Kilogramele în plus nu vin doar din alimentație!

Kilogramele în plus nu vin doar din alimentație, iar premisele pentru problemele cu greutatea, apărute mai târziu, se creează încă din viața uterină! – este ceea ce am aflat la conferința SOS  greutatea! – hrană și mișcare pentru sănătate, din 8 aprilie. Specialiști de top au vorbit despre cauzele care determină acumularea de kilograme în plus de la vârste mici și, mai ales, despre ce putem face pentru a avea generații mai sănătoase.

Kilogramele în plus nu vin doar din alimentație!

Conf. dr Mihai Craiu, medic primar pediatrie, conferentiar universitar, doctor în Știinte Medicale

Conferința a fost organizată de Asociația Samas și Danone, în parteneriat cu Social Moms, în cadrul programului Sănătos de mic, menit să combată obezitatea infantilă.

  • În România, 40,4% dintre copiii de peste 5 ani sunt deja supraponderali și obezi.
  • 1 din 3 copii consumă zilnic alimente nesănătoase bogate în sare, zahăr și grăsimi.
  • Numărul copiilor obezi s-a dublat față de anul 2004.
  • Cu toate acestea, mai mult de 25% dintre copiii din clasele I-IV nu participă la orele de sport și doar 32% dintre copiii de 10-15 ani fac sport în mod organizat – conform celor mai recente date INSMC și INSP.

Ne-au fost alături la eveniment:

  • ​Mihai Craiu – medic primar pediatrie, doctor în științe medicale
  • ​Antoanela Curici – medic primar medicină de laborator, asistent universitar
  • Anca Grecu – doctor în educație fizică și sport
  • Anca Mihaela Hâncu – medic, nutriționist, doctor în științe medicale
  • Diana Voican – medic pediatru specializat în nutriție pediatrică
  • Simona Retea – psiholog, psihoterapeut

Conferința a fost moderată de jurnalista Eli Roman.

Am aflat care este legătura dintre particulele de plastic pe care le inhalăm și dereglările endocrine și pubertatea instalată din ce în ce mai devreme la copii, am înțeles de ce expunerea la social media influențează nu doar statea fizică de sănătate, ci și echilibrul emoțional al copiilor.

Am vorbit despre testele de laborator și cum ne ajută ele să avem un tablou cât mai complet asupra stării de sănătate a unui copil, am discutat despre meniul potrivit pentru copii, cum măsurăm corect porțiile pentru cei mici și cum putem să creăm obiceiuri alimentare sănătoase pentru ei.

Nu au lipsit nici sfaturile legate de mișcare și sporturile potrivite pentru copii, în funcție de vârstă și temperamentul lor. În plus, părinții prezenți au aflat în direct răspunsuri la propriile întrebări despre sănătatea și dezvoltarea copiilor și s-au bucurat de premiile de la tombolă și cadourile oferite de partenerii evenimentului.

 

 

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.