Cărţi noi: lansările lunii noiembrie la RAO, de citit sau dăruit

Documentare, aventuri, fantasy, dragoste şi familie – cărţi noi pentru mari şi mici, în care cu toţii redescoperim bucuria cititului. Achiziţii preţioase pentru minte şi suflet, de citit şi savurat, dar şi de dăruit, la vreme de iarnă şi în vremuri grele. Aveţi aici lista scurtă a celor mai noi cărţi lansate la editura RAO:

cărţi noi RAO noiembrie 2020

O cronică fascinantă despre cucerirea spaţiului: „Baronii spațiului. Elon Musk, Jeff Bezos și aventura colonizării cosmosului”, de Christian Davenport

Duminică, 15 noiembrie 2020, SpaceX și NASA au lansat cu succes o nouă misiune istorică în spațiu. Este o nouă misiune istorică născută din colaborarea NASA cu SpaceX. Editura RAO vă recomandă cartea momentului, una dintre cele mai detaliate istorii a companiei spațiale conduse de vizionarul Elon Musk.

Volumul „Baronii spațiului. Elon Musk, Jeff Bezos şi aventura colonizării cosmosului”, scris de jurnalistul american Christian Davenport, este o cronică fascinantă despre cucerirea iminentă a spațiului. După cum sugerează subtitlul cărții, personajele centrale ale cărţii sunt Bezos și Musk, cei care și-au folosit bogăția dobândită în alte afaceri pentru a-și urmări pasiunile pentru spațiu. Asemănările dintre cei doi sunt totuși limitate: Musk a fost iepurele, într-o mișcare rapidă și publică pentru a dezvolta nave spațiale, în timp ce Bezos a fost broasca-țestoasă, petrecând ani de cercetare și dezvoltare.

Christian Davenport este redactor la The Washington Post, unde scrie pe teme legate de industria spațiului și a apărării. S-a alăturat acestui ziar în 2000 și a scris, printre multe alte subiecte, despre scandalul închisorii Abu Ghraib și veteranii de război cu leziuni traumatice ale creierului, o muncă pentru care a primit Premiul Peabody.

Preţ: 49 lei

„O carte documentată și inteligentă despre noua generație de antreprenori care transformă spațiul într-o afacere… [Cartea] înfățișează câteva povești umane minunate despre imaginație și străduință, dar oferă și o viziune largă a stării actuale a industriei spațiale.“ Financial Times

„Christian Davenport spune poveștile miliardarilor care se află în joc pentru controlul noii industrii a spațiului.“ New Yorker

„Davenport își arată abilitățile de reporter și de povestitor. Scrisul său este condensat și, prin prisma subiectului, avansat. El îi înfățișează pe principalii protagoniști întrupați în detaliile unor personaje rafinate.“ The Washington Post

„O poveste captivantă, plină de istorii colorate și intuiții inteligente.“ The New York Times

O carte non-ficţiune, inspirată de o biografie aventuroasă: „Spectatorul unei vieţi fascinante”, de Frederick Forsyth

De peste 40 de ani, Frederick Forsyth scrie romane minuțios cercetate. Însă cele mai interesante întâmplări l-au avut ca protagonist pe el însuşi. La 19 ani a devenit cel mai tânăr pilot al Forțelor Aeriene Britanice, a scăpat cu viață de mânia unui traficant de arme în Hamburg, a fost martor al războiului civil din Nigeria și a fost acuzat că a finanțat o lovitură de stat în Guineea Ecuatorială.

Preţ: 48 lei

„Când citești Spectatorul unei vieți fascinante este ca și cum te-ai blocat într-un bar cu un povestitor insistent. Știi că ai alte lucruri mai bune de făcut, dar gazda ta este atât de genială și îți umple paharul atât de repede, încât, fără să-ți dai seama, ai petrecut o seară încântătoare.“ New York Times

Frederick Forsyth este scriitor, jurnalist, spion și ocazional comentator politic britanic. Este cunoscut pentru thrillere precum „Ziua Șacalului”, „Dosarul Odessa” etc. Cărțile sale s-au vândut în peste 70 de milioane de exemplare și multe dintre ele au fost ecranizate.

Cărţi cu suspans din sala de judecată: „Al cincilea martor”, de Michael Connelly

Michael Connelly revine cu un caz care îl pune pe Mickey Haller, avocatul din limuzină, față în față cu lumea privilegiată a băncilor și a executărilor silite, o carte care vă va ține cu sufletul la gură. „Al cincilea martor” se concentrează pe ceea ce se întâmplă între pereții sălii de judecată, punând accentul pe jocul cerere-ofertă dintre procuror, avocatul apărării, judecător și juriu, un amestec complex de personalități și strategii legale.

Narațiunea lui Connelly este deosebit de bogată. Mickey Haller ne conduce prin întreaga poveste în timp real, observându-și gafele și lăudându-se pentru improvizațiile rapide. Iar intriga este picantă: o femeie pe care Haller o reprezenta într-un proces împotriva băncii care încerca să-i ia casa, este acuzată că l-a ucis pe bancherul care se ocupa de executarea silită. Combinând informații extrase din ziare privind criza ipotecară și cu o distribuție de personaje care sfidează stereotipurile, Connelly arată, încă o dată, că succesul său nu este trecător. Și, aparent, nici al lui Mickey Haller, care pune la cale o ultimă răsturnare de situație ce vă va mulțumi cu siguranță. O lectură incitantă, cu un strop de venin pentru savoare.

Preț: 54 lei

„Când ești printre cei mai buni, milioane de cititori îți așteaptă cu nerăbdare următoarea carte, iar criticii sunt pregătiți să-ți distrugă reputația în cazul în care oferi o poveste mai puțin decât excelentă. Așa cum se spune, este mai greu să rămâi în top decât să ajungi acolo. Cu Al cincilea martor, Connelly nu are de ce să se îngrijoreze. Își poate păstra tronul în continuare și reputația intactă. Acesta este unul dintre cele mai complete romane sub toate aspectele. Proza este meticuloasă, ascuțită precum scalpelul și ține fiecare fir al poveștii strâns unit.“ Jacques Filippi, House of Crime and Mystery

MICHAEL CONNELLY s-a născut în Philadelphia, în 1956. A hotărât să devină scriitor descoperind cărțile lui Raymond Chandler, drept urmare a obținut o diplomă în jurnalism şi scriere creativă la Universitatea din Florida. După absolvire, a lucrat la diferite ziare din Daytona Beach și Fort Lauderdale, unde s-a ocupat de „războiul cocainei“. În 1986, împreună cu alți doi reporteri, a intervievat supraviețuitorii unui accident aviatic, material ce a fost nominalizat la Premiul Pulitzer, ceea ce l-a propulsat la Los Angeles Times. Este creatorul a două personaje des întâlnite în cărțile sale: detectivul Hieronymus Bosch și avocatul Mickey Haller, cărora li s-au adăugat Renée Ballard și jurnalistul de investigații Jack McEvoy. Cărțile sale au fost traduse în 39 de limbi. A câștigat 15 premii internaționale. Pe lângă activitatea de scriitor, Connelly este unul dintre producătorii și scenariștii serialelor de televiziune Bosch și Level 9. Poate 7 văzut ocazional în serialul Castle, jucând pocher.

Un roman despre dragoste şi familie: „Două vieți”, de Karen Raney

Romanul „Două vieți” este cartea de debut a scriitoarei Karen Raney. Un debut promiţător, de vreme ce Karen a vândut şi drepturile ei de ecranizare, producătorilor Monumental Pictures și Lionsgate.

Tema cărții este una dureroasă, care vibrează în inimile cititorilor. Maddy are 16 ani, este inteligentă, amuzantă și profundă, dar are cancer. Ea testează continuu profunzimile și limitele apropierii de mama ei, în timp ce aceasta trebuie să-și înțeleagă fiica, pe care o cunoaște doar parțial, într-o lume pe care nu o pot controla. Un roman extraordinar despre dragoste, secrete de familie și suferință. Fanii lui John Boyne (Băiatul cu pijamale în dungi, RAO) vor fi bucuroși să descopere un stil asemănător în această carte.

Preţ: 39 lei

„O descriere rafinată a legăturii complicate de dragoste mamă-fiică, pierdere și durere.“ Kirkus Reviews

Karen Raney s-a născut în Schenectady, New York, a urmat Colegiul Oberlin, a absolvit Universitatea Duke și a lucrat ca asistentă medicală înainte de a se muta la Londra pentru a studia arta. Locuiește în Londra și predă la Universitatea din East London.

O carte fantasy: „Inima iernii”, din seria Roata Timpului, de Robert Jordan

A noua carte a seriei Roata Timpului, volumul îi prezintă pe eroul Perrin Aybara și pe urmașii săi care îi urmăresc pe membrii clanului Shaido Aiel, care i‑au răpit soția, Faile Bashere, în timp ce Elayne Trakand încearcă să‑i suprime pe nobilii rebeli. Perrin o caută cu disperare pe Faile. Împreună cu Elyas Machera, Berelain, Profetul și o „armată“ amestecată, formată din forțe disparate, el se deplasează prin țară.

Preț: 55 lei

JAMES OLIVER RIGNEY JR., cunoscut sub pseudonimul ROBERT JORDAN, a fost un autor american de romane în genul epic fantasy. S‑a născut la Charleston, Carolina de Sud, în 1948 și a murit în anul 2007. Jordan a devenit un fenomen internațional cu seria sa fantasy Roata Timpului, ce cuprinde 14 volume. Pentru activitatea lui publicistică și pentru o viață pusă în slujba literaturii, i s‑a acordat un doctorat onorific de către Universitatea Militară Citadel, în 1999.

„Roata Timpului a devenit în scurt timp saga americană fantasy care a definit un gen. Este o poveste fantastică, rareori egalată și aproape nedepășită în limba engleză.“ Chicago Sun-Times

„Jordan a ajuns să domine lumea pe care Tolkien a început să o dezvăluie.“ The New York Times

Cărţi de aventuri, pentru toate vârstele: „Hotelul vrăjitorilor” din seria Seth Seppi Mystery, de Nicki Thornton

Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamna Bunn) și de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi – ajutorul de bucătar care pregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șanse de a promova, iar singurul atu al jobului reprezintă faptul că are șansa de a‑și perfecționa rețetele, la fel cum făcuse cu mult timp în urmă alături de tatăl său, și el bucătar. De aici însă și până la a deveni suspect de crimă odată cu asasinarea pe neașteptate a importantului magician dr. Thallomius (după ce a mâncat desertul special pregătit de Seth) nu e cale prea lungă.

Preţ: 35 lei

„Hotelul vrăjitorilor este un roman de transformare, încântător cu fiecare pagină, o provocare pentru oricine îl citește.“ Chicken House Children Fiction

Nicki Thornton a condus alături de soțul ei, mai bine de zece ani, librăria Mostly Books, din Abingdon, Oxfordshire, și este mama a doi băieți.

Fantasy pentru tineri: „Regatul ghețurilor și al înstelării” din seria Regatul spinilor și al trandafrilor, de Sarah J. Maas

Văzute prin ochii lui Feyre și ai lui Rhysand, evenimentele din această carte (care au loc la câteva luni după întâmplările răvășitoare din „Regatul aripilor și al pieirii”) fac trecerea către următoarele volume din seria „Regatul spinilor și al trandafirilor”. Feyre, Rhys și prietenii lor sunt încă ocupați cu reconstrucția Regatului Nopții și a lumii de dincolo de el, atât de schimbate de lucrurile petrecute cu câteva luni în urmă. Dar Solstițiul de Iarnă se apropie. El reprezintă promisiunea unei liniști câștigate cu greu. Totuși, atmosfera festivă nu poate să îndepărteze umbrele trecutului. Primul ei Solstițiu în postura de Mare Lady îi aduce lui Feyre emoții nebănuite. Ea descoperă că persoanele care îi sunt dragi au mai multe răni decât și-ar fi imaginat. În urma lor rămân cicatrice care vor avea un impact uriaș, deși greu de anticipat asupra Regatului Nopții.

Preţ: 46 lei

„Suspans, romantism, intrigă captivantă și acțiune. Aceste cărți nu trebuie să fie ratate!“ Huffington Post

„O poveste superb scrisă, pe cât de romantică și nuanțată, pe atât de sălbatică. Te vrăjește fără să-ți dai seama.“ Alexandra Bracken

SARAH J. MAAS e autoarea cărților de mare succes din seriile „Tronul de cleștar” și „Regatul spinilor și al trandafirilor”. A început să lucreze la prima carte când avea doar șaisprezece ani. Născută în New York, Sarah a absolvit magna cum laude Hamilton College în 2008, având ca specializare principală scrierea creativă și specializare secundară studii religioase. În prezent, e căsătorită şi locuiește în Pennsylvania.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.