Image courtesy of patrisyu at FreeDigitalPhotos.net
Preferăm discuțiile pe chat decât pe cele direct la telefon sau față în față, la o cafea sau o bere? Ne-am pierdut fluența conversației în favoarea vitezei la taste? Preferăm să scriem în loc să vorbim? În era comunicării pe dispozitive electronice, suntem toți „scriitori” cu normă întreagă?
M-am întâlnit zilele trecute cu o prietenă. M-am bucurat realmente de întâlnire, dar am constatat cu mirare că, în loc să vorbesc cu ea, îmi venea să-i scriu! Ce faaaaci? Ne întrebăm reciproc, vesele că ne vedem. Facem bine amândouă. Pauză. Aș vrea s-o întreb multe lucruri, dar ezit, de teamă să nu pară un interogatoriu. „O văd” adesea pe fb, motiv pentru care mi se pare că suntem apropiate, deși ne întâlnim rar. Îmi spune că s-a despărțit de Gelu. Îmi pare rău, zic, și nu știu de ce am impresia că vocea mea sună fals și indiferent. Iar mie îmi pasă, cu adevărat! Un emoticon cu față tristă m-ar scoate din impas. Fața mea reală scoate un zâmbet chinuit și nu știe ce să zică. Ceva de consolare? Ceva de înveselire? Până să găsesc formula ideală și emoticonul potritvit se lasă o pauză, care n-ar mai fi penibilă dacă fiecare din noi ar fi la tastatură și ar bate răspunsul. Tot ea sparge tăcerea: Dar am obținut jobul ăla despre care îți spuneam! Wow ce mă bucur!, zic repede. Rânjesc ca toanta și mă gândesc că emoticon cu hurray/finger up ar fi ideal. Închegăm o conversație în cele din urmă, dar nu pot să nu mă gândesc că ne-am pierdut obișnuința sporovăielii, căreia îmi vine să-i zic chat. În loc de la revedere!, zicem ne vedem pe facebook!
Nu e singura persoană sau dată când am sentimentul ăsta, de „mai bine scriam decât vorbeam”. Din ce în ce mai mulți oameni preferă scrisul – vorbitului. În interviuri e clar. Mai toți preferă să vadă întrebările și să scrie răspunsuri la rândul lor. Eu, îngrijorată că vor scrie mai puțin decât ar vorbi, îmi exprim (în scris) temerea: „N-ai grijă, mie îmi place să scriu!”, vine răspunsul. Așa au timp să se gândească, să reformuleze, să spună ce cred că e mai bine sau mai important. Când vorbesc, pe mulți îi ia gura pe dinainte. Adeseori spun lucruri pe care nu și le mai recunosc atunci când le văd scrise. Se știe că în radio și tv nu contează prea mult ce spui, pentru că gafele audio trec mai ușor neobservate. Vorba zboară, scrisul… știți voi.
Vorbim pe mail! De câte ori n-am auzit asta?! Sun la telefon, și dacă nu răspunde nimeni, scriu un mail. Sau un sms. Sau un text pe fb, whatsapp, twitter, ymess, gtalk etc. Și uneori primesc răspuns imediat. De la oameni cu care n-am vorbit de 15 ani. Sau niciodată. Toată lumea se văicărește că discuțiile s-au depersonalizat, că nu mai reușim să comunicăm, că relațiile sunt superficiale și comunicarea șchioapătă.
Dar uită că, acum 20 de ani, această posibilitate de comunicare nu exista, pur și simplu! Era absolut imposibil să iei legătura cu oameni aflați în mișcare. Copilul era singur acasă și nu răspundea la telefonul fix? Mureai și înviai ore în șir, până când se hotăra să te sune pe fixul de la serviciu sau lăsai totul baltă și alergai într-un suflet acasă, să vezi ce s-a întâmplat. Pleca în tabără 2 săptămâni? Adio comunicare! Comunicarea nu era superficială – nu exista deloc! Dacă mergea într-o excursie în Bulgaria, era ca și cum ar fi dispărut în jungla amazoniană. Acum, dacă nu răspunde la telefon, ai la dispoziție cel puțin alte 4-5 modalități de a lua legătura. Multitudinea de aplicații și device-uri la care avem acces fără efort ne permit să transmitem poze și filme în timp real; să facem rezervări diverse, să ne orientăm în spațiu și pe hartă, să licităm și achiziționăm de la mare distanță și să plătim din cont. Degeaba le înjurăm, pentru că ne distrează și ne fac viața mai ușoară.
Și nu ne împiedică nimeni să ne întâlnim cu prietenii și să dezbatem probleme filosofice și existențiale, ore în șir, la o bere, așa cum o făceam acum 20 de ani. Doar că nu mai simțim nevoia. Comunicăm esențialul (îmi place, sunt furios, te iubesc, nu uita, ajută-mă, etc.) de zeci de ori pe zi! Ce să mai comunici seara acasă, când toată ziua ai primit și trimis zeci de mesaje, poze, mms-uri, selfie-uri, video? Scriituri. Cu hashtag sau fără.
Toată lumea scrie. Pe bloguri, site-uri, forum-uri și rețele de socializare. Despre sine, viață, politică, sport, știri, evenimente personale și sociale, propria experiență, viață amoroasă, bunuri, etc. Când vrem să cumpărăm ceva, nu mai cerem părerea a 10 persoane din anturaj, le scriem celor 1000 de pe rețele. Citim zeci de articole și sute de review-uri pe forum, iar avantajul e evident.
Nu mai citim cărți? E greu să te concentrezi pe gândurile unuia singur (cel care a scris cartea) după ce ai citit toată ziua gândurile a zeci de persoane, din cele mai diverse. Și le-ai scris pe ale tale, în fel și chip. Suntem scriitori de mail-uri, rapoarte, lucrări, bloguri, post-uri și mesaje. Conversația și-a pierdut din fluență, în schimb scrisul și-a câștigat un loc important în cotidian. În era scrisului combinat cu poze, emoticoane și hashtaguri, vorbitul pare depășit și sărac în modalități de exprimare. O dovedesc tinerii din grupuri sau cupluri, care preferă să-și butoneze propriul smartphone în loc să vorbească între ei. Este evident că ecranul li se pare mai interesant. Nu dați cu pietre, închideți link-ul. Apoi laptopul, tableta și telefonul. O zi, o săptămână, o lună. Vă lipsește „zgomotul” din rețea? Spor la scris și citit mesaje, cred că s-au adunat de-o carte-două…
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments