Violoncelist în orchestrele simfonice din Louisiana

Întâmplarea l-a adus la studii în SUA, talentul și dedicația i-au rezervat o carieră de violoncelist în orchestrele simfonice din Louisiana. Aprecierea de care se bucură printre muzicienii americani a dovedit, de-a lungul anilor, că nimic nu e întâmplător…

Dragoș Filip e de 9 ani în SUA, absolvent bursier al Southeastern Louisiana University, violoncelist în Orchestra Simfonică Acadiana și Orchestra Simfonică Baton Rouge, precum și în alte grupuri și orchestre locale din statele vecine. Predă muzică orchestrală la Academia de Artă din Lafayette, Louisiana și se ocupă de management muzical pentru diverse evenimente. E căsătorit cu o violonistă ucraineancă naturalizată, ca și el, ținuturilor americane. Dragoș povestește cu o naturalețe și sinceritate impresionante despre cum a ajuns și cum trăiește în SUA, amintindu-ne cât de buni sunt românii, talentați, harnici și educați, calități de care uităm adesea în timp ce înjurăm poporul și sistemul. Vă invit să citiți aventurile lui Dragoș Filip în America.

În vara anului 2005, proaspăt absolvent al Liceului George Enescu din București, eram în vacanță la Constanța, plecasem pentru două săptămâni la mare. Urma ca în toamnă să dau examenul de admitere la Conservatorul Ciprian Porumbescu. La câteva zile după ce am plecat din București, am primit un telefon de la doamna dirigintă (profa de sport) Rodica Mecu, cum că ar fi venit cineva (ulterior am aflat că era vorba despre un absolvent de master al Universității Louisiana) din SUA pentru a face o înregistrare video cu potențiali studenți cărora li s-ar oferi burse complete de studiu la Southeastern Louisiana University din Hammond, Louisiana, SUA. Pe moment nu am dat importanță veștii… Eram în vacanță, relax, soare, mare, vară!

După încă o săptămână, primesc un nou apel, că nu s-a prezentat nimeni la prima ședință de înregistrare/audiție și că aceasta s-ar mai ține o dată peste câteva zile.

Eram la finalul unui an încărcat muzical, inclusiv datorită bacalaureatului, eram foarte bine pregătit cu programul muzical pe care l-aș fi avut de prezentat la această audiție, totul era să mă prezint – adică să plec mai devreme din vacanță, de la mare, să merg la liceu și să îi cânt omului cu camera video timp de 30-45 minute. Ceea ce, într-un final, am și făcut.

Dilema

La câteva zile după înregistrare, am primit bursa. Decizia a fost luată în SUA, de către Dirijorul Orchestrei de Cameră al Universității, precum și de profesorul de violoncel, instrument pe care, îl studiam, cu dragoste, de aproximativ 9 ani… În ianuarie 2006 urma să încep studiile.

Era august 2005, când m-am găsit în fața unei dileme la care nu mă așteptam. Când intrasem la liceu știam că la terminarea lui o să studiez mai departe la Conservatorul din București, nu într-un oraș din Louisiana.

Acum aveam de ales între „a sta degeaba” jumătate de an așteptând plecarea în State și a continua planul original, cu pregătirea riguroasă pentru examenul de admitere la facultate, cu toate că acceptasem bursa și mă pregăteam de plecare. Și, pentru că românul nu e om leneș… am continuat pregătirile pentru intrarea la facultate, am dat examenul de admitere și am intrat, la Stat.

Uraganul Katrina era să-i înece visurile

În Septembrie 2005, Louisiana a fost lovită de uraganul Katrina, care a devastat New Orleansul (capitala). Universitatea la care urma să îmi încep studiile este situată la 40 minute de New Orleans, iar în momentul nenorocirilor pe care le vedeam la TV în București, nu știam exact care a fost raza de acțiune a furtunii, mi se părea că ar fi ajuns și în orașul universității mele. Am crezut că asta mi-a fost. No more American dream for me… Din fericire, am aflat foarte curând că universitatea și orașul nu au fost afectate mai deloc. My dream was still alive!

Țin minte că mi-am spus cu voce tare: „Unde ai venit, Dragoș?!…”

După trei luni de conservator la București (despre care am amintiri foarte frumoase) mi-am făcut bagajele, mi-am retras diploma și am tăiat-o spre SUA. Singurul mare regret pe care îl trăiesc este că am lăsat în urmă cei mai buni părinți din lume, fără sprijinul cărora nu aș fi fost capabil să ajung unde sunt azi! Vizitele mele anuale, din timpul verii, s-au rărit cu trecerea anilor, datorită obligațiilor pe care le am în State, dar sper ca în curând să îi pot aduce pe ei aici în vizita!!

Am ajuns pe la ora 8 seara, iar în ultimele câteva sute de metri înainte de aterizare am văzut ravagiile facute de Katrina în urmă cu doar trei luni. Louisiana este oricum sub nivelul oceanului și cu atât mai mult arăta destul de deprimant. Însă nimic nu m-a pregătit pentru ce urma să simt când am ieșit din aeroport: umiditatea aerului de 100%, ce îți taie respirația instant. Nu știi cum să ajungi la mașină mai repede sau cum să te întorci înapoi în clădirea de unde ai venit, ca să respiri adânc niște aer condiționat. Țin minte că mi-am spus cu voce tare: „Unde ai venit, Dragoș?!…”

Limba, și mai ales accentul din sudul SUA este ceva gen „un moldovean din Republică în vizită la București”. O diferență ca de la cer la pământ față de ce ne este predat și ce învățăm în școala din România la limba engleză. De aceea și în ziua de azi, după 9 ani aici, încă sunt întrebat dacă sunt din Boston sau Chicago, „pentru că am un accent nordic” – spun cei care mă întreabă. Iar la întrebarea „Cum de engleza ta e așa de bună? Nu ai accent deloc!?” răspunsul meu a fost și va fi întotdeauna: ”Tom&Jerry and Cartoon Network rules all”. Bineînțeles că am avut parte de niște profesori de engleză fenomenali, de-a lungul anilor la școala generală nr 46 din București, precum și la Liceul de muzică George Enescu. Cultural vorbind, a fost o tranziție foarte ușoară, deoarece, fiind fiu de ardelean J, întotdeauna am fost prietenos, chiar și cu străinii. Verile petrecute în zona Targu Mureșului m-au învățat că „datu’ cu ziua bună“ oricui nu-i păcat. Și cei din Louisiana au acest „obicei” și impuls, să se salute cu un “hey” sau “how are you?”, chiar dacă nu te-au mai întâlnit și probabil că nu te vor mai întâlni vreodată. E politicos și mai toată lumea o face, îmi place la nebunie.

Contele Dracula

Cum sunt văzuți românii? Haha, o întrebare care străbate continente, decenii și secole. În majoritate, după părerea mea, sunt văzuți bine. Sunt știuți ca oameni serioși, muncitori și deștepți. Bineînțeles că una din întrebările standard este „L-ai cunoscut pe Dracula, a existat, ai fost la castelul lui?” Mai ales când numele tău este Dragoș, e greu să nu apară și „porecle” de genul „Dragon” sau „contele Dracula”. Sunt simpatici și nu o fac din răutate, nu mă supăr niciodată.

Sistemul educațional este excelent, după părerea mea. În muzică mai ales, ai o sumedenie de oportunități și ești expus des la concerte și artiști de renume pe plan mondial. Încă din primii ani, după ce am dat audiții și am semnat contracte cu orchestra simfonică din Louisiana, precum Baton Rouge Symphony Acadiana Symphony și Rapides Symphony, am început să simt acest lucru. În majoritatea universităților mari ai parte de profesori extrem de buni, care au absolvit școli de renume din SUA și care decid să se stabilească în sud, deoarece aici stilul de viață este mai relaxat. Este chiar un trend, mulți hotărăsc să se retragă în sudul țării la sfârșitul carierei sau, dacă au de ales unde să se mute, tot mai mulți bat înspre sud.

Nuntă în Las Vegas

Aici am avut norocul și fericirea să o întâlnesc și să îmi cunosc draga mea soție, Iya Tsyrkot, cu care m-am căsătorit în noiembrie 2014, în fabulosul Las Vegas, Nevada. Amândurora ne place la nebunie să călătorim, iar SUA este țara perfectă pentru așa ceva. Geografia locurilor îți poate oferi tot ce îți poți imagina, în fiecare an încercăm să gasim o locație nouă pe care să o explorăm. Vara asta, de fapt în două zile, plecăm într-un road trip spre Lacul Tahoe și vom străbate patru state în drum spre lac: Texas, New Mexico, Arizona și Nevada, fiecare din ele cu ceva extraordinar de văzut.

 

Ne vom opri în Las Vegas, orașul unde ne-am căsătorit anul trecut. Iya este din Ukraina și a studiat la aceeași universitate ca și mine, ea este violonistă. Pentru ea, adaptarea a fost puțin mai lentă și mai un pic mai dificilă. Dar cu ajutorul prietenilor, într-un an de zile totul a revenit la normal. După masteratul în vioară și-a luat masteratul în Business Administration, iar momentan e Administration Director la Acadiana Symphony & Conservatory of Music din orașul Lafayette, Louisiana, unde ne-am stabilit de un an de zile.

Eu îmi continui „aventurile muzicale” în principal în cadrul Acadiana Symphony Orchestra, unde sunt Assistant Principal violoncel, precum și în Baton Rouge Symphony Orchestra și în alte grupuri și orchestre locale din statele vecine. În același timp predau muzică orchestrală la o academie de arte din Lafayette Louisiana. Mă ocup și cu manageriat de muzicieni pentru evenimente de orice fel.

Cu durere în suflet spun că n-aș putea avea viața de aici, făcând ceea ce iubesc să fac, dacă m-aș întoarce la București.

Never say never

Viața în SUA îți oferă multe oportunități (e adevărat că trebuie să muncești pentru ele, dar asta e valabil oriunde te-ai afla). Aici sunt multe opțiuni care nu există în România sau la București, orașul meu natal. O spun cu durere în suflet, pentru că nu aș putea avea viața pe care o duc aici, făcând ceea ce iubesc să fac, dacă m-aș întoarce la București. În momentul de față atât eu și soția mea suntem deciși să rămânem în SUA, unde să ne urmăm carierele și viața, atâta timp cât totul decurge pe placul nostru. Nu vreau să spun că nu mă voi întoarce vreodată în România, pentru că nu știu ce o să fac. Și vorba americanilor: “Never say never….”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.