„Iubesc apa!”, o inițiativă școlară cu premii pentru micii creatori

Lansată în 2020, inițiativa educațională școlară ,,Iubesc APA!”, dezvoltată de Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, și-a încheiat a II-a ediție cu rezultate deosebite: 17 școli din București și din țară au răspuns proiectului lansat în preambulul Zilei Mondiale a Oceanelor din 8 iunie.

În această ediție au putut avea acces la informatii și activități extracurriculare 6,400 de elevi din clasele pregătitoare – a IV-a, prin intermediul a peste 250 de cadre didactice din cele 17 școli din București, Cluj-Napoca, Roman, Timișoara și din județele Prahova, Dâmbovița și Ilfov. Aceștia au putut beneficia de un material educațional în format digital – un ghid cu recomandări ușor de aplicat în viața de zi cu zi privind economisirea apei și protejarea acesteia împotriva poluării și importanța hidratării. Campania a inclus în premieră și un film scurt educațional adresat copiilor și familiei, dezvoltat special pentru această activitate.

Elevii au răspuns inițiativei realizând, pe tema materialelor educaționale primite, 484 de desene în care au ilustrat cu multă creativitate și talent importanța apei pentru om și mediul înconjurător, fiind sursa vieții pe Pământ. Toți cei 460 elevi care au participat la concursul de desene au primit diplome de excelență și mingi glob pământesc.

,,Suntem impresionați și apreciem numărul mare de școli și elevi care s-au implicat activ în noua ediție a proiectului nostru și îi felicităm pe toți pe această cale. Vom continua să contribuim la sustenabilitatea mediului prin inițiative educaționale, pe care le considerăm deosebit de importante pentru viitor”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.

În cadrul celor 2 ediții ale proiectului, 9,432 de elevi din clasele pregătitoare – a IV-a și 352 de cadre didactice din 22 școli din București, Cluj-Napoca, Roman, Timișoara și din județele Prahova, Dâmbovița și Ilfov au beneficiat de materiale educaționale, iar concursul de desene tematice a implicat 730 de elevi care au realizat, în cadrul acestei activități creative, 755 de lucrări.

,,Am încheiat încă un an școlar în care elevii au putut beneficia de cunoștințe aplicate legate de protecția mediului. Vom continua să implementăm astfel de proiecte educaționale extracurriculare alături de partenerul nostru, având convingerea că astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să avem cu toții grijă de natură”, a declarat Silvia Bucur, Președintele Fundației PRAIS.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 19 ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

Despre Nestlé

La nivel global, acțiunile de responsabilitate socială ale companiei Nestlé sunt reunite în cadrul a trei inițiative principale: Nestlé for a Waste Free World, Nestlé for Healthier Kids și Nestlé Needs YOUth. Proiectul ,,Iubesc APA” face parte din Inițiativa Nestlé for a Waste Free World și este un demers de responsabilitate socială menit să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător, punând în oglindă activitățile pe care le implementează an de an compania cu ceea ce poate face fiecare dintre noi, acasă. Inițiativa Nestlé for a Waste Free World reunește toate acțiunile prin care compania urmărește ca, până în 2030, să aibă impact zero asupra mediului în toate operațiunile sale.

Atât la nivel global, cât și la nivel local, Nestlé își intensifică eforturile pentru utilizarea responsabilă a apei, asigurând durabilitatea bazinelor hidrografice aflate în exploatare în proporție de 100% până în 2025, dar și lucrând constant la reducerea cantității de apă care intră în procesul de producție. La nivel individual, fiecare dintre noi poate contribui la reducerea consumului de apă în bucătărie, prin rețete inventive și trucuri pentru reutilizare și valorificare a fiecărei picături de apă.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.