Stresul face parte din existenţa noastră cotidiană. Toată lumea e stresată, dintr-un motiv sau altul. Studenţii de examene; copiii de teme sau începerea şcolii; părinţii de grija copiilor; unii de stresul de la serviciu, alţii de pierderea lui; şi tuturor acestor motive li s-a adăugat unul recent, imposibil de neglijat: stresul pandemiei, cu toate implicaţiile acesteia. Iată de ce e cu atât mai important să ne menţinem intacte sănătatea fizică şi emoţională, iar exerciţiul fizic este cel mai simplu şi economic gest pe care îl putem face pentru asta.
1. Mişcarea stimulează producţia de endorfine în organism
Endorfinele sunt substanţe chimice produse în mod natural de sistemul nervos ca reacţie la durere ori stres. Ele acţionează ca un calmant şi ca stimulent al fericirii. Este recunoscută starea de bine la care ajunge alergătorul de cursă lungă, dar această stare poate fi atinsă prin orice fel de exerciţiu fizic moderat, pe o anumită durată de timp. La finalul lui, apare fericirea.
Dacă nu-ţi place sau nu poţi să alergi, poţi obţine endorfine prin înot sau mers pe bicicletă. Cei cărora le plac sporturile de echipă se pot bucura de beneficiile acestora, fie că e vorba de baschet, volei, tenis sau dans aerobic. Foloseşte exerciţiul fizic pentru a elibera endorfinele şi a alunga stresul!
2. Exerciţiul fizic susţinut te ajută să te concentrezi asupra responsabilităţilor zilnice
Persoanele stresate par distrate, uituce şi reuşesc să se concentreze cu dificultate asupra a ceea ce au de făcut, mai ales dacă e vorba despre un proiect important, o urgenţă de serviciu sau un examen dificil. Ei bine, vă va fi mult mai uşor vă concentraţi să le duceţi mai rapid la capăt imediat după ce aţi exersat. Poate părea paradoxal, dar mişcarea îi ajută pe oameni să se concentreze. Asta pentru că în timpul efortului fizic organismul produce adrenalină (denumită şi epinefrină) ca parte a răspunsului „luptă sau fugi”. Deşi în timpul exerciţiului nu încerci să „fugi” nicăieri, corpul eliberează adrenalină ca şi cum ar trebui să menţii ritmul. Adrenalina ajută accesul organismului la depozitele de glucoză, care alimentează mişcarea. Concentrându-te asupra mişcării fizice, poţi avea mintea mai limpede şi poţi găsi soluţii uluitoare la problemele care te preocupă, chiar în timpul sau imediat ce ai terminat exerciţiul fizic. Şi, în plus, să scapi de stres.
3. Exerciţiul fizic te ajută să dormi mai bine
Stresul nu te lasă să dormi? Fără o noapte de odihnă, oboseala nu va face decât să adauge stres suplimentar celui deja prezent. Fără somn, nu poţi funcţiona la capacităţi normale. Dimpotrivă, oboseala induce o stare de rău şi de iritare. Pe de altă parte, mişcarea te oboseşte fizic şi te ajută să dormi bine. Cu o condiţie: să nu exersezi seara târziu, cu o oră-două înainte de culcare, pentru că adrenalina eliberată în timpul efortului fizic nu te va lăsa să dormi.
4. S-a dovedit că exerciţiul fizic reduce depresia
Oamenii care suferă de stres cronic pot ajunge în cele din urmă la depresie. Simptomele depresiei includ incapacitatea de a te bucura de activităţi care altădată îţi făceau plăcere şi o stimă de sine scăzută. Iar neîncrederea în sine poate duce la dificultăţi de rezolvare a problemelor, chiar şi a celor mai simple din rutina zilnică. Ca urmare, creşte nivelul de stres.
Exerciţiul fizic este şi de această dată soluţia. Endorfinele eliberate prin mişcare ne ajută să reducem simptomele depresiei şi să rupem cercul vicios al neîncrederii în sine urmate de stres suplimentar.
5. Încearcă să păstrezi o rutină de mişcare
Asta înseamnă să-ţi stabileşti un program de mişcare şi să-l urmezi întocmai. S-ar putea să ţi se pară imposbil să mai găseşti şi timp de exersat, când tu n-ai timp să-ţi rezolvi nici măcar problemele presante ale zilei. Dacă este şi cazul tău, gândeşte-te la exerciţiul fizic ca la un fel de meditaţie prin mişcare. Asta înseamnă că vei avea o putere mult mai mare de concentrare şi rezistenţă la efort mental după efortul fizic şi ca urmare, o mai mare eficienţă în activităţile zilnice.
Ce înseamnă o rutină a exerciţiului? Să alergi/exersezi dimineaţa, înainte de a pleca la birou; sau în pauza de prânz; sau imediat după ce te întorci de la serviciu, înainte de a te apuca de treburile de-acasă. Odată ce exerciţiul fizic devine parte din rutina zilnică, vei realiza că stresul dispare rapid.
6. Începe uşor
Poate că unii exersează deja în mod regulat – bravo lor! Alţii poate că îşi doresc să facă asta. Pentru aceştia din urmă, un sfat: nu vă ridicaţi de pe canapea şi alergaţi 2 ore neîntrerupt, încercând să bateţi recordul de viteză şi rezistenţă. Efortul brusc, fără încălzire şi fără antrenament poate duce la accidentări. Nu încercaţi să obţineţi din prima ceea ce vă doriţi, pentru că veţi obţine contrariul – oboseală extremă, febră musculară şi incapacitatea de a continua. Exerciţiul moderat şi susţinut în mod regulat este ţinta noastră.
Începeţi prin a merge la pas timp de o oră pe zi, apoi creşteţi gradat efortul, alergaţi câte puţin, apoi mergeţi iar. Alternaţi zilele de mers/alergare cu o oră de sport de echipă, care ajută şi mai mult la eliminarea stresului.
Exerciţiul fizic acţionează excelent împotriva stresului acumulat în timp, dar ar trebui să fie şi o activitate plăcută, în acelaşi timp. Sunt foarte multe moduri prin care putem exersa fiecare, astfel încât mişcarea să ne bucure şi să ni se potrivească. Exersând zilnic putem fi mai sănătoşi fizic şi emoţional.
Citeşte şi:
5 sfaturi de energizare rapidă, cu Samantha Clayton
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments