În 2016 a alergat la primul maraton din viață. Acum câteva zile l-a sfârșit cu bine, și cu un record personal, pe cel de-al doilea; iar acum se pregătește pentru a treia mare încercare – 100 km în 24 de ore. Maria Samoilă ne povestește despre cum a ajuns să alerge în competiții și de ce face asta.
Maria Samoilă, la finalul competiției de la Sibiu și la antrenamente în parc, cu fiul ei, Luca
Acum ceva ani, adică înainte de a împlini 40 de ani, pe lista mea de dorințe era „Să termin un maraton”. Pare o dorință nebună, majoritatea oamenilor au vise gen Bora Bora, casa, mașina, copiii, etc. Eu le cam facusem pe astea materiale și „obligatorii”. Mai și emigrasem, reușisem să mă liniștesc și să intru cumva într-o rutină, așa că a venit timpul unei reevaluări. Ce am făcut, ce vreau să fac, care sunt visurile mele neîmplinite. Și mi-am dat seama că maratonul e printre ele.
Nu sunt total străină de sport, am facut vreo 12 ani atletism semifond, am terminat un liceu sportiv, dar nu am fost vreo campioană. Am fost așa, pe la mediu, dar cu antrenamente 6 zile din 7, minim 50-60 km pe săptămână. În „cariera mea de sportiv”, nu am avut alergări mai lungi de 20 km, și undeva rămăsese în aer o dorință: ce-ar fi să alerg 42km?
Emigrarea în Munchen mi-a oferit și alte perspective. Oamenii aici aleargă în parc la orice vârstă, fac sport. Se întamplă și în România, acum mult mai mult decât altădată, comunitatea sportivilor amatori crește zi de zi față de-acum 15 ani, când o alergare în Herăstrău se lăsa cu tot felul de fluieraturi și comentarii nepotrivite. Aici, în 2012 și 2013 m-am tot nimerit prin centrul orașului când se alerga maratonul și am simțit că îmi dau lacrimile. Eu de ce nu sunt acolo? Răspunsul era simplu: pentru că nu putea să alerge nimeni în locul meu!
În ianuarie 2014 am început să mă pregătesc pentru primul semimaraton. Am alergat semimaratonul de la Munchen, în mai. După acest pas, vara, concediul, programul ales (puțin cam prea greu pentru nivelul meu de atunci) și lipsa unei motivații suficiente m-au scos din formă și am renuntat.
Un vis împlinit
2015 a fost un an nebun, nu am reușit sa fac prea multe în timpul lui. La sfârșitul anului m-am mobilizat și am zis: gata, trebuie sa alerg. M-am antrenat ușurel, fără un program dedicat, până când, în mai, am dat peste o pagină de facebook a unui grup și de un program nou al unui sportiv amator ultra, Andrei Roșu, căruia îi urmaream blogul de ceva timp: De la canapea la maraton, în 4 luni. M-am înscris în program, am intrat în grupul de pe facebook și am început să alerg. Grupul este extraordinar, oamenii se motivează unii pe altii, se râde și se plânge, alergătorii se întalnesc la competiții. În program e obligatoriu să postezi fotografii de la antrenament, cu sumarul zilei, o dată pe săptămână. Probabil era ceea ce îmi lipsea – o comunitate, chiar și virtuală – eu fiind emigrant în alta țară și antrenându-mă mai mult singură. Drept urmare, în 2016, cu ajutorul virtual al oamenilor de pe grup, am reușit primul maraton din viața mea! Mi-am atins unul dintre visuri cu vârful pantofilor de alergare…
Apoi am început un job nou și încă un an haotic, care în a doua parte m-a ținut pe drumuri și mi-a adus 8 kg cadou. Într-o zi m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că nu mă mai recunosc. Nimic nu mai stătea pe mine, urcam și coboram treptele respirând greu. Persoana care alergase cu un an înainte 42,2 km, acum își dădea sufletul după 2 km de alergare ușoară. Lângă mine, soțul meu avea aceeași problema.
Ne-am uitat unul la altul și am hotărât că e timpul să schimbam ceva. Și am reluat programul lui Andrei Roșu, de data asta împreună. Soțul meu până la semimaraton, eu mai mult. Din când în când, ni se alătura la alergări fiul nostru, care are 9 ani, în zilele în care nu era la antrenamentele lui. Face judo și badminton.
La alergări împreună cu familia (Nimphenburg)
Cea mai mare provocare nu e maratonul
Cred că cea mai mare provocare nu este maratonul, ci motivația să ieși din casă la cele 4 antrenamente pe săptămână. Uneori plouă, e frig, ești obosit, ai o zi stresantă, călătorești. Acum din bagajele mele nu mai lipsesc pantofii de alergare. Am alergat pe oriunde am călătorit, cu serviciu sau în privat. Dacă orașul sau zona mi s-a părut mai puțin sigure, am folosit banda de alergare a hotelului. Pot spune că știu, în majoritatea capitalelor europene, ce obiective turistice atingi în alergare într-o oră, o oră și jumătate.
Pe mine, alergarea mă ajută să mă relaxez. Să curăț din stresul de zi cu zi. Și e timpul meu cu mine sau cu familia, fără telefon, televizor sau treburi casnice. Mă gândesc, fac planuri, vorbim sau pur și simplu îmi golesc mintea și mă bucur de ce mă înconjoară. Și mă ajută să mă mențin în formă. În 5 luni de antrenamente am dat jos 8 kilograme, cu atenție minimă la alimentație.
De ce alerg?
Competițiile nu sunt un scop în sine, sunt doar motivația să continui. Și modul în care ajut, atât cât pot, diferite cauze umanitare. În clipele în care am vrut să renunț anul acesta la Sibiu, la semimaraton, m-am gandit la bebelușii care au nevoie de incubator. Alergam și pentru Dăm startul în viață. Eram după o viroză, respiram greu, însă puteam oricând să aleg dacă voi continua sau nu. Prematurii nu aleg unde se nasc. Spitalul are echipamentul care îi ajută să trăiască, sau nu. Nu puteam sa renunț!
Probabil că voi plânge, voi merge, voi jura că nu mai calc la nici o competiție și a doua zi o voi lua de la capăt
Acum urmează să particip la competiția 100 km în mers, în jurul Munchenului. De ce? E vorba despre limite, vreau să văd din ce aluat sunt făcută. Nu știu cum va fi, e o distanță foarte mare, probabil va fi foarte greu. Așa cum va fi și la cei 50 km din septembrie, pe Transfăgărășan, unde sper să pun și eu puțin umărul la cauza „Hospice, Casa Speranței” .
Probabil că voi plânge, voi merge, voi jura că nu mai calc la nici o competiție și a doua zi o voi lua de la capăt. Căci despre asta e viața. Despre fericire, despre drumul pe care îl alegem, despre tristețe, durere, compasiune. Și multe luări de la capăt.
Dacă vrei să afli ce s-a întâmplat în cea mai recentă competiție la care a participat Maria, citește: Poveste incredibilă de la Maratonul Romantic
Pe Maria Samoilă o găsiți aici
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments