„Acum trei ani, când soțul meu m-a anunțat, cu jumătate de gură, că a primit o ofertă de job interesant tocmai în Malta, am sărit în sus de bucurie. Nimic nu mi se părea mai romantic decât să locuim pe o insulă în mijlocul Mediteranei, departe de agitația, aglomerația și ceața din Milano. Degeaba a încercat el să-mi tempereze entuziasmul, avertizându-mă că nu voi găsi acolo muzeele, teatrele și magazinele din Milano sau chiar din București. Eu știam că sunt pregătită pentru marea schimbare” – Maria Bertoldo, despre viața pe o insulă în Mediterana.
Citisem și auzisem că în Malta casele au culoarea mierii și poartă nume, nu numere, că localnicii sunt foarte catolici, cinstiți, prietenoși și bilingvi, ba chiar că unii, pe lângă malteză și engleză, vorbesc și italiană, că pe străzile înguste circulă autobuze vintage și că, practic, nu există infracționalitate. Că plouă rar și e mereu soare, că plajele sunt așa-și așa, dar că marea are întotdeauna culoarea turcoaz. Că în piața de pește de la Marsaslokk se găsesc mereu fructe de mare proaspete. Că sfinții importanți sunt sarbatoriti cu mare fast, iar în zilele respective nu se lucrează, că sunt atâtea biserci câte zile într-un an și toate au câte două ceasuri, din care cel puțin unul arată ora greșit, pentru a-l induce pe diavol în eroare… Ce mai, un colț de rai pe care abia așteptam să-l explorez.
Așa că iată-ne, într-un martie ploios, începându-ne aventura malteză, dornici să vedem cu ochii noștri cât din ceea ce credeam că știm despre Malta este legendă și cât adevăr.
La Curtea Prințesei
Casele au, cu mici excepții, culoarea mierii și poartă fel de fel de nume, după imaginația proprietarilor. Spre exemplu, cea în care locuim noi se numește „Princess Court” – drăguț nume, nu? Nu înțeleg de ce soțului și fiului meu nu le place.
Dar pe mine nu numele casei m-a mirat în ziua mutării, ci temperatura din interior, cu câteva grade mai scăzută decât cea de afară. Cum sunt o friguroasă și la 15 grade simt că-mi îngheață mâinile, am căutat, instinctiv, caloriferul. Nu l-am găsit, trebuia să știu că în Malta casele tradiționale nu sunt dotate cu sisteme de încălzire. Proprietăreasa s-a minunat că mi-era frig, ea purta deja mânecă scurtă, dar ne-a împrumutat imediat un calorifer electric, amintind, în treacăt, că energia electrică nu este deloc ieftină.
Nu știu cum arată un maltez sărac
Într-adevăr, toți vorbesc, pe lângă malteză, și engleza, a două limbă oficială a țării. Cei de vârsta mea vorbesc și italiană, pentru că în copilărie se uitau la televiziunea italiană, așa cum noi, pe vremuri, ne uitam la televiziunea sârbă sau bulgară. Ținerii vorbesc între ei o malteză amestecată cu engleză, spre disperarea lingviștilor.
Maltezii sunt catolici fervenți. Bisericile lor, da, acelea multe la număr (360) și cu două ceasuri, nu sunt niciodată goale, iar sărbătorile religioase, („festa”), anunțate cu focuri de artficii, uneori de la primele ore ale dimineții, sunt adevărate spectacole de culoare, sunet și lumina. Mai văzusem eu procesiuni religioase în mici orașe din Italia, dar aici, în Malta, nu cred că există o familie care să nu participe și să nu se implice, inclusiv cu fonduri și recuzită, în organizarea fiestei. Nu e de mirare că într-o țară atât de catolică, divorțul a devenit posibil abia în 2011, în urma unui referendum; iar avortul, și chiar pilula de a doua zi, sunt și astăzi interzise prin lege! În schimb, am remarcat aici un nivel de toleranță și acceptare a minorităților sexuale pe care în România nu mi l-aș fi imaginat vreodată.
În schimb, știu cum arată maltezii bogați, îi văd uneori în Ferrari, Maserati sau în cochete mașini de epocă pe străduțele înguste ale micilor orașe, unde limita de viteză este 35 – 40 km/oră.
Maltezul mediu nu trăiește exclusiv din salariu sau pensie (dacă le are) ci preponderent din chirii, pentru că deține cel puțin încă un apartament pe care îl închiriază pe bani frumoși străinilor, ceea ce nu-l împiedică să fie ușor naționalist. Și pentru că tot am vorbit de maltezul mediu, îmi dau seama că nu știu, de fapt, cum arată un maltez sărac, nu am întâlnit încă nicio persoană care să mă facă să mă gândesc că nu are ce să mănânce sau să îmbrace. În schimb, știu cum arată maltezii bogați, îi văd uneori în Ferrari, Maserati sau în cochete mașini de epocă pe străduțele înguste ale micilor orașe, unde limita de viteză este 35 – 40 km/oră. Am văzut aici și mașini aurite, orbitoare, dar acelea aparțineau, evident unor arabi, care și-au cumpărat pașaport maltez.
Autobuzele s-au schimbat, șoferii sunt aceiași
Nu mai există, din păcate, autobuze vintage în circulație, parcul a fost complet reînnoit. În schimb, șoferii de autobuz au rămas neschimbați, adică la fel de pitorești. Ba sunt nervoși și se ceartă cu ceilalți șoferi (niciodată cu călătorii, totuși), ba pun frâne bruște, ba nu opresc în stații, ba sunt excesiv de distrați, ba decid brusc să se oprească pentru a-și rezolva mici probleme personale. Dar cum orice regulă are și excepții, pot să spun că o dată am mers cu un autobuz condus lin și grațios de o tânără de o frumusețe răpitoare. Toți pasagerii o complimentau și îi cereau permisiunea să o fotografieze, iar ea nu avea nimic împotrivă. Nu am revăzut-o, sper că a fost promovată.
Oricum, acum merg din ce în ce mai rar cu autobuzul, pentru că, în sfârșit, m-am obișnuit cu volanul pe dreapta și condusul pe stânga și, în plus, am constatat că nimeni nu claxonează dacă uneori sunt ezitantă în trafic sau dacă nu-mi iese parcarea laterală din prima.
Plajele superbe, marea turcoaz și fructele de mare
Nu înțeleg de ce mulți spun că plajele nu sunt cine știe ce în Malta. Sunt câteva pe care eu, pur și simplu le ador. De exemplu, Ramla Bay din Gozo, Golden Bay, Riviera Bay sau Mellieha, că să mă opresc doar la câteva. Iar marea e, într-adevăr turcoaz, mai ales la Comino, micuța insulă nelocuită. Măcar pentru culoarea asta și tot merită să faci un drum până acolo, cu barca, chiar dacă plaja e cu adevărat înghesuită, iar șezlongurile foarte scumpe. Cât despre piața de pește de la Marsaslokk, nu există duminică să nu ajungem și acolo, de preferat dimineața devreme. E o aglomerație teribilă, pentru că locul este vizitat de mulți turiști care nu cumpără nimic, dar peștele și fructele de mare sunt proaspete și mult mai ieftine decât la supermarket, așa că merită efortul. Tot aici vin și producătorii locali să-și vândă fructele, legumele, uleiul și lichiorul din fructe de cactus. De fiecare dată când venim aici, ne întrebăm de ce oare maltezii preferă să mănânce porc și iepure în loc de pește; sau cartofi și pâine în loc de salată; și pateuri în loc de fructe. Ce ieftin și la îndemână ar fi pentru ei să adopte dietă mediteraneană (că doar sunt mediteraneeni) și să mai reducă din rata obezității…
Știrea zilei
Mulți spun că, în urmă cu câțiva ani, Malta era locul în care, cel puțin din punct de vedere penal, nu se întâmpla nimic notabil. Acum, cetățenii onorabili sunt îngroziți de amploarea pe care au luat-o furturile, talhăriile, prostituția, traficul de droguri, vandalismul, iar cei mai mulți dau vina, bineînțeles, pe străini. Într-adevăr, dacă este adevărat ce relatează presă națională, cele mai multe fapte penale sunt comise de străini, în special africani ori est-europeni. Cu toate acestea, e suficient să citești zilnic presa ca să îți dai seama că infracțiunile de aici par niște simple ghidușii față de ce eram noi obișnuiți să auzim în România sau Italia.
Nu am putut să nu râd când, într-o zi, pe prima pagină a unui ziar, am văzut fotografia unui bărbat cu pantalonii în vine care defeca în spatele unui container. Articolul era, bineînțeles, despre lipsa de civilizație a individului și despre lipsa de reacție a autorităților în fața unor astfel de grozăvii. Câteva zile mai târziu, aceeași poză pe prima pagină a ziarului și un titlu triumfător: „Persoana care a fost fotografiată în timp ce defeca în spațiul public a fost identificată și amendată!” Nu rezultă, din cuprinsul articolului, dacă individul în cauză era localnic sau străin.
Unii spun că nicăieri în Malta nu se gătește mai mediteranean și cu mai multă dragoste că la „Maria și Alessandro”. Facem cinste.
Aventura mea malteză continuă și în ziua de azi. Deși nu e chiar paradisul pe care mi-l imaginam, Malta are o frumusețe și un farmec aparte. Poate e un clișeu, dar nu pot să nu o compar cu o miniatură antică foarte prețioasă, pe care nu o poți înțelege decât dacă o privești de aproape, detaliu cu detaliu. Pentru cei care vor să viziteze Malta îi încurajez să o facă, în special dacă sunt interesați de istorie și, bineințeles, de miniaturi prețioase. Apoi le-aș recomanda să închirieze o mașină, altfel riscă să-și irosească timp prețios în autobuzele nu tocmai punctuale.
Iar dacă printre cei ajunși pe insulă se regăsesc și prieteni de-ai mei, îi sfătuiesc să mă caute negreșit. Unii spun că nicăieri în Malta nu se gătește mai mediteranean și cu mai multă dragoste că la „Maria și Alessandro”. Facem cinste.
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments