Te pregătești de o petrecere cu colegii, întâlnirea de 10 ani, Revelion, un eveniment în familie sau pur și simplu o întâlnire unde vrei să impresionezi? Vrei să fii cea mai strălucitoare și amuzantă persoană din anturaj și sufletul petrecerii? Noi îți dăm câteva idei simple.
Puțină creativitate „spontană”
Ai observat cum la orice petrecere există cineva care îi face pe ceilalți să râdă, aparent fără efort. În prezența unei astfel de persoane, poate că te-ai gândit, măcar o dată: oare de ce nu pot și eu să fiu așa de haioasă sau spirituală? Un om de spirit este cel care spune cuvântul potrivit la timpul potrivit, într-un mod care surprinde și încântă, deopotrivă. Indiferent că ești cu o vecină în lift, cu superiorii la ședința trimestrială sau la o întâlnire cu un client important, îți dorești ca oamenii să se bucure că sunt în preajma ta și că ai deschis gura. Întrebarea e: cum?
Strălucirea cere efort
Vestea bună e că există metode prin care poți să strălucești, iar una din ele e cititul. Cititul îți sporește inteligența. Cu cât citești mai mult, asculți și urmărești materiale de calitate, cu atât vei fi în mai mare măsură să emiți, la rândul tău, replici interesante. Vei avea un vocabular mai bogat din care să alegi, la nevoie, cuvintele cele mai potrivite. Poți alege scrieri clasice sau moderne, din orice carte ai câte ceva de învățat. Partea bună cu autorii cunoscuți e că poți cita din ei oricând, fără teama că nu-i știe nimeni. Toți cei cărora le admiri modul natural și spontan de a rosti replici inteligente nu sunt nici pe departe atât de creativi și spontani cum par, pentru că și ei citează la rândul lor ideile minunate care i-au impresionat cândva, pe care le-au citit sau auzit spuse de alții. Asta nu înseamnă că fură inteligența cuiva, ci pur și simplu că pun într-un context propriu ceea ce au citit și învățat vreodată. Au investit mult timp și efort într-o replică ce pare că a apărut genial în secunda potrivită.
1. Fii pe fază
„Viața e plină de subiecte”, spune Nora Ephron, iar romanul ei „Arsuri la stomac” (ed Humanitas) e un bun exemplu de experiență personală (divorțul) transformată în carte de succes. Dar pentru a face din propria biografie – absolut oarecare – un subiect surprinzător și amuzant, trebuie să privești cu atenție și introspecție fiecare eveniment de viață, oricât ți s-ar părea de banal. Conversațiile de fiecare zi cu prietenii, familia sau colegii îndeplinesc toate condițiile unor adevărate comori de înțelepciune și spirit, dacă știi cum să le privești. Amintește-ți de succesul serialului Seinfeld și vei înțelege despre ce e vorba. Comedia bună e comedia umană, în cea mai banală dintre ipostazele ei. Abordarea e importantă.
Iar atenția pe care o acorzi celor din jurul tău și întâmplărilor prin care trec aceștia constituie prin ea însăși un capital de simpatie. Oamenii văd că te interesează ce spun și fac, nu că ești un egoist nefericit și singur, care se gândește doar la sine. Amintește de câte ori poți în conversații de întâmplările trăite împreună și încearcă să le pui în contexte noi.
2. Nu te lungi
Ca să aibă succes, remarcile spirituale trebuie să fie concise. Un exemplu de concizie sunt mesajele pe twitter, care nu pot fi mai lungi de 140 de caractere. Chiar până la 100 de caractere – lungimea ideală a unui „tweet” (conform datelor Buddy Media). Orice glumă mai lungă de atât riscă să piardă atenția și interesul auditoriului. Poate că te vor urmări până la sfârșit, dar nu vor mai gusta nici pe departe gluma cu aceeași plăcere.
3. Păstrează-ți optimismul
Glumele bune nu sunt sarcastice. Chiar dacă e tentant să faci glume pe seama altora și ele au succes pe moment, în timp îți pot atrage și un renume pe măsură. „Limba ascuțită” poate că ți se pare o calitate, dar ea îți alungă prietenii și admiratorii. În cele din urmă, pe toată lumea. Vorbele de duh nu trebuie să fie dovezi de superioritate, ci motive de amuzament. Știi cum se spune: „râde cu mine, nu de mine”. Fă glume drăguțe, optimiste, de care să se bucure toată lumea, fără să supere pe nimeni. Evită subiectele controversate sau pe care nu le stăpânești suficient și care ar putea jigni pe cineva dintre cei care te ascultă. Multe remarci care au început ca glume au sfârșit ca gafe, adică exact contrariul a ceea ce vrei să obții: cea mai drăguță persoană din anturaj și sufletul petrecerii.
- Peptidele, miracolul noilor lansări Paula`s Choice - January 17, 2025
- Olive Bliss de la Sabon și forța vindecătoare a măslinelor - January 16, 2025
- Ortopedia adaptivă, în premieră în România - January 13, 2025
Comments