Ce am mâncat La Bordei – restaurantul cu specific dacic

Ce mâncau și cum găteau strămoșii noștri dacii? Nu căutați în cartea de istorie, că nici eu n-am găsit. Am găsit în schimb La Bordei, restaurantul cu specific dacic din București. Tot aici am aflat și cum se savurează o mâncare gustoasă, preparată după rețete tradiționale și un vin bun, selecționat din podgoriile locale.

“Prin acest experiment culinar încercăm să fim mai aproape de străbunii noștri și poate să înțelegem acest popor puternic.”

Ne-am bucurat de un moment de tihnă și câteva preparate delicioase în compania gazdei noastre, Cristina Profeanu, la restaurantul La Bordei. Bucatele au fost de inspirație dacică, gătite după rețete documentate de Virgil Profeanu. Totul a fost proaspăt, fraged și aromat neașteptat.

Din meniu au făcut parte și aperitive tradiționale românești: salată de vinete, fasole batută și zacuscă. La desert, gazdele ne-au incântat cu un cheesecake foarte bun, care cred că i-ar fi umplut de invidie pe Burebista și ai săi tarabostes. Am petrecut o seară frumoasă, într-un loc pe care nu-l știam, dar în care voi reveni cu plăcere.

Iată trei dintre preparatele dacice mai puțin cunoscute, dar foarte bune:

Limbă perpelită ca la Sucidava

Feliile subtirele de limba de vitel merg foarte bine cu garnitura din fasii de telina si morcov.

limba perpelita ca la Sucidava

Limba de vitel cu legume

Impănat de Tarabostes

Impanatul de tarbostes este un muschiulet fraged de porc, facut rulada si impanat cu slanina si usturoi.

impanat tarabostes - la bordei

Muschuilet de porc impanat cu slanina si usturoi

Rață pe varză ca la Argedava

Se pare ca la Argedava se gatea cu varza rosie. Dupa ce am gustat-o pe cea de la restaurantul La Bordei, pot spune ca ideea nu e rea deloc. S-ar putea sa o preiau.

rata pe varza ca la Argedava - Restaurant La Bordei

Rata pe varza rosie

Meniul restaurantului La Bordei include si preparate traditionale romanesti din diferite zone ale tarii, dar si mancaruri de inspiratie moderna.

„La prepararea bucatelor am ținut cont de principiile alimentației sănătoase. Pornind de la cunoștințele referitoare la nutriția străbunilor noștri, ne-am străduit să respectăm rețetele tradiționale, folosind ingrediente cât mai apropiate de cele care au permis acestui popor să evolueze în acest spațiu. Țin să menționez că în bucătăria noastră nu folosim premixuri și aditivi, iar gustul preparatelor este rezultatul combinării ingredientelor proaspete, de calitate și al măiestriei bucătarului șef”, a explicat Cristina Profeanu, managing partner al restaurantului La Bordei, alegerea rețetelor și ingredientelor.

Restaurantul La Bordei este chiar langa AFI Cotroceni Mall, in incinta Cotroceni Business Center. Desi adresa este Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 7, se intra mai usor de pe Vasile Milea. Gasiti loc de parcare in curtea interioara.

Violeta Matei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Tags

#nou