Copii dificili sau hipersensibili?

Image courtesy of //9vremparinti.ro

Acum par maturi, respectuoși, empatici, dau dovadă de compasiune, iar peste câteva ore umblă în patru labe pe sub mese, se smiorcăie, se agață de tot ce le iese în cale, fac crize și se poartă ca niște mici tirani. Dr Stanley Greenspan ne ajută să descoperim ce se află dincolo de aparențe, care sunt cele 5 tipuri de copii dificili și cum să ne purtăm cu fiecare.

Copilul-care-iti-da-de-furca-prezentare

Fiecare copil se naște cu anumite trăsături de personalitate, dar nu toți au și „armele” cu care să facă față dificultăților lumii. Pe măsură ce se luptă cu aceste dificultăți, copiii pot deveni agitați, iritabili, negativi sau interiorizați. Dr Stanley I. Greenspan, autorul cărții „Copilul care îți dă de furcă, cinci tipuri de copii dificili” (Editura Trei) ne oferă un ghid de identificare a personalității copilului și cum să ne purtăm cu fiecare caz în parte.

Copilul hipersensibil

Comportament Copiii hipersensibili au tendinţa să afişeze mai multe tipuri de comportament. Ceea ce îl caracterizează în mod special pe un astfel de copil este faptul că este temător şi precaut.

În primele luni de viaţă, unui bebeluş sensibil nu-i plac rutinele noi şi este excesiv de dependent în situaţiile noi. Îşi limitează zona de explorare şi nu pare sigur pe el. În primii ani de viaţă, acest copil poate fi marcat de temeri şi îngrijorări excesive şi dă dovadă de timiditate când încearcă să-şi facă prieteni sau interacţionează cu adulţi noi. Când este mai mare, poate fi anxios sau panicat, cu frecvente schimbări de dispoziţie. Poate fi predispus la depresie. În general, tinde să fie inhibat, reactiv şi orientat spre detalii. Este deseori copleşit de evenimente emoţionale sau interpersonale.

Copilul hipersensibil este foarte perspicace. El simte fiecare nuanţă şi subtilitate a lumii lui şi este foarte sensibil la sentimentele altor oameni; el îi poate „citi“ pe alţi oameni prin expresiile lor faciale, prin limbajul trupului şi tonalitatea vocii. Deoarece copiii sensibili sunt atât de atenţi la lumea din jur, ei au tendinţa să se concentreze asupra detaliilor a ceea ce văd, aud şi trăiesc.

Copiii extrem de sensibili pot reacţiona exagerat la atingeri, zgomote puternice şi lumini strălucitoare. Experienţele vizuale, sonore, tactile şi anumite mirosuri care le fac plăcere altor oameni pot fi copleşitoare, iritante şi uneori de-a dreptul dureroase pentru ei.

Unii copii sensibili au probleme când au de-a face cu concepte „spaţiale“ (au dificultăţi de procesare a informaţiei în termenii spaţiului din jurul lor). De pildă, se pot pierde uşor. Nu sunt capabili să calculeze distanţele (când mama iese din cameră, de pildă, ei nu simt unde s-a dus — în camera alăturată sau în celălalt capăt al ţării). Prin urmare, nu se simt în siguranţă şi pot intra în panică atunci când părinţii îi lasă în grija altora.

Pe lângă problemele spaţiale, copilul hipersensibil are dificultăţi cu planificarea motorie — nu are aptitudinile necesare pentru a îndeplini o serie de secvenţe motorii, precum să-şi încalţe şosetele, să lovească mingea de fotbal sau să scrie o propoziţie. Aşadar, dacă copilul vostru este foarte capabil la nivel verbal, dar pare pierdut când trebuie să facă ceva ce implică o serie de comportamente sau mişcări, fiţi atenţi pentru că acea dificultate poate fi legată de o problemă de planificare motorie.

Copiii sensibili îşi trăiesc foarte intens propriile emoţii. Se poate trânti pe jos plângând dezamăgit, poate sări ţipând de bucurie sau poate lovi pereţii cu furie şi ţipa cât îl ţine gura. Această sensibilitate emoţională se extinde şi la nivel fizic. Se poate plânge de dureri musculare, de dureri de stomac şi de alte dureri interne. Pubertatea poate fi o perioadă înfricoşătoare din cauza noilor senzaţii.

Cum trebuie să reacţioneze părinţii Tiparele descrise aici pot fi fără voie intensificate de părinţi sau educatori care răspund la comportamentul copilului printr-o atitudine ezitantă — de pildă, fiind prea indulgenţi şi prea protectori uneori, şi alteori aspri şi invazivi. Cea mai bună abordare pentru părinţi şi educatori este să dea dovadă de empatie; să fie blânzi, dar fermi şi să stabilească limite; să-i încurajeze pe copii să exploreze experienţe noi.

Image courtesy of 9vremparinti.ro

Copilul interiorizat

Comportament Copilul interiorizat poate părea apatic, oboseşte repede. În primele luni de viaţă, poate părea liniştit, chiar deprimat şi neinteresat să exploreze oamenii şi obictele. Nu răspunde repede la atingeri, sunete sau alţi stimuli. La vârsta preşcolară, poate sta pasiv, în loc să-şi exploreze lumea. Apreciază rutina familială mai mult decât alţi copii. Când este mai mare sau adolescent, poate părea apatic şi dezinteresat de lume. Are o imaginaţie bogată şi o mare capacitate de a se descurca singur, ceea ce îi poate fi de folos la maturitate.

Spre deosebire de copilul hipersensibil, copilul egocentric are nevoie de o mulţime de stimuli: mult zgomot până să reacţioneze, atingeri viguroase înainte de a simţi plăcere. Trântitul uşii maşinii sau zgomotul produs de motorul aspiratorului, fraţii gălăgioşi — aceste zgomote nu-i atrag atenţia atât de uşor ca altor copii. Părinţii unui copil cu un temperament interiorizat au constatat că trebuie să vorbească energic timp de douăzeci sau chiar patruzeci de secunde până ce acest copil să observe. Părinţii pot constata că micuţului îi plac luminile strălucitoare, zgomotele puternice, mişcarea şi viteza (leagănele, caruselele), deoarece nu este receptiv la activităţile mai domoale.

Copilului interiorizat pare să-i placă să-şi asculte propriile gânduri şi fantezii în loc să dea atenţie lumii exterioare. Din cauza faptului că nu reacţionează la stimulii exteriori, îi este mult mai uşor să se concentreze asupra vieţii interioare şi să devină absorbit de sine.

Un tonus muscular redus şi un echilibru şi o putere de concentrare precare sunt cauzele pentru care acestui copil îi este mai greu să meargă de-a buşilea, să împingă o jucărie, să se întindă, să sară şi să se caţere. Are dificultăţi şi în privinţa planificării motorii. Îi este mai greu să deseneze, să se încheie la şireturi sau să treacă prin bucătărie fără să se lovească de toate mobilele.

Acest copil poate avea dificultăţi cu procesarea informaţiei audio-vizuale şi cu limbajul expresiv (abilitatea de a-şi exprima gândurile prin cuvinte). Poate vorbi mai târziu decât alţi copii, iar ulterior i se poate părea greu să se exprime. Îi este greu să găsească cuvintele potrivite pentru a spune ce a făcut, ce a simţit sau ce vrea.

Cum trebuie să reacţioneze părinţii Părinţilor le-ar fi foarte uşor să neglijeze un astfel de copil interiorizat sau să cedeze în faţa lui. Un astfel de copil are nevoie ca părinţii şi educatorii să-şi dea toată silinţa să-i atragă interesul şi să-l determine să se implice emoţional. Dacă oamenii apropiaţi vorbesc prea încet, nu se agită suficient în jurul lui, acest copil aproape că nu-i observă. Părinţii şi celelalte persoane din viaţa unui astfel de copil trebuie să fie energici, să răspundă la semnele lui (oricât de slabe ar fi) pentru a-l ajuta să fie mai prezent, să interacţioneze şi să exploreze lumea.

Text preluat de pe Noi vrem părinți, articolul Cum știi ce personalitate are copilul tău? unde poți citi despre celelalte 3 tipuri de comportament și cum să reacționezi la ele