Parteneriatul fără acte, preferat de tot mai multe cupluri?

by Boykung at FreeDigitalPhotos

Cererile în căsătorie vin din ce în ce mai rar, susțin statisticile. Și tot mai multe cupluri preferă parteneriatul fără acte…

În România anului 2012 s-au căsătorit cu 44% mai puține cupluri decât în 1990, conform datelor oferite de INS.

În decembrie 2018 divorțurile au crescut la 2.723, cu 164 mai multe față de luna noiembrie 2018. Comparativ cu decembrie 2017, s-au pronunțat cu 232 de divorțuri mai multe.

Dar și căsătoriile urmează un trend ascendent, în ultimii ani: în decembrie 2018 s-au înregistrat cu 194 mai multe față de noiembrie 2018, ajungând la un total de 7.199. Față de luna decembrie 2017, numărul căsătoriilor a crescut cu 1.399. Potrivit statisticilor oficiale, perioada de vârf pentru căsătorii în 2018 a fost aprilie – noiembrie, în timp ce divorțurile au rămas constante pe toată perioada anului 2018, cu excepția lunii ianuarie.

Femeile divorțează până în 30 de ani, bărbații mai ales după 50:

în medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă la grupa de vârstă 35-39 ani, urmată în cazul femeilor de grupa de vârstă 30-34 ani (18,5% dintre divorţuri) şi de grupa de vârstă 40-44 de ani în cazul bărbaţilor (19,2% dintre divorţuri);
numărul femeilor în vârstă de până la 30 ani care au divorţat a fost de 2,3 ori mai mare decât numărul bărbaţilor aparţinând aceleiaşi grupe de vârstă;
după vârsta de 50 de ani, numărul bărbaţilor care au divorţat a fost semnificativ mai mare decât cel al femeilor, de 1,5 ori la grupa de vârstă 50-54 ani şi de peste 1,8 ori la persoanele de 55 de ani şi peste.

Din totalul divorţurilor pronunţate în anul 2017, aproape două treimi s-au realizat cu „acordul părţilor”.

Comparativ cu celelalte ţări din UE, în anul 2015 (ultimul an pentru care sunt date disponibile la nivel european), România, cu o rată a divorţurilor de 1,6‰, a înregistrat un nivel mediu. Cele mai mici rate de divorţ la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,9 ‰) şi Slovenia (1,2‰). Cele mai mari s-au înregistrat în Danemarca (2,9‰) şi Lituania (3,2‰). Lituania a înregistrat și cele mai multe căsătorii la mia de persoane (7,5) în 2017, iar România e pe locul doi cu 7,3.

Unde divorțează puțini, se căsătoresc și mai puțini: țara cu cele mai puține căsătorii a fost Slovenia, cu 3,1 la mia de persoane, urmată îndeaproape de câteva țări din Europa de Vest, cum ar fi Italia, Luxemburg, Portugalia, Franța, Spania, Olanda și Belgia. Rata de căsătorie în UE este în declin, scăzând cu aproape 50% din 1965, în timp ce ratele de divorț aproape s-au dublat.

Am fi tentați să dăm vina pe sărăcie, care ne gândim, e un motiv suficient să taie din elanul întemeierii unei noi familii. În vremuri de criză, oamenii se mai căsătoresc mai rar. Dar lucrurile stau exact pe dos: din ce în ce mai mulți stau împreună!

Viața în doi are avantajele ei, inclusiv economice. E mai ușor să împarți cheltuielile de întreținere, la fel și responsabilitățile unui menaj în doi: ea gătește, el cară cartofii și apa, etc. Doar căsătoriile s-au împuținat, deci asumarea oficială a responsabilităților. Nu și iubirile, care au rămas aceleași. Numărul de cupluri necăsătorite, care durează de ani de zile, fără să simtă nevoia oficializării, crește constant.

De ce durează? Un cuplu necăsătorit poate dura ani de zile, din varii motive, dar în principiu, pentru că partenerii se potrivesc. Sau nu se potrivesc, dar s-au obișnuit la căldura emoțională a celuilalt și, din comoditate, refuză să se despartă.

De ce nu se căsătoresc? De teamă. Pentru că unul din ei (sau amândoi) nu este sigur că a făcut cea mai bună alegere. Pentru că nu vrea să ia o decizie definitivă și speră că viața i-ar putea oferi ceva mai bun. În urmă cu 100 de ani, conveniențele și tradiția i-ar fi obligat să se căsătorească. Acum nu îi mai obligă nimeni. Femeile consideră parteneriatul fără acte un semn de emancipare. Ambii cred că un parteneriat neoficializat poate fi dovada unei iubiri sincere – dacă ne iubim, ce nevoie mai avem de acte? Dar relațiile pe termen lung sunt asemeni unei căsătorii și pot fi reușite sau frustrante, în funcție de parteneri.

Ce vor femeile? Femeile vor, de la bărbatul lor, mai ales afecțiune, protecție, sprijin, siguranță. Căsătoria nu înseamnă promisiunea acestor lucruri pentru totdeauna, dar măcar reprezintă validarea iubirii lor și siguranță pe termen mediu. Ea își doreste o familie, copii, un cămin. El își însușește acest ideal (chiar dacă diferă de cel propriu) și își asumă automat cel puțin 50% din obligatiile care duc la realizarea lui. Sau nu. Când nivelul de implicare e inegal, locomotiva familiei își dă duhul și trenul matrimonial se oprește în gară, pentru divorț.

Ce vor bărbații? Bărbații vor, de la partenera lor, iubire, sex, pasiune, joacă, distracție, siguranță emoțională. Așadar, ușor altceva decât ce vrea ea. Iar bărbaților, căsătoria nu prea le dă ce vor, ba dimpotrivă, le aduce mai ales ce nu vor: responsabilități suplimentare. Atracția si iubirea îi fac să-și dorească un trai împreună. Cu iubita, e ca la mama acasa, doar că mai bine. Ea a preluat din obligațiile mamei, are grijă de el și, în plus, e mereu în priză: atentă la el, la relație în general, la ambițiile și imaginea cuplului.

În loc de concluzie. Femeile văd cuplul ca pe un mediu propice dezvoltării amândurora. Ele vor încerca, chiar dacă nu-și dau seama, să-și modifice partenerul, să-l aducă mai aproape de idealul lor. Bărbații, la rândul lor, nu consideră că trebuie să se schimbe și nu doresc nici ca partenera lor să evolueze, ci să rămână așa cum au cunoscut-o: tânără, entuziastă și atentă la nevoile lor. Le dă parteneriatul fără acte ceea ce vor, tuturor?

foto: Image courtesy of Rosen Georgiev at FreeDigitalPhotos.net