Cum recunoști un cuplu longeviv – 10 indicii

Ce condiții ar trebui să îndeplinească partenerii unui cuplu longeviv? Care sunt indiciile care îți semnalează un cuplu stabil, cu șanse mari să rămână astfel 30 de ani de-acum înainte? Care sunt semnalele că dimpotrivă, relația nu mai durează mult?

Există situații când ea și el, luați separat, sunt doamna Perfecta și domnul Perfect, însă împreună formează o nebunie; sau invers, două persoane care separat au problematici emoționale mai mult sau mai puțin grave, dar împreună fac un cuplu funcțional, conform zicalei cu sacul care își găsește în cele din urmă petecul.

Deseori în cuplu se accesează „umbra” celuillalt și tot ce se află „sub preșul” fiecăruia – provenit din familia de origine. Stă în puterea partenerilor să aducă la suprafață părțile benefice ale celuilalt, astfel încât ambii să crească.

Cupluri disfuncționale care durează

Există cupluri longevive care funcționează disfuncțional – de exemplu, cazul cuiva care își alege ca partener unul pe care să îl „înfrângă” mereu (un sadic alege un masochist). Aceste cupluri, chiar dacă sunt disfuncționale, pot avea o viață lungă în care să funcționeze în acest fel (o femeie care își alege un bărbat alcoolic, la fel ca tatăl). Dacă unul din parteneri merge la psihoterapie și își înțelege resorturile pentru care a „ales” (firește inconștient) să fie parte dintr-un astfel de cuplu, este posibil ca el să nu mai poată „funcționa” astfel și atunci relația se rupe. De aceea este de preferat ca atunci când oamenii au probleme pe care nu pot sa le rezolve singuri sau suferă, să apeleze la  psihoterapia personală în paralel cu psihoterapia/consilierea de cuplu.

Cel mai adesea oamenii nu se „aleg” unul pe celălalt în mod conștient, ci conform unor resorturi inconștiente. Fiecare îndeplinește un rol, după o agendă „ascunsă”, de cele mai multe ori. Un bărbat își alege o parteneră cu un statut social și profesional aflat pe o treaptă inferioară pentru ca el să o „salveze” sau să se simtă „superior”. Are aceasta nevoie să se simtă „salvator”. Există nevoi inconștiente, pe care le accesăm involuntar, atunci când alegem un partener.

Deși contrariile se atrag și complementaritatea este un ingredient important în cuplu, cele care îl mențin în aceeași formulă timp îndelungat sunt de fapt asemănările și valorile comune. Putem găsi un partener pentru concert dacă ne place să ascultăm un anume tip de muzică, însă asta nu ne garantează o relație de lungă durată cu acea persoană. De aceea alegerea pe criteriul hobby-urilor comune nu este neapărat garanția menținerii cuplului, mai ales dacă partenerii fac parte din lumi diferite. Mai curând cuplurile în care partenerii au același nivel intelectual, social și economic tind să fie mai longevive. Poveștile cu prințesa și băiatul de la grajd în viața reală nu există sau se destramă rapid. Complexele de inferioritate ale băiatului de la grajd nu fac bine nici lui, nici cuplului.

A scăzut toleranța la frustrare și gradul de implicare în cuplu

Orice relație începe cu o iluzie, deseori prin îndrăgostire, care apoi face loc unei deziluzii – firești, și apoi unei munci în echipă – o echipă de doi adulți care au țeluri comune.

În prezent asistăm la o neimplicare în cuplu destul de mare, o neasumare a unei relații, cu bune și mai ales cu rele (în sensul de „defecte”). Există o neasumare în relații, o trecere rapidă de la o relație la alta după perioada de îndrăgostire, care trece oricum. Multe persoane au impresia că dacă încep o altă relație, aceea va fi la fel fără ca ele să facă vreun efort sau să schimbe ceva în interior. Este firește o iluzie, pentru că atâta vreme cât nu suntem conștienti de noi însine, nu vom putea să alegem „cu rațiunea” o relație. Este nevoie de înțelepciune și rațiune în relații, nu numai de pasiuni fulminante.

Dacă în trecut, pe timpul părinților și bunicilor, oamenii aveau o toleranță la frustrare prea mare (și atunci când nu era cazul suportau suferințe extrem de mari, violențe fizice) acum toleranța la frustrare este foarte mică, astfel încât la prima abatere de la idealul promis, partenerii ajung la divorț. De la a accepta prea mult am trecut la nu a mai accepta nimic.

Înțelepciunea în relație înseamnă să știm cum să tolerăm așa zisele defecte ale celuilalt. Desigur că ar fi de preferat ca fiecare să învețe despre sine, să își cunoască limitele și să le spună partenerului. Fiecare trebuie să știe cât anume poate „tolera” de la un partener. Deseori aud în jur (și la cunoștințe și clienți): „S-a schimbat! Vreau să fie ca la început!” De fapt, nu se schimbă nimeni. Doar că la început fiecare lasă să se vadă numai părțile „drăguțe, acceptabile” din personalitate, plus că există o „orbire” firească pentru îndrăgostiți. Noi atribuim persoanei pe care o dorim toate calitățile persoanei ideale din mintea noastră. După perioada de îndrăgostire îi cade masca, iar persoana apare cum este ea, de fapt. Aceasta este proba cuplului. Să reușim să trecem la următoarea etapă a vieții – în care ne vedem așa cum suntem, să ne acceptăm partenerii și să creștem în cuplu. Deseori observ că oamenii consideră că iubirea rezolvă totul. De fapt, ei se referă la pasiune, nu la iubire. Iubirea trebuie întreținută în fiecare zi, prin gesturi concrete.

Iubirea (nu pasiunea) e proba cuplului și ea trebuie întreținută în fiecare zi, prin gesturi concrete.

Și în terapie multe cupluri vin și cer metaforic ca terapetul să dea cu bagheta magică și ei să devină ca la început, fără pic de efort. De aceea eu asemui cuplul cu o firmă. Dacă sunt doi asociați în firmă, este nevoie ca amândoi să muncească, să pună umărul la bunul mers al firmei. În cuplu este la fel – dacă nu trag amândoi la aceeași căruța și dacă au valori diferite sau alte concepții de viață, atunci relația nu o să meargă. Contează de asemenea și exemplul din cuplul părinților celor doi. Așteptările inconștiente privind viața de cuplu/familie pornesc și din propria familie.

Un cuplu poate să sufere și din cauze externe: evenimente grele de viață (șomaj), schimbarea în dinamica familiei (nașterea unui copil, pierdere copil, avort, sarcină pierdută, părinte sau partener bolnav, lipsa de satisfacție în muncă) sau alte influențe externe, cum ar fi certurile constante cu familia de bază.

Nimic nu este etern în lume, de aceea și în cuplu este importantă co-crearea relației și întreținerea ei. Pasiunea nu o să fie niciodată „ca la început”, însă partenerii pot să își amintească mereu de ceea ce i-a făcut să fie împreună.

Ce condiții îndeplinesc partenerii unui cuplu stabil pe termen lung

Multe dintre ingredientele care păstrează unitatea cuplului țin de inteligența intrapersonală și interpersonală a fiecărui partener:

• o relație bună cu sine a fiecăruia – cunoaștere de sine, stimă de sine medie și echilibrata, un sentiment personal că ești bine „primit de viață” (sentiment pe care unii nu îl au de la începutul vieții – vezi teoria atașamentului) Daca atasamentul nu a fost sigur este posibil sa nu se mentina decit cu greu relatia de cuplu Suferintele din copilarie se aduc mereu in viata de cuplu. Ele nu se pierd, ele se proiecteaza.
• își cunosc propriile nevoi și limite – știu să ceară, să primească, sa refuze
• cunoașterea și conștientizarea emoțiilor și capacitatea de a le folosi adecvat în funcție de situație, capacitatea de a comunica asertiv, cunoașterea limitelor, empatie, răbdare și perseverență în momentele dificile ale vieții, o toleranță bună la frustrare, controlul stresului (prin diverse metode), capacitatea de a se reinventa, abilitatea de a-și face relații și a le menține, capacitatea de a soluționa problemele, flexibilitate în gândire și comportament, controlul impulsurilor, un optimism moderat, capacitatea de a cere ajutorul
• joacă rar jocuri psihologice sau luptele de putere în cuplu sunt rare
• au o relație bună cu familia de proveniență (pe cit posibil) sau dacă au avut un model de cuplu disfuncțional nu îl repetă în relația lor de cuplu – învață din greșeli
• satisfacții profesionale și țeluri profesionale și personale
• preocuparea de se dezvolta mereu personal – de creștere interioara

10 indicatori de longevitate în cuplu:

1. partenerii au intimitate (fizică, emoțională, intelectuală) în diferite grade în funcție de vârstă și etapele relației. Când copilul apare pe lume este posibil ca ingredientul „intimitate fizică” să aibă de suferit.

2. au valori comune – trag la aceeași căruță

3. sunt înțelepți – știu când să cedeze și când nu – lasă orgoliile deoparte

4. își recunosc partea lor de responsabilitate în relație si nu dau vina pe partener pentru tot ce se întâmplă

5. se sprijină reciproc în momentele grele (deces în familie, boli, șomaj)

6. își fac timp pentru relație (chiar și atunci sau mai ales atunci când au copii)

7. detectează problemele și le rezolvă atunci când apar

8. au un „limbaj metaforic” propriu (gesturi pe care doar ei le știu) care întăresc legătura

9. pun accentul pe pozitiv (au o cât mai slabă voce critică cu sine și cu ceilalți); nu fac din țânțar armăsar și se împacă după orice ceartă – nu se duc la culcare supărați niciodată

10. au umor și știu să-și păstreze amintirile plăcute

Text de: Psiholog Cristiana Alexandra Levițchi – expert în Dezvoltare personală, Psihoterapie, Psihologie clinică, Parenting, Constelații sistemice, Brainspotting, Coaching, NLP, Supervizare psihologie clinică, formator Asociația Expertpsy Site, blog, cărți, articole

De același autor:

Bărbatul casnic – motiv de divorț?

Mamele de băieți sunt diferite de cele de fete?

Sursa bolilor se află în istoria emoțională a familiei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.