„Am decis că vreau să trăiesc și eu într-o țară normală, unde să pot să am o viață normală, fără să îmi compromit timpul liber și sănătatea mintală. Am decis că vreau să muncesc un număr de ore rezonabil și să trăiesc decent, să îmi plătesc chirie și facturi, să nu refac lista pentru supermarket de zece ori, tot tăind din ea până ajung la strictul necesar; să merg în două vacanțe pe an fără să mă împrumut de bani, să am timp liber, să ies în oraș de câte ori vreau” – Lavinia, de 5 ani la Londra.
Lavinia C are 37 de ani, e absolventă de română-engleză și locuiește de 5 ani la Londra, cu iubitul ei brazilian din Rio („cu toții avem nevoie de puțină pasiune braziliană în viața noastră”) și cei doi băieți ai lui, de 14 și 16 ani („pe care îi ador). În România a făcut de toate (turism, computere, hekpdesk, marketing cultural, a dat meditații de engleză și a fost consiliera unui secretar de stat). Acum lucrează ca interpret în domeniul juridic la Londra, unde spune că a realizat în ultimii doi ani mai mult decât în 15 ani la Craiova și București.
Lavinia are două bloguri interesante – un blog în română și unul engleză, o găsiți pe facebook în Povestiri amestecate despre viața și aventurile londoneze, care te prind imediat. Și plănuiește să scrie despre fostele experiențe din câmpul muncii în România, o carte care promite să fie cel puțin la fel de palpitantă. „Cartea este despre viața mea ca bugetar cu o inteligență medie, dar cu o puternică etică a muncii, fără pile printre piloși aproape analfabeți, dintre care unii cu funcții înalte. Urmăresc situația politică din România și în continuare am un sentiment oribil de frustrare și neputință când văd în ce hal s-a răsturnat scara valorilor și cum indivizi care într-o țară civilizată ar face poate curățenie în clădirea guvernului sau parlamentului, în România conduc țara și fac legislația. Este o situație îngrozitoare, din care România nu își va reveni prea curând.”
Departe de țară, Lavinia a descoperit o lume interesantă și o viață „normală”, cum spune ea, plină de posibilități. Despre care am rugat-o să ne povestească…
Un an la Toronto
Am plecat definitiv din țară pe 5 iulie 2013. Mai fusesem în Canada, în 2011, cu viză de turist și cu intenția de a mă întoarce. Aveam inima ruptă de un băiat și salariul de bugetar de la Muzeul Olteniei, ciuntit de Boc cu 25%. Devenise totul atât de complicat… Mereu m-am gândit că, pe măsură ce înaintez în vârstă și capăt experiență profesională, lucrurile vor deveni mai ușoare. Dar era invers. La 30 de ani mă aflam în imposibilitatea de mai plăti ratele la apartamentul pe care mi-l cumpărasem la 25. Vedeam cum îmi scapă viața de sub control, și nu din vina mea. Eu faceam totul bine.
Mereu m-am gândit că, pe măsură ce înaintez în vârstă și capăt experiență profesională, lucrurile vor deveni mai ușoare. Dar era invers.
Începusem să văd anomaliile din Romania, dar îmi era foarte greu să dau o forma coerentă ideilor care mă măcinau, pentru că nu aveam termen de comparație. Și atunci am luat o pauză de la viață, mi-am luat concediu fără plată de la Muzeul Olteniei, unde lucram, și am plecat la Toronto, dădacă la o familie de români pe care am găsit-o pe net și care mi-a promis că, dacă ne vom înțelege, îmi vor obține o viză de lucru. După câteva luni mi-am dat seama că nu aveau nicio intenție să mă ajute să lucrez legal, pentru că nu aveau nicio intenție să îmi plătească un salariu legal și taxele aferente. Am plecat de la ei după câteva luni și am lucrat restul anului ca babysitter la familii canadiene. Atunci mi-am propus să evit comunitatea de români, oriunde m-aș duce în lumea asta. A fost o experiență urâtă. Dar anul petrecut la Toronto a fost un punct de răscruce în viața mea.
Lavi`s Corner, oaza de liniște din livingul Laviniei, Londra 2018
M-am acomodat imediat la viața de oraș cosmopolit. Întâmplarea a făcut să cunosc un tip fain la câteva săptămâni după ce am ajuns acolo și asta m-a ajutat să experimentez orașul ca un localnic, nu ca un turist. Am mers la fel și fel de întâlniri cu expați și mi-am facut prieteni din toate colțurile lumii și din toate câmpurile muncii. Fiecare ieșire la bere era o lecție de istorie și o lecție de viață. Dupa o viață trăită în Craiova, mereu în aceleași cercuri, mi s-a părut extraordinară descoperirea că se poate trăi altfel, că poți cunoaște oameni atât de diverși și că poți face lucruri noi mereu, că poți auzi o poveste nouă în fiecare zi și experimenta cât de des vrei, că poți să te duci la un club de salsa cu un grup de mexicani ilegali, apoi în week-end să faci camping cu un grup de profesori universitari de la departamentul de fizică, la plajă cu un grup de rusoaice, la bowling cu niște refugiati palestinieni, și tot așa. Și poate cel mai extraordinar era că acestor oameni le păream, la rândul meu, interesantă, deși eu mă consideram cea mai plictisitoare persoană din univers.
Înapoi la Craiova
După un an petrecut astfel, a venit vremea să mă întorc la viața mea adevărată, la Muzeul Olteniei și la plata ratelor apartamentului meu din Craiova. Am încercat. Un an jumate am încercat să mă readaptez la România, dar nu am mai putut. Acum făceam comparații cu Canada, unde într-o viață poți să le ai pe toate: casă, mașină, eventual și o cabană la un lac, și asta cu un program de lucru normal, fără eforturi supraomenești și nopți pierdute din pricina grijilor. Comparam sistemul de educație si cel medical, precum și serviciul polițienesc, care mie mi se par fundamentale pentru un stat, un fel de sfânta treime, dacă vrei. Dacă aceste trei sisteme sunt deficitare, țara este compromisă, din punctul meu de vedere.
Și așa, din comparație în comparație, am decis că vreau să trăiesc și eu într-o țară normală, unde să pot să am o viață normală, fără să îmi compromit timpul liber și sănătatea mintală. Am decis că vreau să muncesc un număr de ore rezonabil și să trăiesc decent, să îmi plătesc chirie și facturi, să nu refac lista pentru supermarket de zece ori, tot tăind din ea până ajung la strictul necesar; să merg în două vacanțe pe an fără să mă împrumut de bani, să am timp liber, să ies în oraș de câte ori vreau și așa mai departe.
Alegerea
Intâmplarea a făcut ca, în aceeași perioadă, sora mea, care era deja în Londra, să își caute un apartament în care să se mute cu iubitul. I-am spus să caute un apartament cu două camere, că mă mut și eu cu ei. Era în mai. Ei au găsit apartamentul, eu am cumparat un bilet dus, pentru începutul lui iulie. Încheiam ultimul proiect la muzeu pe 2 iulie, parcă, iar pe 5 seara am fost la Londra, cu trei geamantane și niciun plan.
Cu nepoțica ei, care locuiește la Londra
Inițial, am dorit să emigrez în Canada. Începusem demersurile, dar dura prea mult. Mutarea la Londra trebuia să fie temporară, până mi se definitiva emigrarea în Canada. Dar s-a întâmplat că lucrurile s-au așezat frumos pentru mine la Londra, organic, fără niciun efort din partea mea, fără nicio planificare prealabilă. A mers totul șnur, o chestie a dus la alta, ca niciodată în viața mea. Am decis să mă așez aici o vreme, să mă bucur de stabilitatea atât de mult dorită, să las viața să mă poarte așa, lin, în ce direcție o vrea. Singurul gând cu privire la viitor, e că, la un moment dat, mi-aș dori să locuiesc într-o țară mai însorită și să vin la Londra doar din când în când, să lucrez o săptămână, două. Este un proiect viabil atât pentru mine cât și pentru partenerul meu, dar nu chiar acum. Probabil după ce copiii lui vor merge la universitate o să punem în practică acest plan.
Prima impresie la Londra a fost că mă aflu unde trebuie. Și acum simt la fel. De fapt nu, acum mă simt acasă!
Vremea este singurul lucru care nu îmi place aici. Cel mai mult îmi place felul de a fi al englezilor, politicos și rezervat. Eu sunt introvertită, și după o viață în România, unde aveam senzația că toată lumea se bagă în viața mea, aici mă simt foarte relaxată. Am relații sănătoase cu oamenii din jurul meu, nimeni nu încearcă să escaladeze zidurile pe care le ridic, nu dă nimeni buzna în porțiuni ale vieții mele pe care nu doresc să le împart cu alții. Nu mi-a fost niciodată dor de casă. Apartamentul l-am vândut, nu mai am nicio conexiune cu România.
Aici am reușit să îmi exercit profesia și să trăiesc confortabil
La Londra am reușit în sfârșit să îmi fac profesia, ca interpret. Am terminat româna-engleza, dar în România profesorii și traducătorii sunt plătiți execrabil. În România am lucrat în foarte multe domenii: computer hardware, turism, helpdesk, marketing cultural la un muzeu, consilier al unui secretar de stat. Și am dat meditații la engleză, de la 18 ani.
La Londra am lucrat la început ca bonă la o familie britanică, unde am ajuns din întâmplare și la care m-am simțit excelent. Păstrez legătura cu familia și îi vizitez în mod regulat, pentru că îmi e un dor nebun de copii, și lor de mine. De câte ori ajung pe strada lor sau prin locurile pe unde obișnuiam să ies cu copiii, mi se umple așa, stomacul, de căldură, și ochii de lacrimi. Am fost tare norocoasă să îi întâlnesc.
Primul job la Londra: babysitter la o familie britanică, unde s-a simțit excelent
De doi ani sunt interpret. La început în domeniul medical, am lucrat mult în sănătate mintală, iar acum acum lucrez numai în domeniul juridic. Practic, asist românii nevorbitori de limba engleză în derularea procedurilor juridice. Sunt liber profesionist, colaborez cu câteva agenții, accept ce contracte vreau eu, pot să lucrez cât vreau și, cel mai important pentru mine, nu trebuie să merg în același loc, zilnic. Am urât viața la birou. Lucrez cam 25 de ore pe săptămână, rareori sar de 30 de ore și cu toate acestea reușesc să duc o viață confortabilă. Ce mă impresionează în mediul profesional de aici este etica muncii și felul în care angajatii își rezolvă conflictele, pe un ton egal, politicos, și fără jigniri. Lucrând printre ei, am învățat modestia și amabilitatea.
Cu iubitul și prietenii din Londra
Lavinia & friends. Girls Only Party, Londra 2018
Avem viața pe care ne-o dorim, dar putem pleca oricând în altă țară, dacă se schimbă lucrurile
Brexitul este încă în faza de negociere, nu sunt deocamdată schimbări fundamentale la nivelul străzii, al cetățenilor. Nu știu dacă și în ce fel voi fi afectată. Voi avea în continuare dreptul să rămân aici și să muncesc, mai ales că munca mea nu este una care să poată fi făcută de cetățeni de altă naționalitate, având în vedere că trebuie să vorbești româna la nivel nativ, ca să fii interpret. În continuare îmi doresc să locuiesc într-o țară stabilă economic și cu un grad scăzut de coruptie. Dacă situația va degenera după Brexit și stilul nostru de viață va fi afectat, cu siguranță vom pleca într-o altă țară care ne poate oferi ceva similar cu ce avem acum. Partenerul meu a venit în UK din Brazilia acum treizeci de ani, în căutarea unei vieți mai bune. Momentan avem aici viața pe care ne-o dorim, dar nu am ezita sa plecăm în altă parte, dacă va fi nevoie, chiar dacă amândoi iubim Londra.
foto: Lavinia
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments