De ce părinții narcisiști vor premii cu coroniță

Carmela Boila Goeckel a studiat problema narcisismului în societatea modernă și a narcisismului ascuns, poate nu atât de toxic la nivel macro, dar extrem de dăunător pentru familie și relațiile apropiate. De la ea am aflat că, în dezbaterile recente pe tema rezultatelor școlare și a premiilor de la final de an, cei care vor coronițe pentru copiii lor sunt de fapt părinții narcisiști. Ei au un impact puternic asupra dezvoltării copilului, îndeosebi mama narcisistă, care dacă este de tipul ascuns, adică mai puțin evidentă, are influențe cel puțin la fel de puternice asupra familiei. Am rugat-o pe Carmela să ne explice de ce părinții narcisiști vor premii cu coroniță, cum îi recunoaștem pe narcisiștii ascunși și ce efecte au asupra copilului lor, viitor adult cu probleme.

De ce vor părinții narcisiști premii cu coroniță

foto: pexels.com

24life: Pornind de la mega scandalul coronițelor de premiere la sfârșit de an, am vrut să știu de ce atât de mulți adulți vor coronițe. Mulți dintre ei foști mediocri sau chiar slabi la școală, vor în schimb ca notele copilului lor să tindă întotdeauna… spre 10. În această luptă pentru notă, apar uneori adevărate drame școlare și familiale. De ce se întâmplă asta, cum am ajuns aici?

Carmela Boila Goeckel: Mulţumesc Mihaela că ai deschis această temă care a preocupat media cu ocazia terminării anului şcolar, n-am luat parte la dezbateri, dar am avut revelaţia că aceste „coroniţe” sunt un prilej bun de a vorbi despre narcisism şi efectele lui asupra copiilor.

Ca să răspund absolut sincer la această întrebare despre cine vrea „coroniţa”, în primul rând copilul vrea premiul cu coroniţă pentru că aşa i s-a spus că trebuie. Desigur că e frumos să fie răsplătit pentru munca sa. Dar copilul nu are posibilitatea de a alege şi a se exprima, nici de a reflecta ce este mai bine pentru el. El trăiește într-o lume creată de adulţi şi e nevoit să o ia ca atare. Exact aşa cum îşi ia părinţii ca atare, dacă ei sunt abuzivi sau reci, neinteresaţi, neglijenţi sau îl protejează prea mult, nu-i dau nimic sau îi satisfac toate mofturile, el nu are nici o putere să-i schimbe şi nici să fugă de acasă, pentru că depinde de ei. De aceea va dezvolta o strategie care să-l ajute să facă faţă situaţiei lui personale, fie de supunere, fie de rebeliune sau în multe cazuri de minciună, ascunzişuri şi manipulare, construindu-şi o faţadă.

Primul gând care mi-a venit când am auzit de această temă a fost „coroniţele sunt dorite de către părinţii narcisişti”. Ei creează aceste drame. Să explic de ce, şi acum o să generalizez foarte tare de dragul simplificării: Pentru un părinte narcisist copilul este doar o continuare a eului propriu. Părintele se va mândri cu realizările copilului ca şi cum ar fi ale sale. Dacă însă copilul nu reuşeşte să satisfacă ambiţia părintelui, atunci va fi devaluat şi exclus. El nu are decât opţiunea de a-şi satisface părintele şi va apela la orice strategie pentru asta, de exemplu va învăţa ca un nebun şi va face scene la şcoală dacă ia altceva decât 10. Va minţi, va ascunde carnetul de note, toate aceste acţiuni de groază că părintele nu-i va mai acorda atenţie sau mai rău, părintele se va înfuria şi eventual va deveni agresiv și violent, până la „sfânta bătaie”.

Un narcisist nu este capabil să reflecteze la persoana proprie în mod realist, are o imagine deformată despre sine, aşa că nu vom afla niciodată din gura lui că el nu a luat 10 pe linie, deoarece el este întotdeauna perfect. El va minţi cu siguranţă că a luat numai 10, iar confruntat cu evidenţa, de exemplu cu mărturia unei bunici, se va enerva teribil şi nemaiputând să nege va spune ceva superficial de genul „nu-mi amintesc”.

De aceea vreau să spun că în nici un caz notele sau coroniţele sunt problema, ci oamenii. Ştiu că există şcoli unde toată lumea ia numai 10 şi toată clasa primeşte coroniţă, căci profesorii s-au resemnat şi se supun dorinţelor părinţilor ca să aibă linişte. Eu însămi îmi amintesc că în clasele primare nici nu se discuta să n-ai coroniţă, numai „copiii problemă sau leneşii” nu aveau. Toată lumea era fericită şi nu existau drame.

Despre cât de mult îl ajută pe copil să ia numai zece şi coroniţă în relaţia sa cu parintele narcisist merită să spunem că de fapt nu-l ajută deloc. Pentru un narcisist niciodată nu este destul şi copilul îşi va epuiza toate resursele încercând să-şi satisfacă părintele în felurite alte planuri. El are două căi, fie va deveni el însuşi narcisist, căci în dezvoltarea sa acela a fost singurul mod de a o scoate la capăt cu părintele, fie va fi o victimă fără stimă de sine obişnuit doar să-i servească pe alţii, care în cel mai fericit caz cu terapie sau învăţând de unul singur va înţelege cum funcţionează un narcisist şi se va detaşa de părintele său.

De aceea se spune că narcisismul îşi are originea în familie şi se transmite din generaţie în generaţie, ceea ce este absolut adevărat, în plus depinde şi de numărul de copii şi rolurile pe care aceştia le-au jucat în familie. Există copilul „de aur” – copilul favorit care satisface cel mai bine nevoile părintelui şi este tratat în mod diferit, apoi există copilul „ciuca bătăilor” şi cel „invizibil”. Într-o familie aceste roluri se pot schimba în funcţie de dispoziţia părintelui, dar şi un singur copil poate prelua pe rând toate aceste roluri. Ca să dau exemplul plastic al coroniţelor, dacă vine acasă fără ea, copilul se va transforma din cel de aur, tratat frumos, în invizibil, adică neglijat, nebăgat în seamă sau în cel mai rău caz în „ciuca bătăilor”, fiind supus umilinţelor de către părinte şi desigur va suferi foarte rău. Ce repercusiuni au aceste lucruri asupra dezvoltării sale cred că nici nu-i nevoie să mai discutăm.

24life.ro: Știm cu toții care e treaba cu narcisiștii și cât de toxici pot fi pentru anturaj, am scris deja despre asta într-un interviu anterior. Am aflat însă recent că există și narcisiști mai puțin vizibili (evidenți), dar care pot face la fel de mult rău familiei și celor asupra cărora își manifestă influența. Cine sunt și cum îi recunoaștem?

Carmela Boila Goeckel: Ceea ce am spus mai sus despre coroniţe poate fi folosit ca să explicăm cum ar putea reacţiona un părinte care este narcisist ascuns. De exemplu în maşină venind acasă de la serbarea şcolară copilului i se va spune cam aşa: „acuma să nu ţi-o iei în cap că ai luat premiul întâi şi numai zece, ce mare brânză ai făcut, eu pe vremea mea luam premiul întâi în fiecare an! Hai să te văd şi la anul de ce eşti în stare, dacă n-ai să te culci pe o ureche!”

Deci realizarea copilului care a obţinut un premiu este devalorizată, bucuria e nepermisă şi copilul nu mai înţelege nimic. Părintele se comportă ca şi cum l-ar invidia şi ar concura cu el, şi exact asta este, concurenţa cu propriul copil este o trăsătură fundamentală a părinţilor narcisiştilor ascunşi.

Narcisiştii ascunşi sunt extrem de periculoşi, pentru că ei nu au un clopoţel atârnat de gât, aşa ca Donald Trump ca tip clasic de narcisist grandios, unde este clar despre ce este vorba. Dimpotrivă ei se vor remarca prin o bunătate aparentă, extremă amabilitate şi dorinţa de a ajuta. Până îţi dai seama cu cine ai de a face deja eşti prins în mreje.

Narcisiştii ascunşi se caracterizează prin:

lipsa empatiei
proiecţii a proprilor defecte sau sentimete asupra altora
credința că li se cuvine
hipersensibilitate, nu suporta nici un fel de critică, nici măcar mirosul ei şi reacţionează extrem de violent la ea, ba chiar iau observații nevinovate drept critică şi îşi pierd firea
aroganţă
paranoia, cred că toţi le sunt sunt împotrivă
acţiuni pasiv-agresive, nu spun pe faţă ce nu le convine şi vor ataca pe la spate; de exemplu, dacă nu vrea să participe la un eveniment important pentru tine, se va „îmbolnăvi grav” chiar în ziua aceea
consideră că nu li se face niciodată dreptate
poartă pică aproape pe oricine
nesiguranţă, aceasta fiind o trasătura definitorie a tuturor narcisiştilor, de unde vine şi nevoia de hrană narcisistică, evident şi narcisisţii ascunşi au nevoie de aceasta hrană pentru a trăi, în formă de asigurări, complimente, adulaţie, atenţie, slugărnicie

Am cunoscut persoane de acest tip în familia mea extinsă şi ceea ce-ţi sare în ochi după un anumit timp este răutatea extremă. Te întrebi cum de e posibil aşa ceva? Ca părinte un astfel de om îţi va ruina viaţa, este unul din cele mai toxice medii posibile în care poate să crească un copil. Din păcate acest tip de narcisism se întâlneşte mai degrabă la femei şi ştim că mama are un impact mai pregnant asupra dezvoltării copilului. Cea mai groaznică combinaţie este o fată care are o mamă narcisistă de tip ascuns. Ce am observat la fetele pe care le-am cunoscut:

sufereau de sindrom post traumatic
aveau sau avuseseră probleme cu stima de sine
aveau sentimente puternice de vinovăţie că-şi abandonează mama toxică
şi cel mai important aspect: sufereau de boli grave sau prezentau o succesiune de boli aparent inexplicabile în care una venea după alta, nu se vindecau niciodată pe deplin, erau nişte persoane „mereu bolnave”

M-ai rugat să dau un exemplu, m-am împrietenit în Tirol cu o fată cu care pe măsură ce discutam îmi tot dezvăluia de ce boli suferă. O paletă întreagă culminând cu boala Basedow, un caz grav cu afectarea puternică a ochilor şi aparent fără speranţă, risc de orbire. Am întrebat-o: ce e cu tine, ce ţi s-a întâmplat de eşti aşa de bolnavă? Că nu vine din senin, trebuie să existe o cauză. Am fost şocată când a început să-mi povestească despre mama ei. Din respect pentru prietenă nu vreau să intru în amănunte, dar copilăria i-a fost marcată de abuz fizic şi psihic, iar acum continuă să trăiască aproape de mamă datorită acestui sentiment de vinovăţie. A fost crescută învăţând că este de vină pentru toate supărările şi problemele prin care a trecut mama, începând cu vina de a se fi născut. Ascultând o astfel de poveste ţi se face pielea găină şi te întrebi cum de este posibil atâta suferinţă pe acest pământ?

Un bărbat pe care îl cunosc bine a avut o mamă narcisistă ascunsă şi întotdeauna m-a mirat la el o aparentă vulnerabilitate şi nesiguranţă. Parcă mergea în permanenţă pe coji de ouă, preocupat să nu „supere” pe cineva. Respectiva mamă era o persoană extrem de toxică, pur şi simplu simţeai din stomac că nu vrei s-o vezi. O altă mamă pe care am cunoscut-o îmi dădea exact acelaşi sentiment, de câte ori trebuia să mă întâlnesc cu această persoană îl rugam pe soţul meu să mă însoţească, energia negativă care se revărsa din ea era pur şi simplu covârşitoare şi eu singură nu puteam să-i fac faţă. Era ca şi cum câmpul meu energetic era prea slab în faţa ei. Mă feream de ea cât puteam, dar tot reuşea să mă prindă singură câteva minute în care sorbea toată empatia din mine cu problemele ei irezolvabile. Nici o mirare că trăind veşnic în apropierea unui astfel de om resursele de energie îţi sunt secate şi te îmbolnăveşti grav.

Impactul cu un narcisist ascuns este enorm, îţi poate distruge viaţa, în orice caz sănătatea. Dar hai să învăţăm cum să-l recunoaştem:

În societate se dau drept oameni „foarte de treabă”.
Explică cât de folositori sunt, pe cât de mulţi au ajutat ei
Le place să te rogi de ei
Par foarte simpatici şi te ascultă cu atenţie ca să culeagă informaţii, se uită duios în ochii tăi şi mimează că te adoră
Nu poţi pune nici o bază în ei, îşi vor călca veşnic promisiunile, îşi vor schimba permanent părerea în funcţie de cum le convine
Se pun pe sine în lumină bună nu prin a se lăuda ci prin a vorbi de rău pe ceilalţi
Cred că nu sunt preţuiţi cu adevărat
Apar uneori drept copilăroşi, neancoraţi în realitate, naivi, fragili, îşi satisfac grandomania într-o lume paralelă când în cea reală nu reuşesc
Şicanează şi boicotează ca nimeni altul (vezi acţiuni pasiv-agresive)
Se bucură de răul altuia şi îşi bat joc de ceilalţi

Cinci semne speciale pentru identificare:

Au o satisfacţie diabolică când altuia îi merge rău şi zâmbesc triumfător. Acest rânjet este o caracteristică foarte specială, când îl are îşi dă jos faţada şi se arată aşa cum este. Dacă îşi dă seama că l-ai observat îşi va recompune imediat faţa, dar tu nu vei uita acest rânjet.
Sunt în stare ca nimeni altul să te facă să te simţi vinovat. Ei nu fac niciodată greşeli şi tot ce li se întâmplă lor rău este din vina ta. Dacă a julit maşina în garaj asta va fi datorită ţie, căci i-ai spus nu ştiu ce care l-a supărat şi din cauza ta nu s-a mai putut concentra.
Sunt vampiri energetici. Capabili ca nimeni altul să îţi sugă toată energia chiar şi în cursul unei simple conversaţii. După un timp capul ţi se învârte şi simţi că nu mai vrei nimic altceva decât să fugi şi să te ascunzi de ei. Asta se întâmplă pentru că lor le merge tot timpul rău. Sunt permanent nemulţumiţi şi tu eşti în pemnanenţă de vină pentru aceste catastrofe care li se întâmplă lor, fie că n-ai făcut ceva anume, fie că ai făcut. Nu le va fi niciodată pe plac, nici de ajuns. Dacă ai încerca să-i ajuţi nu vei reuşi, oricum vei fi de vină şi vei sfârşi epuizat. Pe termen lung te va seca de toată energia care îţi trebuie ţie să trăieşti cu ea. Nu cădea în această cursă.
E mereu victimă: un narcisist ascuns îşi plânge veşnic de milă. Dacă îi împărtăşeşti vreo problemă de a ta, el va veni imediat cu un contra exemplu în care îţi va arăta că el are o problemă cu mult mai mare. De exemplu, dacă tu ai gastrită, el e suspect de cancer la stomac în gradul 4! Problemele lui sunt întotdeauna mult mai importante ca ale tale care şi sunt invalidate, ca nu cumva să te preocupi de tine, ci numai de el! Viaţa nu a fost niciodată dreaptă cu un narcisist ascuns. Lumea este mult prea rea ca să observe cât de bun este el, dacă n-a făcut niciodată mare lucru în viaţă, asta este numai pentru că întreg globul pământesc nu i-a recunoscut valoarea şi capacităţile. El vânează milă şi suge empatie prin dramatismul cu care îşi prezintă poveştile. În contrast cu narcisiştii grandioşi, care arată permanent deschis cât sunt ei de buni, narcisistul ascuns se pune în scenă prin a arăta cât de nefericit e, căci lumea cea nerecunoscătoare nu i-a permis să strălucească la adevărata lui valoare. Ca să citez o somitate în materie (vezi literatură) un narcisist ascuns nu este altceva decât unul grandios, dar care nu îşi face publicitate. Totul se petrece în mintea lor, ei se miră continuu de ce lumea nu le-a recunoscut niciodată meritele ca să-i pună pe piedestalul care li se cuvine şi se simt în marea majoritate a timpului ca genii nedescoperite.
Se îndoiesc de ei înşişi. Din acest motiv sunt trişti, melancolici, se victimizează, sunt timizi şi au stimă scăzută faţă se sine. Sunt introvertiţi şi în multe cazuri vor apărea ca depresivi, ba chiar vor suferi de depresie. Când vor vorbi despre îndoielile lor vor să audă de la tine contrariul, să fie încurajaţi, complimentaţi, adulaţi, etc., şi asta până te vor scoate din minţi, căci în fiecare zi o vor lua de la capăt.

24life.ro: Cum descoperim narcisiștii ascunși din anturaj și cum îi putem dezavua social?

Carmela Boila Goeckel: Narcisiştii ascunşi au o mare abilitate de a-şi acoperi adevăratul lor chip. Pentru cei cu care întreţin o relaţie superficială nu sunt atât de toxici şi pot fi luaţi chiar drept oameni amărâţi sau nefericiţi, care au avut ghinion în viaţă. În general prezintă o mare fragilitate, vulnerabilitate, sunt neajutoraţi şi stârnesc milă.

Dacă ai ghinionul să trăieşti cu unul din ei, nimeni nu te va crede de ce sunt ei în stare cu adevărat. În plus, datorită acestei personalităţi nefericite vor suferi de depresie, anxietate sau vor dezvolta alte boli. Sănătatea lor va fi fragilă, dar pot şi să mimeze boli ca să atragă empatia. Dacă vei avea inţiativa să încerci să-i ajuţi, ei pot reacţiona însă violent, prin respingere sau furie, datorită paranoiei că toţi vor să le facă ceva rău. Orice încercare de apropiere caldă şi blândă o vor lua ca pe o agresiune şi o vor trata cu ostilitate. Este imposibil de fapt să trăieşti cu ei. Dacă vei încerca să pleci, să-i abandonezi, ei vor plânge, vor face drame, pot ameninţa cu suicid, iar societatea te va blama pentru abandon „săracul de el / săraca de ea, ce individ nerecunoscător, nu a mai vrut să ştie de biata de maică-sa sau de săraca nevastă-sa”.

Singurele relaţii care aparent funcţionează sunt cu narcisişti de tipul deschis. Nsrcisiștii deschiși, lipsiţi de empatie şi preocupaţi de propria persoană, nu vor lua în seamă problemele narcisistului ascuns şi ceea ce spune acesta le va intra pe o ureche şi le va ieşi pe cealaltă. Dacă se enervează vor face o scenă, eventual violentă, iar narcisitul ascuns, reprimat, se va speria şi va „sta în banca lui” pentru o perioadă, după care va începe din nou. Acest cuplu este foarte sudat, căci au nevoie unul de altul ca să supravieţuiască, un abandon nu poate veni decât eventual din partea narcisistului deschis, care-şi va căuta un alt partener care-i dă mai puţină bătaie de cap. Fiind însă ambii superficiali se vor înţelege în general „bine”.

Narcisiştii ascunşi nu sunt toxici pentru societate ca indivizi, aşa cum sunt cei deschişi, de aceea trec neobservaţi. În plus, datorită acestui profil despre care am vorbit, de puternică îndoială de sine, introvertire şi mediocritate, nu vor fi capabili să ocupe poziţii cheie în care se iau decizii. Ei nu pot dăuna societăţii decât într-un mod pasiv agresiv şi cumulativ, prin numărul lor. De exemplu vor fi cei mai rasişti, naţionalişti, vor urî minorităţile, pe cei diferiţi de ei şi în general pe cei deja defavorizaţi cum ar fi femeile, persoanele cu venituri mici, cei fără studii, copiii orfani, persoanele de culoare, cu alte orientări sexuale, victimele de război, refugiaţii, etc. Vor fi uşor de racolat ca troli şi îşi vor vărsa frustrarea de la adăpostul anonimatului. Îi găsim în mediile sociale cu miile, sunt dintre aceia care zic de exemplu că Ucraina este de vină pentru atacul Rusiei, chiar din proprie iniţiativă şi neplătiţi de nimeni, fiind doar deranjaţi că benzina costă mult. De asemenea nu vor recunoaşte meritul nimănui decât al lor propriu, vor devaloriza şi urî pe oricine este mai bun profesional ca ei, mai bogat, mai fericit, mai norocos, practic pe toată lumea.

Referitor la performanţa în câmpul muncii, narcisiştii ascunşi sunt incapabili să menţină un job pe termen lung. Se vor văita permanent că sunt trataţi inegal, se vor asigura că au puţin de făcut în comparaţie cu alţii sau ideal chiar deloc, vor provoca numai probleme în grupul în care lucrează astfel încât toată lumea va răsufla uşurată când aceştia pleacă singuri sau sunt daţi afară. Sunt percepuţi extrem de toxici, vor concura continuu cu ceilalţi şi îi vor bârfi, ei fiind cei care „se pricep la toate”, au o părere despre orice, doamne fereşte să-i contrazici căci îşi ies din pepeni şi au atacuri de furie, pentru că narcisiştii în general nu pot să-şi controleze emoţiile şi cei ascunşi nu fac excepţie. În general ei consideră că sunt mult prea buni ca să lucreze în respectivul loc de muncă şi oricum nici un loc de muncă nu este pe măsura capacităţilor lor extraordinare. Îi vom regăsi desigur printre cei care au luat la şcoală numai 5 şi 6, dar vor cere copiilor lor să ia 10 pe linie.

Impactul major al acestor oameni este asupra acelor apropiaţi, pe care după cum am arătat mai sus sunt capabili pe termen lung să-i distrugă.

24life.ro: Ce riscuri implică pe termen lung promovarea involuntară a narcisismului? Cum reușim să scăpăm de narcisiști, fie ei ascunși ori „la vedere”?

Carmela Boila Goeckel: Cred că lumea de azi arată aşa cum arată din cauza narcisiştilor. Sau mai pe larg vorbind, datorită personalităţilor din aşa zisa triadă neagră: narcisism, psihopatie şi machiavelism.

În timp ce diverse cercetări dovedesc că există o predispoziţie genetică, explicaţia generală pentru narcisism constă în dezvoltarea personalităţii în copilărie. Pentru copilul expus unuia sau în cel mai rău caz ambilor părinţi narcisişti, un mecanism psihologic de apărare este acela de a dezvolta el însuşi narcisism, caracterizat prin nesiguranţă, grandomanie, lăudăroşenie și lipsă de empatie. De lăudăroșenie are nevoie pentru a-şi masca nesiguranţa, care îi este interzisă în familie. O altă metodă sigură de a creşte adulţi narcisiști este alintarea exagerată. Copilul este obişnuit în familie că totul i se cuvine, că el este ceva special.

Narcisiştii ascunşi pe de altă parte provin din familii în care au fost abuzaţi şi neglijaţi. Desigur este în ordine să simţim milă sau empatie pentru cineva care a avut o copilărie nefericită şi a devenit astfel un narcisist ascuns, însă nu merită să ne sacrificăm propria viaţă pentru asta.

Singura soluţie este îndepărtarea sau despărţirea fizică şi emoțională. Dacă e mama sau tata, atunci pleacă de acasă. Dacă e partenerul, atunci reflectează să te desparţi. Dacă e un prieten sau cunoscut, încheie legătura sau menţine-o la strictul necesar. Dacă e un partener de afaceri la fel, cu cât ieşi din combinaţie mai repede cu atât mai bine. Dacă e şeful sau un coleg bine înfipt, caută alt loc de muncă.

Unii oameni sunt siliţi să rupă complet legăturile cu părinţii / părintele narcisist, atât de toxic este acesta pentru ei. Din fericire narcisiştii ascunşi nu reacţionează aşa violent la abandon ca celelalte tipuri, aşa că o despărţire poate fi mai uşoară, totuşi vor încerca să-ţi insufle o cumplită vină că-i abandonezi şi vor muri fără tine. Vor plânge cu adevărat, din tot sufletul, căci fără tine sunt pierduţi. În plus vor încerca să îndrepte copiii şi pe toţi ceilalţi din cercul de cunoştinţe împotriva ta, te vor zugrăvi ca fără de milă, nerecunoscător, o bestie cumplită care-şi lasă baltă părintele la mila străinilor.

Eu nu recomand pentru cei care au părinţi narcisişti ascunşi menţinerea vreunui contact, mai ales dacă eşti grav bolnav datorită acestei apropieri. Poţi gândi efectiv aşa: eu sau el! Dacă ai ghinionul să stai în acelaşi loc trage un gard. Ideal trebuie să nu discuţi cu ei deloc, dar dacă chiar trebuie, foloseşte următoarele principii:

trebuie să ai aşteptări realiste, nu te va iubi brusc şi nici nu-i va păsa brusc de tine, chiar dacă va minţi că o face, nu avea speranţe deşarte că va fi deodată mai bine.
nu intra în joc cu el, rămâi concentrat la fapte (mâncare, bani, căldură, medic, spital, etc. – aici mare atenţie căci vor inventa permanent nevoi şi boli ca să te ţină agăţat)
nu te justifica, nu da socoteală pentru nimic din ce faci, nu vorbi cu el de planurile tale, nimic important despre tine, păstrează o aparenţă glacială şi nu oferi nici un punct slab de care să se agaţe (technica se numeşte „gray rock” – fii pentru el ca o „stâncă cenușie”)
nu o lua personal, ai ghinion, mama ta / tatăl tău are o tulburare de personalitate, asta este, ia-o ca atare şi trăieşte cu asta
nu încerca să o / să-l schimbi, nu se va schimba

24life.ro: Cum îmi dau seama dacă sunt un părinte/persoană narcisist/ă? Cu ce probleme personale se confruntă un narcisist (stress)? Ce fac pentru a nu-mi influența negativ familia și persoanele apropiate? Ce fac pentru mine?

Carmela Boila Goeckel: Îmi place în mod deosebit această serie de întrebări pentru că răspunsul este NU pe linie.

Un narcisist este centrul universului său şi este perfect, nu-şi va da seama de tulburarea sa. Nu există niciodată nimic rău la el, de vină sunt în permanenţă ceilalţi. Dar, există cazuri în care totul a mers rău, a fost dat afară de la job, a fost condamnat penal (vezi de exemplu cazul Udrea), părăsit de soţie, copiii au fugit în lume şi nu dau nici un semn de viaţă. Atunci ajunge la terapeut unde poate pricepe în cel mai bun caz că e ceva legat de el şi nu de ceilalţi. Majoritatea vor însă o schimbare rapidă, „merg la psiholog şi fata mea se va ocupa în continuare de mine”, nu vor fi niciodată apţi să meargă în profunzime, căci să nu uităm, narcisiştii sunt persoane superficiale.

Maximum ce vor învăţa va fi prin psihoterapia comportamentală, ca să-şi domine în mod conştient anumite comportmente extrem de deranjante. De exemplu poate învăţa să vină la timp acasă sau să nu-şi mai sune de 100 de ori copilul făcându-l pe acesta să-şi ia un nou telefon şi să nu-i mai dea numărul.

Un narcisist ascuns va suferi de depresie sau anxietate, va avea puţini prieteni căci îşi va fi epuizat prin comportamentul său toxic întreg anturajul, cam nimeni nu-i va mai călca pragul şi va fi tentat să se refugieze în abuz de substanţe, fie alcool, droguri sau medicamente, de exemplu benzodiazepine. Narcisismul ascuns este greu de depistat, ei vor ajunge la psiholog de exemplu datorită depresiei sau anxietăţii şi vor primi eventual medicaţie, dar nu se vor schimba definitiv în bine. Poate depresia se va ameliora, dar restul rămâne. Chiar şi psihoterapeutul îşi va da seama numai după un timp că are în faţă un narcisist ascuns.

Grija narcisistului faţă de persoane apropiate este nulă, acestea nu au nici o importanţă. Rolul lor este de a furniza hrană narcisistică, când acestea dispar, narcisistul suferă de sevraj. Nu poate face nimic pentru sine, căci acest tip de personalitate este extrem de rezistent în faţa schimbărilor. Nu se va schimba, ceea ce vezi este ceea ce ai să ai. Ca individ trebuie să reflectezi dacă te afectează foarte mult şi să rupi relaţia trecând în lipsă totală de contact sau dacă ai suficientă putere să menţii o relaţie de suprafaţă, dacă te simţi răspunzător.

Trecerea de la vină totală la desprindere fără contact este extrem de grea, este un proces lung care uneori durează toată viaţa. Foarte mult ajută distanţarea fizică: mutarea în alt oraş, în altă ţară. Plus întemeierea unei familii proprii, grija faţă de oameni care merită atenţia ta.

Mă rugai să dau exemple, chiar îmi aminteam că am fost mereu premiantă cu coroniţă. Intram printre primii la toate examenele, am terminat facultatea a doua ca medie pe ţară. Ce am primit în schimb de la părintele meu care se mândrea cu performanţele mele? Invalidare, devaluare şi excludere. Ba chiar m-a invidiat că am ajuns într-o branşă de top în Austria. Chestia asta n-a putut-o suporta. Într-o bună zi mi-a zis textual „nu mai vreau să te văd”. Am răsuflat uşurată că nu a trebuit să fac eu pasul acela. Într-un fel happy end, căci am avut marele noroc ca mama mea să fi fost o femeie şi jumătate. Plecând pe urmele ei am descoperit în partea maternă a familiei numai oameni cu care mă înţeleg minunat şi suntem prieteni buni. Despre partea paternă nu mai ştiu nimic şi refuz să mă identific cu ea. Dacă nu aş fi fost căsătorită chiar mi-aş fi schimbat numele, luându-l pe cel de fată al mamei, de care sunt mândră, aşa cum sunt şi de ea.

Dar câţi copii au avut norocul meu? Este chiar trist, şi de fiecare dată când întâlnesc un adult suferind încep să mă întreb: care este narcisistul din familia lui?…

Literatură / Surse: