Aventura vieții pe Insula Selingan (Turtle Island)

Ați văzut vreodată filmul nașterii broscuțelor țestoase pe o insulă pierdută în ocean – aceeași pe care se întorc după 30 de ani pentru a-și depune ouăle, la rândul lor? Ei bine, puteți să-l vedeți live, dacă mergeți pe Insula Selingan, Malaezia, undeva în Marea Chinei de Sud. Sau cu ochii minții, povestit de Andreea Maria Mazilu, călătoare din pasiune și scriitoare de talent.

I see, i smell, i feel. Must share. This is part of my religion. Așa mă gândeam astăzi, pe drumul către Insula Broaștei Țestoase (Turtle Island), într-o barcă de mare viteză, cu adrenalina-mprăștiată în tot corpul de viteză și de splendoarea naturii. Adrenalină de fericire. Un sentiment nou.  Asemenea nori… nu par pictați. Sunt reali ca niște jucării atârnând peste un pat de copil. Și azuriul mării pare asortat anume cu nuanța cerului. Stiliștii se inspiră din natură. Turtle Island sau Insula Selingan (Selingaan Pulau) se află în Marea Sulu și face parte din Parcul Sabah, 40 km distanță de Sandakan – Borneo. Are mai multe insule, însă doar 3 aparțin Malaeziei.

– Insula de acolo, din dreapta noastră – mi-a arătat-o Boby cu degetul, este cea mai mică dintre toate, dar și cea mai apropiată de granița cu Filipine. Insula pe care mergem noi este și ea aproape de Filipine, cam la 3-4 km.

– Aaaa, păi atunci pot să emigrez în Filipine, îi răspund râzând.

– Nu prea! Unde mergem noi vei vedea soldați înarmați patrulând pe plajă. Plus vasele de marină care patrulează și ele-n larg, n-ai nicio șansă.

Boby, ghid autorizat, este înlocuitorul celui către care fusesem îndrumată și cu care făcusem programul. Jo este prins pentru 3 zile cu un grup de 14 suedezi, ce au un program mai amplu în regiunea Sabah. Și-a cerut scuze că nu poate fi tot timpul cu mine, cum era stabilit, anunțându-mă că mă încredințează pe mâini bune, ale cumnatului său. „No problem.”

Temperatura de incubare decide sexul broscuței

Pe insula către care ne îndreptăm, două specii de broaște țestoase, Green Turtle (Țestoasa Verde) și Hawkbill Turtle (Țestoasa Cioc-de-Șoim), vin de zeci de ani și-și depun ouăle. De obicei în martie-septembrie și februarie-august.

În funcție de specie, o femelă depune o dată, între 90 și 120 de ouă. Este un proces întreg, în care sunt „asistate” de îngrijitori. Ei strîng ouăle chiar în timp ce sunt eliberate de femelă. Cu mare grijă, fără s-o atingă. La final pun cu grijă toate ouăle în incubator.

Incubatorul a fost infiintat in 1967. În mijlocul insulei, sunt 2 terenuri îngrădite: cel pentru pentru femele și cel pentru masculi. Sunt formate din cuiburi săpate în pământ, pentru a reproduce condițiile naturale cât mai bine.

Temperatura hotărăște sexul micuțului, astfel că fetele au nevoie de temperatură mai ridicată, iar masculii de una mai scăzută. Adică peste si sub 27 Ferenheit. Îngrijitorii sapă gropi de aceeași dimensiune cu cea pe care ar face-o Țestoasa Mamă, iar în se coboară pe rând ouăle pentru incubare.

Le acoperă apoi cu nisipul răzuit de pe pereții gropii. E important să nu fie cel deja scos afară: prin contactul cu aerul, poate conține germeni dăunători și ar afecta iremediabil ouăle. Nisipul scos din groapă se pune ultimul. Prin expunere directă la soare, să-și piardă toți microbii. Iar când se astupă groapa, nu se bătătărește. E lăsat să cadă pur și simplu prin răzuirea pereților. Cum ar face și Țestoasa Mamă. Să le fie ușor puilor să iasă, când le va veni vremea.

Viața e plină de neprevăzut și schimbări pentru toate speciile: acum ești în nisip, un ou, peste 2 luni iei marea în piept, de unul singur.

Groapa se marchează cu un gard de plasă înaltă, cu rol protector. Cuibul nu poate fi atacat de prădători și ouăle furate. În partea de sus a plasei, se mai așează ceva usor, o cracă sau o frunză de palmier, să fie sigură zădărnicirea. Pe o bucată de bambus vopsit, se scrie numărul de înregistrare al țestoasei data depunerii, numărul de ouă și specia exemplarului. După ce-a depus ouăle, este măsurată. Toate caracteristicile sale sunt notate. Fiecare are un număr, ștanțat pe o tăbliță metalică. E prinsă bine pe-o aripioară din față, nicio șansă să fie pierdută undeva prin mare .

Întreaga operațiune trebuie să se desfășoare în maxim 2h de la eclozare. Altfel efortul este inutil. Transformarea începe în foarte scurt timp de la așezarea ouălelor în cuib. În muzeul cel mic amenajat pe insulă, întreg procesul este exemplificat cu modele de plastic. De când a fost depus oul și până iese broscuța, trec 2 luni. Iar până va vedea lumina, pot trec între 2 zile și 7 zile. În tot acest timp se hrănește cu propria placentă. Odată ajuns la suprafață, se îndreaptă către un punct luminos. Aici e unul din misterele naturii pentru mine: cum or ști ele când e noapte afară??? Pentru că de regulă, ies după lăsarea întunericului.

La incubator se respectă legile naturii: broscuțele sunt eliberate noaptea. Este perioada cu cei mai putini prădători activi. Li se dă drumul mai multora în același timp. În grup fiind, cresc șansele de supraviețuire. Dacă apare un prădător, nu le poate mânca pe toate deodată. Așa e posibil să scape cât mai multe. Din 10.000 de broscuțe, ajung la maturitate și să-și depună ouăle, aproximativ 5!! Iar o femelă devine matură pentru a depune ouă, la vârsta de 30 de ani! Ele eclozează cam 1 dată la 2-3 ani și mereu în același loc!

Minune a naturii, verificată: broasca Maria, după ce a depus ouăle, a înotat peste 1440 km în 46 de zile (atât a putut fi monitorizată ca distanță), peste 2 ani întorcându-se în exact același loc. Toate fac asemenea. Unde și ce anume o fi radarul lor care le face să identifice insula unde și-au depus ouăle prima oară, dintre multe alte țărmuri, e un mister al Mamei Natura. Cert este că revin toată viața lor într-un singur loc.

Am sărit ca arși la semnal

Parcul Sabah a fost înființat cu acest scop: să asigure conservarea și perpetuarea celor două specii de broaște testoase. Cele 3 insule ce formează parcul natural nu sunt dotate toate cu locații de cazare pentru turiști. Pe Insula Selingan, sunt câteva căsuțe tip bungalou, care pot găzdui maxim 50 de turiști. Condițiile asigura minim de confort, diferind în funcție de buget, dar nu semnificativ.

Îndată cum am debarcat pe insulă, am dat de clădirea principală și multifuncțională. La orele stabilite este locul unde se ia masa, în rest fiind administrativă. La etaj e muzeul dedicat broaștelor țestoase și o mică sală de proiecție. De cum se lasă înserarea, veranda clădirii devine sală de așteptare. Începând cu ora 18, turiștilor nu li se mai permite să umble pe insulă, nici măcar pe aleile ce leagă clădirea principală cu bungalouri. În caz de necesitate, este permis accesul în cameră, însă doar însoțit de un ghid. Toată suflarea stă pe terasă. După masa de seară, pe la 19:30, începe jocul nervilor: e-ntuneric, nu ai ce face și trebuie să stai locului, n-ai voie să faci gălăgie.

Îngrijitorii sunt deja pe plaja insulei. Nu cred că are mai mult de 1km lungime. Cu lanterne în mâini, se uită după Mame. După ce le găsesc, transmit un semnal sonor către ghizii rămași cu turiștii. Doar atunci pornim. Dacă grupul este mai mare de 20 oameni, se împarte în două.

Sperăm că avem noroc și că musonul nu-și va face de cap. În ultima lună a provocat chiar inundații. Dacă apare el, nu mai vin ele. Oricum suntem avertizați că nimeni nu poate garanta nimic: nici dacă și nici când vin. Pe o mare liniștită, cum pare acum, apar cam după 8-8.30 seara.

În jur de 9, am auzit semnalul. Am sărit ca arși, parcă ne-mpunsese cineva deodată și pe toți. Prinși de o febră comună, am plecat în șir indian….

Restul poveștii aici

Text și foto: Andreea Maria Mazilu, www.mazy.ro

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.