„Când îmi scade moralul, îmi schimb culoarea unghiilor și mă înveselesc imediat”, îmi spunea recent o prietenă. Și ce culori mai amuzante pentru unghii poți avea decât una din noile Polished in Pastels, de la Jessica? De fapt, culoarea e doar unul din secretele succesului Jessica. Te invităm să le afli pe celelalte 4
Numită de NY Times „Prima Doamnă a unghiilor”, Jessica Vartoughian este o româncă de origine armeană care a cucerit America și lumea cu un suflu nou și concepte revoluționare în industria frumuseții unghiilor. Este fondatoarea și CEO Jessica Cosmetics International, prezentă în saloane exclusive și centre SPA din peste 60 de țări, printre care și România. În ultimii 30 de ani, priceperea ei în domeniul sănătății și frumuseții unghiilor a revoluționat industria și serviciile de manichiură și pedichiură în lume.
A plecat în 1962 din România în SUA, unde a fondat Jessica Nail Clinic – primul salon din lume dedicat exclusiv îngrijirii unghiilor. Conceptul a fost îmbrățișat imediat de celebritățile americane și internaționale, printre care și Nancy Reagan, Demi Moore, Drew Barrymore, Madonna, Julia Roberts, Jessica Alba, Sarah Jessica Parker, trendsetteri și fashioniste.
Secretele succesului Jessica
O revăd pe Jessica la lansarea noii colecții, Polished in Pastels – 6 nuanțe pastelate absolut irezistibile: roz pal, lila perlat, vernil mentă, mov levănțică, violet și bleu. Atmosfera e veselă, ca înainte de vacanță, cu baloane și prăjituri în culorile noii colecții. Fetele se răsfață cu un tratament pentru mâini și un lac de unghii, Jessica în persoană trece pe la fiecare împărțind sfaturi și secrete în arta unghiilor perfecte. Profit de ocazie și o întreb care este secretul succesului ei:
1. Culoarea. Jessica zâmbește: „Femeilor le plac culorile pastel” – nuanțe feminine, blânde, amuzante, seducătoare. Colecția Polished in Pastels subliniază versatilitatea culorilor pastelate, ce pot fi combinate și asortate în orice ocazie.
Polished in Pastels
2. Formula. „Nu doar culorile sunt importante, dar și textura. Secretul succesului nostru stă în formule”, spune Jessica. „Lacul trebuie să aibă o anumită consistență, să se amestece perfect.”
Toate lacurile de unghii Jessica sunt eco-friendly. Nu conțin formaldehide, rășini, toluen, dibutilftalat, camfor, xilen sau etil tosilamidă. Portofoliul Jessica include peste 250 de lacuri de unghii, tratamente complexe, soluții de îngrijire pentru toate tipurile de probleme și unghii (sistemul Phenom și ZenSpa Pedichiure, produse pentru îngrijirea corpului, accesorii și echipamente profesionale pentru saloane. Cea mai recentă creație Jessica este GELeration – primul sistem „soak-off gel”, care permite o tranziție ușoară de la unghiile naturale la lacul semi-permanent, oferind o protecție mai mare unghiilor, pe măsură ce cresc. Cu o paletă de peste 150 de nuanțe, GELeration permite o manichiură perfectă, ce durează 3-4 săptămâni.
Vara asta se poartă culorile pastel, iar forma unghiei trebuie să urmărească conturul natural al degetelor.
3. Tehnica. Jessica se ocupă personal de trainingul specialistelor care îi folosesc produsele. Le arată cu atenție și răbdare cum trebuie tratată unghia înainte de aplicarea lacului sau gelului, cum se folosesc diversele soluții, la ce e bună aparatura profesională. Fiecare detaliu contează. Jessica e CEO, un nume cunoscut internațional în cosmetica unghiei, dar asta nu o împiedică să comunice direct cu fiecare manichiuristă. „Vin aici periodic, să le arăt cum se face, pentru că nu știu. Îngrijirea unghiei este o artă. Femeile mulțumite de serviciul nostru îl recomandă mai departe, altor femei, prietenelor și rudelor. Avem în America saloane la care vin mama, fiica și bunica, există o tradiție Jessica.
4. Sănătatea. „Mâinile și unghiile frumoase trebuie să fie în primul rând sănătoase”, spune Jessica. Și acesta este cel de-al patrulea secret al succesului Jessica și încă un motiv pentru care ne place marca ei. La baza unei unghii frumoase, stă sănătatea ei. Tratamentul unghiei este cel puțin la fel de important ca și culoarea.
Sfatul Jessica: Frumusețea unghiilor naturale, crescute corect, nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Întotdeauna porniți de la unghia de bază, pe care o consolidați pentru a obține o fundație sănătoasă. Frumusețea unghiilor se va estompa în câteva zile dacă nu are la bază o unghie sănătoasă. Sistemul Jessica Cultivation asta face: asigură o dezvoltare sănătoasă a unghiei naturale și îi accentuează frumusețea.”
Sistemul Jessica pornește de la premisa că, așa cum există diverse tipuri de piele și de păr, și unghiile sunt de mai multe tipuri: uscate, casante, deteriorate și normale, fiecare având propriile sale nevoi. Portofoliul de produse al brandului raspunde tuturor acestor nevoi, de la tratament și vindecare, până la înfrumusețare și răsfăț: Custom Basics, Essentials, Correctives.
5. Echipa. „Sunt foarte mulțumită și încântată de echipa cu care lucrez acum în România”, spune Jessica – (Professional Brands Marketing & Distribution – nr). În ultima vreme vin mai des aici, s-au schimbat multe lucruri în ultimii ani – e mai curat, oamenii sunt mai deschiși, mai veseli”…
Mai multe pe: www.facebook.com/JessicaRomaniaOficial.ProfessionalBrands
- Ochii îți trădează vârsta. Ce zici de varianta cu 10 ani mai puțin? - October 4, 2024
- Ramses: Marele faraon al Egiptului, serial în premieră la Viasat History - October 4, 2024
- Un păr mai des și mai plin în 30 de zile, promite Nioxin - October 4, 2024
Comments