Stațiunea Băile Herculane se află la câțiva kilometri de DN6 (E70), drumul care leagă România de vestul Europei. Drumul șerpuiește printre munții împăduriți, la poalele cărora poți vedea râul Cerna și câteva construcții gigant, fostele hoteluri „comuniste” din Băile Herculane.

Baile Herculane – “Saluti et Laetitiae” inseamna “sanatate si bucurie”
Deși ar mai fi mult de lucru pentru a aduce stațiunea la strălucirea de altădată, Herculane oferă un peisaj surprinzător. Aici, ruinele clădirilor elegante de pe vremea Imperiului Austro-Ungar se lasă copleșite de natura salbatică, transformându-se încet, dar sigur, într-un rai al fotografilor.
Comunismul s-a dus, hotelurile au rămas. Unele dintre ele au fost preluate și renovate de întreprinzători curajoși, care au pariat pe dorința noastră de vindecare și de protecție împotriva bolilor.
Băile Herculane: Saluti et Laetitiae cu ape sulfuroase și tratamente balneare
Am petrecut un weekend la Băile Herculane, la invitația Afrodita Resort & Spa. Aici am avut ocazia să experimentez apele termale și tratamentele de la Herculum SPA, centrul de relaxare și tratament deschis la începutul anului 2019 la nivelul -2 al Afrodita Resort & Spa.
Afrodita Resort & Spa este unul dintre hotelurile-gigant care se văd de pe DN6. Hotelul de patru stele este parte a grupului Bacolux Hotels și a fost inaugurat în anul 2012. Din acest grup face parte și Diana Resort, hotel de trei stele deschis în anul 2011. Diana Resort este hotelul din Herculane aflat la cea mai mare altitudine.
Hotelurile Afrodita și Diana au fiecare câte 220 de camere, oferind un total de 880 de locuri de cazare. Conform spuselor reprezentanților Bacolux Hotels, aceasta reprezintă 20% din locurile de cazare din Herculane. Ambele hoteluri funcționeaza tot timpul anului, oferind turiștilor o serie de tratamente de recuperare și prevenție, efectuate sub supravegherea unor medici balneologi cu îndelungată experiență.
Proprietarii Bacolux Hotels, Marius și Florin Bazavan, au investit inițial 8 milioane de euro în redeschiderea și reamenajarea celor două hoteluri. Ulterior, acestă sumă a crescut la aproape 10 milioane de euro. În plus, acest grup hotelier cu capital 100% românesc a investit aproximativ 300.000 de euro țn forajul propriului izvor de apă termosulfuroasă.
Cele patru saune din Herculum SPA
Primul lucru de făcut dupa ce te cazezi este să arunci hainele de pe tine, să iei halatul de baie și papucii din dulap și să cobori la -2. Aici te asteaptă Herculum SPA, bază de tratament și centru SPA premiat de ESPA (European Spas Asociation) și OPTBR.
În Herculum SPA vei găsi o piscină cu apă termală, doua bazine tip jacuzzi, patru saune, o baie de aburi, câteva bazine cu ape termale cu diferite minerale, precum și o bază de tratament cu aparatură modernă și cu personal calificat.

Piscina cu apă termală este destinată relaxarii și sesiunilor de aqua gym.

Bazinul tip Jacuzzi este perfect pentru un masaj de relaxare

În bazinul Jacuzzi mic se pot bucura și copiii

Una dintre zonele de relaxare din centrul spa
Cele 4 saune de la Herculum SPA sunt:
„Ierburile Afroditei” – un amestec special de plante cu proprietăți vindecătoare și afrodisiace
Hercule – o saună neagră de tip “smoke sauna”, care pune în valoare pinul negru, un arbore specific acestei zone geografice
Cu sare – unul dintre pereții încăperii este căptușit cu sare
Cu infrarosu – o saună cu temperatură mai scăzută, potrivită celorcare nu se împacă cu căldura în exces
Eu am încercat doar sauna cu infraroșu, pentru că nu mă prea împac cu căldura. În schimb, am testat toate piscinele și bazinele cu ape termale, am făcut o baie cu plante și am dat două-trei ture prin băile alternative Kneipp. Pentru mai multe detalii și pentru poze cu bazinele cu minerale, vedeți si articolul Corinei despre vizita noastra la Baile Herculane.
Apele sulfuroase de la Herculane și efectele lor curative
Efectele benefice ale curelor termale sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, atunci când s-a descoperit importanța apei ca element esențial pentru viața umană. Datorită proprietăților de vindecare și de protecție împotriva bolilor, apa era considerată cu adevărat magică; un dar primit de la divinitate pentru vindecarea sufletului și al trupului.
Apele sulfuroase vindecă și în prezent extrem de multe boli atât interne, cât și externe, prin conținutul bogat de hidrogen sulfurat. El reprezintă singurul compus al sulfului ce se absoarbe în organism prin piele, plămâni și cale digestivă, eliminandu-se prin piele, intestin și rinichi.
Datorită temperaturii ridicate (38-60ºC), apa cu sulf de la Băile Herculane tratează afecțiuni reumatice – degenerative, afecțiuni respiratorii și ginecologice. Ele se pot folosi ca băi normale ( se stă în bazinul cu apa caldă timp de 15 minute), dar pot fi și ingerate.
La ce e bună cura internă cu apă sulfuroasă?
Crenoterapia, sau cura internă cu sulf de la Afrodita Resort &Spa scade glicemia, fiind indicată în special persoanelor cu diabet. Aceasta ajută supraponderalii să scadă în greutate și reglează afecțiunile gastrice. Ingerată, apa cu sulf are un efect coleretic și elimină surplusul acumulat; ajută colectistul leneș, bila funcționează mai bine.
Aplicată local, apa sulfuroasă are rezultate pozitive în cazul afecțiunilor oftalmologice ( conjuctivite și blefarite) și în afecțiunile dermatologice aflate chiar și în fază avansată, precum psoriazisul.
La Băile Herculane, factorii naturali terapeutici pot fi folosiți atât în scop preventiv, cât și în scop terapeutic. Băile termale și cele sulfuroase îți vor completa starea de bine pentru că diminuează depresia și pesimismul și îți oferă o stare de liniște și confort. Corpul se va simți mai ușor și mai relaxat, orice urmă de tensiune este îndepărtată.
Dar băile cu ape minerale termale?
Apele minerale termale se pot folosi extern, sub formă de baie sau gimanstică acvatică sau băi sulfuroase, în căzi. Există ape minerale sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, ape minerale clorurate, sodice, calcice (izvoarele Hygeea, Hercules) și ape minerale sulfuroase oligominerale.
Tratamente cu aerosoli
Tratamentele cu aerosoli oferă rezultate remarcabile în bolile aparatului respirator precum astmul bronșic, sau pentru tratarea bolilor O.R.L.: sinuzite cronice, rinosinuzite alergice în afara puseelor.
Apa cu sulf este un aliat de nădejde în lupta pentru frumusețe
Datorită concentrației mare de sulf, este ideală pentru o piele frumoasă și sănătoasă și previne ridurile.
Herculum Spa din cadrul Afrodita Resort&Spa de la Băile Herculane este alimentat în zonă pentru tratamente balneo de un izvor propriu de apă termală minerală, concentrată în sulf, cu pH optim pentru piele.
Pentru tratamente de recuperare și prevenție a diverselor afecțiuni în cele mai bune condiții, Herculum Spa dispune de:
- Medic balneolog și personal medical specializat (asistente, kinetoterapeut, maseuri);
- Cabinete de fizioterapie, hidroterapie și masaj, moderne și spațioase;
- Aparatură de electroterapie și alte facilitați pentru terapii;
- Spații de relaxare și un ambient ideal pentru refacere.
Tratamentele oferite sunt personalizate de către medicul centrului, în urma unei consultații de specialitate, iar gama de terapii include electroterapie, elongații, băi galvanice, duș subacval, împachetare cu termogel, kinetoterapie. Toate acestea sunt efectuate cu aparatură de ultimă generație.
Ce boli se pot trata la Băile Herculane?
Boli ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic:
- Reumatism cronic degeneratic (artroze, poliartroze, spondiloze)
- Reumatism cronic inflamator (reumatism cronic secundar, spondilite anchilozante stabilizate)
- Boli ale sistemului nervos periferic, discopatii vertebrale (nevralgii sciatice, nevrite)
- Sechele după traumatisme ale aparatului locomotor
- Miosite, tendinite, sinovite cronice
- Afecțiuni ale aparatului respirator (rinite, laringo-traheite, bronșite cronice, sclero-emfizem pulmonar, peumo-conioze, silicoză)
- Afecțiuni ginecologice cronice (metrite, anexite)
- Diabet zaharat incipient
- Intoxicații cu metale grele (plumb, mercur, cadmiu)
- Boli digestive (gastrite hipoacide, colecistopatii, colite cronice)
- Afecțiuni ale ochilor (blefaro-conjunctivite, infecto-alergice cronice)
La Băile Herculane, la o altitudine de numai 160m, se respiră un aer ca la 2.000-3.000m
Dacă la această largă gamă de tratamente adăugăm și alte elemente, cum ar fi ionizarea negativă ridicată, climatul relativ blând – care influențează favorabil evoluția nevrozelor și a hipertensiunii, care stimulează creșterea copiilor și care în același timp sunt sedative, relaxante și tonifiante – avem un tablou mai complet al posibilităților de tratament. (Sursa: Dr. Ilie Cristescu – „Tezaurul Cernei” Editura Sport-Turism, 1978)
Experiențele au demonstrat că aeroionii negativi diminuează viteza de sedimentare sângelui și țesuturilor, întărind sarcina lor negativă naturală, în timp ce aeroionii pozitivi au o acțiune contrară. Aeroionii negativi măresc rezistența organismului față de maladiile infecțioase. Observațiile efectuate au evidențiat faptul că aeroionii negativi exercită un rol de regulator al funcționării glandelor endocrine, în special a tiroidei și ovarelor. Prin acțiunea directă asupra pielii, se obține ameliorarea și chiar vindecarea unor afecțiuni ale ei.
Ce mai poți face la Băile Herculane?
Evident, te poți bucura de beneficiile apelor minerale și de aeroionizarea intensă a zonei. Dar poți veni la Herculane și pentru o vacanță de relaxare activă. Din stațiune pornesc numeroase trasee montane cu diferite grade de dificultate.
Cei care vin cu mașina pot să facă excursii în împrejurimi. Orșova, Porțile de Fier, Rezervația Naturală Cazanele Mari și Cazanele Mici, cascada Bigăr și Parcul Național Domogled – Valea Cernei sunt doar cateva dintre obiectivele turistice din zonă.
Chiar dacă centrul istoric al stațiunii este în curs de restaurare, Herculane poate fi un loc bun pentru petrecerea unei vacanțe de relaxare, în care să mai uitați de griji. Dacă vă cazați la Afrodita Resort & SPA, puteți să și lucrați puțin, pentru că în camere există birou.

Baile Venera si raul Cerna

Raul Cerna la Herculane

Vedere din balconul camerei unde am stat – Afrodita Resort & SPA

Izvorul de stomac – coplesit de natura, dar frumos

Pe malul raului Cerna plantele sunt inca verzi, desi iarna e aproape

Poza din interiorul izvorului de stomac
- Adio pielii uscate: ghid de îngrijire pentru iarna aceasta - February 8, 2025
- In „vacanța de schi”, mergem la Băi. La Băile Govora - February 3, 2025
- Împachetările cu nămol îți pot reda energia și sănătatea - December 19, 2024
Comments