Irina Dimiu și Diana Toboșaru, la expoziția Școlii Assamblage
Irina Dimiu și Diana Toboșaru, participante debutante la expoziția de bijuterie contemporană a Școlii Assamblage, ne spun mai multe despre noile trenduri în bijuteria contemporană, avatarurile și bucuriile creației și cum se poate trăi din această artă…
Sâmbătă, 5 decembrie 2015, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, ora 10.40, cu câteva minute înainte de deschiderea expoziţiei aniversare a Şcolii de bijuterie contemporană Assamblage. Într-o extremitate a sălii câteva persoane trudesc la montarea unor tije care vor suporta nişte largi cupe albe, ca o prezentare stilizată a unor tulpini subacvatice prinse de frunzele de nufăr de la suprafaţa apei. În aceste recipiente vor putea fi admirate exponatele inspirate de tema expoziţiei, Efemeride. În restul sălii, multe spinări curbate: creatorii îşi lustruiesc încă o dată operele. Creatoarele, de fapt, fiindcă majoritatea sunt femei. Unele la prima tinereţe, altele femei mature. Toate absolvente ale cursurilor şcolii Assamblage (profesori David Sandu şi Andreia Popescu).
Amândouă sunt absolvente Unarte, secția de Scenografie. Irina a urmat primul curs Basic 1 al Școlii Assamblage şi a început să lucreze bijuterii în urmă cu doar patru luni, Diana a absolvit două module ale Școlii. Amândouă sunt la prima paticipare la o expoziție de gen și au fost selectate printre cei 23 de designeri (din 300 de absolvenți!) pentru a-și expune lucrările în această expoziție.
24life.ro: De ce bijuterii, cum ti-a venit ideea?
ID: Ideea o aveam de mai demult, de pe timpul când eram încă angajată, dar satisfacţiile profesionale se împuţinaseră. Când firma la care lucram a intrat în insolvenţă, mi-am spus că e momentul unei schimbări de carieră şi am vrut să urmez cursurile şcolii Assamblage, dar m-am gândit că nu e o idée bună în vreme de criză. Bijuteriile vor fi primul lucru la care vor renunţa oamenii, atunci când vor fi siliţi să-şi restrângă cheltuielile. Ajunsă în Portugalia, unde nu aveam cum să-mi găsesc o slujbă fără să stăpânesc limba, mi-am adus aminte de aspiraţia mea şi, revenită în ţară, am urmat cursul Basic 1. A fost o experienţă fabuloasă! Nu-mi venea să cred că la sfârşitul primei zile de şcoală am reuşit să produc ceva – şi anume un inel simplu, gen verighetă. În cele 10 zile cât a durat cursul, ajungeam acolo înainte de ora de începere, nu m-aş fi dat dusă în pauză şi n-aş fi plecat acasă la ora 17…
DT: De câţiva ani am regăsit bucuria de a crea. Întâi am reînceput să pictez, dar… scenograful din mine ar fi vrut să îşi exprime creativitatea în mai multe feluri . Urmăresc, ca spectator/client zona bijuteriei contemporane de mai multă vreme. Dar, ca să fiu sinceră, nu mă gândeam să încerc. De ziua mea, colegii mei s-au gândit să mă provoace şi mi-au făcut cadou un curs scurt la această şcoală. Mi-a plăcut atât de mult încât am continuat cursurile şi am de gând să îmi completez cunoştiinţele cu cât mai multe lucruri din acest domeniu.
24life.ro: Care a fost cea mai dificilă etapă de pregătire? Dar cea mai frumoasă?
ID: Cea mai frumoasă etapă a fost cursul propriu-zis, Basic într-ale meşteşugului, dar şi în revenirea la viaţă. Profesorul David Sandu, cu pasiunea şi entuziasmul lui contagios, e ca o călăuză prin junglă. Merge înaintea elevului şi taie cu macheta lianele care stau în drum. Are inegalabilul har de a-ţi explica şi în acelaşi timp de a te ademeni să descoperi. Te încumeţi în zone noi şi, dacă faci greşeala să te uiţi în jos, ameţeşti! Noroc cu Andreia Popescu, care ne reaminteşte ce am aflat şi ne pune să luăm notiţe – cât de utile se vor dovedi peste o săptămână, o lună, când te avânţi să faci ceva şi îți dai seama că nu mai ştii exact secvenţialitatea operaţiilor!
Greu a fost când m-am încumetat să pornesc la lucru. În singurătatea atelierului, am descoperit că de fapt nu prea mă descurc cu sudura. Nici cu traforatul. Că ochii mi-au slăbit. Că mă doare braţul, dacă fac efortul de a îndoi bara de argint. Că fierăstrăul taie mai bine carnea sau unghiile mele decât argintul. Că nu doar fierăstrăul, ci şi muchia plăcuţei de argint taie. Că munca cu argintul seamănă cu o luptă, în care eu încerc să-l forţez, iar el îmi răspunde cu aceeaşi forţă, nu se lasă. Sudura este ca o încercare de seducere, când te strădui ca farmecul tău să-l cucerească pe celălalt, să creeze o legătură. Dacă te străduieşti prea mult, bucăţile nu doar că se lipesc, ci se contopesc, alterându-se. Dacă păstrezi distanţa sau flacăra nu e suficient de fierbinte, se formează o biluţă strălucitoare şi atât, fără ca piesele să se ataşeze una de alta. Exact ca între oameni… Cu mâinile bătătorite şi însângerate, cu ochii în lacrimi, continui să lucrez.
DT: Niciuna nu mi s-a părut grea, toate mi s-au părut frumoase
24life.ro: Ce stil ai adoptat? De unde îți iei sursa de inspirație?
ID: Cineva spunea că stilul este definit de neputinţele artistului, ceea ce înseamnă că, deocamdată, stilul meu este extrem de puternic conturat! Dar sunt încă la început.
DT: Deocamdată îmi place foarte mult tehnica „cerii pierdute”. Este o tehnică foarte veche, cu care pot să creez bijuterii cu forme fluide, organice, care mi se pare ca ilustrează poezia care stă în spatele realizării lor. Surse de inspiraţie găseşti peste tot: în natură, în artă, modă, ce fac alti artişti…Ce este cel mai greu este să nu te risipeşti, să te aduni şi să găseşti o legătură, o poveste unitară pentru toate obiectele dintr-o colecţie.
24life.ro: Care sunt impresiile de la prima participare la o expoziție de bijuterie contemporană – plelusuri și minusuri, surprize plăcute sau dezamăgiri?
ID: Cea mai plăcută surpriză a fost însăşi participarea, după doar cîteva luni de activitate. A fost încurajarea de care aveam nevoie! De vândut, nu am vândut – nici ceilalţi nu au vândut prea bine -, dar a fost o experienţă extrem de utilă. Oamenii au admirat obiectele expuse, dar li s-au părut prea scumpe. Aşa e dacă raportezi la salariul minim sau la pensie, dar dacă ţii cont că este vorba despre bijuterii de autor, unicate, dacă te gândeşti că noi cumpărăm la rândul nostru materia primă, argintul, cu 2 euro, că preţul se dublează dacă trebuie turnat, că prelucrarea sa presupune unelte costisitoare, gaz, curent electric etc. la atelierul propriu sau o chirie pentru a utiliza aparatura unui atelier déjà constituit… Pe scurt, cel mai bine s-au vândut piesele cele mai ieftine, cu gramajul cel mai mic, şi cele mai scumpe, de aur şi cu pietre preţioase. Extremele, ca pe piaţa imobiliară.
DT: Am învătat foarte multe la această expoziţie, de la lucruri pragmatice cum ar fi ce ai nevoie să ai la tine, cum te organizezi, cum ar trebui să expui, până la detalii legate realizarea unor bijuterii sau furnizorii pe care îi folosesc colegii mei. Surpriza foarte plăcută a fost să găsesc oameni foarte deschişi, fără frustrări, care îţi împărtăşesc din ceea ce stiu fără teamă.
Dezamăgire… cred că universul acesta nu este suficient cunoscut. Din păcate, costurile de comunicare nu sunt mici, iar bijuteriile de autor mi se pare că sunt foarte ieftine în raport cu munca şi calitatea creaţiei…
24life.ro: Care e trendul în bijuteria contemporană internațională versus națională?
ID: Sunt mai multe tendinţe, de exemplu în Occident se poartă cheiţele şi semnul infinitului, realizate din argint sau aur şi prinse de un şnur. La noi nu merg piesele de metal sau pietre preţioase prinse de şnur! În zona anglosaxonă se preferă metalul cu finisaj mat, la noi aşa ceva este considerat neisprăvit, nouă ne plac lucrurile strălucitoare – o lecţie pe care am înţeles-o bine de tot, piesele mele având acest tip de finisaj care nu atrage privirea.
DT: Nu cred ca am încă suficientă experienţă ca să vorbesc de acest lucru.
24life.ro: Se poate trăi din arta bijuteriei?
ID: Nu am vândut nimic, fiindcă nu mi-am întemeiat încă o firmă şi, mai ales, nu mă pot despărţi de creaţiile mele, făurite cu atâta suferinţă. Le iubesc prea mult ca să mă pot despărţi de ele! Nu ştiu dacă diploma obţinută la absolvire mă va ajuta să îmi câştig existenţa de acum încolo, dar, cu siguranţă, a contribuit la a-mi da motive să privesc viaţa cu mai multă încredere. Vorbind cu designeri cu vechime în domeniu, înţeleg că începutul e mai dificil, dar odată trecut pragul primilor doi ani, încep să apară şi satisfacţiile materiale. Cred că poţi trăi foarte bine din bijuterii, dacă te mulţumeşti să asamblezi zorzoane metalice pe şnururi de piele, de genul suvenirurilor de la tarabele de la mare…
DT: Cred că se poate trăi din arta bijuteriei, dar nu este un drum uşor. Deocamdată pentru mine este un hobby, timpul va decide dacă va deveni mai mult decât atât. În viaţa mea de până acum, atunci când a fost oportun, o uşă s-a deschis. Cred că dacă faci lucrurile cu încrâncenare nu ies…sau nu ies cu bucurie. Aşa că, dacă, sau mai bine zis când se va deschide uşa, voi profita de moment!
Pentru expoziţia Efemeride am realizat o colecţie cu tehnica cerii pierdute, numită „De la gând la foc”: Iubirea se naşte în gând și te consumă ca un foc. Uneori durează o zi, alteori, o viață. Și nici măcar nu contează cât, pentru că forța ei reușește să ne scoată în afara tiparelor timpului. Rareori, însă, auzim de tristețea unor suflete tinere, care se ridică de pe Pământ până să cuprindă în brațe darul primei iubiri. Aceste suflete sunt Efemeridele – creaturi cântate în legendele omului. La noi, poarta numele de Rusalii. Ursita lor? Să coboare printre pamanteni când cerurile li se deschid, luând forma celor mai frumoși fluturi. Și timp de o zi să prindă Gândul, să vadă Lumina, să plutească pe Aripi deschise în Zbor și să se ridice din nou din cea mai caldă Desprindere. Să iubească o zi, cât pentru o viață.
Colecția „Efemeride”, Diana Toboșaru
Sunt cinci obiecte din argint aurit, perle şi pietre semipreţioase care ilustrează acestă zi: Gând Lumină Aripi Deschise Zbor Desprindere
Foto: Irina Dimiu, Diana Toboșaru
- Colorare profesională a părului la prețuri avantajoase, tot anul - January 22, 2025
- SPA de iarnă: relaxare, rasfat și sănătate de la natură - January 20, 2025
- Peptidele, miracolul noilor lansări Paula`s Choice - January 17, 2025
Comments