Nepal, Everest Base Camp (5364m). „Voiam doar să mă plimb pe munte și să fac poze frumoase. Am primit mai mult”

Nepalul nu e pentru toată lumea, chiar dacă te simți în formă. Drumurile lungi, nivelul scăzut de oxigen, răul de altitudine, trezitul la ore extrem de matinale și lipsa minimului confort fac din traseele nepaleze ținte mai greu de atins, chiar dacă sunt doar până la Tabăra de bază, fără să mai vorbim de vârfuri. Mulți pornesc la drum, nu toți ajung până la capăt. Violeta Matei a fost pe cel mai celebru masiv din lume și a parcurs în două săptămâni drumul dus-întors Lukla (Phakding, 2650 m) – Everest Base Camp (5364 m). Am rugat-o să ne povestească aventura…

Nepal, iunie 2022

24life.ro: Cum și când ți-a venit ideea să pleci în Nepal?

VM: Anul trecut, prin octombrie, m-a întrebat o prietenă, Corina, dacă n-aș vrea să merg la Everest Base Camp. Erau deja trei persoane și mai căutau amatori. Cu Corina mai fusesem la munte o dată, prin vara anului trecut. Despre Everest Base Camp nu știam nimic, iar Nepalul nu era pe lista mea de călătorii. Mai degrabă mă bătea gândul să merg în Grecia, pe muntele Olimp, sau prin Patagonia, Argentina, Chile, Inca Trail.

După vreo câteva zile de studiat materiale despre Everest Base Camp, poduri suspendate, rău de altitudine, etc., am tras concluzia că vreau să merg și că sunt în stare să o fac fără probleme. Era ocazia perfectă să încep să mă antrenez din nou, să mai scap de „șuncile de pandemie” și să merg pe munte pe săturate, fără teamă de urși (cum ar fi fost în munții noștri). Nu știam atunci că aveam să mă satur de munte pentru tot anul.

În primele zile, cu vegetație abundentă și oxigen din belșug, când încă ne îmbujoram de la mersul prea rapid

24life.ro: Cum ți-ai făcut documentarea? Cum te-ai pregătit de călătorie? E nevoie de antrenament fizic? Ce urma să parcurgeți?

VM: Documentarea despre călătorie am făcut-o în mare parte pe YouTube, unde sunt foarte multe filme făcute de oameni care au fost pe acest traseu. A durat câteva luni, timp în care am văzut, probabil, zeci de materiale filmate. Hotărârea era deja luată, dar trebuia să aflu ce echipament să îmi cumpăr și cum să mă antrenez, ca să îmi fie cât mai ușor pe drum.

Traseul Lukla-Everest Base Camp se desfășoară după un program bine stabilit. Se zboară de la Kathmandu la Lukla cu un avion mic sau cu elicopterul. Zborul durează aproximativ 30 de minute. După aterizare, se pleacă imediat pe traseu, primul popas pentru noapte urmând a se face la Phakding sau la Monjo.  A doua zi se merge până la Namche Bazar, aflat la 3400m altitudine. La Namche Bazar se stă obligatoriu două nopți, din motive de aclimatizare. În ziua dintre cele două nopți nu e timp de lenevit; se face un traseu de câteva ore dus-întors, fie la Everest View Point Hotel, fie pe un alt deal din apropiere. Noi am fost la Everest View Point Hotel, unde am avut baftă să vedem Everestul printre nori, însă pentru o vreme foarte scurtă.

Everestul văzut de la Everest View Hotel, înainte să dispară de tot în nori

Dacă ar fi fost senin, am fi văzut o mulțime de alți munți faimoși pentru înălțimea lor.

Zborul cu elicopterul e foarte plăcut, după cum se vede pe fețele noastre

După Namche Bazar urmează o noapte la Tingboche, unde este o mânăstire budistă foarte mare. A doua zi se merge până la Dingboche, sat în care se doarme două nopți, tot din motive de aclimatizare. Regula este să nu urci mai mult de 400m pe zi, iar în zilele de aclimatizare să urci câteva sute de metri, pe care să le cobori apoi, pentru a dormi la o altitudine mai mică.

În continuare, traseul trece pe la Lobuche, unde se petrece ultima noapte dinainte de atingerea obiectivului, Everest Base Camp (EBC). Ziua în care se ajunge la EBC este foarte lungă; de la Lobuche se fac aproximativ 3 ore până la Gorak Shep, unde se lasă bagajul mare pentru noapte, după care se fac 2,5 – 3 ore până la EBC și 1,5 – 2 ore retur. Rezultă aproximativ zece ore de mers, ceea ce nu e ușor deloc, ținând cont că lipsa oxigenului îngreunează orice mișcare.

Călătorie în Nepal, iunie 2022

Traseul Everest Base Camp presupune traversarea a 6-7 poduri suspendate, care par înspăimântătoare, dar sunt, de fapt, destul de stabile

Nepal, iunie 2022

Lângă Gorakshep se află și celebrul Kala Patthar, un deal de numai 5600 m înălțime. Ca să apuci cer senin și poze extraordinare cu munții, vrei să te prindă răsăritul chiar în vârful dealului, adică să pornești pe traseu pe la ora 3 dimineața. Eu n-am vrut. Dormitul mi s-a părut mai sănătos, dar pozele prietenilor care s-au urcat pe Kala Patthar au fost fabuloase.

Cu obiectivele bifate, există câteva variante pentru traseul de întoarcere la Kathmandu. Cea mai rapidă variantă este elicopterul, luat direct de la Gorak Shep. Costă 500 de dolari și durează sub o oră. O altă variantă este întoarcerea pe același traseu, care durează 5-6 zile. Mai este o variantă care diferă puțin, în sensul că de la Lobuche se trece prin Pheriche în loc de Tengboche. Ultima variantă, cea mai lungă și cea mai spectaculoasă, este traversarea Cho La Pass, urcarea la Gokyo cu ascensiune pe Gokyo Ri, apoi coborârea către Namche Bazar prin Machermo și Dole. Pentru această variantă, se doarme la Dzonghla, Thagnak (Dragnak), Gokyo si Dole, apoi la Namche Bazar, de unde se coboara direct la Lukla, unde se doarme o noapte. În total sunt 6 nopți, ceea ce duce întreaga excursie la un minim de 15 zile. Spun minim pentru că la Lukla se zboară doar pe vreme bună. Dacă nu sunt condiții bune, zborurile se anulează, așa că ai nevoie de niște zile de rezervă.

Nepal, iunie 2022

Morenele sunt alcătuite din grămezi de bolovani și praf, o combinație epuizantă – ajungi în zona de gheață deja obosit

Temperaturile scăzute îngreunează drumul Nepal, iunie 2022

Traversarea Cho La Pass, cu colțari, căciuli, mănuși și voie bună. În planul îndepărtat este Santa, ghidul nostru

Pe creste, în Himalaia, spre Everst Base Camp, Nepal, iunie 2022

Ama Dablam (6,812m) – cel mai frumos munte din Sagarmatha Park (după părerea mea, desigur)

24life.ro: Când ați plecat, cu ce companie, cum a fost drumul până la Kathmandu?

VM: Am zburat cu Turkish Airlines, cu escală la Istanbul. Zborul București-Istanbul durează sub o oră, iar cel de la Istanbul la Kathmandu, vreo 6-7 ore. În ziua plecării, am avut surpriza să aflăm că zborul Istanbul-Kathmandu fusese anulat, așa că, în loc să alergăm prin aeroport ca să prindem legătura, a trebuit să stăm o zi întreagă în Istanbul. N-a fost rău deloc, Turkish Airlines s-a ocupat de cazare și transferuri, ba chiar ne-a dat și câte ceva de mâncare.

24life.ro: Cum e în Kathmandu? Care a fost prima impresie, ce te-a surprins cel mai tare? Cum sunt oamenii, orașul, atmosfera, cazarea, mâncarea?

VM: Kathmandu e un balamuc prăfuit, aglomerat și foarte colorat, situat la 1400m altitudine, pe un podiș din centrul Nepalului. Zona centrală a orașului numără puțin sub 900 000 de locuitori, îngrămădiți pe o arie de 49,45 km pătrați. Zona metropolitană este mult mai mare, are 899 km pătrați și aproape 3 milioane de locuitori. Mâncarea e bună, deși nu foarte variată. Nepalezii, spre deosebire de europeni, nu trăiesc ca să manânce, ci mănâncă pentru a căpăta energie. Totul e simplu, proaspăt, bine gătit, hrănitor, fără fițe sau pretenții.

Există hoteluri pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Din cauză că Turkish Airlines ne-a dăruit o zi în Istanbul, am pierdut prima noapte din rezervarea de la hotelul frumos din Kathmandu, pe care îl alesesem de pe Booking.com, Kantipur Temple House. Am dormit o noapte într-un hotel din apropiere, într-o cameră urâtă, cu o baie incredibil de mirositoare. A doua zi ne-am mutat în Kantipur Temple House, hotelul frumos și curat care ne-a plăcut atât de mult, încât l-am rezervat și pentru întoarcere. Este in Thamel, cartierul comercial al orașului.

Kathmandu e un balamuc prăfuit, aglomerat și foarte colorat, situat la 1400m altitudine, pe un podiș din centrul Nepalului.

Kathmandu, un balamuc prăfuit, aglomerat și foarte colorat, situat la 1400m altitudine, pe un podiș din centrul Nepalului.

am pierdut prima noapte din rezervarea de la hotelul frumos din Kathmandu, Nepal Kathmandu

Planul era să zburăm de la Kathmandu la Lukla cu avionul. Din păcate, tocmai fuseseră niște zboruri anulate cu o zi înainte, așa că aeroportul era plin ochi cu oameni care sperau să prindă loc într-unul dintre avioane. Probabilitatea să reușim să zburăm părea destul de slabă, așa că am decis să plătim diferența și să luăm un elicopter. Chiar și așa, tot am mai așteptat niște ore în aeroport, dar în final am reușit să începem traseul conform planului. Lukla este la o altitudine de 2700 m, încă prea jos ca să se simtă efectele lipsei de oxigen.

Traseul este bine stabilit, pentru că trece prin singura vale dintre munți. Dezavantajul e că se transformă într-un fel de bulevard pietonal, aglomerat și plin de praf. Durata de mers diferă de la o zi la alta. Uneori au fost 9-10 ore de mers, alteori doar 4-5. Cu cât altitudinea este mai mare, cu atât este mai greu, pentru că orice pas devine foarte obositor. În plus, grupurile foarte mari devin repede enervante, pentru că poteca este destul de îngustă și nu prea poți depăși.

Traseul se transformă într-un fel de bulevard pietonal, aglomerat și plin de praf. Nepal, iunie 2022

Pe porțiunea dintre Gorak Shep și Everest Base Camp

Everest Base Camp în mai 2022

Everest Base Camp, văzut de pe traseu, când încă mai aveam vreo oră de mers – un sat de corturi de unde încep alpiniștii acensiunea pe Everest

24life.ro: Ați avut ghid sau cărăuși?

VM: Știam de când am plecat că vrem să angajăm cel puțin un cărăuș. Până la urmă am angajat doi, dintre care unul era și ghid. S-a dovedit a fi o decizie bună. Sistemul de turism montan din Nepal se bazează pe așa-numitele tea houses, care sunt niște cabane cu foarte multe camere, o sală de mese și o bucătărie. Nu există chelneri, toate comenzile le iau ghizii și le transmit celor de la bucătărie. Tot ghizii aduc mâncarea la masă și debarasează. Ghizii fac și rezervările la cazare. Dacă mergi pe cont propriu, riști să nu găsești loc. Imaginează-ți cum ar fi să mergi 10 ore pe munte, după care să umbli din cabană în cabană, să întrebi de cazare.

Pe traseu sunt șanse minime să te rătăcești, pentru că sezonul e scurt și sunt milioane de turiști, așa că e aglomerat. Totuși, sunt foarte puține indicatoare, iar dacă te nimerești la o răscruce când nu mai trece nimeni pe acolo, o poți lua aiurea foarte ușor. La ce distanțe sunt, așa o greșeală te poate costa mult, mai ales dacă ești la limită cu timpul.

Ghizii sunt binevoitori și prietenoși, ca toți oamenii pe care i-am întâlnit in Nepal. Vorbesc engleză suficient cât să stai cu ei la povești, deși accentul lor poate fi mai greu de descifrat, cel puțin la început. Au umor. Am stat cu unii dintre ei la povești, la gura sobei, și a fost foarte amuzant. De exemplu, am aflat povestea unei femei dintr-un sat, care s-a îndrăgostit de un turist neamț, apoi a căutat o ocazie să meargă în Kathmandu, de unde a fugit la el, în Germania, părăsindu-și soțul și pe cei patru copii. Concluzia povestitorului? Maybe the German better husband!

În pauza de masă, undeva între Namche Bazaar și Tengboche

Namche Bazaar, o așezare ce numără aproximativ 1500 de suflete, cel mai mare oraș din regiunea Khumbu

24life.ro: A fost greu, a fost ușor? La ce te așteptai și ce ai găsit acolo?

VM: A fost și greu și ușor. Traseul în sine a fost ușor, în afară de câteva porțiuni foarte abrupte sau extrem de bolovănoase. Podurile suspendate de care mă temusem înainte de excursie s-au dovedit a fi ușor de traversat. Cel mai greu a fost de suportat lipsa de confort, faptul că în camere era un frig sinistru, că trebuia să dormi cu căciulă, că apa de spălat era așa de rece că n-o puteai suporta decât pe față și pe dinți, că uneori nu era niciun fel de apă de spălat. Și milităria de dimineață a fost grea. Până să ajungi să îți bei cafeaua, trebuia să pregătești bagajul pentru cărăuș. Asta însemna că trebuia să împachetezi sacul de dormit, hainele de noapte, trusa de cosmetice și papucii, înainte de orice altceva. Cărăușii sunt primii care pleacă, dis-de-dimineață, iar ce nu apuci să pui în geanta lor vei căra tu.

Ce m-a surprins plăcut a fost curățenia din cabane și toalete. Chiar și toaletele publice erau foarte curate. Mi s-a părut incredibil, în condițiile în care apa caldă nu exista iar cea rece era pe sponci. Erau multe veceuri turcești.

24life.ro: Câte zile ați mers cu totul pe munte? Ce ți s-a părut cel mai dificil? A fost efortul e mai mare decât te așteptai? A fost vreo clipă când ți-ai regretat decizia?

Am mers în total 14 zile. Am atins obiectivul, EBC, în ziua a opta de traseu, exact așa cum plănuisem. Am făcut apoi coborârea în 6 zile, dar a trebuit să dormim în Lukla două nopți, pentru că nu am reușit să devansăm zborul de întoarcere, noi având deja biletele pentru data de 18 mai. N-am regretat nimic, ne-am bucurat din plin de fiecare moment, chiar și când ne era mai rău. De fapt, cele mai grele au fost nopțile. Zilele au fost toate frumoase, cu peisaje superbe, exact așa cum ne-am dorit.

24life.ro: Ce ați mâncat, ce ați băut, unde v-ați cazat? Cum era mâncarea la cabană?

VM: Mâncarea este bună, dar nu foarte variată. Nu tu salate, nu tu fructe, nu tu dulciuri, nu tu carne… dar până când? Am mâncat de foarte multe ori Dal Bat, o mâncare tradițională nepaleză, un mix de orez, supă de linte, curry și o mică lipie (cu variații de la un loc la altul). Am mai mâncat momos, niște colțunași umpluți cu legume și fierți. Buni, dar dura așa de mult să îi pregătească, încât m-am lipsit. Mai erau multe feluri cu paste, supe de tăiței (de la plic), ceva variante de cartofi, ouă și brânză de iac.

Din cauza monotoniei, după vreo săptămână am început să visăm la mâncărurile preferate. Într-una dintre seri, cum ne imaginam noi ce bună ar fi fost o salată de varză, am văzut pe cineva cărând spre bucătărie un coș cu verze. Așa s-a născut o idee genială: i-am rugat pe oamenii de la cabană să ne vândă o varză, să ne-o taie și să ne dea sare, ulei, oțet și un lighean. Până la urmă am luat două verze. A ieșit o super salată, din care au gustat și ghidul nostru, și fata de la bucătărie. S-au bătut turcii la gura noastră.

Nepal, mancarea Nepal, mancarea

24life.ro: Cum ați dormit? Ați făcut febră musculară? Era un program prea dur? Ți-ai fi dorit să fii mai în formă?

VM: Am dormit destul de prost, din cauza frigului și a lipsei de oxigen. Când respiri aer foarte rece, ai nasul înfundat aproape în permanență, chiar dacă nu ești bolnav. Febră musculară nu am făcut. Cred că am fost suficient de în formă. Seara ne culcam imediat după cină, adică pe la 19:30 – 20:00. Ce citisem eu, că ai nevoie de cărți de joc sau de ceva de citit, s-a dovedit a fi o poveste frumoasă – de fapt, nu mai ai energie decât pentru puțină hlizeală înainte de culcare. În plus, pereții sunt extrem de subțiri, se aude tot, nu poți nici măcar să vorbești, darămite să râzi. Ne-au și certat băieții, că ne hlizeam prea tare seara și dimineața. Programul era dur, dar tot am mai găsit energie să facem haz de necaz.

Nepal, iunie 2022

Capre de munte în curtea unui localnic

O pasăre drăguță pe lacul Gokyo (4750m)

Lacul Gokyo Cho – lac cu apă dulce, unul dintre cele șase lacuri Gokyo, alimentat în parte din ghețarul Ngozumba

Lacul Gokyo Cho și satul Gokyo

24life.ro: Cum sunt localnicii? Dar turiștii? Reușeau cu toții să ajungă unde și-au propus?

Localnicii sunt extraordinar de calzi și primitori. Nu am văzut pe nimeni să dea ochii peste cap, să ridice vocea sau să facă figuri, nici cu turiștii, nici între ei. Fiecare își făcea treaba cu seninătate, fără aere de superioritate. Nimeni nu cerșea. Am avut impresia că interacționez cu niște copii, tocmai pentru că nu păreau să aibă gânduri ascunse. Cred că m-aș simți bine să trăiesc printre ei.

Și turiștii erau relaxați, destinși și bucuroși să se afle acolo. Pentru unii, excursia s-a terminat brusc, din cauza răului de altitudine. Singurul remediu este să cobori, altfel riști să mori. Am văzut grupuri care se micșorau pe măsură ce altitudinea creștea. În fiecare zi mai dispăreau câte unul – doi, trimiși înapoi la o altitudine mai joasă.

24life.ro: Ce te-a impresionat cel mai tare în întâlnirea cu muntele? Cum a fost momentul când ați ajuns la Base Camp? Regulile ascensiunii în zonă

VM: Cel mai mult mi-au plăcut pădurile prin care am trecut. Pădurea de rododendroni este extraordinar de frumoasă, în special datorită ceții, care îi dădea un farmec aparte. Și munții sunt spectaculoși.

Ca să ajungem la Base Camp, am traversat o zonă de bolovani uriași, pe care trebuia să calci cu atâta grijă, că oboseai numai din cauza efortului de calculare a fiecărui pas. E clar că n-am abilități de capră neagră, mi-e greu să mă concentrez și să-mi păstrez echilibrul pe pietroaie mai mult sau mai puțin mișcătoare.

Accesul în Base Camp este posibil numai cu un permis special. Turiștii obișnuiți se opresc la piatra care marchează sfârșitul traseului. Cum toți vor să se pozeze cu respectiva stâncă, se stă la coadă. E aproape imposibil să ai stânca numai pentru tine, chiar și pentru câteva momente.

(Nepal) Pădurea de rododendroni este extraordinar de frumoasă, în special datorită ceții, care îi dădea un farmec aparte. Și munții sunt spectaculoși.

Rododendroni (ușor trecuți) în ceață

24life.ro: Cum a fost drumul de întoarcere? Cum ați răcit cu toții? De la frig, de la efort?

VM: Drumul de întoarcere a fost mai greu în primele două zile, când am traversat Cho La Pass, o trecătoare aflată la 5400m, și doi ghețari, Cho La și Ngozumpa. Pe Ngozumpa se auzea uneori cum troznește gheața și cum se prăbușesc bolovanii, ceea ce mă motiva să iau viteză. Glumesc, traseul prin Cho La Pass a fost mai ușor decât mă așteptam. Pe porțiunile mai dificile există lanțuri, iar porțiunea cu gheață e aproape plată, se traversează ușor, mai ales dacă ai colțari (care se găsesc in Namche Bazaar si costă aproximativ 15 dolari).

După Gokyo, traseul de coborâre a fost ușor și frumos, prin văi și păduri, fără bolovani, o adevărată plăcere. Excursia pe munte a durat 15 zile, dacă socotim și ziua suplimentară petrecută în Lukla pentru că nu am putut devansa data zborului către Kathmandu.

Unul dintre noi era deja răcit dinainte de plecare. Bănuim că am luat virusul de la el. Pe mine m-a prins în ultima zi petrecută în Kathmandu. Pe munte am fost bine, n-am avut nici rău de altitudine, nici vreo altă problemă.

 2 săptămâni în Nepal: „Călătoria merită efortul.

Cel mai caraghios moment de pe Cho La Pass, când ghidul insista să mă ridic, iar eu susțineam că e imposibil (există și o filmare, fiți pe fază!)

 2 săptămâni în Nepal: „Călătoria merită efortul.

Traseul de întoarcere, de la Gokyo la Dole, de-a lungul unui râu alimentat din topirea ghețarilor

24life.ro: Cum au fost vremea, peisajele, fauna, flora? A fost dificil să fotografiezi sau să filmezi pe drum?

VM: Vremea a fost în general bună, deși norii ne-au împiedicat să vedem munții în întregime. Ne-a plouat doar în ultima zi. Animale n-am prea văzut, în afară de două capre sălbatice și de niște vulturi. La altitudini de peste 4000 m vegetația dispare aproape complet, nu mai există decât praf și bolovani.

De fotografiat a fost ușor, deși asta a însemnat să merg cu aparatul foto atârnat la gât și bălăngănindu-se. Am și filmat puțin, dar încă nu am reușit să editez filmele.  Planul meu fusese să filmez aproape tot traseul, dar n-a fost să fie. Ba n-a vrut camera să pornească, ba am pozat în loc să filmez, ba a murit bateria în toiul acțiunii. Uneori am uitat să încarc bateria, alteori am pus camera în rucsac în locuri greu accesibile. Poate e semn că trebuie să mă întorc.

Accesul în EBC (Nepal) este posibil numai cu un permis special.

24life.ro: Când și cum v-ați întors în Kathmandu? Cu ce gânduri? Călătoria ți-a împlinit așteptările? Merită efortul?

VM: Ne-am întors in Kathmandu cu avionul, conform planului. Primul gând era să facem duș, după care să ne cumpărăm haine curate. Existau dușuri și pe munte, contra cost, însă era atât de frig încât nu am avut curaj să-l facem decât de trei ori (în zilele de aclimatizare, când traseul era mai scurt și puteam prinde ceva soare după duș).

N-am plecat cu așteptări, voiam doar să mă plimb pe munte și să fac poze frumoase. Am primit mai mult. Călătoria merită efortul. E o ocazie bună să ieși din cotidian, să uiți de tot și de toate, să te concentrezi numai pe momentul prezent. E o ocazie să cunoști o altă cultură, niște oameni senini, simpli și oarecum naivi, oameni care nu au nevoie de mai mult decât au deja (iar după standardele noastre, nu au aproape nimic). E o bună oportunitate să devii mai răbdător, să înțelegi că nimic nu ți se cuvine, nici chiar dacă ai plătit. Ai rău de altitudine? Ești coborât urgent, fie cu elicopterul, fie cu calul, indiferent de cât de mult ți-ai dori să continui. Sunt nori afară? Internetul pe care abia l-ai plătit nu funcționează. E furtună sau ceață? Avioanele nu decolează. Nu poți să faci reclamație nicăieri, cum nu poți nici să te superi pe ploaie și pe nori.

Nepal, Everest Base Camp

Nu puteam să nu ne pozăm cu obiectivul excursiei, așa e?

Everest Base Camp aglomeratie mare

Dar câtă lume dorea același lucru!

24life.ro: Ai schimba ceva dacă ar fi s-o iei de la capăt?

VM: O greșeală a fost că n-am luat la noi medicamente pentru desfundat nasul. Dacă ar fi să mai merg, aș lua mai puține lucruri în bagaj. N-aș mai căra trepiedul, puloverele groase și grele, deodorantul, cremele de față și de mâini, eșarfa de oraș și cana de cafea.

24life.ro: Te gândești să te întorci vreodată? Ce sfaturi ai pentru cei care vor să se ia la trântă cu Nepalul?

E foarte posibil să mă întorc, dar nu cred că se va întâmpla prea curând. M-aș duce să stau vreo două săptămâni în apropierea pădurii de rododendroni, ca să fac poze la diferite momente ale zilei. M-aș duce, poate, mai jos de Lukla, unde fauna și flora sunt mai bogate.

Pentru cine vrea să se ia la trântă cu Nepalul, aș zice mai degrabă să îl ia cu binișorul. N-ai cum să te iei la trântă cu natura și să învingi. Ia totul așa cum vine, nu te panica, nu te enerva, încearcă să iei cea mai bună decizie aici și acum. Ia-ți niște zile de rezervă, atât la dus, cât și la întors. Fii gata mereu să îți schimbi planurile în funcție de împrejurări. Flexibilitatea e cheia unei aventuri reușite, în Nepal sau oriunde.

20 de zile în Nepal, programul excursiei

DUS

Ziua 0: Plimbare prin Istanbul, mulțumită Turkish Airlines, care ne-a anulat zborul al doilea, dar ne-a dus să dormim la hotel.

Ziua 1: Sosire la Kathmandu (1,350m) pe Tribhuvan International Airport.

Ziua 2: Plimbare prin Kathmandu, pregătirea excursiei, cumpărături.

Ziua 3: Zbor Kathmandu (1,400m) – Lukla (2,850m). Mers până la Phakding (2650m), traseu de aproximativ 3 ore de urcuș combinat cu coborâre.

Ziua 4: Phakding (2,650m) – Namche Bazaar (3,440m), traseu de 4-5 ore, cu traversarea pădurii de rododendroni și cu urcuș continuu în ultima oră

Ziua 5: Aclimatizare la Namche Bazaar cu un traseu dus-întors la Everest View Hotel (3,880m)

Ziua 6: Namche Bazaar (3,440m) – Tengboche (3,867m), traseu de 9.2km, de parcurs în 4-5 ore

Ziua 7: Tengboche (3,867m) – Dingboche (4,360m), traseu de 4-5 ore

Ziua 8: Aclimatizare la Dingboche (4,360m) cu urcare la 5000m pe Nagarjun Hill și coborâre pe același traseu. Zi perfectă pentru poze. Când e senin se văd munții cei înalți, Ama Dablam (6856m), Thanserku (6608m), Kangtega (6685m) și Lobuche (tot peste 6000m).

Ziua 9: Dingboche (4,360m) – Lobuche (4,930m), 10 km de mers, traseu de 5-6 ore

Ziua 10: Lobuche (4,930m) – Gorak Shep (5,164m) – Everest Base Camp (5,364m) – Gorak Shep – pe segmente, 3-4 ore + 3-4 ore + 2-3 ore = 8-10 ore de mers (dacă mergi încet, consideră 10 ore)

ÎNTORS

Ziua 11: Gorak Shep – Lobuche – Dzongla (4,830m) – 7 ore de mers. Înainte de asta, urcare pe Kala Patthar (5600m) înainte de răsăritul soarelui, aproximativ 4 ore dus-întors

Ziua 12: Dzongla (4,830m) – Cho La Pass (5420m) – Dragnak (4,700m) – 8-9 ore de mers, cea mai grea zi din tot traseul, cu urcuș abrupt de la Dzongla la Cho La Pass, apoi traversarea unei porțiuni cu gheață, urmată de coborâre abruptă pe un traseu cu bolovani instabili

Ziua 13: Dragnak (4,700m) – Gokyo (4.750m) – traversarea ghețarului Ngozumpa, apoi urcuș abrupt, în total vreo 6 ore de mers

Ziua 14: Dis-de-dimineață, urcare pe Gokyo Ri, pentru o panoramă impresionantă a munților. Urmează coborârea, Gokyo (4.750m)  – Dole (4100m) – traseu lejer și spectaculos, prin pădure, cu durata de aproximativ 7 ore

Ziua 15: Dole – Namche Bazaar – urcări și coborâri succesive, aproximativ 6-7 ore

Ziua 16: Namche Bazaar – Lukla – pentru că nu mai sunt probleme cu altitudinea , se parcurge întregul traseu de 13km făcut în două zile la urcare – 7-8 ore de mers

Ziua 17: Normal ar fi fost zborul Lukla – Kathmandu, dar noi am petrecut o zi în plus în Lukla, pentru că nu am putut schimba biletele de avion.

Ziua 18: Zbor matinal Lukla – Kathmandu, apoi cumpărături și relaxare

Ziua 19: Vizitare Kathmandu

Ziua 20: Zbor Kathmandu – Istanbul – București

FOTO: ©Violeta Matei

Citește și:

În Pakistan, pe Drumul Mătăsii: „Fii călător, nu turist”!

24life.ro
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.