Adrian Ghenie de 3 ori într-o singură licitaţie, la Bucureşti

Întâlnirea cu lucrările lui Adrian Ghenie la Bucureşti este un prilej extrem de rar şi un eveniment artistic de mare importanţă. Apariția din nou în licitații a celui mai bine cotat artist român contemporan provoacă probabil multă rumoare și interes în rândul colecționarilor de artă, atât autohtoni, cât și internaționali. Şi asta pentru că la aceasta oră, Ghenie este un must-have şi printre cei mai urmăriți și mai dezirabili artiști pentru orice mare colecție muzeală ori privată din lume.

Adrian Ghenie The Lidless Eye şi Aripa

Adrian Ghenie, stânga “The Lidless Eye”, dreapta “Untitled/Aripă”

Ultima lucrare de Ghenie din seria ,,Lidless Eye”, ce deconstruiește portretul pictorului Van Gogh, apărută în licitație la Honk Kong în 6 octombrie, a fost adjudecată de Sotheby’s cu peste 5 milioane de euro, confirmând încrederea colecționarilor și investitorilor în valoarea și viitorul tânărului artist român.

O lucrare din același ciclu (,,The Lidless Eye”), iese la vânzare la București, dintr-o colecție internațională, peste mai puțin de 2 săptămâni, în Licitația Artmark de Artă Contemporană din seara de miercuri, 11 noiembrie. Colajul realizat de Adrian Ghenie în 2016 face parte dintr-aceeași celebră serie de ,,autoportrete” ale artistului, în care acesta se (re)imaginează drept unul dintre idolii săi din lumea artei, anume Vincent van Gogh, reinventând, astfel, genul ,,autoportretului”. Opera artistului băimărean pornește în licitație pentru prețul de doar 10.000 de euro.

Ghenie este prezent în aceeași Licitație de Artă Contemporană și cu alte două lucrări –  ,,Untitled/Memory”, respectiv ,,Untitled/Aripă”, care au prețuri de pornire de 20.000, respectiv, 6.000 de euro, fiind o întâmplare fericită și o premieră ca un artist de talia și de dezirabilitatea lui Ghenie să fie prezent într-o licitație, în România, cu 3 lucrări, mai ales având tematici ce reflectă preocupări discursive într-atât de ample și diverse.

Untitled/Memory - Adrian Ghenie

“Untitled/Memory” – Adrian Ghenie

Licitația de Artă Contemporană prezintă creații contemporane ale tuturor artiștilor români importanți astăzi, iar Ștefan Câlția nu face excepție. Și Câlția înregistrează o prezență record în prima zi de Licitație de Artă Contemporană din 11 noiembrie, între care sunt de remarcat 5 opere semnificative. Cea mai impresionantă apariție în licitație revine pânzei de mari dimensiuni ,,Păpușăreasă din Salzburg cu rochie verde” (preț de pornire de 18.000 de euro), realizată în 2004. Alături de aceasta, o altă creație, datând de acum 2 decenii, ,,Călător cu maimuță” (preț de pornire de 14.000 de euro), dezvăluie un ,,mic teatru al lumii”, dar și un complex univers de viață, filtrat prin rațiune și cultură, prin prisma personajelor purtătoare de simboluri. Totodată, Ștefan Câlția este prezent în licitație și cu opere având estimări mai conservatoare, precum ,,Primăvară” (preț de pornire 8.000 de euro), ,,Cortegiu nocturn” (preț de pornire 2.800 de euro) sau ,,Tache de catifea” (preț de pornire 2.300 de euro).

Ștefan Câlția, ,,Călător cu maimuță”

Ștefan Câlția, ,,Călător cu maimuță”

Ştefan Câlţia, ,,Păpușăreasă din Salzburg cu rochie verde”

Ştefan Câlţia, ,,Păpușăreasă din Salzburg cu rochie verde”

Un alt artist celebru, ce semnează un lot inedit și semnificativ al licitației din 11 noiembrie, este Geta Brătescu, artist complex, influențat de istoria artei și influent în practicile acesteia. Descoperim un crâmpei din universul acesteia de explorări artistice în tapiseria din 1972 (175cm x 95cm), oferită în licitația de miercuri (preț de pornire de 10.000 de euro).

Valoroși artiști români cu cotă internațională, care completează paleta ofertei contemporane din 11 noiembrie, sunt Corneliu Baba, Constantin Piliuță, Sabin Bălașa, Gheorghe Fikl, Sorin Ilfoveanu, Georgeta Năpăruș, Șerban Savu sau Mircea Cantor. Întâlnirea între artiștii de ieri, de azi și de mâine va avea loc online, pe platforma Artmark Live, de la ora 19:30, iar până atunci poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță din strada C.A. Rosetti, nr. 5.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.