Minunata Sovata

Ne zbatem în fiecare vară să ajungem în stațiuni aflate peste mări și țări, uitând că și în România există câteva locuri uluitoare, pe care nu le-am văzut încă. Unul din ele e minunata Sovata, unde nu „l-am cunoscut pe tata”, ci m-am bălăcit în lacul Ursu, singurul heliotermal și cel mai mare lac sărat din Europa (pariez că habar n-aveați), am dormit la un hotel superb de 4 stele superior, cu piscine interioare și încă alte câteva lucruri surprinzătoare…

1

Lacul Ursu

Monument unic al naturii în Europa, lacul Ursu este cel mai mare lac sărat și helioterm din Europa, are o suprafață de 40.235 mp și o adâncime maximă ce depășește 18 m. În urma unor complexe evenimente geologice, meteorologice și hidrologice petrecute în perioada 1875-1880, prin dizolvarea treptată a masivului de sare de către apele a două pârâuri (Auriu și Criș-Toplița), urmată de surparea terenului, s-a format lacul Ursu. Într-o perioadă de aproximativ cinci ani, cele două pârâiașe au umplut golul rezultat din surpare, luând naștere actualul lac. Procesul de dizolvare a sării din masivul de sare continuă. Astfel, salinitatea lacului Ursu prezintă o variație mare în funcție de adâncime: 0-2 m până la 100 g/l și de la 2 m până la fundul apei 220-300 g/l. Apa dulce a pârâurilor Auriu și Toplița, având densitatea specifică mai redusă decât apa sărată, se menține la suprafață și acționează ca izolator termic: permite penetrarea radiațiilor solare, care încălzesc straturile de apă sărată din interior, dar totodată previne pierderea căldurii acumulate, acest fenomen fiind cunoscut sub denumirea de heliotermie.

La sfârșitul perioadei de încălzire, respectiv mijlocul sau sfârșitul lunii iunie, temperatura apei la adâncimea de 1,5 metri (termoclima lacului) poate să ajungă la 50 de grade Celsius. La sfârșitul lunii iunie, când se deschide sezonul de balneație, straturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade, iar apoi continuă să se răcească, în special din luna august, când încep nopțile răcoroase.

6

Lacul Ursu

Un nămol uimitor și efectele lui

Stațiunea Sovata este renumită în țară și peste hotare pentru tratamentul infertilității feminine, cât și pentru vindecarea sau ameliorarea pe termen lung a afecțiunilor reumatologice. Efecte benefice de durată se obțin și în tratarea bolilor respiratorii și dermatologice.

Nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu conține substanțe minerale (în special clorură de sodiu), respectiv organice (acizi humici, vitamine și auxine: estrogen și progesteron asemănător hormonilor umani feminini) în concentrații înalte. Este utilizat în prevenirea și tratarea afecțiunilor ginecologice, reumatice și dermatologice, precum și pentru efectul antistres.

5

La masaj într-una din sălile bazei de tratament din Hotelul Danubius

Succese medicale probate de trecerea timpului

Efectele antiinflamatorii și hormonale ale nămolului și apei sărate extrase din Lacul Ursu au început a fi studiate sub supraveghere medicală încă din anii 1930. Începând din anii 1945, s-au izolat substanțe cu efect hormonal din apa sărată, cu repetarea periodică a dozărilor hormonale în anii următori. Ultima determinare hormonală, efectuată în anul 2011 în Budapesta, a relevat valori înalte de estrogen și progesteron human-like (adică asemănător ca structură cu hormonii umani feminini) atât în apa sărată, cât și în nămolul extrase din Lacul Ursu. În prezent se știe că acești produși hormonali provin din crustaceul de apă sărată Artemia salina, cât și din microflora lacului.

_mg_0472

Piscina interioară Hotel Danubius Health Resort Sovata

img_9137

Intrare la Lacul Ursu

Apa sărată hiperconcentrată și nămolul sapropelic peloidogen extrase din Lacul Ursu au un efect pluristructural, sincron și de finețe asupra aparatului genital feminin: efect antiinflamator, de stimulare hormonală și de relaxare a sistemului nervos, ultimul efect devenind tot mai important cu trecerea anilor (ca urmare a creșterii gradului de stres în populație, crește și procentul cazurilor cu sterilitate psihogenă, indusă de stres).

Rata de succes în obținerea sarcinilor la baza de tratament Danubius-Sovata este de 18,5%, pe un lot de cca 700 paciente, examinate în perioada 2013-2014 (date raportate în ianuarie 2015 de către Dl Dr Vasilescu George, medic primar ginecolog cu specializare în infertilitate de cuplu). Aceste paciente au beneficiat numai de tratament natural cu apă sărată și nămol extrase din Lacul Ursu, fără alte tratamente gen hormoni sintetici de stimulare sau alte intervenții, după investigarea detaliată a cauzelor personale de infertilitate.

Deoarece din ce în ce mai multe cupluri apelează din motive obiective la fertilizare in vitro FIV, merită amintit faptul că tratamentul Sovata efectuat cu 1-3 luni anterior FIV crește șansa implantării embrionului) la fertilizare in vitro (pregătește uterul pentru FIV). Altfel spus, tratamentul Danubius-Sovata crește în mod incontestabil șansa de succes a fertilizării in vitro, adică obținerea și ducerea la termen a sarcinii obținute prin FIV.

Sovata

Sovata

Auxinele sunt cheia succesului în tratamentul infertilității feminine, posttratament cu nămol obținându-se o activare de durată (cca 6 luni) a funcției ovarelor. Principalele cauze de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul cu nămol sunt îngustarea trompelor uterine, insuficiența ovariană, sindromul de ovare polichistice, pierderile repetate de sarcină prin insuficienta dezvoltare a endometrului, la care se adaugă pregătirea uterului pentru fertilizare in vitro (crește șansa implantării embrionului) și amânarea instalării menopauzei. Alte afecțiuni ginecologice ameliorate de terapia cu nămol sunt boala inflamatorie cronică pelvină, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual.

3

Danubius Hotel Sovata pe timp de iarnă

Afecțiuni articulare, dermatologice și respiratorii

Afecțiunile aparatului locomotor care beneficiază de tratament cu nămol sapropelic Lacul Ursu sunt artrozele cu diverse localizări inclusiv coloana vertebrală, hernii de disc, stările postoperatorii și posttraumatice, tendinite, osteoporoză, fibromialgie, deformări ale coloanei vertebrale (scolioză, lordoze, cifoze). După tratament cu nămol, timp de 6 luni – un an se menține mobilitatea articulară, capacitatea de efort crescută și nu reapar durerile musculo-articulare anterioare (efect de durată).

Bolile dermatologice ce beneficiază de terapie cu nămol sunt dermatitele atopice, eczemele cronice și psoriazisul cutanat.

Nămolul are efect intens antiinflamator, analgezic, hidratant, scade edemele, regenerează țesuturile din profunzime (efect biotrofic), crește imunitatea locală și generală și reechilibrează sistemul neuro-endocrin (efect direct antistres, respectiv efect de stimulare a glandelor endocrine epuizate prin stres – tiroida, suprarenale, ovare).

Atât în bolile respiratorii alergice, cât și în cele dermatologice în care se constată implicarea predominantă a stresului ca factor cauzal, la apa sărată și nămol se asociază proceduri cu efect de scădere a stresului. „Curele antialergie Danubius-Sovata”, care se adresează atât alergiilor respiratorii, cât și infecțiilor respiratorii repetate, inclusiv (și mai ales) la copii. Protecția imună și reducerea alergiilor, obținute prin tratament, durează cca 6 luni – 1 an.

Tratamentele balneare au beneficii generale si beneficii specifice, majoritatea acestora menținându-se pe o durată lungă de cca 6 luni-un an: călirea organismului, creșterea imunității, relaxarea sistemului nervos si efect antistres, regenerare celulară și efect de întinerire/reenergizare.

Tratamentele se pot face inclusiv pe timpul iernii, în bazele de tratament ale Hotelurilor Sovata și Brădet, în curând și Făget, ale grupului Danubius.

Despre facilitățile de cazare, modernizările din  ultimii ani și viitorul stațiunii Sovata citiți în interviul cu dl Fülöp Nagy János, directorul general al Balneoclimaterica SA Sovata, managerul hotelurilor lanțului Danubius în România.

24life.ro
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.