„România a devenit patria mea de alegere”

Știai că Transilvania are cea mai mare densitate de orgi istorice din lume?! Elvețianca Barbara Dutli a aflat asta acum mai bine de 15 ani, când, ca angajată a firmei Ferdinand Stemmer AG, a venit în România să repare o orgă. Și s-a îndrăgostit de Transilvania, la prima vedere și definitiv. Locuiește într-o localitate lângă Brașov, vorbește românește și schimbă harta culturală a zonei.

Interviu de Irina Dimiu

Barbara Dutli, elvețiancă stabilită în România

Irina Dimiu și Barbara Dutli, de vorbă pe prispa unei căsuțe din Transilvania.

Are un corp de schioare și, când zâmbește, fața i se luminează și i se deschide ca o floare. Vorbește fluent românește, cu un simpatic accent german, și uneori parcă mângâie cuvintele, cu o grație asortată zâmbetului, dar care contrastează cu mâinile ei puternice. O cheamă Barbara Dutli, e din cantonul Zürich și trăiește de mai bine de 15 ani în România. A fost campioană de juniori la gimnastică și a crescut cu poza Nadiei Comâneci deasupra biroului. În țara noastră n-a ajuns însă de dragul gimnasticii, ci al orgilor. Fiind constructor de orgi, Barbara a fost atrasă de Transilvania, care are cea mai mare densitate de orgi istorice din lume. În cei 15 ani trăiți aici, a restaurat 34 de orgi, a construit 10 (printre care și cea de la Conservatorul din București) și a mutat 5.

ID: Cum ai ajuns de la gimnastică la construcția de orgi?

BD: Am avut un accident și a trebuit să renunț la sport. Am făcut Universitatea de Arte, profilul pedagogic, care include tot ce se predă copiilor la orele de lucru manual până la lucru în metal, lemn, tipărire, sculptură, desen etc. După absolvire, am fost derutată, pentru că nu mai vedeam finalizarea ideii – dacă faci o cană, trebuie să știi când e gata și poți s-o prezinți. Am urmat și Facultatea de Sport și am predat sport, dar am renunțat și m-am apucat de construit orgi. Și nimeni n-a înțeles de ce, fiindcă la noi un profesor câștigă extrem de bine.

ID: Și în România cum ai ajuns?

BD: România a devenit patria mea de alegere, dar asta n-am știut-o de cum am ajuns aici. Totul a început când firma la care lucram, Ferdinand Stemmer AG din Zumikon, lângă Zürich, a primit oferta de a monta un motor care să acționeze orga din Chendu (lângă Tg. Mureș) ale cărei foale erau încă acționate manual. O comună elvețiană ajuta din 1989 locuitorii comunei Chendu cu bunuri de consum. La un moment dat, în 95, a apărut problema dotării orgii cu motor. Motorul nu poate fi adăugat, pur și simplu, trebuie adăugate și ventile și canale, așa că am venit aici și am făcut asta în vacanță. Am descompus toată orga și am curățat-o, spre groaza preotului, care se îndoia c-o să fim în stare s-o recompunem. Am fost o echipă de 4, un ucenic, un organist, șeful meu și cu mine. Și ne-am îndrăgostit cu toții, dintr-o dată, de Transilvania. Era o toamnă splendidă și, pentru că ne mai rămăsese o canistră cu benzină fără plumb, ne-am dus până la Brașov, să vedem orga cea mare, capodopera lui Carl August Buchholz, celebră în toată lumea.

ID: Despre ce orgă este vorba?

BD: Despre orga cea mare din Biserica Neagră. Am ajuns la Brașov și l-am scos din casă pe Steffen Schlandt, pe atunci elev la liceul german din oraș, să ne arate orga. Nu ne-a putut introduce în naosul bisericii, din cauza sistemului de alarmă, dar ne-a cântat la orgă și ne-a emoționat la culme, fiindcă este un instrument ieșit din comun. Și de sus, de lângă orgă, ne-a arătat jos, ceva de culoare gri-șoarece, ca un dulap, în care erau depozitate măturile și găleata pentru spălat pe jos. De fapt era o altă orgă, goală pe dinăuntru. Unde-i conținutul? În turn. Și Ferdinand a spus: Hai să reparăm orga asta mică!

Tatăl meu a scris vreo 200 de scrisori, cerând donații pentru refacerea micii orgi istorice de la Brașov.

ID: Biserica Neagră are două orgi?

BD: Acum are chiar cinci, dintre care patru în stare de funcționare. Dar pe atunci erau doar orga principală și dulapul acela cenușiu pentru mături – o orgă Carl Hesse din Viena, de la 1869. Interiorul ei era aruncat undeva în turn, dar atunci n-am avut acces acolo. Dacă scoți și arunci interiorul orgii, aceasta se depreciază. Ne-am gândit s-o reparăm la fața locului, dar Ferdinand a fost de părere că nu putem face lucru de calitate fără atelier de specialitate. Ulterior, el a revenit la Brașov, ca să se uite la conținutul orgii, apoi a luat piesele și le-a dus în Elveția, unde au fost reparate pe bani strânși din donații. Tatăl meu a scris vreo 200 de scrisori, cerând donații pentru proiect. Credeam că putem s-o reparăm așa, printre picături, dar nu s-a putut. Preotul Bisericii Negre, dl Mathias Pelger, o personalitate extraordinară, s-a speriat că vrem să păstrăm orga, s-o vindem pe bucăți. Noi i-am spus că o aducem înapoi, dar reparațiile au durat mult (din octombrie până în mai). Între timp, dl Pelger a avut viză pentru Basel, unde a mers la o întâlnire a preoților evanghelici, unde a spus: Mă duc la Zumikon, să văd ce fac ăia cu orga mea! A intrat în atelier și s-a dus direct la orgă. Când a văzut că funcționează, nu i-a venit să creadă! Se temuse că nu ne ținem de cuvânt. A plâns de emoție și ne-a scris apoi o scrisoare foarte frumoasă, despre ce a simțit când a văzut și a auzit orga.

Am adus orga înapoi la Brașov și i-am făcut o mare inaugurare, la care am invitat elvețieni, care făcuseră donații bisericii. Biserica Neagră a fost foarte mulțumită de munca noastră și ne-a întrebat dacă nu vrem să curățăm și orga mare, Buchholz, din 1836, cea mai mare orgă mecanică. E foarte greu să cânți la ea fără ajutor, fiindcă legătura dintre clape și supape e directă și pe o distanță de vreo 8 metri. Arcul e foarte greu (rigid), ceea ce înseamnă o tensiune foarte mare sub degete. S-au inventat tot felul de sisteme care să-i ușureze manevrarea, au instalat în spatele clapelor mecanisme pneumatice sau mecanice, care să preia greutatea și să poți cânta mai ușor și mai repede. De aceea, la orga aceasta nu poate cânta oricine, dar e superbă și e un document cultural. De atunci s-a dezvoltat orga simfonică, cu multe registre.

Orga mare de la Biserica Neagră este unul dintre ultimele instrumente pe sistem vechi, dar e o regină a instrumentelor. A fost făcută de Carl August Buchholz din Berlin, cea mai bună firmă din Germania. Brașovul era atunci bogat și a putut să cumpere cel mai bun instrument din piață. L-au adus cu barca pe Dunăre și cu caii peste munte, la Brașov. Nu știu cum au procedat, dar orga a ajuns aici fără nicio zgârietură, fără niciun defect și are o calitate fantastică! Contractul a fost semnat în 1836 și inaugurarea a avut loc în 1839, deci a durat 3 ani ca s-o construiască și s-o monteze! De la Berlin a venit însoțită de un domn Meyer și un domn Schneider, care, după montarea orgii, au revenit la Berlin, dar apoi s-au întors și s-au stabilit în Transilvania, unde au construit o mulțime de orgi.

ID: Așadar nu ești primul străin care s-a întors în Transilvania să locuiască aici și să construiască orgi…

BD: Am lucrat aici timp de 4 ani, ca să curăț câte un manual cu 1000 de tuburi. Am mers înainte cu ajutoare, m-am ocupat de partea mecanică, iar dl Ferdinand a făcut sunetul. Am reparat câte un manual pe an, dar dacă nu sunt toate reparate, nu poți să le cuplezi.

ID: Ce înseamnă manual?

BD: E o claviatură. Dacă orga are patru, puse unul peste altul, cânți așa și așa (arată cum cânți simultan la diverse claviaturi). Muzica se aude ca un ecou, jos ai registrele pentru tare, sus pe cele pentru ecoul moale. Poti să nu mai miști mâinile sus-jos și cu registrele, să pregătești manualele. A fost o lucrare amplă, în 2001. Ne-au ajutat elevi de la liceul german, să spălăm 1000 de tuburi și să le cărăm afară.

ID: Din ce sunt confecționate tuburile?

BD: Din staniu și din plumb.

ID: Deci sunt foarte grele?!!

BD: Da, cel mai greu are 450 kg, dar pe acela nu l-am scos. Este vorba despre un aliaj în care staniul e majoritar. Cel de la Brașov are 98% staniu, i-am făcut analiza. Nu poate fi folosit staniu pur, fiindcă scârțâie, trebuie adăugat plumb. În plus, plumbul coboară punctul de topire. Staniul provine din Malaezia și era greu de procurat. Acolo unde există un procentaj mai ridicat de plumb înseamnă că orga a fost construită într-o perioadă în care piața de staniu, pe plan mondial, era foarte redusă. Nu pentru că oamenii de aici, români sau sași, nu și l-ar fi putut permite, ci pentru că nu exista, pur și simplu. Buchholz folosea 1,9% plumb și, restul, până la 2%, antimoniu (staniu) etc.

Tinerii de la liceu au fost așa de harnici încât noi am pledat pe lângă cei de la Pro Helvetia să le plătească un salariu. Și li s-au dat 2 CHF pe oră, ceea ce reprezenta o grămadă de bani pentru ei la vremea aia. La sute de ore de muncă, tinerii au primit sume consistente, spre supărarea părinților!

Doi dintre ei, cărora nici nu le trecuse prin cap că există meseria de constructor de orgi, au fost atât de atrași de această profesie, încât au vrut s-o deprindă. Așa că i-am trimis la firma Orgelbau Kuhn AG, cea mai mare și cea mai importantă din Elveția, unde au fost imediat acceptați, fiindcă absolviseră liceul Honterus și vorbeau germana. Li s-au găsit familii la care să stea, locuri de muncă pentru practică – noi în Elveția avem sistemul dual, care presupune 80% formare practică și restul de 20%, teorie privind profesia respectivă. Istoria artei, tehnica de a construi orga, diferențele de tehnică de-a lungul timpului, dar și în funcție de țară, fiindcă există deosebiri între tehnicile folosite în Spania și Italia, de exemplu, și, dacă un constructor de orgi nu le cunoaște, riscă să greșească. Iar aceast teorie e extrem de importantă. Numai că acei tineri care urmau să învețe în Elveția, nu au primit viza, fiindcă nu era vorba despre un studiu universitar! Noi am fost extrem de supărați, mai ales că nu ni s-a spus de la început și ne străduisem să rezolvăm toate aceste aspecte concrete. Atunci Ferdinand s-a enervat atât de tare, încât s-a dus la Berna, la ministerul nostru de externe și a cerut sprijin pentru înființarea unei școli în România. Am avut norocul că atunci președintele confederației era doamna Trix Heberlein, o consăteancă de-a noastră. Cu ajutorul ei, am obținut 100.000 CHF, cu condiția să strângem și noi tot pe atât. Atunci Ferdinand a înființat o fundație dedicată acestui scop, a reușit să strângă suta de mii de CHF, a obținut aprobarea pentru școală, după care am început să căutăm un loc pentru școală.

(Aici eu bușesc în plâns, nefiind în stare să numesc 5 români care să fi făcut atât de multe pentru țărișoară și locuitorii ei)

Ne-au ajutat niște preoți, dar ei ar fi vrut să selectăm doar elevi din rândul confesiunii lor. Am fost și la Kato Bela, care e un om deosebit, episcop reformat ungur. El ne-a ajutat mult, dar până la urmă, am optat pentru Hărman, care e la poarta către secuime, să avem și Brașovul în apropiere și să fim suficient de departe de Sibiu, ca să nu-l stresăm pe dl. Binder, singurul constructor de orgi al sașilor. Am găsit în Hărman casa parohială veche, din sec. XVIII, alături cea din sec XIX, pe care am putut să le închiriem pentru 27 de ani. Apoi le-am renovat, ca să facem un cămin pentru băieții și fetele care vin la noi. Tot în Hărman am închiriat o casă săsească cu 14 camere și am făcut internat, cu o familie care le gătea.

ID: Când s-a întâmplat asta?

BD: În 2002-2003. Eu am venit în martie 2003, când a fost gata sala de montaj, ca să deschidem școala în toamnă. Dar noi, tâmpiții, n-am avut habar că meseria de constructor de orgă nu există în nomenclator și că nu poți să oferi o diplomă care nu există în sistem! A durat mai mult de un an până am reușit să introducem meseria asta în nomenclatorul de meserii! Asta ne-a împiedicat să ținem orele și ne-a supărat tare mult!

După 10 ani de discuții, Ministerul Educației mi-a spus că n-am dreptul să predau în România, fiindcă nu am diplomă recunoscută de statul român.

ID: Și copiii ce-au făcut? Au rămas acasă? S-au apucat de altceva?

BD: Nu, au venit, am rezolvat altfel. Am fost la Brașov, am luat legătura cu Universitatea de acolo. La secția de industrie a lemnului am găsit 4-5 profesori foarte încântați de ideea de sistem dual, gata să predea la școala noastră. Au predat timp de 10 ani, cu maximum 4 cursanți pe an, cursul durând 3 ani. Am avut profesori extraordinari, care le-au predat copiilor după manuale și programa din Germania, traduse în română. Iar cu mine au făcut practica, la Hărman. Universitatea avea toate aprobările pentru educarea adulților și am putut porni cu școala în toamna lui 2003, sub numele Pro ligno.

ID: Așadar, un constructor de orgi trebuie să știe să prelucreze lemnul, metalul, să aibă cultură muzicală…

BD: …să prelucreze piele,…

ID: De ce piele??!

BD: Pentru balamale, burdufuri. În plus, toate canalele sunt etanșate cu piele, lipită cu clei de oase. Noi nu lucrăm cu materiale noi, ci după metodele tradiționale.

Revenind la școală, cea mai mare diferență față de una similară din Elveția constă în faptul că este o școală post-bacalaureat, post-liceală, se adresează adulților. După 10 ani de discuții, Ministerul Educației mi-a spus că trebuie să plec din România, fiindcă n-am dreptul să predau aici, pentru că nu am diplomă recunoscută de statul român. Cum nu pot să predau eu, după ce am format deja 6 serii de absolvenți, cu diplome recunoscute de statul român? L-am rugat pe ambasador să mă ajute și i s-a spus să mă prezint să dau examenul de diplomă de… inginer! Cum să obțin diplomă de inginer, când eu fac orgi! Deocamdată văd că e liniște, de 3 ani suntem subordonați ministerului muncii și am scăpat! Avem vreo 43 de absolvenți, nu sunt mulți, dar sunt foarte bine pregătiți, chiar dacă nu toți au obținut diploma.

ID: Cei 200 de mii CHF s-au cheltuit deja? Acum școala se întreține singură?

BD: Nicio școală nu se poate întreține singură. Acei primi bani au reprezentat investiția inițială, doar o parte au fost destinați procesului educativ. În fiecare an s-au adăugat alte sume, aproximativ 150 000CHF. Ideea a fost că, dacă facem o școală aici și absolvenții rămân în țară, în timpul școlii, să repare orgi cu noi, sub supravegherea noastră, și să primească bursă.

Firma SC Construcții orgi și tâmplărie există din 2003. Avem și tâmplărie, pentru că ne-am gândit că la București nu se știe ce înseamnă o orgă. Și să putem forma și români ortodocși, nu doar minorități, catolici sau reformați. După primul an trebuie să te hotărăști, mergi spre tâmplărie sau spre construcție orgi, baza lor fiind comună – prelucrarea lemnului. Din 2008 am angajat câțiva absolvenți în firmă, ca să compensăm pierderea banilor din donații, odată cu admiterea României în UE. În 2014 am atins unul dintre scopurile fundației, acela de a preda firma absolvenților școlii. Dacă în primii ani aveam 13 constructori și 3 tâmplari, acum sunt jumătate-jumătate.

N-o să vină nimeni, domnule Stemmer, a spus toată lumea. Concertele au avut mare succes și de 15 ani se țin în fiecare vară, în luna august.

ID: Revenind la atașamentul vostru față de România, față de Transilvania, se justifică el printr-o proveniență, chiar și îndepărtată, de pe aceste meleaguri?

BD: Nu, nici eu, nici Ferdinand nu avem rădăcini aici, dar profesional era firesc să fim atrași de Transilvania, care are, pe plan mondial, cea mai mare densitate de orgi istorice, neafectate de războaie! Din secolele XVII – XIX, până la al Doilea Război Mondial. Și sunt instrumente de o calitate extrem de înaltă, cum nu mai găsești nicăieri. În 2014 am organizat aici congresul internațional al constructorilor de orgi, cu participanți din 36 de țări și de pe 5 continente. Cu constructorii de orgi din toată lumea am pornit-o de la Sibiu, la Mediaș, Sighișoara, Viscri, Criț, Brașov, Predeal, București. A durat 7 zile și a fost fabulos. Americanii, de pildă, au stat numai cu camera de filmat la ochi, nu le venea să creadă ce văd, s-au tot minunat cum de poate exista atâta cultură într-un loc atât de mic!

ID: De câțiva ani, Festivalul Enescu are concerte și în alte orașe. Nu puteau fi incluse și concerte de orgă în program?

BD: Ferdinand a adus o orgă mică, transportabilă, cu care Steffen Schlandt să țină concerte de cameră în biserica din Prejmer. N-o să vină nimeni, domnule Stemmer, a spus toată lumea. Ei bine, concertele au avut mare succes și de 15 ani se țin în fiecare vară, în luna august. E un festival recunoscut, care durează 5 duminici, la ora 5, în luna august, la Prejmer. Între timp au apărut și Barcensis, Coronensis și altele, dar festivalul de la Prejmer e cel mai vechi. Nimeni nu știe cum ajung mașinile acolo, dar ajung și se umple biserica. Nu se poate să nu te duci acolo, se face muzică foarte bună.

FOTOGRAFII: MIHAELA DOINA FĂTU