Maria Bertoldo-Stocheci, despre succesul ca autor: „Îndrăzniți să fiți sinceri!”

Am citit „Străina de la ultimul etaj”, de Maria Bertoldo-Stocheci, în trei zile. O să vă spun de ce se citește rapid, chiar dacă nu e carte polițistă sau thriller. De ce m-am gândit apoi la ce am citit și de ce am vrut să stau de vorbă cu autoarea. Să aflu mai multe despre cum a fost scrisă, sursele de inspirație, motivația ei și a dedicației de pe prima pagină…

Maria Bertoldo Stocheci Straina de la ultimul etaj

Recunosc, mie îmi place genul scurt: nuvele, povestiri, schițe, publicistică. În ultima vreme, când mi se pare că viața e pe fast forward și așteaptă reacții la fel de rapide, un roman de câteva sute de pagini mă intimidează și copleșește înainte de a-l începe, oricât ar fi de bun. Și nu doar pe mine. „N-am timp!”, îmi spun mulți când îi întreb ce citesc. Ei bine, cu povestioarele Mariei Bertoldo-Stocheci îți e imposibil să mai folosești timpul ca scuză. Sunt scurte, concise, scrise într-un stil alert, cu dialoguri vii, autentice.

27 de episoade de viață care îți stârnesc curiozitatea și te pun pe gânduri, fără să aibă personaje nemaivăzute în aventuri imposibile, ci unele pe care le cunoști cotidian. Sunt colega de serviciu, vecina, croitoreasa, fiica unei prietene, un cuplu de studenți, prietenul cel mai bun, iubitul pe care l-ai avut cândva, tu însăți în diferite perioade sau ipostaze de viață. Fiecare dintre noi ne recunoaștem cumva în câte o poveste, pentru că această carte este despre viața noastră, a tuturor.

Ca jurnalist, am apreciat stilul vizual, cu fraze scurte, care te introduc rapid în temă și spun multe, fără efort. Nu te pierzi printre epitete, metafore și figuri de stil care încep pe o pagină și se sfârșesc peste alte trei. Pe de altă parte, deși unele istorioare sunt foarte scurte, nu-ți lasă sentimentul că ar mai fi ceva de spus. Pentru că Maria nu-și propune să epuizeze subiectul, ci să-ți atragă atenția asupra lui. Un gest neintenționat, o privire, o emoție, un accident, o despărțire, o regăsire, un vis, o iubire – nimic complicat. Doar flash-uri de viață, chiar dacă viața însăși e uneori foarte complicată…

Partea frumoasă a acestor povești e că le citești repede și le desfășori apoi în minte, oricât dorești. Maria schimbă cu ușurință registrul și vocea, de la persoana a treia la persoana întâi, din perspectiva unei femei sau a unui bărbat, a unei persoane în vârstă sau unei adolescente… poate că de aceea ne regăsim cu ușurință în textele ei. „Felii concentrate de viață”, spune ea, când vorbim despre carte. „Care ți-a plăcut cel mai mult?” mă întreabă. Mi-au plăcut „Interviul”, „Accidentul”, „Aspie”, „Trei doamne și o menajeră”… toate mi-au plăcut! „Este interesant să aflu care sunt povestirile preferate ale cititorilor, parcă mi-ar spune ceva despre ei”, îmi mărturisește autoarea. Și o înțeleg perfect, pentru că și mie mi se pare că am aflat multe despre ea, citindu-i cartea. Despre restul, am aflat întrebând-o:

24life.ro: Cum ți-a venit ideea cărții? Când ai început să scrii la ea, cum s-au adunat poveștile?

Maria Bertoldo-Stocheci: Am început să scriu această carte în toamna anului trecut, grație unui context favorabil, despre care am mai vorbit. Pe scurt, Editura Național a demarat un îndrăzneț proiect de promovare a literaturii feminine contemporane care a debutat cu volumul Mariettei Dobrin, „Fata cu cimbru în buzunar”, iar eu am acceptat cu bucurie invitația de a participa la acest proiect. Evident, îmi era dor să scriu.

Aveam deja în minte câteva idei pentru un volum de proză scurtă, iar câteva dintre povestirile mai vechi, publicate deja în revista Catchy parcă abia așteptau să fie revizuite și să vadă lumina tiparului. Așa că am trecut la treabă: după revizuirea unui text vechi, scriam, de regulă, unul nou, așa cum, după fiecare povestire mai gravă, simțeam nevoia să adaug una mai veselă.

Dintre povestirile cuprinse în volumul „Străina de la ultimul etaj”, 16 sunt nou-nouțe, iar 11 sunt revizuiri, unele chiar radicale, ale unor texte mai vechi, dar care mi s-au părut de actualitate.

24life.ro: La care ai scris cel mai ușor, dar cel mai greu? Care dintre povestiri e preferata ta?

Maria Bertoldo-Stocheci: Cel mai ușor am scris textele vesele, inspirate din scene sau situații amuzante la care am asistat personal sau care mi-au fost povestite de alte persoane direct implicate. Cel mai greu mi-a fost să scriu povestirile în care am strecurat elemente autobiografice sensibile. Este uimitor cum suferințele din trecut, pe care le credem uitate, ies la suprafață când te aștepți mai puțin. Dar la fel de uimitoare este și senzația de ușurare pe care o ai când te descarci de aceste poveri, chiar și punându-le, discret, pe hârtie. Nu degeaba se spune că scrisul este o formă de terapie – de fapt, se pare că acest lucru l-a spus mai întâi Graham Green (scriitor, dramaturg și jurnalist britanic, decedat în 1991 – nr).

Povestirea preferată este „Bucătarul tânăr”, pentru că este întregită de poezia „Bucătarii” a Ginei Nicoară, sora mea. Fiecare și-a scris partea (ea, înaintea mea) cu gândul la alt bucătar, dar poveștile fiecăruia dintre ei au fost incredibil de asemănătoare, așa că mi s-a părut natural să le unim într-una singură. De curând, acest text a fost tradus de elevii Școlii Italiene din București și a fost dezbătut împreună cu elevii unui liceu din Italia, în cadrul unui proiect pe tema migrației forței de muncă. M-am bucurat să aflu că l-au înțeles și l-au apreciat.

24life.ro: În introducere există povestea poveștii „Străina de la ultimul etaj”, bănuiesc că fiecare dintre cele 27 de povestiri are in spate o istorioară – e adevărat? Toate au surse autentice, care se regăsesc în realitate?

Maria Bertoldo-Stocheci: Da, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate povestirile mele sunt inspirate din realitate, iar acolo unde realitatea mi s-a părut prea crudă, am simțit nevoia să o îndulcesc puțin „din condei”. De exemplu, în „Rochia roșie” nu m-a lăsat sufletul să-l las pe băiatul croitoresei să moară; el trebuia să supraviețuiască și să aibă o viață frumoasă, împlinită, aș cum orice tânăr ar trebui să aibă.

24life.ro: Cartea are și o dedicație: „Lui Alessandro, cu recunoștință”… poți să ne spui ceva despre motivul ei?

Maria Bertoldo-Stocheci: Alessandro m-a încurajat mereu să scriu, dar nu cred că și-a imaginat ce avea să-l aștepte. În mod normal, noi ducem o viață așezată, oarecum mic-burgheză, cu cine tihnite, lungi conversații la un pahar de vin, eventual în compania unor prieteni, un film înainte de culcare. El are un job foarte solicitant căruia îi alocă cel puțin 12 ore pe zi (conduce o instituție financiară), iar eu știu câtă nevoie are de orele acestea de relaxare.

Și totuși, cât timp am lucrat la această carte, m-am simțit ca într-un fel de transă, de parcă m-aș fi teleportat din viața reală direct în lumea personajelor mele. Dintr-o dată, devenisem absentă și taciturnă, cu capul mereu în nori. Nu o dată mi s-a întâmplat să răspund monosilabic și anapoda la întrebările lui sau să uit complet de sarcinile simple, pe care mi le fixam singură la începutul zilei.

Patru luni a durat starea asta a mea, dar soțul meu nu și-a pierdut nicio clipă răbdarea. Nu conta cât era de obosit când ajungea seara acasă, își sufleca mânecile și făcea el toate lucrurile de care altădată mă ocupam eu, plus că pregătea cele mai delicioase cine. Cel mai mult imi plăcea când se strecura în camera mea de lucru și îmi lăsa câte o gustare sau chiar o băutură ușor alcoolică. Pentru inspirație, zicea.

Iată de ce, printre multe alte lucuri, îi sunt recunoscătoare lui Alessandro. Fără înțelegerea și sprijinul lui necondiționat, nu cred că aș fi fost în stare să duc acest proiect la bun sfârșit.

24life.ro: Care a fost reacția familiei, fiului tău și celorlalți apropiați, la vestea că scrii o carte?

Maria Bertoldo-Stocheci: Toată familia mea extinsă, soțul, fiul, fiicele soțului, surorile mele și fiicele lor m-au încurajat și au fost, sufletește, alături de mine, din momentul în care i-am anunțat că voi scrie o carte. Toți, în afară de fetele lui Alessandro, care așteaptă traducerea în italiană, au citit cartea și m-au asigurat că le-a plăcut. Cât despre apropiați, pot să spun că majoritatea au fost foarte surprinși. Câțiva mi-au mărturisit că nu s-au gândit niciodată că aș avea astfel de preocupări, dar s-au grăbit să cumpere cartea, iar unii dintre ei, care nu locuiesc în București, au străbătut sute de kilometri pentru a fi alături de mine, la lansare. Părinții, din păcate, nu mai sunt printre noi, ar fi fost prea frumos să le pot dărui și lor câte un exemplar pe care, sunt sigură, l-ar fi citit printre rânduri.

24life.ro: Ce tiraj are cartea? Cum merg vânzările?

Maria Bertoldo-Stocheci: Conform contractului încheiat cu editura, tirajul este confidențial. Pot spune însă că este unul decent, adaptat apetitului pentru lectură al publicului țintă. Vânzările au început bine și sper să continue tot așa.

24life.ro: Ai învățat ceva nou din experiența primei cărți? Te gândești să o reiei? Planuri editoriale pentru viitor?

Maria Bertoldo-Stocheci: Cred că prima carte se aseamănă, în multe privințe, cu prima dragoste; nu e perfectă, dar e plină de emoții, senzații, descoperiri și uimiri autentice. La final, când ești din nou cu picioarele pe pământ, îți dai seama că, în timp ce îți idealizai partenerul, te descopereai, de fapt, pe tine. Și creșteai, începeai să înțelegi câte ceva despre viață.

Ce am învățat nou din această experiență? Că sunt în stare să ies din zona de confort și să mă confrunt cu propriile-mi vulnerabilități. Că nu e niciodată prea târziu pentru noi proiecte, nici măcar literare. Că, dacă vrei, poți, dar că susținerea persoanelor apropiate este importantă. Că munca editorului este esențială. Că fără o documentare serioasă nu se poate. De exemplu, când am scris „Aspie”, am citit foarte mult despre sindromul Asperger, deși știam de la o persoană afectată cum se trăiește cu această formă de autism. De fapt, am citit si despre brândușe, despre croaziere, despre cățeii din rasa bichon și chiar despre micii baroni din politică.

Da, am deja un minte un nou volum, un roman de data aceasta. Deocamdată, însă, sunt în faza de documentare; nu mă grăbesc.

24life.ro: Ai vreun sfat pentru autorii debutanți, indiferent de vârstă?

Maria Bertoldo-Stocheci: Ca de la o debutantă cu ceva experiență, către alți debutanți: îndrăzniți, nu vă fie teamă să fiți sinceri cu voi înșivă și citiți mult. Și țineți tot timpul Dex-ul la îndemână, o să aveți nevoie de el mai des decât credeți.