Maria Samoilă are un băiețel în clasa a doua, la o școală primară din Munchen. De 7 ani în landul Bayern, ea povestește despre școala în Germania: „Și la grădiniță și la școală, copiii stau mult în aer liber. Ies pe orice vreme, iarna au fost la săniuș, vara au avut o zi de bătut cu apă în curtea școlii și de făcut grătare… Totul, organizat de profesori.”
Țin legătura cu prietenii din țară și văd diferențele. Sistemul de învățământ este diferit față de cel românesc. La sfârșitul clasei a 4-a, copiii sunt evaluați și dau niște teste. În funcție de rezultatele acestor evaluări, pot merge pe unul dintre următoarele 3 drumuri: Gymnasium, care este forma cea mai grea, cu finalitate Abitur (bacalaureat) și facultate; Realschule, unde se fac 13 ani de școală, finalizați cu bacalaureat; și Hauptschule – școlile de meserii, pe care copiii le termină pe la 15-17 ani. În orice meserie este obligatorie practica plătită de 1-2 ani, pentru a obține diploma, astfel încât la sfârșitul școlii, absolvenții chiar sunt pregătiți pentru meseria pe care și-au ales-o.
Luca este acum clasa a doua, la o școală normală din cartier. Am avut posibilitatea să îl înscriem la un „program toată ziua”, în care copiii au ore pana la 15:30, după care after school, până la 17:30. Programul are niște costuri suplimentare, dar care se plătesc în funcție de veniturile părinților – și din nou, copiii defavorizați au prioritate și gratuitate.
O dată pe an, părinții sunt invitați să mănânce exact ce mănâncă și copiii, pentru a decide dacă școala păstrează serviciile aceleiași firme de catering.
Nu vă închipuiți că stau numai la clasă, de la 8 la 15:30. Până la 11:30 au două pauze, una de 10 minute și alta de 20 minute, când își mănâncă gustarea. La prânz au aproape două ore pentru masă, când merg pe grupe la cantina școlii, unde se servește mâncare bio, sucuri naturale, apă. O dată pe an, părinții sunt invitați să mănânce exact ce mănâncă copiii și decid împreună dacă în anul următor școala va contracta serviciile aceleiași firme de catering. La 15:30 au a doua gustare a zilei plus, de la școală, fructe proaspete în permanență, după masă.
Un alt punct în plus: și la grădiniță, și la școală, copiii stau mult în aer liber. Ies pe orice vreme, iarna au fost la săniuș, vara au avut o zi „de bătut” cu apă în curtea școlii și de „făcut grătare”. Totul, organizat de profesori. Merg la muzee, la teatru, în pădure.
Au două învățătoare la clasă, iar la „Tagesheim”, adică programul de după școală, au 3 pedagogi. Își fac temele la școală, fac șah, înot, fotbal, handbal și participă la diferite ateliere creative și experimente; învață un instrument și, ca să înțeleagă care anume le place, timp de un an iau prin rotație, câte un instrument acasă, timp de 4 săptămâni. Anul ăsta am cărat acasă contrabasul, flautul și chitara. Când am ajuns la tobe, s-a sfârșit și toleranța mea 😊
Au de ales între religie și etică, iar Luca ales etica. Toate programele extra curiculare sunt alese exclusiv de copii, părinții nu semnează decât că au luat la cunoștință și, eventual, plătesc câte o contribuție de 5-10 euro pe an, pentru materiale. Copiii au foarte puține teme pentru acasă. La noi, doar vinerea vine cu teme, care și acelea se pot face în 15-20 minute. Ce trebuie sa facem suplimentar este cititul, unde se insistă ca toți copiii de clasa a doua să citească fluent (nu neapărat foarte repede) și să înțeleagă un text la prima vedere. Nu au o problemă să lase un copil să repete anul, dacă acesta nu face față.
Există o comunicare reală între părinți și școală. Comitetul de părinți are întâlniri lunare, unde discută toate evenimentele din ultima perioadă, precum pregătiri pentru teste, absența unor profesori din cauze de boală, situația curățeniei în toalete, dacă sunt probleme cu masa, activitățile extra. Toate acestea se discută apoi cu conducerea școlii. Tot comitetul de părinți este și cel care organizează împreună cu școala – Sommerfest și Winterfest, varianta germană a serbărilor de vară și de iarnă, unde copiii cântă de obicei cel mult două cântecele și apoi se joacă câteva ore, în timp ce părinții interacționează și mănâncă împreună prăjituri făcute acasă. Reprezentanții comitetului de părinți din fiecare școală participă la alegerea un comitet pe oraș, care le reprezintă interesele în fața autorităților locale.
Educație pentru orice nație
La școală, copiii sunt pedepsiți dacă vorbesc urât unii cu alții sau cu profesorii sau dacă încalcă regulile, în mod repetat. Pedepsele te afectează și pe tine ca părinte, pentru că trebuie să mergi împreună cu el la psiholog, să vadă care e problema. La fel, dacă lipsește nemotivat de la școală, primești amendă acasă.
În clasa lui Luca, din 24 de copii, 16 sunt din familii de imigranți
Au programe de integrare pentru copiii din toate mediile. În clasa lui Luca, din 24 de copii – 16 sunt copii de imigranți, așa că pentru el nu este o problema sa discute azi despre Allah, mâine despre Buddha și poimâine despre Iisus; sau despre țări sărace și bogate, cu obiceiuri diferite, despre zone de confllict sau țări liniștite – îmi vine acasă cu tot felul de concluzii, care mai de care mai surprinzătoare…
foto: Maria Samoilă
Despre viața în Germania, povestită de Maria Samoilă, după 7 ani la Munchen, citiți în Viața e mai simplă și mai puțin stresantă aici
- Ochii îți trădează vârsta. Ce zici de varianta cu 10 ani mai puțin? - October 4, 2024
- Ramses: Marele faraon al Egiptului, serial în premieră la Viasat History - October 4, 2024
- Un păr mai des și mai plin în 30 de zile, promite Nioxin - October 4, 2024
Comments
5 Responses to “Școala în Germania: copiii stau mult în aer liber”
Hallo Maria, doar un mic comentar: “Realschule, unde se fac 13 ani de școală, finalizați cu bacalaureat” nu e corect, la Realschule nu se termina cu bac.
Intre timp se incearca desfintarea scolilor “Haupschule” si “Realschule” si sunt infintate tot mai multe “Gesamtschule” unde se poate termina si cu bac, daca sunt elevii instare…
Problemele pe care le au cei care termina “doar” Hauptschule si cat de greu gasesc un loc pentru “Ausbildung” (Profesionala) si multe alte probleme ale sistemului nu le-ai enumerat. In general gasesc blog-ul OK insa si partile negative trebuie mentionate. In comparatie cu alte tari mai ales tari scandinavice nivelul de pregatire nu este asa de bun in Germania…
interesanta interventia dvs, va asteptam cu detalii si `parti negative`! 🙂 aveti mai multe pe mail
Eu am inteles ca iti poti da bacalaureatul dupa cei 13 ani. In Bayern le urez succes sa desfiinteze Gymnasium. Este o opozitie acerba. Stiu ca in nord s-a modificat mult sistemul in ultimii ani, nu si aici unde este inca unul din cele mai grele “scoli” din Germania si unde din cate vad eu se invata. Vorbesc si din experienta copiilor prietenilor nostri, a discutiilor cu colegii. Nu vreau sa am dreptate :). Am gasit si schema asta: https://de.wikipedia.org/wiki/Realschule#/media/File:Deutsches_Bildungssystem-quer.svg
Realschule durează numai 10 clase. Hauptschule NU este o scoala de meserii! Și „2 ani de practica plătită” ar fi de fapt o scoala profesională. Cele pt meserii „de baza” (tâmplar, mecanica auto) se pot face direct după Hauptschule sau Realschule. Altele de un nivel mai ridicat se pot face după bacalaureat. Unele durează 2 ani, altele 3 ani. Pt unele este cerut bacalaureat. Care este de 2 feluri. Acela la sfârșitul gimnaziului, sau Fachabitur, care se poate face după terminarea școlii Realschule. Iar după terminarea unei Hauptschule de exemplu se poate face diploma de realschule, după care se poate face bacalaureatul, după care se poate chiar studia!Gesamtschule implica toate cele 3 forme, școlarii fiind evaluați și susținuți individual. In funcție de dorințe, afinități și rezultate se poate termina la sfârșitul ei cu diploma de bacalaureat gimnazial, sau cu cea de 10 clase realschule, sau cu bacalaureatul simplu… Un sistem de învățământ foarte complex, care trebuie explicat cum trebuie! Plus ca in fiecare Land exista alte reguli!
Completare: pt bacalaureatul simplu se fac încă 2 ani după terminarea școlii realschule.