„Călătoria în Asia mi-a schimbat viața”

Maria Mazilu este călător „profesionist”. Asta înseamnă nu doar că îi plac călătoriile, dar și că, de 10 ani, este mai mereu pe drumuri. Nu cu ghidul în mână, încercând să bifeze obiectivele turistice, ci pe drumuri neumblate, descoperind savoarea locală și minunății trecute cu vederea de turiștii „obișnuiți”. A vizitat multe părți ale lumii, dar cel mai mult a zăbovit și i-a plăcut în Asia de sud-est, unde e revenit iar și iar. Călătoria în Asia i-a schimbat viața. Înainte de ea, era antreprenor în domeniul insolvenței. După ea, și-a amintit de pasiunea pentru scris, pentru oameni, de faptul că publicase în Plai cu boi (revista lui Dinescu) și câștigase olimpiade la română. Așa că a închis biroul de insolvență și și-a urmat pasiunile. Astăzi, lucrează în domeniul psihologiei, călătorește și scrie. Dar nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Maria nu ar fi ajuns în Asia de sud-est. Călătoria în Thailanda s-a transformat într-una inițiatică. Acolo s-a regăsit pe sine și a descoperit lucrurile care contează. Impresionată, s-a întors, a refăcut drumuri și a descoperit altele, și mai uluitoare, pe care astăzi vrea să le prezinte lumii.

„În Asia de SE am ajuns într-un moment în care căutam o ieșire de urgență din viața mea. Simțeam instinctiv că am nevoie de o lume complet diferită de cea cotidiană și una cu mult soare. În urma unor căutări pe Google după cuvinte cheie soare și țară exotică, am ajuns la tururile organizate de Brad Florescu în Thailanda. M-am înscris într-unul, dar cu bilet de întoarcere… peste două luni!

Nu știam nimic despre Asia de SE, dar am simțit instinctiv că plecarea aceea departe, în lumea cea nouă, mă poate ajuta. Nu mă mai regăseam deloc în meseria pe care o făceam de treisprezece ani și asta în pofida faptului că avusesem și aveam satisfacții profesionale. Într-un domeniu foarte dur, cel al insolvenței, construisem singură, din nimic, doar după bunul meu simț, un mic sistem care se susținea singur, ceea ce era o mare realizare. Însă în ultima perioadă trăiam acut senzația că nu mai am control pe propria-mi viață și nu vedeam scopul final. Viața să însemne doar plata facturilor și tot efortul acela copleșitor pentru câștigarea unor bani cu care să am un anume confort material?? Pierdusem bucuria de a trăi. Atunci nu știam că era vorba de a mă fi pierdut pe mine însămi, că nu mai eram în contact cu propria mea natură, cu ce îmi plăcea să fac…

Spiritul meu creativ era puternic, dar renunțasem la el. Sigur, nu eram nici vreun artist genial, dar să scriu fusese pasiunea mea din adolescență. Până atunci, căutasem siguranța materială crezând că asta e tot ce contează. Am avut nevoie să trăiesc această experiență, să îmi dovedesc că pot, să îmi ofer stabilitate financiară, pentru ca apoi să realizez că nu asta e totul în viață. Nu pentru mine.

Așadar, am cunoscut Asia de SE într-o perioadă a căutărilor personale. Când aud povestea mea, mulți îmi spun că am fost ca în „Eat, pray, love”! Când am pornit în această călătorie a descoperirii nici nu auzisem de carte sau film, l-am văzut după.

Să fim în contact cu natura noastră adevărată, să fim bine în pielea și viața noastră, să facem ce ne place e o realitate care preocupă milioane de oameni! Vine criza vârstei de mijloc când regăsirea de sine pare a deveni vitală. Cine sunt eu dincolo de familie, de meserie? Așa am decis să plec.

Itinerarul meu trecea prin Thailanda, Indonezia, Singapore și Malaezia

Viața diferită din Asia de SE, felul cald și blând de a fi al oamenilor, natura abundentă și exotică m-au readus la mine, cea de care uitasem de mult. Acolo am luat decizia de a închide biroul. Am reușit să fac asta abia peste doi ani, aveam responsabilități, nu puteam renunța de pe o zi pe alta.

Dar acel sfârșit a fost, de fapt, începutul unui nou drum. Scrisul a devenit parte din viața mea, m-am apropiat mai mult de oameni, în prezent lucrez în domeniul psihologiei – am înființat Codependenta emotionala.ro, un proiect dedicat codependenței emoționale și narcisismului. Îmi place să călătoresc și, de câte ori o fac, revin în Asia de SE, unde, recunosc, mă simt acasă într-un mod profund.

De când am descoperit Asia de Sud-Est, în urmă cu 10 ani, sunt atrasă ca de un magnet de această parte de lume. Am revenit de atâtea ori, așa că pot spune că eu și Asia de SE am ajuns să avem o relație.

De la prima mea călătorie în Asia mi-am dorit să deschid o fereastră către această cultură inedită. Am vrut ca și alții să aibă parte de o călătorie nu neapărat a regăsirii, dar care să îi surprindă, aline și să le aducă liniște. O călătorie care, după ce au ajuns acasă, să îi facă să privească viața, în general, cu alți ochi. Am visat la un loc care să păstreze spiritul autentic al Asiei de SE și în care să pot organiza excursii cu grupuri mici. Și l-am găsit în Laos. Știam despre Laos că are o natură uimitoare, dar nu mă așteptam să mă surprindă într-atât.

Este o țară săracă, singura din zonă care nu are ieșire la mare. Dar natura și oamenii ei recompensează din plin pe oricine vrea de la o destinație mai mult decât niște poze cu obiective turistice. Viza, obținută inițial pentru 30 de zile, am prelungit-o cu încă 20!

Am rămas cu gura căscată, la propriu

De aici, din Europa, poate și din alte părți ale lumii, dar sigur de pe Facebook, Asia de SE pare uitată de lume, dar nu e deloc așa. Prima dată, am plecat cu teama în suflet. În ultimele nopți înainte de plecare, mai mult nu am dormit din cauza gândurilor. Nu știu cum se face că, în căutările mele pe internet despre prima destinație, Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, ajunsesem la niște articole care vorbeau doar despre mizeria și întunericul pe străzi! Mi-am ales cazare în Bukit Bitang, în centrul metropolei, cu zgârie nori, magazine luxoase… Când am făcut rezervarea nu știam ce înseamnă o asemenea metropolă, nu aveam decât experiența călătoriilor în Europa, Turcia și Egipt. Când am ajuns acolo, deși era noapte, am rămas la propriu, cu gura căscată. Clădiri înalte și luminate, plin de turiști străini, localuri deschise până târziu. Nimic din ceea ce citisem pe internet. În zilele următoare am început să descopăr orașul și surpriza a continuat, am întâlnit doar oameni binevoitori. Sigur, angajații obiectivelor turistice își făceau datoria, dar surpriza mea a fost că nu vedeam concret pericolul pe care mi-l induseseră articolele citite. Kuala Lumpur e un oraș multi etnic, acolo trăiesc malaiezieni, chinezi, indieni, iar toată această diversitate nu m-a agresat în niciun fel. Și era plin de turiști străini! Nu m-am simțit în pericol nicio secundă, dar nici nu m-am aventurat așa, fără să știu unde merg. Atunci, recomandările din ghidurile turistice mi-au fost călăuze.

Cât despre spitalele din Malaezia, Thailanda, Vietnam, Singapore – multe dintre cele publice sunt peste ce avem noi în România. Despre cele private nu mai spun. Nu am ajuns niciodată în situația să am nevoie de asistență medicală, dar am însoțit persoane și am aflat povești de la români care intenționau să se mute în Thailanda (și care fuseseră internați în Kuala Lumpur), toți mi-au spus că nu le-a venit să creadă cât de curat era și ce dotări aveau.

Probleme digestive nu am avut niciodată în cei zece ani de când merg în Asia de SE. Cred că e important organismul fiecăruia, obiceiurile alimentare pe care le avem, dar am căutat și să mănânc din locuri care mi-au inspirat încredere. Eu nu mănânc burgeri și fast food industrializat (să spun așa pentru că cred că există și fast food stradal, specific fiecărei țări). În general mănânc mâncare stradală și mă uit la localul respectiv. Cred că e grija pe care o are oricine care mănâncă mâncare stradală, chiar și în țara în care trăiești. Sigur, aici, în România, nu există riscul să mănânci insecte – văd că de asta sunt îngrijorate multe persoane – dar există riscul de a consuma mâncare stricată! Și asta ți se poate întâmpla chiar în pofida faptului că localul respectiv este curat. Dar un astfel de risc ți-l asumi oriunde în lume. De când merg în Asia, aleg doar mâncare tradițională, care se gătește pe scară largă, și care presupune legume, orez sau paste, carne, ouă, condimente. Apoi am mâncat în zone turistice, unde localnicii adaptează mâncarea tradițională la gusturile vesticilor. Nu am îndrăznit din prima călătorie să intru în localuri dedícate doar localnicilor. Asta s-a întâmplat în călătoriile următoare, pe măsură ce am prins încredere în mine, în lumea în care eram, și având mai multe informații.

Pericole și temeri

Asia o lume plină de pericole, mai ales pentru o femeie singură? O mare eroare. Acum zece ani, călătorind prin Indonezia, Malaezia, Singapore, Thailanda am întâlnit o mulțime de femei singure. E adevărat că nu erau din România, ci din alte țări europene, din Australia, Anglia. La fiecare călătorie constat că numărul femeilor care călătoresc singure acolo a crescut enorm. Recent am văzut foarte multe tinere, până în 25 de ani.

Teamă mi-a fost de natură, de sunetele scoase de niște păsări de noapte, deși eram într-un loc de cazare plin cu oameni. Teamă de oameni și de locurile în care am fost nu am simțit decât o dată, când fiind într-o zonă extrem de săracă, am vrut să scot bani de la bancomat în ziua de salariu. Era localitatea Semporna, în Borneo, Malaezia. Localitatea era poarta unuia dintre primele trei locuri faimoase de scufundat din lume (Parcul Natural Sipadan). Dar era și multă sărăcie. Un salariu mediu e 80 USD. Clădirile arătau jalnic, cozile ce formau mulțimi în jurul bancomantelor nu-mi dădeau un sentiment de siguranță. Dar asta nu pentru că oamenii erau atât de disperați că mi-ar fi făcut un rău, ci pentru că eu concuram cu ei pentru același lucru: să scot bani. Și nu voiam stau la rând. E important să vedem întreg contextul. Am rezolvat problema, la două bănci am fost chiar lăsată să intru în bancă înaintea celor care așteptau.

Călătoresc singură și asta mă face să am grijă de mine. Indiferent de țara în care sunt. Nici în București nu mă aventurez în locuri mai periculoase sau gri, nu umblu noaptea și cred că puține sunt locurile din lume în care permanent ești în siguranță.

A călători singur(ă) îți oferă ocazia să cunoști oameni și poveștile lor de viață. Deși asta poate părea ca o motivație de dragul de a vedea aspectele pozitive, nu e deloc așa. Toți cei care călătoresc singuri spun asta, găsești pe bloguri poveștile celor întâlniți pe drum! Ți se deschide o lume extraordinară, la care atunci când călătorești în cuplu sau grup, firesc, ai acces mai greu sau deloc, pentru că petreci timpul cu partenerii de călătorie. Nu îmi place în mod special să călătoresc singură, mi-ar plăcea tare mult să am un partener de călătorie, dar cu care să mă și potrivesc. Or asta nu e tocmai ușor. Așa că prefer să continui să călătoresc chiar și în lipsa unuia, pentru că îmi plac experiențele pe care le trăiesc astfel și oamenii pe care îi întâlnesc.

Necunoscutul sperie și e firesc să fie așa. Apoi mai e și perspectiva din care privim ceva, indiferent despre ce e vorba. Când privim ceva nou în ansamblu, ne putem speria, nu știm de unde să îl apucăm, dar dacă ne apropiem și privim pe rând fiecare aspect sau situație care formează ceva-ul acela, găsim rezolvare, soluții, mult mai repede și așa demontăm problema. Când călătorești, te informezi despre destinație. În ziua de azi pe internet găsești informații și despre locuri foarte îndepărtate, în mai multe limbi, nu călătorim cum se făcea până să apară internetul. Așa că există răspunsuri pentru toate aceste întrebări și temeri.

Și apoi, dacă sunt lucruri care știi că nu îți plac sau nu ai curiozitatea să le cunoști, nu le face! Nu e nevoie să îți testezi limitele dacât dacă îți plac provocările sau simți o chemare. Și chiar și în cazurile astea, nu trebuie să iei o supradoză de disconfort. Fă-o treptat, informează-te, vezi ce și cât poți negocia cu tine înainte de a face alegerea.

Asia de SE este plină de străini, europeni, americani, australieni. Sunt foarte mulți aceia care au ales de bună voie să se mute acolo, și nu mă refer la mutatul datorită locului de muncă. Sunt foarte multe familii și cupluri care călătoresc cu copii mici! De multe ori când îi văd mă gândesc la noi, românii, cât de departe suntem de această mentalitate! Călătoritul de la vârste mici te ajută să te deschizi, să prinzi încredere în tine, să fii comunicativ, să te cunoști, să îți gestionezi fricile.

Ce mi-a plăcut atât de mult în Laos?

Oamenii. M-au impresionat laoțienii care, deși săraci, sunt primitori, toleranți și buni, nu încearcă să îți vândă ceva cu orice preț ca să câștige un ban deși au mare nevoie. Nu m-am simțit turist, localnicii sunt deschiși, în pofida faptului că este cea mai puțin turistică dintre țările Asiei de SE.

Oamenii calzi, deschiși, primitori, natura abundentă și sălbatică, mentalitatea și filosofía de viață a omului de rând influențate de spiritualitate, tot mediul din Asia de SE m-a susținut și călăuzit în acele căutări. La început nu am știut, dar am început să mă gândesc la asta văzând că tot revin și că acolo îmi e bine într-un fel profund. Mă simt mai liberă ca în lumea așa-zis civilizată (sau lumea vestică), devin mult-mult mai creativă, interacțiunea între oameni este mai simplă și directă, există un puternic spirit de comunitate, nu mai ai impresia că umanitatea e pe cale de dispariție. De fapt, e vorba despre cum este acea parte de lume.

Templele. Mi-au plăcut templele lor care, deși sunt budiste, ca ale altor țări din zonă, sunt diferite, au ceva special. Pentru prima dată am putut vedea o ceremonie – Alms Giving – în care oamenii aduc mâncare ca ofrandă, călugărilor. Se întâmplă în Luang Prabang, vechea capitală a Laosului, înainte de răsăritul soarelui.

Meșteșugurile. Un alt lucru care m-a mai impresionat este că laoțienii își cultivă meșteșugurile tradiționale, cele legate de prelucrarea mătăsii, bumbacului și fabricarea produselor textile. Procesul până la obținerea produsului finit presupune muncă sisifică, totul este realizat manual și cu produse naturale!

Natura. Natura Laosului este uimitoare! Păduri luxuriante și niște cascade impresionante. Aici se află unele dintre cele mai frumoase, dar și cea mai mare cascadă din Asia de SE- Khone Phapheng. Nordul împădurit al țării este senzațional, am făcut o drumeție în junglă și am înnoptat la un grup etnic care trăiește izolat.

Arhitectura. Nu pot omite influența colonialistă franceză, care se resimte mai ales în arhitectura marilor bulevarde din capitala Vientiane – aici există și arcul de triumf Patuxai, Poarta Victoriei sau Poarta Triumfului. Asemănător celui din Paris, Patuxai este un monument ridicat în perioada 1957-1968, în cinstea celor care au luptat pentru independența față de Franța. Influența franceză se simte și în arhitectura clădirilor în stil colonialist din Luang Prabang, dar și în mâncare – sunt deja tradiționale sandwich-urile făcute din baghete proaspete și, nu în ultimul rând, cafenelele.

Mâncarea. Supele laoțiene, unele cu lapte de cocos, toate cu legume (supa de bambus este printre preferatele mele) sunt foarte gustoase, ce să mai spun de frigăruile lor! În general, mâncarea laoțiană este foarte, foarte gustoasă, pe bază de legume și, evident însoțită de orez. Specific Laosului este „orezul lipicios” – sticky rice”, o specie de orez care se cultivă cel mai mult în Laos.

Trenul de mare viteză. Din păcate (sau poate și din fericire) infrastructura este motivul pentru care țara nu a devenit foarte accesibilă turiștilor. Drumurile sunt foarte proaste. Contrastant și ce lasă turiștii cu gura căscată la propriu, este trenul de mare viteză (circulă cu 160km/h) care leagă pe o distanță de 414 km, orașe și destinații turistice importante. Condițiile de călătorie sunt excelente, ai până și conexiune de internet! Angajații companiei feroviare care controlează biletele sunt tinere laoțiene care poartă tradiționalele fuste laoțiene.

Internetul nici nu îmi vine să îl mai menționez pentru că a devenit normalitate oriunde în lume. Nu am avut problema cu internetul niciunde în Laos.

Pe măsură ce călătoria mea în Laos s-a apropiat de sfârșit, mi-a fost clar că acesta este locul pe care îl căutam de la prima mea venire în Asia, să îl redau celor care vor să iasă din cotidianul lor. Laos, în opinia mea, este țara care păstrează cel mai bine spiritul autentic al Asiei de SE. Anul trecut am descoperit Laosul. Am conceput excursii pentru grupuri mici și un itinerar care îmbină spiritualitatea (vizite la temple faimoase, inclusiv participarea la „Alms giving”) cu tradițiile (Ceremonia ”Baci” – Ceremonia Sufletului), meșteșugurile (afli întreg procesul de obținere, prelucrare și vopsire a mătăsii), o plimbare cu barca și apusul de soare pe Mekong, cel mai mare fluviu al Asiei de SE și vizita la o fermă de cafea și a unui grup etnic, întâlnirea cu un localnic, care se ocupă de creșterea și cultivarea unor plante medicinale locale și care ne va prezenta utilizarea lor în folosul sănătății. Apusul de soare văzut de pe terasa cazării din arhipelagul laoțian și vizita la cea mai mare cascadă din Asia de SE – sunt doar câteva din momentele impresionante ale călătoriei.

De ce Laos și Kuala Lumpur?

Călătoria în Laos se întinde pe 15 zile. Laos este o destinație îndepărtată, iar costul biletului unui zbor direct București – Laos este destul de ridicat, cu două variante mai ieftine prin Kuala Lumpur sau Bangkok. Cum cetățenii români nu au nevoie de viză în Malaezia, am luat în considerare o oprire de 3 zile îm Kuala Lupur, capitala financiară a Asiei de SE. Este o metropolă uimitoare, foarte diferită de cele europene. Prin cele două destinații, Kuala Lumpur și Laos, călătorii pot vedea două fețe diferite ale Asiei de SE.

Asia și Occidentul sunt două lumi diferite, dar care, în opinia mea, nu se exclud, ci se completează. Diferențele se referă la cultură, la mentalitate, filozofie de viață, mâncare, tradiții, îmbrăcăminte.

Laos și Thailanda sunt diferite. Chiar dacă a păstrat multe locuri nedescoperite de marea masă a vizitatorilor, Thailanda, în general, este turistică. În zonele turistice, aproape totul este o combinație între confortul vestic și specificul thailandez. În general, locuitorii Asiei de SE au mentalitatea asta de a-i face pe turiști să se simtă bine, dar thailandezii au ridicat asta la un nivel mai comercial. Apoi bunăstarea e vizibilă în multe locuri. Și laoțienii sunt foarte preocupați de a te face să te simți bine, chiar dacă nu la un mod atât de rafinat. În Laos oamenii mi s-au părut mai sinceri, mai deschiși și mai puțin agresivi în încercarea de a-ți vinde ceva. În Laos găsești mai mult autentic, mai puțină prelucrare de ochii turistului. Thailanda are faimoasele plaje și ape, pe când Laos nu are ieșire la mare.

Pe măsură ce a trecut timpul, m-am simțit tot mai atrasă de Laos și m-am întrebat – de ce? E adevărat că eu nu sunt genul clasic de turist, care să își aleagă destinațiile în funcție de modă și care, odată ajuns la destinație, să vâneze cu ghidul în mână obiectivele turistice. Iar Laos are un dar unic în ziua de azi: indiferent că ești călător sau turist, odată ajuns aici devii parte dintr-o lume uitată de lumea vestică.”

Dacă vrei să explorezi Laos și Asia de Sud Est, aruncă o privire pe programul de călătorie al Mariei:

Îndrăznește Laos și Kuala Lumpur! 02-19 noiembrie 2024

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.