5 motive să-ți petreci concediul în Thassos

Anul trecut în septembrie am ajuns pentru prima oară în insula Thassos. Am evitat-o multă vreme, din cauza drumului cu mașina, care mi se părea lung (8-9 ore, noi am făcut 10-11). Dar se spune că doar primul drum e mai greu, până îl înveți 😊 Iar drumul cu mașina are și avantaje… Cât despre avantajele vacanței în Thassos – am aflat mai multe abia după ce am ajuns acolo.

Insula Thassos

foto: ©MDR

Insula Thassos este cea mai nordică insulă din Marea Egee, la doar 7 km de continent. Are un relief spectaculos și este ideală pentru vacanțele cu familia, din cel puțin 5 motive:

1. Este cea mai apropiată insulă (de România/București)

Dacă vrei să îți petreci concediul pe o insulă, Thassos este cea mai apropiată posibil, (exceptând, desigur, Insula Șerpilor, unde nu mergem în vacanță), aflată la aproximativ 600 km de București. Cu mașina și ferry, ajungi în Thassos în 8-9 ore. Avantajele deplasării cu mașina proprie sunt evidente: pe lângă costurile scăzute ale transportului, ai un mijloc de explorare rapid și comod, odată ajuns acolo. În plus, poți transporta la dus lucruri altfel imposibil (sau mult mai greu) de îmbarcat în avion cum ar fi căruțul copilului, animalele de companie, ustensilele de pescuit și tot ceea ce consideri necesar într-o vacanță cu familia. La întoarcere, poți să îți aduci bidoane cu ulei prețios, dulciuri tradiționale, borcane cu miere, pietricele de pe plajă, o bucată de marmură haha (care se găsește pe toate drumurile din Thassos) și orice fel de suveniruri, fără limite stricte de greutate.

Drumul e lung, este adevărat. Mai lung în weekenduri, când șoselele sunt foarte aglomerate. Mulți aleg să călătorească noaptea, astfel că evită cozile de la trecerea frontierei (care în sezon pot fi destul de lungi) și ajung în Grecia dimineața, la timp pentru peisajele minunate și oprirea în port.

Insula Thassos sept 2022

La traversarea cu ferry ne-au însoțit pescărușii. Din când în când, înfășcau din zbor câte ceva de mâncare din mâna întinsă a unui pasager. Foto: ©MDR

Insula e legată de continent prin numeroase curse de ferry boat din mai multe porturi, cele mai apropiate fiind Kavala și Keramoti. Kavala este unul din cele mai mari oraşe din nordul Greciei şi totodată cel mai apropiat oraş ce poate fi vizitat în drumul spre insulă sau la întoarcere. Este și foarte frumos, merită să dai o tură. Traversarea durează 75 de minute, dar cursele din Kavala sunt ceva mai rare decât cele din micul port Keramoti. Din Keramoti, prețurile sunt mai mici, iar traversarea durează cam 40 de minute.

Insula Thassos

Pe ferry, foto: ©MDR

Un orar de traversare găsești aici.

2. Thassos are multe plaje frumoase, pe alese.

Fiind o insulă, plajele sunt din belșug. Cele mai importante activități (ca timp dedicat) în Thassos sunt plaja și baia în mare. De aceea insula este ideală pentru familiile cu copii (mici), care găsesc practic aici ceea ce nu găsesc pe litoralul românesc: plaje frumoase, amenajate cu șezlonguri și umbreluțe, gratis ori la prețuri modeste. Uneori, ca sa ocupi 2 șezlonguri și o umbrelă, trebuie să iei ceva de la barul de pe plajă, o apă, o cafea, o limonadă, un capuccino, la prețuri absolut decente, departe de ce se practică la Mamaia sau la Neptun. Muzica lipsește sau e în surdină, terasele de pe plajă sunt foarte frumoase și au mâncare bună și ieftină. Apa e caldă, limpede și de mică adâncime la mal, perfectă pentru scăldatul tuturor, indiferent de înălțime și vârstă.

Insula Thassos

Plaja Pachis foto: ©MDR

Insula Thassos

Paradise Beach, foto: ©MDR

Pachis Beach, foto: ©MDR

Plaja Tripiti, în fereastra naturală tăiată în piatră am surprins în imagine un vapor aflat în larg. foto: ©MDR

Pachis Beach, foto: ©MDR

Paradise Beach, superbă, e la 22 km de Limenas, o fâșie de nisip la marginea pădurii de pin pe coasta estică. De pe plajă se zărește silueta conică a micii insule Nisida Kinira, aflată la câteva sute de metri spre nord-est. O plajă departe de oraș, dar cu toate facilitățile: șezlonguri, un chioșc cu mâncare și o mică tavernă. Câteva stânci mai încolo se află o altă plajă, mai naturală, cu mai puține amenajări.

Plaja Tripiti este una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos, aflată într-un golfuleț minunat, la 10 minute de mers cu mașina din Limenaria sau 10 minute de la Skala Marion.

La majoritatea plajelor ajungi fie traversând câte o livadă de măslini sau coborând pante abrupte, ce pornesc din faleza înaltă. Și aici ajungem la cel de-al treilea motiv: peisajele.

3. Thassos oferă priveliști minunate, care îți taie respirația

O bucată de stâncă înaltă aruncată în mare, cu o suprafață de 380 km pătrați (a 12-a ca mărime dintre insulele grecești) și o populație de 13000 locuitori, acoperită cu păduri și livezi de măslini. O șosea cu două sensuri înconjoară insula, drum pe care poți să-l parcurgi în 2-3 ore. Din loc în loc, poți să oprești pe faleza înaltă, în locuri special amenajate pentru admirarea și fotografierea priveliștii: ape incredibil de albastre tăiate de câte o ambarcațiune, pante acoperite cu păduri de pini, o insuliță ce răsare în zare.

foto: ©MDR

foto: ©MDR

foto: ©MDR

foto: ©MDR

Economia insulei se bazează pe comerțul cu cherestea, marmură (am văzut o carieră și blocuri de marmură uitate pe marginea drumului), ulei de măsline și miere. Și pe turism, evident, care este destul de activ, dar nu atât de mult ca în celelalte insule. Așadar, s-ar putea să eviți aglomerația în extrasezon, lucru pe care nu-l poți face în Santorini, de exemplu, unde e aglomerat tot timpul.

4. În Thassos găsești obiective turistice de interes pentru toate vârstele și gusturile.

  • Pentru amatorii de arheologie, există un muzeu în Limenas, în nord-estul insulei, nu departe de port. 18 galerii cu colecții din neolitic, una dintre cele mai vechi fiind cu obiecte din secolul 7 iCh. Printre busturile din epoca romană descoperite pe insulă sunt cel al lui Julius Caesar, Claudius și statuia lui Hadrian în armură completă.
  • Dacă îți plac mănăstirile, nu o rata pe cea a Sfântului Mihail, construită pe o stâncă în sud-estul insulei. Se pare că pe locul mănăstirii a fost ridicată, prin secolul al 12-lea, o bisericuță, ca lăcaș de cult dedicat Arhanghelului Mihail, patronul sfânt al insulei Thassos. Mănăstirea a fost fondată un secol mai târziu, dar abandonată în timpul dominației otomane și repusă în circuit în 1974, de către măicuțele din Volos și un călugăr de la muntele Athos. Construcția este foarte frumoasă, în formă de cruce și are ca relicvă faimoasă o unghie despre care se spune că a aparținut mâinii drepte a lui Hristos crucificat. Relicva aduce anual mulți pelerini veniți de departe să o vadă. Dacă nu sunteți pasionați de relicve, vă rămân de admirat icoanele frumoase, curtea interioară presărată cu flori și panorama asupra regiunii, de sus, din grădina mănăstirii.
Insula Thassos

Mănăstirea Sf Arhanghel Mihail, foto: ©MDR

Din curtea mănăstirii, foto: ©MDR

Mănăstirea Sf Arhanghel Mihail foto: ©MDR

  • Pentru amatorii de istorie și ulei de măsline (interesantă combinație, nu?!), fostele ateliere de fabricat ulei Sotirelis, astăzi muzeu, în micul și pitorescul sat Panagia, el însuși obiectiv turistic. Familia Sotirelis s-a apucat de stors ulei prin 1915, când Thassos nu avea încă energie electrică, așa ca utilajele pentru ulei erau acționate prin căderea apei, precum morile. Apa era captată din trei izvoare de munte, care puneau în mișcare roțile. Prin anii 1930 au adus prima presă hidraulică, acționată tot cu apă, iar în 1952 au instalat primul separator de ulei. Până atunci, separarea se facea exclusiv sub forța gravitației. Jetul de apă cădea pe paletele morii, iar mișcarea era transmisă printr-un sistem de roți și curele la presă, către axul orizontal principal. Prin rotire, pietrele de moară presau măslinele sub forma de pastă. Pasta era preluată apoi manual și întinsă între covorașe de iută, care acționau ca filtre. Partea solida rămânea în preșuri, uleiul curgea și era colectat în separator. Măslinele deveneau pastă în 30 de minute. Fiecare piatră de moară este din granit, cântărește 2 tone și preseaza 600 kg de măsline odată. In 1968, fabrica a fost în întregime electrificată. Principiul de funcționare s-a păstrat în linii mari același, până în 2006, când fabrica a devenit muzeu. Uleiul era separat prin centrifugare de apa ramasa de la presarea maslinelor (prin diferenta de greutate specifica). In timpul separarii se adauga o cantitate mica de apa pentru a inlesni procedura. Temperatura apei nu depaseste 27 de grade Celsius. Produsul finit este ulei de măsline estravirgin obținut prin presare la rece. Fabrica este considerată ca tradițională sau presă de ulei clasică, pentru că folosea pietre de granit pentru presare și prese hidraulice. A fost renovată de 3 ori de-a lungul anilor. Din 2004 a devenit accesibilă vizitatorilor. În 2006, familia Sotirelis a înlocuit presele hidraulice cu un decantor în 3 faze (extracție prin centrifugare), ultimul an în care moara a mai fost în funcțiune, astăzi doar piesă de muzeu. Din 2007, uleiul este produs în noua fabrică de ulei a familiei, din Limenas – modernă, cu separatoare în 2 faze, care funcționează după reguli europene și de igienă stricte.
Insula Thassos

Muzeul Sotirelis, foto: ©MDR

La patiseria aflată vizavi de Sotirelis poți să bei o cafea la nisip și să te îndulcești cu prăjituri tradiționale locale. foto: ©MDR

Secvență din procedeul vechi/tradițional de extracție a uleiului de măsline, la Sotirelis. Roțile, pietrele de moară și covorașele de iută. Foto: ©MDR

La micul magazin al muzeului se vinde ulei de măsline extravirgin de două feluri, în bidoane de diverse dimensiuni, borcane cu măsline uscate, uleiuri infuzate cu lavandă sau citrice, săpunuri artizanale etc.

  • Pentru amatorii de croaziere cu vaporașul/barca, turul pe apă al insulei este o experiență frumoasă, spectaculoasă și distractivă pentru toate vârstele. Diverse companii organizează croaziere cu plecare din portul Limenas (și din mai multe alte puncte aflate de-a lungul țărmului), cu servirea mesei de prânz la bord – grătar și salată. Vaporașul înconjoară insula și face câteva opriri, inclusiv pentru scăldat, o activitate binevenită când stai ore în șir în plin soare, în mijlocul apelor. Dacă nu vrei într-o excursie în care te înghesui pe punte cu până la 50 de persoane, poți să alegi o croazieră (semi)privată, într-un iaht cu căpitan, plimbare lejeră și mai mult timp pentru înot, explorat reciful sau snorkeling.

Organizatori de croaziere de agrement cu vaporașul sau pescuit cu barca, cu plecare din portul Limenas, foto: ©MDR

Limenas, foto: ©MDR

În croazieră, în jurul insulei. Vaporul pleacă pe la 10 dimineața și se întoarce la 4 după amiaza. Oprește la grotă, la recif, pentru scăldat și fotografiat. În călătorie ai un prânz și băuturi. Foto: ©Anca Voiculescu

Insula Thassos

În croazieră în apele insulei, foto: ©Anca Voiculescu

  • Sporturi acvatice. În mod neașteptat pentru o insulă relativ mică, Thassos e perfect echipată cu tot ce-i trebuie pentru sporturi acvatice: windsurfing, caiac, snorkeling, de pe plaje ca Golden Beach și chiar mai mici, cum sunt Psili Ammos, La Scala, Pefkari sau Pachis. Thassos are și 3 centre de scufundări (Vasiliadis, Popeye și Diver to Diver).

5. Mâncare și cazare bune și ieftine

Cazare în Thassos găsești unde dorești, după necesități și buget. De la hoteluri mici pe plajă și până la apartamente ultra-moderne sau vile întregi, pentru mai multe persoane. Iar pe plajă găsești terase cu mâncare excelentă, la prețuri absolut rezonabile, inclusiv pește și fructe de mare, preparate tradiționale și băuturi diverse.

Noi am stat într-un apartament într-un complex nou-nouț, numit Pachis Escape, în Pachis Skala Rachoni, construit în mijlocul unei livezi de măslini, la 2 minute de plajă. Un grup de vile unifamiliale, cu localizare foarte bună, la 15 minute cu mașina de port.

La Piscina, Pachis Escape, foto: ©MDR

Terasa cu bar, Pachis Escape, foto: ©MDR

Pachis Escape foto: ©MDR

Apartamentele sunt wow! Aerisite, luminoase, moderne, super-curate, cu câte două terase, cu vedere spre plajă sau piscină. Lângă piscină e barul, unde poți mânca și bea la o terasă acoperită, foarte frumoasă. Proprietara complexului, Eleni, este extrem de amabilă și comunicativă, vorbește bine engleza, te ajută cu orice îți dorești. O cazare pe care o recomand din toată inima, pentru o vacanță de neuitat.

 

 

 

 

 

 

Redactia
follow me
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.