Ema și Robertino Ghindar au decis să-și construiască un viitor mai bun în altă țară. Ocazia a apărut când Robertino a obținut un post în IT la Luxemburg, iar familia Ghindar și-a dat seama că acesta e un tren pe care nu trebuie să-l rateze.
Ema Ghindar, 33 ani, rezidentă în Luxembourg. Ema s-a născut în Fetești, unde a absolvit liceul teoretic, apoi a studiat marketing-ul la ASE, în București. În urmă cu 5 ani, s-a căsătorit cu Robertino, inginer în IT, și au hotărât împreună să-și construitască un viitor în altă țară. Decizia le-a fost dictată în principal de motive economice. Soțul Emei a avut șansa să lucreze la diverse proiecte în țări străine, contra unor retribuții pe măsură, pe care, firește, și le-ar fi dorit în mod constant. Dar nu a fost doar motivul financiar i-a îndemnat să-și încerce norocul pe alte meleaguri: ”Ne doream un mediu civilizat, curat și armonios, pe care nu îl mai regăseam în țară. Personal am simțit că ceva devine sufocant și că nu mă mai regăseam în propria țară”, povestește Ema. „În urma unor lungi discuții și cântărind bine avantajele și dezavantajele unei schimbări atât de radicale, am hotărât împreună să ne căutăm joburi în alte țări. În vara anului 2012, soțul meu a primit un ”call interview” de la un posibil angajator. Pentru noi a fost o surpriză absolută, atât pentru că respectiva companie era din Luxembourg, dar mai ales pentru că soțul meu nu aplicase pentru postul respectiv, ci fusese recrutat de pe un site de recrutare.”
Reușeam să ne sprijinim reciproc
Robertino s-a prezentat la interviu și a primit postul în IT. Abia atunci și-au dat seama că nu știau mai nimic despre Luxembourg: nivel de trai, posibilități de angajare, statutul legal de emigrare pentru români, etc. În 2012, el și-a dat demisia de la compania din țară și a plecat să lucreze în Luxembourg, urmând ca Ema să i se alăture atunci vor fi amândoi convinși că demersul lor e sigur și are premise reale de trai în micul ducat de Luxembourg. „Neștiind când ne vom revedea”, își amintește Ema. „Chiar dacă mai fusese plecat pentru perioade de câteva luni, necunoscutul mă îngrijora foarte tare. Dar reușeam să ne îmbărbătăm și să ne susținem reciproc. Ne gândeam că merită să încercăm acum, când încă nu aveam copii, că acesta poate fi un tren pe care trebuie să nu-l ratăm, cu orice preț.”
Surprizele se țin lanț
Prima vizită a Emei în Luxembourg a fost o mare surpriză. „Aveam doar o imagine de ansamblu din povestirile soțului meu, ce părea un pic ireală, prea frumoasă ca să fie adevărată, mă gândeam. Aveam să aflu că era și cât se poate de reală. Deși un oraș foarte mic, m-au uimit densitatea pe metru pătrat de parcuri și verdeață, cazematele și construcțiile vechi și foarte frumos conservate, contrastul între vechi și nou; relaxarea oamenilor în general, zâmbetul lor…
În martie 2013, am hotărât să imi urmez soțul, convinsă că Luxembourg va fi un mediu în care mă regăsesc. Am demisionat de la locul de muncă din țară, am pus la punct detaliile administrative, și cu încredere într-un viitor mult mai bun, iată-mă în avion, cu un bilet doar dus. De atunci până acum nu am regretat nici o secundă hotărârea luată, ba dimpotrivă.” La puncte pozitive, Ema enumeră un mediu curat, civilizat, un sistem de asigurări și beneficii sociale foarte bine pus la punct, servicii medicale foarte bune.
E greu de găsit un job în Luxembourg
La cele negative, costurile imobiliare foarte ridicate. De exemplu, o garsonieră poate fi închiriată la min 800 eur/lună, în capitală. Dar condițiile de creditare pot fi extrem de avantajoase. E destul de dificil de găsit un job, lucru condiționat de cele mai multe ori de cunoașterea celor 3 limbi oficiale: luxemburgheza, germana și franceza, sau a cel puțin a uneia dintre ele. „Mie mi-a fost foarte greu să imi găsesc un job”, spune Ema. „A durat aproape 6 luni: o dată pentru cunoștințele mele în limba franceză erau la un nivel de începător, dar și pentru faptul că în 2013 era necesar un permis de muncă, care putea fi obținut în urma unei oferte ferme de muncă sau dacă unul din parteneri(în cazul nostru) lucra de cel puțin 1 an neîntrerupt în Luxembourg.”
Români în altă țară
„Unii localnici asociază cetățenii români cu cei de etnie romă sau nu fac nici un fel de diferența între români și romi. La început, după ce m-am mutat și eu aici, ne plimbam prin oraș: eu soțul meu și un amic, toți trei români. Ne-am oprit în fața unei gherete să cumpărăm niște fistic și alune prăjite. Vânzătorul luxemburghez ne întreabă de unde suntem. Noi: proud to be Romanian ! Reacția luxembourghezului a fost: când mai veniți pe aici să mă învațați și pe mine câteva cuvinte în română, că nu mă mai descurc cu țiganii care vin și cerșesc toată ziua și sunt și agresivi uneori… Din păcate, ăsta a fost primul “feedback” referitor la percepția românilor în Luxembourg, dar care din fericire, cum am constatat pe parcurs, nu este una generalizată. Românii sunt foarte apreciați aici pentru munca pe care o fac, fie că lucrează pentru instituțiile europene sau în domeniul IT.
2013, cu noii prieteni la beerfest
O altă surpriză pentru mine a fost să constat multitudinea de naționalități care locuiesc pe teritoriul Luxembourgului. Populația majoritară imigrantă este cea portugheză, urmată îndeaproape de cea italiană. Printre cunoștințele și prietenii pe care îi avem aici, am descoperit culturi și mentalități diferite, oameni cu care am împărtașit dorul de casă, dar și bucuria de a ne afla împreună aici, fie călătorind și explorând, fie participând la diverse evenimente, fie ele zile de naștere sau doar o seara de cinema. Toate au transformat Luxembourg-ul în celalaltă „acasă”. Cât despre familia pe care am lăsat-o în țară, cam trist să recunosc, dar nu numai ca m-a susținut, dar chiar m-a îndemnat să ne căutăm un viitor mai bun pe alte meleaguri.
Mama mea are o vorbă: „decât să îți duc grija, mai bine îți duc dorul.”
Pe de altă parte, nu este atât de greu pentru că suntem relativ aproape de țară, am fost și vom mai merge în concedii să ne vizităm prietenii, familia. Nu consider un sacrificiu din nici un punct de vedere faptul că am plecat și ne-am hotărât să ne stabilim aici.” Ema a lucrat la București în marketing și PR, și, deși de un an e angajată în Luxembourg la o companie de prestigiu din industria minieră, lider mondial pe piața de profil, nu a renunțat la visul ei de a-și continua cariera în PR. „Anul acesta am obținut și un PFA, lucru care mi-a permis să cochetez cu piața organizării de evenimente. Am organizat mici evenimente private și culturale, i-am cunoscut astfel mai îndeaproape pe localnici, la nivel cultural și general. Piața organizării de evenimente e un domeniu nu foarte bine exploatat din punctul meu de vedere, existând un monopol bine împământenit, dar care are nevoie de un suflu nou creativ și estetic, pe care la un nivel micro am încercat să îl aduc prin acțiunile mele, în scurta perioada de când mă aflu în Luxembourg.” Până atunci, Ema se pregătește pentru un alt job dificil, acela de mămică. „Prioritățile se vor schimba”, recunoaște ea. „Dar chiar și în aceste condiții, simt ca mai am ceva de spus cu privire la continuarea unui antreprenoriat in acest domeniu, și cred că Luxembourg este un loc care poate oferi un mediu stabil și propice pentru continuarea de astfel de proiecte.”
După 8 luni
Asta e partea buna a articolelor online, că poți să le adaugi și să le completezi, ori de câte ori este nevoie. Iar eu am simțit acum nevoia să completez acest material cu pozele superbe ale micuței Roberta Nicole, născută pe pământ luxembourghez. Are deja 8 luni (când au trecut?!) ș în curând va merge la creșă. Și, așa cum spunea Ema anul trecut, prioritățile lor s-au schimbat cu totul: „Ne-a schimbat complet. Am devenit noi mai buni, mai maleabili, mai voioși! Avem cu o totul altă perspectivă asupra vieții când ne uităm în ochișorii ei, când îi sorbim fiecare zâmbet, fiecare gângurit… suntem cei mai fericiți oameni! E greu fără ajutor, dar facem totul dintr-o dragoste pe care nici unul din noi nu credeam că putem să o avem în suflet.” Glumesc cu ei că Roberta va începe curând să vorbească limbi pe care nu le știu părinții: luxembourgheza la grădiniță, franceza la școala primară, germana la liceu… Ema râde: „Când va vorbi cu iubitul la telefon în luxembourgheză, noi n-o să înțelegem nimic. Îi va spune zâmbind – ia uite și fraiericii mei de părinți habar n-au ce spun, și noi cu zâmbete largi pe față…” Le doresc sănătate și succes, iar vouă vă promit să revin și atunci, cu povestea Robertei și completările de rigoare 🙂
După naștere, Roberta a fost cea mai bună dietă a mamei 🙂
Roberta Nicole, în haine de gală la botez
Cu mama pe căluțul rotitor
Tata are grijă și de baloane
Foto: arhiva familiei Ghindar
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments