în înălțime poate fi diminuarea hidratării țesutului discurilor intervertebrale. După 25 de ani, acestea încep să piardă din consistență și dimensiuni.

Un efect nedorit al scăderii în înălțime apare și asupra cavităților corpului, care trebuie să fie flexibile, pentru a permite funcționarea liberă a organelor din interiorul lor. De aceea starea cavităților este foarte importantă pentru sănătate. Unul dintre promotorii acestei teorii a fost Joel E Goldthwait, ortoped american care a trăit pe la 1900, scria în Body Mechanics in Health and Disease, că multe boli cronice pot fi cauzate de proasta funcționare a unui organ, la rândul ei determinată de o postură defectuoasă și „descentrarea” corpului, pe termen lung. În zilele noastre, adepții acestor teorii sunt osteopatul britanic Leon Chaitow și cercetătorul canadian Wolf Schamberger, profesor de medicină sportivă la University of British Columbia, Vancouver. În lucrările sale despre sindromul malalignment, Schamberger arată că schimbările biomecanice duc la asimetrii musculare și tensiuni, afectare articulară și probleme de sănătate, în general.

Ce face medicina spațială

Nu, nu e vorba despre medicina din spațiul extraterestru, ci de cea a relațiilor structurale din corp, cu accent pe țesutul conjunctiv (fascia) sau de legătură, responsabil de menținerea legăturilor dintre toate părțile noastre componente. Termenul a fost introdus de Tom Myers, în cartea sa Anatomy Trains: Myofascial Meridians for Manual and Movement Therapists. Distrugerea rețelei de țesut de legătură duce la tensiuni structurale și adesea este cauza durerilor, uneori la mare distanță de locul în care s-a produs distrugerea. De aceea, tratarea simptomului, respectiv la locul durerii, se dovedește adesea ineficientă, cauza durerii aflându-se în cu totul altă parte. Medicina spațială se concentrează pe restabilirea sănătății prin refacerea integrității țesuturilor de legătură și eliminarea modelelor de tensiuni cronice din corp. Yoga, Pilates și mișcarea în general sunt răspunsul. Cu ajutorul lor ne putem menține o postură corectă și o bună comunicare între structurile corpului, ceea ce înseamnă o mai bună funcționare a sistemelor și organelor.

Măsoară-ți înălțimea! Dacă scade rapid, înscrie-te urgent la un curs de yoga sau pilates. Și fă mișcare! Ideal, cu mult înainte să te micșorezi.

surse: