Simfonia Sălbatică a lui Dan Brown, un regal muzical internaţional

Pe 1 septembrie 2020 Simfonia Sălbatică a lui Dan Brown va fi lansată internaţional, prilej cu care vor avea loc mai multe concerte orchestrale în toată lumea, compuse de același Dan Brown. Programul muzical al spectacolelor va fi o transpunere live a motivelor muzicale ce acompaniază noua sa carte ilustrată pentru copii. Sunetul se va face prin accesarea unei aplicații gratuite. La aceeaşi dată cartea va fi lansată şi la noi, de Editura RAO.

simfonia sălbatică, de Dan Brown, va fi lansată la 1 septembrie 2020

Concertele sunt programate în mai mult de douăsprezece țări din întreaga lume, inclusiv o premieră mondială în Croația și evenimente muzicale în Germania, Spania, Italia, Noua Zeelandă și Argentina. Brown a ales sala de concerte din Portsmouth ca gazdă a premierei americane a noii sale suite simfonice.

Pentru cei cu suflet mereu tânăr, pe 15 noiembrie 2020, Orchestra Simfonică din Portsmouth va interpreta opera de debut a lui Brown, în cadrul unui concert de caritate prezentat de însuși Dan Brown. Încasările se vor duce către sala de concerte și către Orchestra Simfonică din Portsmouth, ambele organizații artistice nonprofit din orașul natal al lui Brown. Sala de concerte a fost gazda unor evenimente în premieră pentru filmele Îngeri și demoni și Inferno, spune autorul, și m-am gândit că ar fi interesant să ținem aici premiera din SUA a acestui proiect muzical în beneficiul comunității mele locale.

Lansarea în SUA va fi precedată pe data de 10 octombrie 2020 de un concert în premieră mondială al Orchestrei Filarmonice din Zagreb, la Lisinski Hall, Croaţia, unde au avut loc înregistrările pentru Simfonia Sălbatică. „Ni s-a părut mai mult decât potrivit să prezentăm lucrarea lui Dan acolo unde a fost ea înregistrată în studio“, a declarat Bob Lord, producătorul muzical al proiectului și director al PARMA Recordings, care s-a ocupat de realizarea elementelor muzicale ale acestui demers multimedia unic.

Muzician și compozitor întreaga sa viață, inspirat din copilărie de operele clasice Petrică și lupul și Carnavalul Animalelor, Brown a păstrat multă vreme muzica în centrul preocupărilor sale artistice. „Am crescut înconjurat de muzică clasică, spune autorul. Părinții mei au fost amândoi muzicieni, care au ales să nu dețină un televizor, așa că, în schimb, am învățat să cânt la pian, am cântat în coruri și am mers la concerte. Pentru mine, în copilărie muzica a fost un sanctuar secret și m-a ajutat în dezvoltarea creativității și imaginației.“
Simfonia Sălbatică, prima lucrare muzicală a lui Brown, are douăzeci și unu de portrete muzicale din împărăția animalelor. „Eu sper ca Simfonia Sălbatică să ofere o posibilitate amuzantă și nouă pentru ca familii, părinți, copii și oameni de toate vârstele să se întâlnească din nou cu experiența magică a muzicii clasice, atât în sala de concerte, cât și acasă”, spune Brown. Sper ca publicul să se distreze la fel de mult ascultând pe cât m-am distrat eu compunând.“
Cartea va fi lansată şi în limba română la 1 septembrie 2020, de Editura RAO.

Citeşte şi:

Dan Brown lansează carte ilustrată, cu un album de muzică clasică pentru copii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.