by Ruxandra Vasile on January 8, 2019

Credeam că Rio e periculos, iar Brazilia o țară sexistă, unde se servesc droguri la micul dejun

Toată lumea m-a sfătuit, când a auzit unde am pus pin-ul pe hartă: Rio nu e de tine, e periculos. Brazilia e o țară sexistă, unde se servesc droguri la micul dejun, e sărăcie și pericol la tot pasul. Ce am citit pe CNN sau în alte părți întregea cumva tabloul. Plus că în noiembrie am avut și foarte mult de muncă, așa încât nu am reușit să pregătesc plecarea asta cum mi-aș fi dorit, iar starea de spirit nu era dintre cele mai bune.

Cum-necum pe 9 noiembrie ora 6 am, mă imbarcam spre Rio de Janeiro, via Paris. Nu-mi mai amintesc zborul București-Paris. Blank total. Oboseala fizică și psihică atinsese cote maxime. Posibil să fi dormit. Sau nu. Știu doar că m-am trezit prin zona de tranzit, la Paris, unde am crezut ca sunt la Tel Aviv, că doar acolo te mai controlează așa de riguros. Cele două ore în aeroport au trecut pe nesimțite, îmi ardea sufletul după o cafea, dar știam că n-o să pot dormi în avion dacă o beau, așa că m-am abținut.

9 ore peste Atlantic

Când zbori peste ocean și n-ai chef sau nu-ți permiti să dai câteva sute de euro în plus ca să stai la clasa business, vezi cu adevărat cam cât ești de norocos în viață: poți să nimerești pe rândul din mijloc, unde de regulă e cel mai frig; sau la coada avionului, aproape de toaleta. Chiar dacă stai langă un om decent, după primele șase ore de zbor oricum îți vine să îl decapitezi. Recunosc, stau foarte prost la capitolul răbdare. La cel mai lung zbor pe care l-am avut (Amsterdam – Cuba), de 14 ore, a fost cumplit. Am trăit fiecare minut la intensitate maximă. Îmi place la nebunie să zbor, singura mea problema e că n-am răbdare.

În fine, de data asta trebuia să fie puțin mai bine, eu sunt optimistă, vedeam de fapt 9 ore de zbor în loc de 11, că decolarea si aterizarea nu se pun. Chiar eram curioasă ce loc am nimerit, agenția îmi făcuse checkin-ul, nici nu am mai apucat să întreb unde stau. În aeroport remarcasem că e undeva la geam. La geam… dar fix lângă toaletă! Iar aici m-au ajutat: experiența, putin curaj, norocul și Dumnezeu. Trebuie să te orientezi și să fii atent – la un moment dat se aude în difuzor: “boarding complete”. Acela e momentul în care, dacă zărești un loc liber, care ți se pare mai bun, îl poți schimba cu al tău. Norocul meu a fost o familie care a eliberat cu totul un rând din partea stângă. Asta a fost. Am zburat până la Rio cum nici n-am visat. Trei scaune doar pentru mine, cu trei paturi, trei perne, trei ecrane. God was good to me! Am ajuns super odihnită, normal. Puteam să o iau de la capăt.

Trăiască Google Translate!

Primul contact cu Rio a fost ușor confuz. Din cauza ploii. Era la crepuscul, ploua torențial, n-am înțeles mare lucru. În aeroport m-au așteptat de la agentie, super punctuali, cu o pancartă pe care era scris numele meu. Singura problemă a fost că omul nu vorbea engleza. În schimb, avea Google Translate. Ulterior am aflat că un job de interpret în Rio este foarte bine plătit. Cu excepția celor din hoteluri, cam nimeni nu vorbește engleza. Să luăm, de exemplu, restaurantele din centru. Sau pe plajă, cei care vor să îți vândă excursii. Cum vorbesc cu turiștii străini? Simplu. Ei dictează în Google Translate și tu le răspunzi tot acolo.

Un oraș ca un spectacol

Oameni, ocean, peisaje, favelas! În funcție de stare, de moment, ordinea poate varia. Orașul e un spectacol în sine – you name it, they have it: drama, romance, comedy, action. Mie cel mai mult mi-au plăcut oamenii și favelas. Legendele urbane au rămas legende, cei care populează favelas fac parte din clasa muncitoare și susțin bună parte din economia Braziliei. De altfel, cele mai multe favelas au luat naștere în proximitatea cartierelor rezidențiale; cea mai scumpă școală privată din Rio este situată chiar la intrarea în Rocinha, cea mai mare favelă din Rio. Am luat un tur organizat by @Marcelo Armstrong și am vizitat două favelas: Rocihna și Villa Canoa. Nici o secundă nu m-am simțit în pericol, dar asta nu înseamna că el nu există. Lucrurile sunt bine puse la punct – când au loc răfuieli, ghizii sunt anunțați, nu mai intră nimeni. Poliția nu are prea multe de spus, de regulă se trage la întâmplare, nu e deloc bine să nimerești la mijloc. Oricum sistemul e super corupt, întreținut de un lant al slabiciunilor, în care nimeni nu dorește mai mult decât un acord temporar de pace. Prin lege, copiii (până la 18 ani) nu pot fi acuzați de absolut nimic, nici măcar de crimă. Ceea ce explică o criminalitate infantilă cu mult peste limită.

În loc de cafea, caipirinha

Am plecat in Brazilia cu gândul la cafeaua pe care urma să o savurez dimineața, la pranz, înainte de culcare și tot asa. Îmi place cafeaua de origine, cu precădere cea din Brazilia, și există niște locuri în București unde scot tot ce e mai bun din ea. Fiecare simț își astepta rândul, toată lumea era pregătită. Ei bine, era pregătită degeaba. În Brazilia nu există o piață de consum pentru cafea. Cea mai mare parte se exportă. Ideea lor de cappuccino este, la propriu, ceea ce noi cunoaștem sub denumirea de 3 în 1. Îmi formasem deja ochiul, când intram într-un restaurant căutam expresorul. Nu l-am găsit, de cele mai multe ori. Prin urmare,  am reconfigurat traseul; se spune că, atunci când ești într-un loc străin și nu știi ce să faci, “do what locals do” (fă ce fac localnicii – nr);  iar brazilienii beau caipirinha… care este o experiență în sine – o băutură pe bază alcool din trestie de zahăr, peste care adaugi lime, gheață și două linguri de zahăr. NICIODATĂ nu o bei în modul stand alone. Întotdeauna două, pentru a echilibra situația. Ne-a spus-o Marina, ghida noastră în favelas, o doamnă trecută bine de prima tinerețe, deci cu ceva experiență de viață. Mi s-a părut că știe ce vorbește, prin urmare i-am dat ascultare.  Am băut caipirinha din mai multe locuri: în restaurant, pe plajă, favela, hotel. Cea mai bună a fost cea de pe plajă. Iar când spun cea mai bună, mă refer la cea corect alcoolizată.

Rio îți crește stima de sine

Rio te educă rapid în zona de self-esteem. Acolo femeile nu-și fac griji că au celulită, prea puțin contează că ești xs sau xxl. E o lecție pe care o înveți rapid și e foarte folositoare. Cât despre ei, nu degeaba li s-a dus buhul, mai mult nu spun. Mergeți și vedeți cu ochii voștri!

În fiecare seară mergeam la plajă

Ce-ar fi Rio fara Copacabana sau Ipanema?! Dacă ești amator de plajă, n-ai cum să le ratezi. Eu nu sunt, așa că am ratat! Să nu fiu înteleasă greșit. În fiecare seară eram acolo, pe plajă, dar mergeam să văd spectacolul: oamenii, forfota, vibe-ul, apusul… Minunadasao! De asta mi-e cel mai dor! Copacabana și Ipanema sunt practic lipite una de cealaltă și au o lungime totală de opt km. Ipanema e mai mică, mai intimă, iar apusul e la mare căutare. Însă și mai spectaculos este apusul de pe Sugar Loaf. Acolo se adună toata suflarea și așteaptă golden hour. Merită. Eu am dat liber ghidului, îndată ce-am ajuns sus.

Șapte zile au trecut pe nerăsuflate, nu le-am simțit. Ca un făcut, în ziua in care am plecat era sărbătoare națională, nu era nimeni pe stradă. Și a fost mai bine așa, pentru că mi-a fost foarte greu să mă despart de ei.

Am ajuns în Paris, mi-am luat un ristretto și am început sa plâng după caipirinha. Și am hotărât: cândva, cumva, o să mă întorc. Până atunci sper, pentru los brazilieros, ca viața lor să devină mai bună. Ar fi păcat, altfel – they have what it takes 😉

 

 

Ruxandra Vasile
Latest posts by Ruxandra Vasile (see all)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.