Dacă v-ați plictisit de muncă și de jobul vostru și vă gândiți să-l schimbați sau să vă dați demisia, citiți interviul Nicoletei Scarlat, director de vânzări la Eisberg. După 19 ani de muncă în aceeași companie, Nicoleta Scarlat mărturisește că nu știe când au trecut anii. „Jur ca mi se pare ca m-am angajat alaltaieri!” râde ea. Și ne dezvăluie două dintre secretele unei munci împlinite. Primul e legat de evoluția profesională și personală: „Am simțit că evoluez făcând lucruri diferite. Nu știu dacă asta mă face mai înțeleaptă, dar mă simt bine cu mine când vine vorba de munca mea.” Celălalt, echipa. „Compania nu are un suflet al ei la care tu te adaptezi. Compania este o denumire a unui colectiv format din oameni cu suflet, cu valori comune.”
Am cunoscut-o pe Nicoleta Scarlat pe un videocall, cum se cunoaște lumea în pandemie. Postul de director și cei aproape 20 de ani de experiență în industrie îmi invocau o persoană sobră, rezervată și poate plictisită, mă gândeam eu… Dar mă aștepta o mega surpriză: explozia Nicoleta Scarlat. O explozie de energie, veselie, deschidere, onestitate și voie bună. Mi-a vorbit cu franchețe despre bunele și relele jobului, despre urcușuri și coborâșuri, greutăți și provocări. Pentru că în muncă e ca în viață: nimic nu-ți vine gratis sau fără luptă. Iar în luptă, cea mai puternică armă sunt oamenii.
Nicoleta Scarlat s-a angajat la Eisberg în 2002 și a început de jos, adică din postul de gestionar. „Făceam fișe de magazie de mână, știi, cartoane… Abacul îmi lipsea”, glumește ea când își amintește de primii pași într-ale salatei. „Soțul unei colege de serviciu a mamei mi-a recomandat să merg la interviu, a insistat că e o firmă bună, care face și carte de muncă și dă salariu bun. Nu știu dacă îți amintești, dar în 2002 cartea de muncă era un plus. Prima impresie a fost bună și s-a schimbat în rea când am intrat în colectivul mai puțin prietenos, care credea că sunt pila lui dom’ director.”
Dar Nicoleta e constantă în alegeri, elvețienii au făcut ce au spus că fac și, deși a avut o mulțime de provocări, munca a ajutat-o să le depășească. De-atunci s-au schimbat provocările și colectivul și dom’ director. Și chiar și Nicoleta, care a „crescut” împreună cu Eisberg. „Am intrat în contact cu modul de muncă occidental, care da, este diferit de cel românesc. Am învățat că salariile alea uriașe de care aud că se câștigă în afară vin cu multă muncă. Și cred că dacă muncești ai succes. Punct.”
140 mii de insecte într-o lună
Ca gestionar, jobul Nicoletei era „să stea cu ochii pe toate materiile prime”: „Provocarea Eisberg vine din faptul că materia primă se recoltează de pe câmp. Trebuie să ajungă la noi în 3-4 zile, de unde pleacă mai departe în supermarket. De aceea, de cele mai multe ori stocul nu e la tine în depozit, ci undeva pe drum. Trebuie să-ți începi treaba cu o marfă care vine mâine la prânz. Sau nu. Sau cu probleme, pentru că salata este un produs de la mama natură. Dacă n-a plouat, nu vine. 5-6 camioane pe săptămână, iar acum încercăm să trecem spre 8-9, pentru că volumele ne-o cer. În caz că materia primă dintr-un camion este foarte slabă calitativ, poți ajunge să arunci din ea până la 70%. Și atunci treci pe situația de urgență. Cel mai apropiat depozit este în Ungaria, soluția noastră de backup. Invariabil, la fiecare schimbare de sezon apare o problemă. De exemplu, în vara lui 2017 au fost extraordinar de multe insecte. Și spun asta pentru că le-am numărat: 140.000 de insecte în luna iunie.”
Cum le-au numărat? Spălând și răsfoind fiecare salată, manual, fir cu fir. Angajatele cu această sarcină au colectat insectele și, la final, au făcut totalul.
„Oamenii când vorbesc despre salată nu îi dau prea multă importanță, au impresia că e o bagatelă”, spune Nicoleta. „Câte poți spune despre o varză? Foarte multe! Mai ales pe partea de asigurare a calității, care e foarte importantă și mănâncă foarte mulți bani. Este una dintre cele mai provocatoare industrii.”
Și cel mai provocator job, de care Nicoleta s-a achitat onorabil, pentru că după câteva luni a preluat și funcția de șef de echipă pe partea de producție. Iar după alte câteva luni a avansat „la birou”, ca achizitor. „Firma încearcă să-și crească oamenii”, îmi explică ea. „Eu nu m-am plictisit nici acum de munca asta, pentru că trec de la un ceva la altceva și am făcut întotdeauna încă ceva. Și nu sunt genul dacă îmi spui să spăl farfuria aia să spăl doar farfuria și să las furculița nespălată. Și cred că undeva curiozitatea asta a mea se vede…”
Pare ușor, dar nu e
Ca achizitor, avea de estimat consumul de materie primă și identificat sursele, în conformitate cu regulile grupului. „Pare ușor, dar nu e”, zâmbește Nicoleta. „La achiziții e cel mai greu. Este al dracului de greu să lucrezi cu o materie primă pe care n-o vezi. Să știi că ai nevoie de 12 tone de salată și că în depozit ai doar 4. Și mai aștepți un camion de 16 tone. Iar când vine, vezi că are doar 8. Că atât s-a recoltat. Că așa a dat Dumnezeu să se facă salata asta. Și intri în crize să faci rost de ea. Îți poți imagina un burger fără salată?”
Nu, mă gândesc. Și probabil că nici clienții Eisberg nu reușesc. Comenzile musai să fie onorate la timp și la calitatea promisă. Unul dintre ei i-a spus odată, când sudul Europei înghețase, „înghețând” și sursele de salată: „Dă-te de 3 ori peste cap și fă rost de marfă! Un furnizor adevărat aduce marfa și cu elicopterul!”. Nicoleta l-a urât pe moment, dar l-a înțeles. Și au rămas prieteni. „Cam astea sunt provocările noastre”, zâmbește ea. „Nu le poți rezolva prin mail sau push up. Ele sunt de genul – trebuie sa facem echipă și în următorii 5 ani să le rezolvăm.”
Director de vânzări la Eisberg
Din 2005, Nicoleta Scarlat e director de vânzări la Eisberg. Și, cum spune ea, nu prea a avut timp să se plictisească. Cum a trecut de la achiziții la vânzări? „Șeful meu Lucian Trofin a început să vorbească cu mine despre vânzări. Probabil că a văzut el ceva la mine, că nu mi-a spus. Și sper că, în timp, nu l-am dezamăgit. În 2005 am avut prima mea discuție oficială din poziția de vânzător Eisberg cu achizitorul Carrefour. Lumea confundă vânzătorul cu lucrătorul comercial sau casierul, dar un om de vânzări e cu totul altceva. Vânzătorul este persoana care îți descrie valoarea produsului și îți explică de ce trebuie să dai bani pe el, îți aduce argumente. Un vânzător bun, în momentul în care te-a convins pe tine de valoarea unui produs, a făcut munca tuturor celorlalți vânzători odată.”
E greu, e ușor să vinzi salata Eisberg? „Acum e mai greu decât în urmă cu ani. Chiar dacă acum are mai multe calități și e chiar mai proaspătă. Atunci era încă ceva nou și oamenii aveau urechile deschise. Indiferent de cât de bun e produsul tău, ce calități are și cât e de convenabil, el n-are nicio valoare pentru cei care nu au disponibilitatea de a-l cumpăra. De aceea e important să știi de ce sunt interesați oamenii. Unii vor să cumpere doar produse locale. Nici nu știu exact ce înseamnă asta, dar știu că vor să fie local. Alții apreciază orice, doar să nu fie din România. Trebuie să identifici aceste grupuri. Poți să găsești cele două caractere în cadrul aceluiași cuplu. E important să găsești întotdeauna calea de mijloc și să înțelegi ce îl interesează pe cumpărător și ce anume vrea el. Noi avem mulți clienți pe piața din România. Clienți de sistem, cum sunt McDonald`s sau Pizza Hut și de retail (Auchan, Carrefour, Cora, Lidl, Kaufland, Mega Image, Selgros, Profi etc.). Acum provocarea noastră nu mai este aceea de a discuta doar cu lanțul de magazine. Magazinul este pâlnia prin care trimitem salata către consumator. Tu ești provocarea mea!” spune Nicoleta. Iar eu mă gândesc că sunt o provocare rezolvată, de vreme ce m-au convins de mult și sunt mare consumatoare de salate Eisberg. Și asta în primul rând pentru că știu că au trecut prin mâini responsabile înainte de a ajunge la mine. Și că pot să le mănânc liniștită dintotdeauna, nu doar în pandemie.
„Salatele Eisberg au trasabilitate, iar eu știu totul despre ele, inclusiv de unde provin semințele!”
„Asigurarea calității la noi are un buget foarte mare”, spune Nicoleta. „Din care eu aș folosi ceva și la marketing”, adaugă ea. „Pentru că piața din România nu înțelege valoarea adăugată a unei salate Eisberg. De ce salatele noastre sunt mai bune decât celelalte? Pentru că au trasabilitate, iar eu știu inclusiv cine a dat sămânța din care au crescut salatele. Iar ei îmi răspund: și ce dacă? Păi să-ți spun eu de ce: dacă te duci în piață și vrei să cumperi legume te uiți la culoare, la formă. Poți să le apreciezi prospețimea, dar ai idee ce procent de metale grele conțin? În niciun caz. În schimb, salatele Eisberg trec prin analize multiple. Noi avem laboratorul nostru intern. Suntem subordonați legiuitorului român, european și peste toți regulile McDonald’s. Ce au adus ei anul ăsta în maxim 2 ani va fi lege la nivel european. În România, Eisberg respectă încă din 2004-2005 normele HACCP, care abia din 2010 au devenit obligatorii peste tot în țară.”
Cu atâtea reguli de calitate, pandemia nu avea ce să aducă în plus la Eisberg. Ceea ce la alții au apărut ca impuneri suplimentare, la Eisberg au fost dintotdeauna norma. „Mă apucă nervii când văd că în 2020 s-a inventat igienizarea farfuriilor și a spațiilor unde mănâncă oamenii”, spune Nicoleta. „Auzi, lumea se laudă că poartă mănuși în hala de producție. Serios? Până acum amestecau salata de boeuf cu mâna goală? Un produs care ajunge la zece mii de oameni?”…
Oamenii de la Eisberg
„Înainte ne adunam destul de rar la prânz, acum zici că suntem la prânz sincron. Că suntem niște pui de găină care se adună sub aripile mamei, la cantină. Cred că, instinctiv, am căutat siguranța oferită de oamenii pe care îi cunoaștem și avem încredere. Lucrând împreună de atâta vreme, ne cunoaștem, suntem o mână de oameni cu care îmi face plăcere să lucrez. Eu am fost prima care am intrat în Eisberg. După mine a venit sora mea, care se ocupă de partea de producție. După ea a venit dl Trofin, actualul director general. După el Gabriela, care lucrează la calitate, apoi colegul de la Financiar, Tehnicul și apoi Achizițiile. Colegul de la Achiziții are mai bine de 6-7 ani de muncă. În toți acești ani am avut cel puțin o ședință pe săptămână. În care ne-am certat, ne-am împăcat, ne-am spus punctul de vedere. Am fost împreună la târguri. Am ajuns să ne înțelegem din tonul vocii. Suntem diferiți ca temperament și reacționăm diferit. Gabriela (Boldeanu, Q&A Director – nr) e un spirit matematic. Sora mea (Mariana Mayer, director de producție – nr) este extrem de empatică, are cei mai mulți angajați în subordine și uneori e dificil să te înțelegi cu ei. E foarte ușor să te enervezi. Eu vreau să-mi dau demisia în fiecare zi”, râde Nicoleta. Se ceartă adesea cu șeful, cu care are discuții în contradictoriu, dar care se dovedesc la final extrem de constructive. Se mai strigă, se mai trântesc uși. Dar lucrurile se sfârșesc întotdeauna cu bine. „Mi-am dat seama că certurile nu au legătură cu noi, ci cu scopul nostru comun, cu ceea ce vrem să facem. Directorul meu știe că e bine că se ceartă cu mine. Știe ce înseamnă să facem echipa. Oamenii fac echipa. Suntem… oameni!”
„Nenorociții de elvețieni” sunt cu toții români neaoși
„Aș vrea să fim judecați cu toții după aceeași măsură”, oftează Nicoleta. „Suntem considerați niște nenorociți de elvețieni care își bat joc de oameni și de viața lor și că ar trebui să plecăm în lume. Noi suntem Anticristul, dracu’ pe pământ. Nu vrei să știi ce am auzit. În 2020, de exemplu, am vândut 11.800.000 de pungi. La final, clientul a găsit 5 insecte. La aproape 12 milioane de pungi, în condițiile în care vorbim despre un produs care crește în aer liber, pe câmp – doar 5 insecte. În același timp, există un cultivator local – nu-i dau numele – care își face reclamă la salata cultivată pe ogorul propriu, cu o fotografie în care pe o salată stă o broscuță – imaginea fiind, în acest caz, un motiv de laudă!”
Și salata și broscuța sunt produse local, așadar promovate ca foarte atrăgătoare pentru consumatori. Eisberg, fiind un brand elvețian, are parte de ocara generală: „Ne acuză că suntem elvețieni”, îmi explică Nicoleta. „Dar noi suntem 100% români, de la directorul general până la ultimul angajat. Ne încasăm toți banii pe cartea de muncă, la care plătim taxe și impozite. Nu avem nicio amendă de la vreo instituție a statului român. Nu avem niciun furnizor român sau expert care să spună că nu ne-am plătit datoriile la vreme. Cât am spus că plătim, atât am plătit. E regretabil că nu suntem judecați cu aceeași măsură”.
„Nenorociții de elvețieni” sunt toți români neaoși, își plătesc toate taxele și își hrănesc conaționalii, responsabil și sigur. Elvețiene sunt doar formula și rigurozitatea. „Rigurozitate nemțească?” întreb. „Nuuu! Elvețienii spun despre germani că sunt dezorganizați și haotici! Nu care cumva să-i spui unui elvețian că ești german”, râde Nicoleta. Dar despre români, ce cred elvețienii?
Românii, „brânză bună în burduf de câine”
„Despre români spun că suntem brânză bună în burduf de câine”, mă lămurește ea. „Pentru că noi vrem să demonstrăm continuu. Suntem tot timpul într-un tur de forță de a demonstra ceva. Când vorbim de achiziții, știm foarte bine că logistica Europei se termină la Budapesta. Infrastructura noastră e praf. În schimb, suntem muncitori, inventivi, carismatici, prindem cel mai repede o limbă străină. Să știi că avem o imagine foarte bună. Spre fericirea mea, care sunt foarte țață și vreau să mă cert în ședințe”, râde ea. „Un fost coleg de la achiziții pe grup (olandez stabilit acum în Spania) s-a plâns șefului meu că atunci când vreau ceva mă țin de el ca un pitbull care se prinde de tine și nu-ți mai dă drumul…”
Așadar, tenace și cu aspirații înalte. Inclusiv în discuțiile despre salariu și bonusuri, unde spune mai în glumă, mai în serios, că nu trebuie să fii mulțumit niciodată. Evident, întotdeauna e loc de mai bine.
Visul ei? „Știi serialul Fetele Gilmore?”, mă întreabă. „Lorelai și Sookie au un han. Asta mi-aș dori și eu să am cândva, un han, un motel, un loc de evenimente. Ezit între o retragere în sudul Spaniei și investiția într-o mică afacere. Dar deocamdată nu-mi doresc să părăsesc Eisberg. Nici dacă aș câștiga mâine la Loto o sumă cu foarte multe zerouri, nu le-aș zice la revedere și duceți-vă naibii. Nu poți să predai cuiva peste noapte slujba asta și 20 de ani de experiență. Cred că datorez modul în care am crescut și percepția mea de viață acestui grup de care sunt înconjurată. Nu mi s-ar părea corect să dispar, pur și simplu.”
„Respectând legile pământului și legile bunului simț, cred că va fi bine.”
La final, îi mulțumesc pentru conversație și o rog să le dea un sfat celor care își caută încă împlinirea profesională. „Cred că, respectând legile pământului și legile bunului simț va fi bine. Cred că trebuie să te evaluezi tu corect înainte de a aștepta evaluarea altcuiva. Dacă ai datele exacte ele unei situații, știi cum să acționezi mai departe. Cred că muncești pentru tine, nu pentru compania care te-a angajat. Și asta trebuie să-ți amintești mereu.”
foto: Eisberg
Citește și:
Eisberg salata ambalată, mai sigură decât cea de la piaţă
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments