Pledoarie pentru mami și tati

Creatoarea fenomenului „Zurli” are grijă nu doar de copii, ci și de părinți. Pentru ei a lansat recent cartea Pledoarie pentru mami și tati – prilej de confesiune pentru autoare și de sfaturi înțelepte pentru părinții cu minți. Mirela Retegan, despre afacerea ei – viața ei, experiența de mamă singură, căsnicia ratată și ce o ridică de la pământ, de fiecare dată…

Mirela Retegan a lansat cartea „Pledoarie pentru mami și tati”, în care și-a reunit scrierile de pe blog, o lectură utilă pentru părinți. Mirela povestește despre afacerea ei – viața ei, relația ei cu copiii în general și cu fiica ei Maya, dificultățile prin care a trecut camamă singură, ce n-a mers în căsnicia ei și ce o ridică de la pământ, de fiecare dată:

Pentru copii, frumosul are alte valori

„Copiii mă văd frumoasă. Foarte frumoasă. Pentru că eu chiar sunt! Imi place să spun că sunt grasă și frumoasă, pentru că mă hrănesc cu îmbrățișări de copii. Cei mici văd dincolo de carcasele care ne înconjoară sufletul. Ei se uită în ochii tăi, nu la kilograme. Ei îți citesc intențiile, nu cultura generală. Ei îți simt bunătatea, nu scara socială. Pentru copii, frumosul are alte valori. Ei chiar văd acea frumusețe interioară. Asta nu însemană că nu o văd și pe cea exterioară. Dar dacă ea nu e dublată de suflet, copilul bifează forma și trece mai departe căutând conținutul.

pledoarie-pentru-mami-si-tati

Am mai câștigat niște vieți

De când sunt mamă trăiesc o supraviață. Până la Maya aveam o viață frumoasă, acum am o supraviață. E ca în jocurile celor mici. Am senzația că am trecut la nivelul următor și am mai câștigat niște vieți. Nu mi-am mai închis NICIODATĂ telefonul fără să-i comunic despre mine, nimeni și nimic nu a fost mai important decât ea, mi-am reconfigurat toate prioritățile și am descoperit această magie care se naște în relația părinte copil. M-a obligat să mă ordonez, să mă organizez.

Maya este prioritatea mea numărul 1. Nu există niciun preț pentru care eu să fiu în altă parte decât acolo unde ea are nevoie. Când are nevoie.

Să îmi cresc singură copilul a fost frumos. Și greu

Și frustrant. Și provocator. Dacă mă gândesc la partea practică, e frustrant să rămână totul în grija ta. De la stomatolog până la ședințele cu părinții, nopțile cu febră, făcutul de buletin, de pașaport, de ochelari. Dar, pe de altă parte, am putut să iau deciziile cele mai bune fără să mă lupt cu nimeni pentru ceea ce eu credeam că e mai bine pentru ea. Am ales să cheltuiesc mai mult, am plusat puțin în bucurii, pe care poate nu i le-aș fi putut oferi dacă trebuia să am și cealaltă părere. Așa că e și asta cu plusuri și minusuri, fix cum e să crești un copil într-un cuplu. Când ești singur știi că totul depinde de tine și nu ai nicio așteptare din partea cealaltă. Te enervează în prima fază, dar apoi te obligă să te aduni, să te organizezi și să-ți asumi lucrurile fix așa cum sunt.

Ce n-a mers în căsnicie

Nu am știut sa gestionez lucrurile. Nu m-am priceput să îmi negociez timpul. Am renunțat la mine până într-o zi în care am renunțat la tot. După 10 ani de la despărțire, ne-am dat seama că fiecare dintre noi a trăit în filme diferite și că, din păcate, nu am știut să spunem cu subiect și predicat ce ne lipsește, ce ne dorim…

Tatăl Mayei îmi reproșa că eu nu mai sunt iubita lui, ci sunt mama Mayei. Mamele se tem să-și ceară timp pentru ele din cauza unui sentiment de vinovăție foarte mare, iar tații nu prea au instinctul părintesc dezvoltat… Cred că stă în mâna femeii să nu devină sclava grupului și să-i lase și celuilalt timp și loc să-și asume niște obligații. Am observat că pierd pariul cuplului părinții care au renunțat la propriile lor nevoi. Un soț și un copil nu înlocuiesc nimic. Ei vin peste ceva ce tu ai deja. Nu lua cărămizile de la baza construcției care ești, că îți cade acoperișul pe cap.

Asul din mânecă

Mă opresc din tot ce fac. Ies pe strada și merg ore întregi printre oameni. Sau mă duc pe o terasă, cu o cafea în față și privesc strada. Mă plimb prin pădure și ascult muzică românească. Și mai am un as în manecă. Un bărbat pe care îl iubesc și îl sun atunci când sunt jos să vină să mă ridice. Și el vine de fiecare dată. Am și eu colacul meu de salvare.”

Sursa: „Noi vrem părinți”, unde găsiți întreg articolul: „Joaca cu copiii e treaba mea pe pământ”