Parte a casei de modă Balmain de peste 45 de ani, Balmain Hair Couture este un brand de lux pentru păr, care ne propune în acest sezon să descoperim o colecţie inedită de seturi cadou inspirată din detalii aurii ale casei de modă Balmain.
Răsfăţ suprem în ritualul de îngrijire a părului
Golden Spa Brush & Hand Mirror. Set premium de îngrijire a părului, trusa conţine o perie spa realizată manual, placată cu aur de 14k. Peria nu e doar foarte utilă, femeile ştiu de ce – descurcă părul cu uşurinţă, distribuind uleiurile naturale pe lungimea firului şi stimulând circulaţia în scalp – dar este şi un accesoriu preţios, potrivit celor care ştiu să se bucure de ritualul îngrijirii părului. Oglinda de mână este şi ea placată cu aur de 14k şi este prevăzută cu un mâner egonomic, ce permite o prindere confortabilă în timpul coafării părului. Oglinda este dublă, cu o parte care măreşte.
Produsele sunt disponibile în saloanele de lux selectate Balmain Hair Couture
Backstage Case. O geantă luxoasă de hairstyling, cu un logo B în relief, ce conţine produse esenţiale marca Balmain Paris Hair Couture pentru a realiza coafura dorită. Caseta vine cu o curea personalizată cu logo-ul Balmain, care o face uşor de purtat, inclusiv în călătorii. Conţinutul Backstage Case Limited Edition este special conceput pentru toate gusturile şi ideile de hairstyling, pentru un păr cu aspect sănătos şi un look sofisticat: spray pentru textură (Texturizing Salt Spray), un elixir hidratant de argan (Argan Moisturizing Elixir) şi o mini-perie (Mini Detangling Brush)
Produsele sunt disponibile în saloanele de lux selectate Balmain Hair Couture
Moisturizing Care Set. Renumitul set hidratant pentru îngrijirea părului, acum într-un ambalaj special în ediţie limitată. O colecţie de produse hrănitoare pentru păr, îmbogăţite cu ulei de argan organic. Revitalizează, protejează şi dă strălucire şi elasticitate naturală părului. Setul conţine o gamă unică de produse esenţiale pentru un păr strălucitor şi sănătos: şampon hidratant (Moisturizing Shampoo), balsam hidratant (Moisturizing Conditioner) şi mască hidratantă regenerantă ( Moisturizing Repair Mask)
Produsele sunt disponibile în saloanele de lux selectate Balmain Hair Couture .
- Colecția de primăvară-vară Primark, țesături ușoare și magie de culoare - April 24, 2025
- Sabon ReCycle, 1 an de succes la colectarea recipientelor în magazine - April 24, 2025
- Gustări sustenabile și consumate „cu cap” - April 16, 2025
Comments