Emilia Cremeria, brandul de înghețată artizanală italiană, și-a deschis cea de-a noua gelaterie din România, în Promenada Mall din București. Emilia Cremeria este un business în continuă dezvoltare încă din 2015, de la prima sa inaugurare, ajungând anul trecut la o cifră de afaceri de 11 milioane de lei.
În prezent, Emilia Cremeria deține în total nouă gelaterii, 6 în București (Băneasa Shopping Center, Mega Mall, Afi Palace Cotroceni, Strada Franceză – Centrul Vechi, Park Lake, Promenada Mall) și 3 în țară în Mamaia-Constanța, Timișoara și Cluj-Napoca.
Emilia Cremeria îi oferă fiecarui consumator o experiență autentică în savurosul univers al înghețatei, de la gustul original până la cele ale ultimelor trenduri, utilizând doar materii prime de calitate, atent selecționate pentru realizarea unui desert care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
„Atunci când la baza unui business stă pasiunea, cu siguranță, consumatorul simte acest lucru. Din acest motiv, pentru noi, deschiderea celei de-a noua locații reprezintă nu doar un pas firesc în extinderea afacerii noastre, ci și apropierea de consumatorii noștri, iubitori de înghețată autentică, rafinată și proaspătă. Pentru noi, a investi într-o nouă locație reprezintă o nouă promisiune onorată față de clienții Emilia Cremeria, care pot acum degusta unul dintre cele 20 de sortimente de înghețată și în Promenada Mall. Vom continua să ne dezvoltăm, să investim constant în tehnologie și în ingrediente, pentru a arăta același respect față de consumator ca și până acum”, (Alexandru Sautner, proprietar Emilia Cremeria)

Echipa Emilia Cremeria din Promenada Mall

Alexandru Sautner și soția, cei doi proprietari ai gelateriilor Emilia Cremeria din România
În fiecare zi și în fiecare dintre gelateriile Emilia Cremeria, prospețimea și înalta calitate a ingredientelor – laptele Alta Qualita, fructele proaspete și zahărul brun – reprezintă elementele cheie ale experienței consumatorilor cu produsele Cremeriei. Dorința de a valoriza produse tipice regionale IGP și DOP se reflectă în calitatea înghețatei – unică, fină, cu gustul de odinioară și irezistibil de cremoasă. Fiecare magazin Emilia Cremeria prepară, în fiecare zi, în laborator, amestecul pentru producția zilnică de înghețată proaspătă, în timp ce, în fiecare an, se lansează noi sortimente menite să îndeplinească orice dorință și poftă de înghetată.
În magazinul cu numărul 9, iubitorii Emilia Cremeria s-au simțit ca în al nouălea cer, răsfățându-se cu 20 de sortimente de înghețată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți ale magazinelor Emilia Cremeria din România pe pagina lor de facebook.
- Retinolul, cel mai bun hidratant antiaging pentru corp - February 5, 2025
- Apa carbogazoasă Borsec scade glicemia și colesterolul! - February 4, 2025
- Ultimate Smooth, cea mai nouă tehnologie de netezire a părului - February 3, 2025
Comments