Un studiu[1] privind generația Alpha indică o schimbare majoră în ceea ce priveşte așteptările legate de viitorul loc de muncă: peste trei sferturi dintre copiii intervievaţi (88%) vor să devină propriul șef sau să dezvolte o mică afacere proprie în paralel cu ocupația principală, şi doar 6% își doresc să lucreze pentru un angajator. Din generatia Alpha fac parte toți copiii născuți între 2010 si 2024, iar părinții lor sunt adulții din generația Millenials.
- Mai mult de 3 din 4 copii din generația Alpha (78%) au câștigat bani pe cont propriu în ultimul an, iar aproape două treimi dintre aceștia (61%) au folosit tehnologia pentru a obține aceste venituri.
- Aproximativ 1 din 3 respondenți aparținând generației Alpha (29%) crede că AI şi machine learning vor fi parte integrantă a viitoarelor lor locuri de muncă, iar aproape la fel de mulţi se așteaptă să folosească realitatea virtuală sau augmentată (27%).
O economie cu mai mult antreprenoriat
Peste numai patru ani primii membri ai generației Alpha (născuți între 2010 – 2025) vor intra oficial în câmpul muncii. Generația Z a avut deja un impact major asupra modului în care companiile își desfășoară activitatea, iar următoarea generație este pregătită să producă schimbări și mai profunde. Trei sferturi (88%) dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani aspiră fie să-și înființeze propria companie, fie să dezvolte o mică afacere sau o activitate secundară în paralel cu ocupația de bază, comparativ cu doar 6% care preferă să lucreze pentru altcineva în viitor. Dacă aceste așteptări se vor materializa conform datelor reflectate în studiu, generația Alpha are potențialul de a transforma complet modul în care afacerile și comunitățile vor funcționa în următorii cinci, zece ani.
„Tinerele generații vor determina o schimbare radicală în modul în care companiile și autoritățile gândesc și cum vor opera în viitor. Observăm deja o înclinație semnificativă a generației Alpha către noile tehnologii și utilizarea inteligenței artificiale generative, ceea ce ne determină să credem că această schimbare va avea loc mult mai repede decât ne imaginăm. În termeni de business, acest lucru se traduce prin faptul că firmele care nu oferă aceste oportunități la locul de muncă nu vor corespunde așteptărilor noilor candidați, prin urmare vor trebui să găsească o cale de a le integra dacă doresc să valorifice potențialul tinerei generații.”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager România la Visa.
O generație care se bucură de avantajele digitalizării și inteligenței artificiale
Generația Alpha este conectată la fel de mult în lumea online ca și în cea reală[2], iar cercetarea Visa demonstrează impactul pe care acest lucru îl are asupra cunoștințelor lor financiare și a atitudinii lor față de obținerea veniturilor. Inteligența artificială, experiențele digitale și sustenabilitatea apar ca fiind cele mai importante elemente pentru această generație.
- Peste trei sferturi dintre copiii care au participat la studiu (78%) au câștigat bani pe cont propriu în ultimul an, iar cei mai mulți dintre aceștia (46%) au obținut veniturile ca urmare a unor activități prin care și-au ajutat părinții sau alți membri ai familiei.
- Dintre copiii români care au câștigat bani prin forțe proprii în ultimele 12 luni, aproape două treimi (61%) au folosit tehnologia pentru acest lucru. Rețelele sociale (50%) sunt cea mai comună tehnologie utilizată pentru a face bani, urmate de platformele de streaming online (24%), design software (14%), programare și AI (11% fiecare).
- Aproape o treime (29%) dintre copii preferă să plătească pentru cumpărături fie cu un card fizic, fie cu portofelul mobil. Mai mult, copiii români au una dintre cele mai accentuate preferințe pentru utilizarea portofelelor mobile din regiune (10%), alături de Cehia (11%) și Slovacia (11%).
- Întrebați cu privire la așteptările legate de viitorul loc de muncă, aproximativ unul din trei (29%) respondenți aparținând generației Alpha crede că inteligența artificială va fi parte integrantă a activității lor profesionale, la fel și realitatea virtuală sau augmentată (27%). Peste o treime (37%) dintre respondenții din România cred că vor folosi rețelele sociale la viitorul job, iar un procent similar (34%) cred că vor folosi tehnologii de comunicare, precum email sau video-conferințe.
- Aproape trei din patru copiii învață despre cum pot câștiga bani din familie (73%), apoi de la creatorii de conținut (37%), de la profesori (25%) și prieteni (23%).
- Când vine vorba de sursele de inspirație ale copiilor, imaginația se situează pe primul loc (50%), depășind rețelele sociale și creatorii de conținut (45%), jocurile online (43%) sau discuțiile cu prietenii (42%). De altfel, România este țara cu cel mai mare procent de copii care își găsesc inspirația citind (35%) și cel mai mic procent de respondenți care se inspiră de pe platforme sociale și conturile creatorilor de conținut.
Inovație prin roboți și AI pentru un viitor mai bun
Viitoarea generație are o viziune clară asupra modului în care tehnologii precum inteligența artificială vor modela viitorul. În ceea ce privește inovațiile care le-ar putea ușura viața de adult, printre răspunsurile date de generația Alpha s-au numărat roboți și mașini care îndeplinesc sarcini zilnice precum curățenie sau gătit, dispozitive medicale avansate de diagnostic și tratare a bolilor, jucării inteligente, tehnologii avansate de învățare sau dispozitive și tehnologii care să permită teleportarea și călătoria în timp.
Studiul Visa
Studiul comandat de Visa a fost realizat de Opinium Research pe un eșantion de 500 de copii din România cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Cercetarea a fost realizată în perioada 15 – 22 august 2023, iar datele au fost colectate pe baza unui chestionar online.
Cine este Visa
Visa (NYSE:V) este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacții de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea prin intermediul celei mai inovatoare, accesibile, fiabile și securizate rețele de plată, ajutând consumatorii, companiile și economiile să prospere. Credem că economiile care includ pe toată lumea contribuie la dezvoltarea tuturor și considerăm că accesul este fundamental pentru viitorul circulației banilor. Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa visa.ro şi @VisaNewsEurope.
[1] Studiu Visa realizat de Opinium Research pe un eșantion de 500 de copii din România cu vârste între 8 și 14 ani. Cercetarea a fost realizată în perioada 15 – 22 august 2023, iar datele au fost colectate pe baza unui chestionar online.
[2]https://www.theiet.org/membership/member-news/member-news-2023/member-news-april-to-june-2023/gen-a-spending-more-time-online-than-offline-new-iet-research-reveals/
- 6 tehnici eficiente pentru a reduce stresul și a fi bine cu tine - December 5, 2024
- Piatra semiprețioasă norocoasă a lunii decembrie - December 3, 2024
- Misterele Bibliei și ale Noului Testament, în 3 documentare tv - November 28, 2024
Comments