A absolvit medicina la București, a urmat un an la Paris cu o bursă Erasmus și un master, în paralel. Are un stagiu de cercetare la Cambridge și unul în Olanda, la Groningen. Din ianuarie, va fi medic rezident la Geneva. Am întrebat-o de ce nu rămâne să practice medicina în țară, iar Nicoleta Fotea mi-a oferit o privire din interiorul sistemului și un argument copleșitor: „Dacă practici în România, ajungi exact ca ei”. Cum anume și cine sunt ei, aflați citind în continuare.
Nicoleta Fotea, în Amfiteatrul Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
Nicoleta Fotea s-a înscris la Medicină pentru că era olimpică la biologie și îi plăcea chimia. Acum e proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din București, Medicină generală. A urmat un an de studiu la Paris, cu o bursă Erasmus, și un an de master, în paralel. (La Paris poți face masterul în timpul facultății, începând cu anul 4). Are un stagiu de cercetare la Cambridge la Centrul de studii centrozomale, și unul în Olanda, la ERIBA Institute for Biology of Ageing, din Groningen. Din ianuarie, va lucra ca medic rezident la Geneva.
Experiența franceză
„Am ales Parisul pentru că mi se părea cel mai bun loc să învăț. Universitatea din Paris are proiecte de colaborare cu diverse institute și spitale, e mai bine conectată decât cea din Marsillia sau Bordeaux sau Lyon.”
Și, evident, capitala are mai mulți pacienți decât orice alt oraș de provincie, cu o cazuistică mai bogată. Nicoleta a urmat 3 stagii de câte 3 luni în Pediatrie, Endocrinologie și Reumatologie. Dimineața practică, după amiaza cursuri, până seara târziu. Dintre toate, Pediatria i s-a părut cea mai grea: „Francezii au foarte multe abrevieri. Adolescenții, mai ales – dintr-o frază, abia înțelegeam jumătate. Mă bucuram să știu unde îi doare”, zâmbește ea, amintindu-și de experiența lingvistică.
Ce i-a plăcut la studiile din Franța? Totul. „Mi-a plăcut că aveam cursuri tipărite – aceleași cărți pentru toate institutele din țară, la fiecare specializare, actualizate o dată la 5 ani. La noi, cursurile sunt vechi de zeci de ani. Profesorii de la București nu acceptă că în lume există alte protocoale și că medicina nu se mai face ca în urmă cu 10-15 ani.
De exemplu, la Paris nu există spital de boli infecțioase, cum avem la București – două! În schimb, au câte un departament de contagioase la fiecare spital, foarte bine izolate. Și așa e în toată Europa. Nu transporți pacientul de la un spital la altul, pentru că are o boală infecțioasă. Infecțiile se întâlnesc la fiecare 5 minute.
De ce nu am încredere în ce se predă la noi
la noi, nu se ține cont de protocoale, medicul situându-se deasupra lor. De exemplu, se internează un pacient cu meningită. A refuzat puncția lombară de diagnostic. Dar și pentru acest caz, în lume există protocoale terapeutice, atunci când nu ești sigur. Pacientul venea din zonă rurală, era în vârstă, protocolul european indică în acest caz o infecție cu Listeria. Medicul în vârstă a ignorat protocolul și i-a administrat pacientului alte antibiotice. Evident că omul se simțea tot mai rău. În cele din urmă, după multă vreme i s-a făcut puncție și – surpriză! – avea chiar Listeria. Era un caz banal, care putea fi tratat cu succes. L-am întrebat pe medic de ce nu a respectat protocolul, iar acesta a dat vina pe pacientul care a refuzat puncția. Dar protocolul are câte o soluție pentru fiecare situație, inclusiv aceasta. E făcut pe baza analizei a mii de cazuri, de la sute de medici, nu pe experiența unuia singur, care a văzut mult mai puține, oricât de în vârstă și de experimentat.
La București, materia nu este actualizată. Faci 6 ani de medicină, muncești mult, dar degeaba. Din anul 5 și 6, am reluat tot.
Nu doar medicii buni pleacă
Dacă ai absolvit medicina într-o țară din UE, spitalele din Franța sunt obligate, conform legii, să-ți echivaleze diploma și să-ți dea un post de rezident, dacă acesta este disponibil. Chiar dacă ai luat nota minimă la examenul național (ECN – Examen National Classant). Și sunt foarte mulți absolvenți români care află de șmecherie. Dau examenul fără să știe nimic, ajung rezidenți și fac greșeli majore. Nu pleacă în străinătate pentru posturi foarte bune, ci pentru condiții decente. În Belgia, de exemplu, examenul se dă la patul bolnavului. Dacă îl ratezi, nu te mai poți întoarce niciodată ca rezident în Belgia. Poate doar ca specialist… Și-au luat măsuri împotriva absolvenților slab pregătiți. Am înțeles că și francezii lucrează la măsuri de protecție împotriva rezidenților, în special români, despre care se știe că nu au noțiuni de medicină modernă. Acum nu mai pot da ECN decât dacă sunt în anii 5-6 de facultate, nu și dacă sunt absolvenți. E doar o măsură logistică, cu care speră să limiteze numărul medicilor care vor să practice în Franța.
În Franța, practica e cea care contează. Să vezi bolnavul. La noi, există un pacient la 3 studenți – care, evident, se întrec să dea analize și diagnostice, se întrerup reciproc sau contrazic. Nu te învață nimeni cum să gândești. Nu ai acces la analize de top. În Franța, i se fac pacientului analize care la noi nu există sau se fac prea târziu. Există asistenți universitari care se ocupă de studenți și ajută la verificarea sau punerea diagnosticului. La noi, alergi după asistenți.”
Nicoleta a făcut și cercetare, a lucrat cu șoricei, la Cambridge. A studiat mutațiile induse în structura centrozomului. I-a plăcut în laborator, dar preferă interacțiunea cu oamenii. Viața de spital, gărzile… „A fost foarte greu, dar am învățat foarte multe.”
La Gala Ligii Studenților Români din Străinătate”, unde a luat o mențiune
Protocolul medical versus „intuiția românească”
A învățat că protocoalele medicale, denigrate la București, îți pot salva viața. „La noi, profesorii spun că moda protocoalelor te împiedică să gândești. Dar 90% dintre cazuri intră în tipare! De ce să cauți boli rare, când bolnavul se integrează perfect în protocol?! În România, nu se pot face investigații și atunci ești nevoit să apelezi la intuiția românească. Dar medicina actuală nu se mai bazează pe intuiție. E adevărat că în Franța se fac uneori și prea multe investigații, dar ei au bani pentru asta. La endocrinologie, departamentul de tumori suprarenale lucra la un protocol și avea alocat un buget de 1300 euro/pacient, pentru asta. Supraspecializarea e foarte importantă.”
De la Paris la București e cale lungă… de zeci de ani
„La noi, studenții nu întreabă. Dacă întreabă, sunt considerați proști. În Franța, întrebările sunt încurajate, chiar și cele care par prostești. Dacă nu înțelegi, profesorii reiau explicația, cu alte cuvinte. Fac traininguri de prezentare înainte să ajungă să predea. Au cursuri perfect structurate, cu explicații. La București, prezentările se țin în ppt, din care titularii de curs dictează studenților. Dacă practici în România, trebuie să devii ca ei, ca să supraviețiuiești.
Cartea de rezidențiat are greșeli. Am colegi care învață greșit – Dacă așa scrie acolo?!… și sunt copii foarte buni!
În Franța, după 6 ani de facultate, absolut toți absolvenții știu să pună un diagnostic. La noi, primii 10 din lista de absolvenți nu știu să depisteze o boală banală. Au pierdut informația, știu detalii, dar nu mai știu esențialul. Grilele de examen sunt aceleași de 50 de ani, cu răspunsuri cu tot, la care toată lumea ia nota 10. Nu mai citești materia, înveți grilele. Suporturile de curs sunt vechi și pline de greșeli. Fiecare are cursul lui. Cei de la București nu știu ce predau profesorii de la Cluj și viceversa. Cartea de rezidențiat are greșeli. Am colegi care învață greșit, argumentând Dacă așa scrie acolo?! și sunt copii foarte buni!
Nu mai învață nimeni, în anul 6 nota nu mai contează și nu te pică nimeni, chiar dacă vrei. Am avut un coleg care a aflat de ECN și că trebuie să fii încă student ca să-l dai și la ultimul examen s-a rugat de profesor să-l pice, ca să repete anul. Altfel, ieșea medic și nu mai avea nicio șansă.
În fiecare an ies în jur de 1000 de absolvenți de medicină, 700 din ei la taxă. Am colegi care nu știu să așeze un TC stânga-dreapta și cred că RMN-ul e o minune. Pentru că noi, în loc de tomografii și RMN-uri, am studiat tranzit baritat (examen radiologic). La ce vă trebuie? a fost replica. Eu am făcut stagiul radiologic la un spital din București, unde sunt doar 2 medici care știu să citească RMN-uri. Și nu vor să mai spună nimănui…
De ce Geneva
În Olanda, condițiile de trai și educație sunt foarte bune, oamenii sunt deschiși, serioși, bine pregătiți, dar eu nu știu olandeza.
În Anglia, condițiile de laborator sunt excelente, infrastructura e șocantă (în sensul bun) condițiile de sterilitate în laborator sunt spectaculoase (pentru șoareci). Se vede că au fonduri pentru cercetare, dar eu nu vreau să fac cercetare.
Franța nu prea mai e interesată de cercetare, ci mai mult de practică. Nu prea mai sunt doctoranzi, investițiile în cercetare sunt reduse, iar banii din sănătate merg în spitale și la pacienți.
M-am uitat la spitale și la programele din Elveția și mi s-au părut cele mai bune pentru mine. Acolo ai 2 ani de medicină internă la 2 spitale și apoi poți să-ți alegi specializarea, în care mai faci 3-4 ani. Simt nevoia să am 2 ani de medicină internă și să văd pacienți cu diverse afecțiuni. E un sistem mai liberal, îți alegi ce vrei. Eu mi-am trimis cv-ul și aplicația la mai mulți profesori, unul din ei m-a acceptat fără interviu. Dar vreau să mă duc și la interviuri, când va fi cazul. Cel mai mare regret al meu e că n-am plecat din anul întâi, să fac de la început medicina în altă țară…”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments
27 Responses to “„Dacă practici în România, ajungi exact ca ei””
Nu știu cum a rezultat acest interviu. Dacă sunt cuvintele drei dr. este UNA. Dacă pornind de la cuvintele drei. dr. au fost interpretate „în context” este ALTA. Ce a ieșit însă, este rău. În cazul în care prima variantă este cea adevărată am întrebarea: ce a făcut dra. dr. ca să schimbe lucrurile. Eu am învățat-o, personal, ce ar trebui să facă (în anul doi). Nu doar pe ea – pe toți studenții cu care lucrez. Dacă a doua variantă este cea adevărată, atunci este rău că interpretarea lasă de dorit.
Nu am să iau rând pe rând fiecare paragraf. Dar am să spun ceea ce am mai spus. În România, în decembrie 1989 au murit, și-au dat viața, s-au sacrificat peste 1000 de români, tineri, mai puțin tineri – cu TOȚII pentru România, pentru români și nu pentru români care fug de acasă pentru a le fi mai bine.
Prof. dr. Mircea Ioan Popa
Da, domnule profesor, sunt cuvintele drei. Ceea ce e foarte rau, ca mai bine le inventam si ne era bine in `sistem`. In urma cu vreo 10 ani, un profesor de la facultatea de medicina imi spunea ca studentii nu mai invata si ca se roaga de ei sa vina la cursuri, iar pe aia care vin ii trece anul oricum, pentru efort 🙂 Sunt convinsa ca exista exceptii, atat printre studenti, cat si profesori. dar nu cu exceptiile facem treaba. avem nevoie de profesionisti de masa, nu de elite. si e nevoie de alte mentalitati daca vrem sa-i tinem in tara, nu se poate cu forta. va mai recomand un interviu foarte interesant, la care a raspuns un coleg al dvs: http://24life.ro/plecati-in-occident-sa-invatati-medicina-adevarata/
Mulțumesc pentru lămurire. Nicoleta va știi exact care este opinia mea privind cele spuse, în acest caz. Medicină ADEVĂRATĂ se poate face și în România, pentru români. Am să citesc interviul recomandat.
Toate cele bune,
Mircea Popa
Am să fac și eu o recomandare. Dacă sunteți de acord vă rog să citiți articolele pe care le scriu în „Viața medicală”, de obicei în pagina a 4-a. Sunt de văzut și cele din ultimele 3 numere, dar și celelalte (2015-2016). Veți vedea că știu multe, am văzut multe, am trăit multe.
Dar, fără să mă silească nimeni, am ales să rămân în țara mea.
Toate cele bune,
Mircea Popa
E adevarul. Ea ce poate schimba daca e o adevarata mafie in spatele facultatilor de medicina. Avem cursuri vechi, asistenti care trebuie sa fugi dupa ei, lipsa de respect fata de studenti. Rusine. Este adevarat ce a zis. Abia astept sa termin si eu facultatea si sa plec. Ce treaba au cei care s’au sacrificat pt romani? Suntem si noi obligati ca tineri sa suportam toate mizeriile astea? Nu suntem martiri. Nu poti da vina pe tineri ca nu stau in tara daca condtiile sunt cum sunt. De ce nu dai vina pe sistem?
Iauzi domnule doctor ii inveti, cu ce? Tu chiar sfidezi logica? Ce ii inveti intr-un sistem distrus si putred? Sa gandeasca? Si la ce ii ajuta? Unde este aparatura, unde este speranta de viata? Unde este cercetarea? Cati mor in spitale din cauza conditiilor si greselilor medicale? Nu sunt bani? Sunt bani domnule sunt bani de sa ne innecam in ei, dar va e caldut si bine ca roadeti din ciolanul sistemului la caldurica. Sunt satul de invatamantul romanesc supus spagii si pilelor, satul domnule doctor. Tu ce ai facut daca esti asa important si mare? Intrebi o eleva ce a facut? Da tu marele profesor ce ai facut sa schimbi sistemul? Nimic absolut nimic. Asa ca taci……doar taci.
Una este sa blamezi profesorii si invatatura mdicala in sine si cu totul altceva este sa blamezi lipsa aparaturii si banilor investiti in medicina, lucruri care sunt la un cu totul alt nivel ce nu mai tine de medici in sine. dar ce sa-i faci..asa-i romanul arunca cu piatra ca e mai satisfacator. Sa dam vina ptr frustrarile noastre pe oricine, la nimereala, eventual pe cei care nu sunt vinovati si care fac garzi pline in spital si apoi vin si tin cursuri explicate frumos si cursiv in fata studentilor. Nu vorbiti in necunostinta de cauza.
„Calaul” … Se mai poate da vreun răspuns la atare semnatar?
Este exagerat. Nu stiu ce experiente a avut aceasta fosta studenta si absolventa a UMFCD, dar nu inteleg de ce evidentiaza doar partile negative ale invatamantului de aici si cu atat mai mult, generalizeaza, Este nedrept si hai sa fim seriosi, neadevarat. Si eu sunt studenta la UMF Carol davila Medicina Generala Bucuresti si nu sunt de aceeasi parere. E adevarat, nu este totul perfect si cu siguranta sunt minusuri. Dar, sa privim si de partea cealalta, pe langa medicii care au lipsuri, sunt medicii exceptionali ai acestei tari. Si ei tot aici au invatat. In plus nu peste tot trebuie sa alergi dupa asistenti. Sunt deja anul 4 de facultate si pe langa asistentii mai putini implicati (destul de putini la numar), am intalnit muuulti multi asistenti universitari si profesori implicati, pasionati de ceea ce ne invatau, reusind sa insufle celor cu inima si mintea deschisa, pasiunea si placerea pentru medicina. Am avut asistenti care se tineau de capul studentului sa INVETE, sa inteleaga LOGIC, profesori cu pretentii, medici care isi fac treaba exemplar si cu dedicatie. NU esti considerat prost daca intrebi, ce concluzie stupida. Dimpotriva, suntem incurajati sa intrebam cat mai mult, indiferent de gradul de banalitate al intrebarii. Suntem sustinuti in tot procesul invatarii si intelegerii, profesorii si asistentii in cea mai mare parte sunt deschisi si dispusi sa explice, sa raspunda. Am foarte multe exeple, cel mai recent fiind stagiul de cardiologie de la Spitalul Floreasca, unde desi nu ma aflu decat de 4 zile, sunt foarte placut impresionata. Mai pot enumera medicii de la Spitalul de Nefrologie Carol Davila, cei de la spitalul de urgente Sfantul Ioan si multe cadre didactice de la Universitatea de Medicina care m-au inspirat si mi-au servit drept modele pozitive. Mi se pare penibil curentul asta de a ridica in slavi ce se petrece in alta tari si de a blama ce avem in tara noastra. Nu ma indoiesc ca au un sistem mult mai bine pus la punct si mai avansat, dar mi se pare nedrept sa pui intr-o lumina atat de proasta tot sistemul nostru de invatamant medical.
Recunosc ca nu am experienta acestei domnisoare doctor, avand in vedere ca nici nu am terminat anii de facultate si nici nu am studiat in strainatate; Dar propria mea experienta de la UMFCD, in care experientele placute le depasesc si le acopera pe cele neplacute, m-a determinat sa imi spun punctul de vedere.
P.S. nu stiu cat de veritabil este articolul, o poza cu ea se vede clar editata in photoshop.
Rad cu amaraciune, gandindu-ma la momentul cand vei intra pe usa spitalului ca medic rezident si te vei trezi la realitatea cotidiana.
Cat timp esti student, toti vor sa te invete, toti iti sunt profesori, toti te lasa cu ochii mari, gandind “uau, ce destept e, ce isi da silinta sa explice…”.
Ca medic rezident, nu iti mai explica nimeni nimic, toti sunt prea mari si prea buni ca sa mai faca toate lucrurile pe care o sa ti le puna tie in carca (hartogaraie, in principal). Cand o sa pui o intrebare o sa iti zica sa citesti din carti – raspuns care adesea inseamna “habar nu am despre ce ma intrebi” sau “nu am chef de tine, pleaca” – cea de-a doua parte s-ar putea chiar sa ti se spuna in fata.
Fiecare sectie este propriul ei stat in stat, trebuie sa respecti intocmai obiceiurile locului, indiferent de ghiduri si protocoale. Daca ai noroc, poate nimeresti intr-o sectie unde sa se mai respecte si acelea, dar nici un loc din tara asta nu se compara (la corectitudinea etapelor: evaluare clinica – investigatii diagnostice – schema de tratament) cu spitalele unor tari precum Franta sau Germania.
Si asta e numai despre sectia pe care vei fi. Stai sa vezi cum o sa te trimita colegii mai mari, “profesori” deja, in gura lupului, sa vorbesti (sa te milogesti si umilesti) pentru un consult sau o investigatie pentru un pacient, cu toti medicii care mai de care mai recalcitranti si mai ostili din spital. Stai sa vezi cum te vor inghiti, mesteca, scuipa pe jos si apoi calca in picioare, vor urina si defeca pe tine si tot ce reprezinti tu (cu pacient, medicul tau indrumator si toata sectia ta si tot ce inseamna specialitatea ta) si apoi te vor da afara din camera fara sa obtii un consult si eventual si cu foaia pacientului/foaia de programare facuta ghem sau rupta.
Bucura-te de studentie, cand inca te mai invata ceva lumea (alea 2 notiuni pe care sunt si ei siguri ca le stiu bine), ca iadul incepe odata cu rezidentiatul.
Du-te in practica cat mai mult, nu doar in vacante. Si observa cum sunt tratati rezidentii, nu te mai lasa impresionata si orbita de cum esti tratata tu acum. In rezidentiat nu vei fi cu nimic mai speciala decat ceilalti rezidenti, ba dimpotriva, inclusiv ceilalti rezidenti abia asteapta sa vii ca sa te puna sa faci toate acele lucruri mai sus mentionate. Pentru ca toti care sunt mai mari decat tine, chiar si cu jumatate de an, iti sunt sefi (cred ei) si se vor purta cu tine ca atare.
Si mai e si varianta cealalta: toti se poarta frumos cu tine, si toti iti cer sa ii ajuti cu cate o chestie. O foaie aici, o externare acolo, o programare de CT dincolo…. sa le faci tu treaba ca sa plece ei mai devreme de la spital. Iar tu sa stai pana la sfantu’ asteapta sa muncesti pentru… nimic, in fond. Pentru ca toti cred ca li se cuvine ca tu sa le faci munca, si nu considera ca meriti vreo recompensa pentru asta (recompensa = sa te invete ceva, sa te lase sa faci niste manevre medicale/chirurgicale). Si daca se intampla sa nu ii convina cuiva ceva si sa se supere pe tine, nu iti spune in fata. In schimb merge la “Seful mare” si ii spune una si alta despre tine (ca esti lenesa, ca nu iti place munca, ca esti superficiala, ca nu te intereseaza sa lucrezi pentru “binele sectiei”) si te trezesti ca nu stii de unde te loveste si pentru ce (tu fiind singura care nu stie de ce e pedepsita – toti colegii rad si discuta cand nu esti de fata, toata lumea stie despre ce e vorba, nimeni nu iti spune).
Mergi in practica, pe diferite specialitati, sau daca esti hotarata deja ce specialitate vrei, mergi pe diferite sectii si in diferite spitale, casca ochii si la bucatelele de medicina care le mai scapa printre picaturi, dar casca bine ochii si urechile si la atmosfera, la cum sunt tratati rezidentii, la cum se poarta ei unii cu altii, la barfele pe care le spun unii despre altii.
Ca sa stii exact in ce joc al “foamei” intrii atunci cand iti alegi locul unde iti vei face rezidentiatul.
Ar mai fi multe lucruri negative de spus (de exemplu cum, in primul an nu te respecta nici macar asistentele si infirmierele – te iau la misto sau chiar iti vorbesc urat; cum colegii mai mari te fac de ras si te calca in picioare de fata cu pacientii, ca sa arate ei cat de mari si de destepti sunt – pacienti care apoi iti vorbesc la per tu si eventual te iau si ei la misto – sau isi bat joc de tine zicandu-ti tie o chestie, pe care tu o transmiti “mai marilor” tai – ca 10 minute mai tarziu, la vizita cu seful de sectie, pacientul sa zica alta chestie, si uite asa “si-o iau” din treapta in treapta, toti cei de “deasupra” ta, ca apoi totul sa se reverse pe tine).
Dar nu spun ca este asa de rau peste tot, tot timpul. Sunt si locuri acceptabile, locuri in care poti sa iti desfasori activitatea profesionala in conditii cat de cat ok, si sa nu pleci acasa un pachet de nervi (sau macar, nu in fiecare zi). Roz, insa, nu este nicaieri. Depinde de tine cum te adaptezi. Succes!
PLEACA DIN RAHATU ASTA DE TARA!!! LUMEA E MARE!!!
Nu sunt de acord și nu ar trebui să se poată vorbi așa despre oamenii și țara care te-au ajutat să ajungi medicul care ești.
Știu și știm cu toții că nu există pădure fără uscături (la fel și în Anglia, Franța, Germania, USA etc.), dar nu se pot pune la un loc toți medicii și toți profesorii pentru că nu sunt toți la fel. Cine a dorit să îi găsească pe cei buni poate că a reușit. Iar cine nu a reușit poate că nu a căutat destul.
O seară frumoasă,
Mădălina Preda
Fata a descris realist (si civilizat) situatia din UMF, nu vad de ce nu ar trebui sa isi poata spune parerea. Cenzura nu infrumuseteaza realitatea.
Sigur, exista si profesori si asistenti universitari care isi fac treaba cu profesionalism dar din pacate sunt exceptii (luminoase) si nu regula.
In plus, o precizare importanta: o promotie de studenti e impartita in mai multe serii… unele serii “nimeresc” mai bine, in spitale unde “se face treaba” (ex: cardiologie Floreasca, semiologie la Sf Ioan etc) iar altele mai putin bine… repartizarea nu e chiar aleatorie, desi pentru neinitiati ar putea parea.
Cine e ambitios reuseste pana la urma, in ciuda celor care ar fi trebuit sa ne formeze, rareori datorita lor (sau poate doar ca motivatie negativa…”asa nu”).
Tuturor lăudătorilor sistemului medical românesc le sugerez să asculte pacienții și să citească această poveste adevărată: http://acestblogdenervi.ro/pacient-in-brasov/
„Nu scrie despre asta, m-a avertizat toată lumea! O să ai nevoie de ei și nu o să se uite nimeni la tine, mi-au zis. Nu te poți pune cu sistemul, medicii sunt semizei. Ba pot scrie despre asta. Vreau să o fac. Să mă lase să mor, dacă le dă mîna.” Lectura placuta va doresc! si terminati cu ipocrizia, ca-mi dau lacrimile. curaj e sa pleci din tara si sa iei totul de la capat, nu sa stai aici si sa te faci ca sustii economia locala, doar pentru ca nu te primesc in alta parte.
Este TRIST. Este trist pentru că Nicoleta are dreptate. Nu o cunosc personal, dar îi dai dreptate totală. Și mai trist este faptul că, noi, românii în general, dar și unii din sistemul medical, continuăm să ne mințim zi de zi că ne este bine, că se poate face treabă, că facem medicină de performanță, că noi suntem foarte deștepți și avem o școală excelentă. Nu neg că pregătim mulți studenți mediciniști buni, dar nu îi putem forța să rămână în țară. Sunt oameni geniali care trebuie să lucreze în cercetare, care pot să ducă la avansul medicinei (eu cunosc cel puțin 4 studenți de la Cluj care au plecat în vest și sunt cercetători foarte buni). Nu mai vorbesc despre cei care practică medicina clinică acolo. Am câțiva prieteni în Germania și Franța, deci nu vorbesc în necunoștință de cauză.
Am intrat la facultate (Cluj) cu gândul să rămân în țară, să schimb lucrurile, să mă lupt cu sistemul (orice ar însemna acest lucru). Această motivație puternică a mea de a rămâne în țară a durat fix până la finalul anului III. De ce? Pentru că am început să întru în contact cu activitatea clinică și mi-am dat seama cam ce fel de medicină practicăm. La început am avut îndoieli, m-am gândit că poate mă înșel, că anii care vin mă vor convinge că merită să rămân în țară. Totul a culminat cu momentul în care am mers în țări vest și am văzut cam ce medicină se face pe acolo. M-am simțit prost pentru că diferența era imensă. M-am întrebat cu ce am greșit eu și de ce ar merita să îmi sacrific viața practicând medicina în țară. Nu am găsit motive în afară de “pentru părinții mei”. M-am întors în țară și mi-am dat seama că mulți sunt foarte convinși că la noi e bine, că la noi e dezinformare în media, că studenții nu au niciun motiv să plece din țară (în afară de a fi leneși și a nu dori să muncească în sistemul nostru superb). În acești ani, am stat și pe lângă cei mai buni doctori ai sistemului medical clujean, dar și pe lângă alții care nu au niciun motiv să se numească doctori. Tot respectul pentru prima categorie. Ceea ce se întâmplă cu rezidenții la noi e crunt. Sunt umiliți zilnic, sunt tratați ca niște proști și niște aparate de scris hârtii. Nu sunt implicați activ în clinică. Sunt dați la o parte, sunt văzuți ca niște piedici pentru marii profesori universitari și șefi de clinici. Clinicile sunt ale șefilor, ca și când ar fi proprietate privată. Nu poți face nimic dacă șeful nu vrea. Nu e normal să ți se pună bețe în roată. Nu sunt multe lucruri normale.
Eu cred că într-o zi, noi, cei care plecăm în vest pentru a practica medicina pentru o vreme, ne vom putea întoarce și vom schimba sistemul în bine. Trebuie să mai fim și lăsați. Nu trebuie să fim arătați cu degetul. Eu nu mi-am total pierdut speranța, dar am decis deja că voi pleca după ce termin facultatea.
Degeaba vă legați de Nicoleta. Adevărul trebuie văzut și acceptat.
Toate cele bune!
Si culmea, mai vor sa desfiinteze si examenul de rezidentiat, pentru ca beizadelele UMF-istanului sa fie aranjate comod în specialități convenabile și bănoase, fără selecție prin concurs. asta in timp ce in orice tara decenta examenul de rezidentiat e foarte dur! fratilor, chiar nu intelegeti ce se intampla? va bucurati degeaba ca nu mai dati examen
În ce țări decente se dă rezidențiat? Doar de Franța știu.
Germania și țările nordice nu au rezidențiat.
Germania, Olanda, Finlanda si Danemarca n-au. Franta, Spania si Portugalia au examene de rezidentiat. In Belgia e f restrictiv, trebuie sa ai o aprobare de la comisia de rezidentiat in functie de specializare. In UK vor sa introduca examen national (GMC), valabil si ptr straini (care acum dau PLAB).
Mulțumesc pentru clarificări.
Din pacate , pot si eu confirma ca exista o prapastie intre invatamantul universitar romanesc si cel frantuzesc. Incepand de la acceptarea si ascensiunea profesionala, in cadrul facultatilor romanesti, bazate pe relatii, nepotism si spaga si nu pe merit pana la predarea unor notiuni invechite si nereevaluate. Coruptia si mediocritatea nu au scutit nici sistemul medical in Romania, cum de altfel au otravit toata societatea romaneasca.
Interesant articolul. Nici nu stiu cum am ajuns pe pagina asta dar ma bucur ca am facut-o. Din pacate nu-mi place atitudinea articolului deloc si mi se pare foarte nediplomata. Eu am plecat cu o bursa de studii in UK dupa liceu. Am studiat un domeniu care in Romania nici macar nu exista. Acum sunt pe punctul sa termin doctoratul tot in UK, tot cu burse si fite si interviuri si publicatii si bla bla bla. Nu am aplicat niciodata la LSRS pentru ca dupa ce am lucrat la/cu ei timp de trei ani, am ramas foarte dezamagit de oamenii de acolo. Am fost si la cateva team buildinguri cu ei si ce-am vazut pe acolo… vorba aia… “bautura temelia, mancarea fudulie”.
Experienta mea din strainatate din punct de vedere financiar si profesional este pozitiva insa ceea ce domnisoara (?) descria despre sistemul din Romania, am intalnit la fiecare pas in facultatea mea. Tin sa precizez ca universtiatea mea era una de top 50 lume iar departamentul meu cercetare este considerat primul in UK si al doilea din lume. Ce am intalnit acolo: oameni care se culca cu colegii de la lucru, fete carora trebuie sa le faci treaba pentru ca asa vrea profesorul tau, oameni de aproape 40 de ani care nu au avut o relatie mai lunga de cateva luni si care locuiesc in chirie si care vaneaza constant urmatoarea chestie de pus la cv, oameni foarte tristi si depresivi (UK are cea mai inalta rata a depresiei in sistemul universitar dintre toata tarile din LUME), oameni nervosi si cu capsa pusa mereu, tehnicieni care habar nu au pe ce lume traiesc si se fofileaza constant de la treaba. Si multe altele. Pe partea de activitate, trebuia sa ma descurc cu toate laboratoarele uneori cu ajutor minim din partea profesorilor, iar pe partea mea de cercetare, a trebuit sa-mi construiesc propriile aparate de unul singur, sa dezvolt solutii software care valorau milioane de lire tot singur, sa fac experimentele studentilor pentru licenta si master tot singur iar in 4 ani nu cred ca am vazut pe proful meu sau pe vreun postdoctorand in laborator mai mult de o data la 6 luni. Si nu exagerez. In privinta experimenelor, tin sa precizez ca erau extrem de periculoase. Ce aveau englezii erau fonduri de cercetare. Destul de multe fonduri de cercetare astfel incat puteam sa-mi cumpar fel de fel de chestii si sa calatoresc in fel de fel de tari in care eram trimis, nu in care alegeam sa merg pentru ca nu eu alegeam conferintele, altii le alegeau pentru mine.
Per total, nu ar recomanda nimanui ce am urmat eu. Nu am intalnit acolo oameni fericiti si echilibrati si seriosi si cu o morala macar ok. Am intalnit oameni care ar face orice pentru niste fonduri de cercetare. Articolul este defaimator la adresa noastra si nerealist in privinta a ceea ce se intampla in vest. Acum un an am avut dureri in zona pieptului. In UK le-a luat 6 luni si nu mi-au dat un diagnostic. Cei de la tomograf mi-au spus ca am pete pe plamani iar celelalte simptome i-au facut sa-mi dea un diagnostic prelimiar: cancer pulmonar (cancerul cu cea mai mica rata de supravietuire). Dupa o vreme, mi-au disparut petele si mi-au facut alte analize la inima ca sa traga concluzia dupa 6 luni de tomografii si MRI-uri (pe care le lauda domnisoara), ca nu stiu ce am. 6 luni de investigatii timp in care am ajuns de cateva ori la urgente aproape inconstient. M-am intors in tara si am fost la o clinica privata de specialitate unde mi-au facut investigatii timp de doua ore. Dupa doua ore aveam diagnostic si tratament. Am urmat tratamentul medicamentos cateva luni si acum sunt ca nou. Costul? echivalentul a vreo 50 de lire. In UK nici nu vreau sa-mi aduc aminte cat au costat toate investigatiile alea inutile – noroc ca aveam asigurare privata.
Concluzia? Nu mai ridicati in slavi ce nu e de ridicat in slavi. Fiecare sistem e cu bune si cu rele. Eu aleg Romania pentru ca o inteleg si vreau sa fiu o solutie a problemelor. Am aratat suficient cu degetul.
Opiniile oamenilor nu trebuie sa fie diplomate, domnule Haralambie, ci oneste. Daca `diplomatie` inseamna minciuna prin omisiune, atunci e clar de ce merg toate asa cum merg. Nici dvs n-ati fost prea `diplomat` in ce priveste activitatea LSRS, dar v-am apreciat sinceritatea. Ca si toate celelalte pareri si propria experienta in strainatate. Nicoleta si-a argumentat propria decizie de a studia si munci in alta tara. Asa cum ati facut-o si dvs, pentru decizia de a ramane aici. Dar datoria noastra e sa aratam cu degetul ce ne doare, daca vrem sa ne tratam si vindecam, in cele din urma.
@Mihaela Doina Radulescu, cu tot respectul pentru mass-media, nu cred ca promovarea tinerilor medici fugari va incuraja modernizarea sistemului sanitar romanesc (cu tot ce inseamna el, de la educatia medicala la servicii medicale in cabinetele medicilor de familie, spitale si institute de cercetare). Cred ca de un bun augur ar fi si mediatizarea partilor bune din medicina romaneasca (sunt sigura ca le veti gasi) si promovarea acestora!
@Bogdana. Eu nu promovez pe nimeni 😀 medicii care studiaza in strainatate nu sunt fugari, ci responsabili – vor sa invete cu adevarat sa salveze oameni. Cat despre incurajarea modernizarii sistemului sanitar romanesc, nu te adresezi cui trebuie. Mediatizarea muncii altor medici, care practica in Romania, poti citi la urmatoarele linkuri: http://24life.ro/secretele-inimii/, http://24life.ro/interview/boala-viitorului/, http://24life.ro/plecati-in-occident-sa-invatati-medicina-adevarata/. mult succes!
Da, este un articol care iti da de gandit.
Gabriel din America catre Nicoleta- stimata absolventa eu am fost profesor in Bucuresti acum sunt in America destul de batrin dar mai activ ca niciodata. Sigur ca diploma de doctor cu cercetari si masterate cu tot felul de recompense pe hirtie are valoare financiara,de vanitate profesionala si de prestigiu social dar lipseste ceva foarte important-INTELEPCIUNEA. Cuum,pai un om cu diplome este si intelept,zice romanul,dar nu este chiar asa.Ai auzit cum cinta copiii din Bucuresti prin tramvaie:’Ascultati si luati aminte ale Domnului cuvinte” Sa ascultam ce zice Creatorul Suprem: zice diplomele si certificatele eliberate de oameni nu au nici-o valoare pentru MINE caci Frica de Creator este inceputul Intelepciunii si numai cei ce au Intelepciunea care vine de la Creator sunt considerati pentru viitor.Eu am spus aceste lucruri familiei mele (ingineri doctori profesori) si m-au luat peste picior ca pe un copil-dar au fost au murit toti fara intelepciunea de SUS.Deci esti doctorita si vei incerca sa vindeci oameni,dar oamenii nu sunt ai tai ci sunt facuti de Creator cu un anumit scop si bolile au un scop precis: sa-i corecteze pe oameni sau sa-i termine/ vei folosi procedee medicale terapeutice etc si unii tot vor fi bolnavi. Deci este necesar acum sa intelegi cine sunt oamenii,CARE ESTE SCOPUL EXISTENTEI LOR PE PAMINT si dece Ceausescu a comandat romanilor sa se roage la partid. Uite ce este pe scurt:Oamenii au fost creati pentru a fi testati intr-un corp omenesc cu o viata scurta ca sa se vada cine merita viata eterna si cine este sortit mortii eterne/ Pentru Creator au valoare numai cei ce respecta Legea Sa Divina/ Dece toate astea ce vrea Creatorul ? Vrea sa creeze indivizi spiritual supusi inteligenti care sa fie MANAGERII SUPRAVEGHETORII INTREGII CREATII (vezi Hubble telescope)/Ce este omul ? este un individ spiritual intr-un corp omenesc temporar de o valoare inferioara pentru spatiile interplanetare-deci omul in carne si oase oxista numai pentru testare si cei alesi vor dobindi un corp spiritual nemuritor,ei vor judeca ingerii poznasi,vor supraveghea intraga Creatie unde pamintul este un mic tintar rotund./Deci doctorul cauta sa vindece un corp omenesc dar daca acel om este un pacatos un dusman al Creatorului boala ii este provocata pentru indreptare sau moarte/Individul spiritual din om INREGISTRAZA TOATA VIATA OMULUI SI LA MOARTEA CORPULUI ACESTA SE INTOARCE LA CREATOR CA UN CARD UN PROTOTIP care se poate cupla cu un corp spiritul dar care are acelasi caracter si convingeri ca omul care a murit.Deci oamenii de stiinta inclusiv doctorii nu accepta nu inteleg aceasta dualitate:INDIVID SPIRITUAL IN CORP OMENESC TEMPORAR nu inteleg acea inviere care este descrisa in biblii. Eu sunt un servant al Creatorului si de acea mi se permite sa descriu numai ce am voie sa descriu. Deci sa concluzionam: doctorii sunt buni si ei la ceva dar nu sunt raspunsul SANATATII OMULUI IN CARNE SI OASE.dar cauta sa te apropii de Creator nu prin materialismul dialectic ci prin rugaciuni sincere-TE VA AJUTA ENORM IN MESERIA DE DOCTOR,trateaza-L pe Creator ca pe un tatic bun si iertator care iubeste oamenii SAI pe care tu ii vei trata dar nu pe toti ii vei vindeca.Mai simplu: apropie-te de Creator si roaga-te pentru fiecare pacient inainte de tratament,si vei vedea difeerenta. Cu stima si respect Gabriel din America,dar nu e tot,the truth is tranger than fiction/