La Dubai Falcon Hospital (Spitalul de șoimi din Dubai)
Ioana Popescu este medic veterinar în Insulele Cayman. S-a specializat la Viena, a lucrat în Arabia și în jungla amazoniană, locuiește pe o insulă în Marea Caraibelor. Îngrijește animăluțe domestice și sălbatice, salvează de la dispariție specii rare, face scufundări, cățărări, arte marțiale și pilotează avioane. Trailerul unui film de aventuri la Hollywood? Nu, viața fabuloasă a unei românce – vă invit să o citiți și să vă minunați…
Am dat examen la Facultatea de medicină veterinară în București, din pasiunea pentru animale, pe care am avut-o dintotdeauna. Nimeni nu a putut să mă convingă să renunț, deși auzeam zilnic „numai bărbații fac veterinara”, „o să ajungi la coada vacii” și „tu ești fată, alege ceva mai delicat”! La vremea aceea (pe la începutul anilor 2000) medicina în general era într-adevăr dominată de bărbați, iar cea veterinară însemna în principal animale de fermă. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, s-au dezvoltat multe specialități frumoase ale medicinei veterinare, de la ortopedie, oftalmologie, imagistică avansată pentru animalele de companie, până la medicina animalelor exotice și sălbatice. Acest ultim domeniu m-a atras cel mai mult și m-a determinat ca în anul 2 de facultate să mă transfer la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, unde puteam să urmez această specializare. După șocul puternic produs de impactul cu noua cultură și învățarea în timp record a limbii germane, mi-am terminat studiile în „Conservation Medicine” – un domeniu hibrid, care se axează pe reproducția și bolile animalelor sălbatice.
Cu puiul de gazelă, după tratament – Sharjah (EAU)
Din Arabia în jungla amazoniană și înapoi la Viena
Viața m-a ajutat ca după absolvire să călătoresc mult. Am făcut practică și am lucrat o perioadă în Arabia: în Qatar (Al Wabra Wildlife Preservation), în Sarjah, UAE (Breeding Centre for Endangered Arabian Wildlife) și în Dubai Falcon Hospital. Aici am aflat cum un singur șeic poate salva sau distruge o specie întreagă, cum șoimii de vânătoare pot să aibă staff-ul lor personal (inclusiv un private jet) și cum poți să faci transplant de pene.
Am dormit 4 luni în hamac sub cerul liber și am fost mușcată de un liliac-vampir purtător de rabie
Am avut apoi un proiect de cercetare în Guyana Franceză, în jungla amazoniană, pentru Institutul Pasteur și Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris, pe lilieci și agouti. Acolo am dormit 4 luni în hamac sub cerul liber și am fost mușcată de un liliac-vampir, purtător de virusul rabiei. Tot acolo am avut parte de două larve (Dermatobia hominis, dacă tentează pe cineva să caute) care mi s-au strecurat si mi s-au dezvoltat sub piele și pe care a trebuit să le scot singură, chiar acolo în junglă, cu un briceag. Cine spune că viața de veterinar nu e plină de aventuri?…
La final, am hotărât să mă întorc la ceva mai puțin „exotic”, dar la fel de solicitant, și am urmat un an de internship la universitatea din Viena, unde am avut parte de o instrucție „la sânge” și un program milităresc, cu gărzi de 28-36 de ore.
ghepardul la consult
În Dubai, la o plimbare
În jungla amazoniană, cu tiroliana pe timp de noapte
Un moment perfect pentru Insulele Cayman
O bună prietenă și colegă din facutate a fost mai temerară decât mine și s-a mutat pe insulă cu mulți ani înaintea mea. Mi-a spus când s-a eliberat un post în clinica unde lucra și cum momentul se potrivea de minune, am aplicat pentru el. Am dat un interviu telefonic, am trimis multe mailuri și documente și într-o lună eram în Grand Cayman.
În general, toți prietenii mei sunt obișnuiți cu stilul meu de viața nomad și nu au fost foarte surprinși să audă că m-am mutat în Caraibe. Însă pentru părinți șocul a fost mult mai puternic, ei suferă cel mai mult din cauza distanței. E adevărat că acum e ușor să comunici oriunde în lume datorită Internetului, însă diferența de fus orar (7 ore) face ca totul să fie mult mai dificil.
Cayman Time
George Town, un fel de Bragadiru cu palmieri
Am ajuns în Cayman în noiembrie 2012. Țin minte ca ieri prima impresie din avion, venind la aterizare: totul plat ca-n palmă, căsuțe mici, părea că aterizez în Bragadiru. De jos, impresia nu s-a schimbat prea mult. George Town, „capitala” sau „centrul vechi” îmi aducea aminte de un fel de Dristor fără blocuri, cu palmieri. În primele luni am suferit de o tristețe permanentă și mi se părea că mă sufoc. Ideea că trăiesc pe o insulă atât de mică (o poți străbate de la un cap la altul o oră și jumătate), că sunt înconjurată de apă și nu am unde să evadez, mi-a creat un sentiment de claustrofobie. Aici oamenii o numesc “rock fever” și singurul remediu contra acestei „febre” este să te sui în avion către… oriunde! (Miami, Cuba și Jamaica sunt la o oră de zbor).
Poți să-ți iei pauza de prânz pe plajă sau să privești apusul superb sorbind dintr-un rum punch
Cu timpul mi-am dat seama că viața aici decurge identic ca oriunde în lume: oamenii merg la serviciu dimineața, ies de la lucru și înfruntă aglomerația din trafic (ok, aici te întârzie poate 20 de minute), ies în oraș cu prietenii, seara se uită la știri… Diferențele sunt mici, dar se fac simțite. Nivelul general de stress e mult mai scăzut: poți să îți iei pauza de prânz pe plajă, sau poți să ieși să privești apusul superb cu un rum punch în mână. În weekend ieși cu barca la Stingray City și totul funcționează după „Cayman time” – nimeni nu se grăbește, toată lumea întârzie și nimeni nu se supără pentru asta.
Vremea e tot timpul caldă, ca o zi de vară în București. Faptul că nu există anotimpuri este puțin derutant și pierzi noțiunea timpului. Citeam articole iarna aceasta despre cum România era acoperită de troiene de zăpadă, când eu nu am mai purtat blugi de 2 ani. Singurul „anotimp” pe care îl avem este sezonul uraganelor, însă am avut norocul să fiu ocolită de ele. Cu toate acestea, în fiecare an trebuie să îmi pregătesc o trusă cu bagaje și echipamente de urgență. Sper să nu fie nevoie vreodată să o folosesc.
Ioana e pasionată de zbor, are brevet de pilot și face skydiving
În misiunea de salvare a coralilor
Descoperind lumea oceanelor
Cu o țestoasă
Cu o rândunică de mare (stingray)
Ioana prelevează probe de sânge de la o pisică/rândunică de mare
Câini, pisici, păsări exotice, iguane și pisici de mare
Clinica unde lucrez este concepută pentru animale mici de companie: câini, pisici, rozătoare mici și păsări exotice. Primim însă tot ce înseamnă animale sălbatice, de la broaște țestoase călcate de mașină până la lilieci și pelicani. Lucrăm în strânsă legatură cu Ministerul Mediului de aici, care construiește chiar acum o volieră-spital pentru animale sălbatice, în incinta clinicii.
Pe langă munca de medic veterinar în clinică iau parte la proiecte de conservare. De exemplu, iguana albastră (Cyclura lewisi) e una din speciile cele mai rare din lume: în 2003 mai erau 15 exemplare, iar datorită eforturilor susținute de conservare numărul lor a ajuns la aproximativ 800 de iguane, astăzi. Un alt proiect foarte interesant unde dau o mână de ajutor este proiectul de cercetare al pisicilor de mare (Dasyatis americana, o specie de pești cartilaginoși veninoși, rândunici de mare în unele traduceri). În Cayman există un loc unic în lume unde acestea sunt obișnuite cu oamenii și permit interacțiunea directă. De câteva ori pe an, împreună cu o echipă de specialiști le capturăm, prelevăm probe de sânge și țesut, efectuăm măsuratori și ecografii abdominale și estimăm evoluția populației.
Acum 7 luni (prin octombrie 2014) un uriaș vas de croazieră a lăsat ancora și a târât-o peste un recif de corali. De atunci o echipă de scafandri voluntari (printre care și subsemnata) încearcă să refacă zona. Știu că la corali nu este vorba de animale în sensul obișnuit al cuvântului (deși aparțin regnului Animalia) și nici nu pot sa zic că „tratez” coralii, însă îmi este un proiect foarte drag. Îmi oferă o satisfacție enormă să văd de la o săptămână la alta cum o bucată de coral pe care am recuperat-o, curățat-o și fixat-o într-un loc protejat, crește, se dezvoltă și prinde culoare.
Dependentă de muncă și aer liber
Asta îmi și place cel mai mult aici, că am contact direct cu natura și petrec foarte mult timp în aer liber. Astfel reușesc să țin în echilibru viața personală și cariera, lucru care nu știu dacă mi-a reușit atât de bine înainte de a mă muta aici, fiindcă sunt un “workaholic” tipic.
Mi-aș dori ca ziua să aibă 30 de ore și săptămâna de 9 zile, ca să le pot face pe toate. În timpul liber fac scuba diving (este un paradis pentru scufundători) și arte marțiale (Muay thai și Jiu Jitsu). Când timpul îmi pemite, merg un weekend în Cayman Brac (o insulă în apropiere) pentru cățărări pe stâncă; printre picături, mai reușesc să fac călărie, volei de plajă și snorkeling. O veche pasiune de-a mea este zborul. Am început să zbor acum 12 ani la Aeroclubul României, unde mi-am obținut licența de pilot particular, apoi am continuat în Austria, cu parapanta. Pe insulă am descoperit că există un aeroclub (cu un singur avion). Am reușit să îmi echivalez licența europeană cu una americană și mă bucur că am făcut-o, pentru că zborul peste ocean este ceva care nu se poate descrie… trebuie încercat!
Ioana la cățărări în Cayman Brac
Avem o planetă mare și frumoasă, care merită văzută
În rest, am un program ca al oricărui alt medic veterinar: dimineața intru pe tură – care poate să fie de chirurgie sau consultații, continui cu garda de urgențe (o dată la 4 zile), care durează până a doua zi. Pot să am nopți liniștite, dar există și nopți în care nu pun capul pe pernă.
Ce nu-mi place? Mâncarea extrem de… dezamăgitoare, ca să folosesc un termen blând. Influențele americane se simt din păcate foarte mult aici: pâinea este foarte pufoasă și extrem de dulce, ciocolata de calitate este o raritate, în general legumelor le lipsește gustul.
Cel mai greu a fost să mă obișnuiesc cu distanța foarte mare și permanentă de casă. De exemplu, în timpul celor 6 ani petrecuți în Austria, deși nu eram în țară lângă familie, eram la o oră de zbor distanță. Acum durează cam 18 de ore de zbor plus alte 5-6 ore de escală, ca să ajung acasă.
M-aș întoarce cu mare plăcere în România și de multe ori m-a tentat această idee, mai ales pentru a fi alături de părinți. Ei ar fi probabil motivul principal pentru care m-aș muta înapoi. Însă avem o planetă atât de mare și atât de frumoasă, încât merită văzută…
Foto: arhiva Ioanei Popescu
(Fotografiile sunt minunate, ne-a fost greu să alegem…)
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments