„Sunt Ioan, absolvent de fizică, fotograf profesionist, și toată viața mea am fost grăsuț. Ba chiar se poate spune, fără frica de a mă jigni, gras de-a binelea.” Așa își începe Ioan Mărgineanu povestea propriei lupte cu kilogramele. El a ieșit învingător. Tu îți asumi provocarea?…
Sunt Ioan, absolvent de fizică, fotograf profesionist, și am fost toată viața mea grăsuț. Ba chiar, se poate spune, fără frica de a mă jigni, gras de-a binelea. Cam așa ar suna prezentarea mea la o întalnire a grăsuților anonimi. Asta dacă ar exista una.
Timp de 38 de ani am fost convins ca sunt incapabil să alerg și că nu am genele necesare pentru treaba asta.
Până de curând, nu am avut vreun moment în viața mea în care să fiu normoponderal. Nici măcar când eram mic. Am fost copilul care mânca tot, fără să îl roage sau să îl certe părinții. Făceam ceva sport, dar eram supraponderal. Ați mai văzut puștani ca mine. Sunt ușor de recunoscut: stau în poartă la fotbal și în general nu aleargă mai mult de câțiva pași.
Până aici, nimic periculos. Dar când începe să se instaleze metabolismul de adult, copilul ușor supraponderal devinde un adult obez. Mai rău, atunci când ești grăsuț toata viața, nu ți se pare nimic anormal, ești perfect adaptat la situație. Nu există: am început să mă mișc mai greu sau înainte alergam pe distanța asta, iar acum iau tramvaiul. Nu îți dai seama că ar trebui să fie altfel și nu cauți să iei măsuri. Eu, timp de 38 de ani, am fost ferm convins ca sunt complet incapabil să alerg și că nu am genele necesare pentru treaba asta.
Fix așa a fost trecerea mea de la adolescență la maturitate. Am pornit de la un pic peste 80 de kilograme la o înălțime de 1,81 și am ajuns la 120 de kilograme și aceeași înălțime, la 26 de ani. Noroc că între timp reușisem să-mi găsesc nevasta. La 120 de kilograme, nu știu daca aș fi avut curajul să o abordez.
La cei 26 de ani de care vorbeam mai sus, am avut noroc de o problemă minoră de sănătate (muncă multă, mult stress), în urma căreia medicul m-a îndemnat să renunț la fumat și să mai dau jos din kilograme. Iar ceea ce urmează ați mai auzit de sute de ori, de la atâția alți grăsuti: am ținut dietă, am slăbit, m-am îngrașat la loc și am luat-o de la capăt. De mai multe ori, pentru că sunt perseverent. Așa că în următorii 10 ani am avut între 110 și 125 de kilograme. Am ținut o mulțime de diete, dar nu am reușit niciodată să ajung la o greutate care să mă aducă în randul oamenilor fără riscuri de sanatate, cu atât mai puțin să mă mențină acolo.
Noroc că între timp reușisem să-mi găsesc nevasta. La 120 de kilograme, nu știu dacă aș fi avut curajul să o abordez.
Schimbarea
Acum doi ani însă, am început să iau treaba ceva mai în serios. Am reușit să slăbesc semnificativ, am mâncat cât de sănatos puteam, am stat într-un regim de alimentație hipocaloric, am ajuns la 95 de kilograme. Și, într-un final, am început să merg la sală. Toate bune și frumoase, dar mă aștepta o surpriză de proporții în viață și lupta cu kilogramele. Ceva la care nu mă așteptam deloc.
Cum am început să mă îngraș „slăbind sănătos”
Cum am mers la sală, am început să iau în greutate. Eu, prostul de mine, eram fericit: credeam că pun mușchi. Și puneam, într-adevăr, și ceva ceva masă musculară – cam o treime din cât puneam grăsime. M-am trezit rapid, din nou, la 110 kilograme. De data asta, și cu un strop de mușchi pe sub masa de grăsime.
Dar surprizele nu s-au oprit aici. Deși credeam că am o sănătate de fier – deh mâncam sănatos și făceam mișcare! – analizele au început să-mi iasă prost. Cum se poate așa ceva? Eu mă vedeam sportiv. Așa că, pentru prima oară în viața mea, m-am așezat onest împreuna cu mine la o masă si am făcut o analiză sinceră, fără nimic ascuns. Am realizat că mergeam la sală de două ori pe săptămână, în schimb mâncam consistent de șapte ori pe săptămână, ca și cum aș fi făcut mișcare continuu. Degeaba mâncam sănătos, dacă depașeam aproape zilnic numărul de calorii de care corpul meu avea nevoie. Și în sfârșit am început să înțeleg unde se ascund problemele și care sunt soluțiile slăbitului sănătos. Cel puțin pentru mine.
În absolut fiecare zi din viața mea știu precis numărul de calorii mâncate și consumate.
Măsuri de urgență
Prima abordare a fost simplă: fara minciuni, fără sugar coating. Am început să notez zilnic ce mănânc, fără să trișez niciodată. La fel, am început să monitorizez și câtă mișcare fac. În absolut fiecare zi din viața mea știu precis numărul de calorii mâncate și cel de calorii consumate.
A doua cheie: vigilența. Nu exista zi liberă. Nu poți să trișezi azi la o zi de naștere, mâine la un botez, peste două zile într-o mini vacanță și tot așa. În momentul în care începi să calci strâmb, nu te mai oprești. Întâi începi să notezi mai puțin din ce mănânci, apoi uiti să o faci cu totul, în curand decizi singur că ai voie să mănanci mai multe calorii și, într-un final, te trezești că trebuie să iei totul de la capăt.
Și așa ajung la cel mai important lucru pe care l-am învățat. Când ai mult de dat jos, voința te ajută doar la început. Ca să reziști pe termen lung, ai o singură șansă: să renunți cu totul la obiceiurile proaste și să le transformi pe cele bune în automatisme. De exemplu, dacă îți stabilești că alergi în fiecare seară, trebuie sa îți faci o religie din asta. E singura soluție pentru o schimbare pentru tot restul vieții.
Atenție la „folclorul slăbitului sănătos”
Ce faci însă când, ca mine, nu vrei doar să dai jos, ci să și îmbunătățești niște markeri de sănătate? Te pui cu burta pe carte și începi să înțelegi cum ne afectează tot ce mâncăm.
Dacă îți stabilești că alergi în fiecare seară, îți faci o religie din asta.
După o vreme, ajungi să te sperii când vezi cantitatea de informație greșită care circulă în „folclor” și cum ne induc în eroare etichetele. Cum produse dietetice care nu au grăsimi sunt pline de zahăr. Sau cum suntem îndemnați să bem sucuri de fructe, pentru că „sunt sănătoase”.
Un singur lucru pot să recomand aici: apelați la un specialist. Un nutriționist nu costă mult si vă salvează de toata perioada de tortură în care experimentați ce ar putea să meargă și ce nu. Plus că astfel economisiți o mulțime de bani aruncați pe „diete minune” și „super foods”, sau pastile de slăbit care mâine nu mai sunt la modă.
Am 88 de kilograme și am reușit să alerg. Da, minunea s-a întâmplat. Mai știți că eram convins că alergatul e o chestie pentru care eu nu sunt construit? Pentru mine, alergatul era cam la fel ca zborul sau ca respiratul sub apă. Am fost foarte mirat când am reușit să alerg 10 kilometri, pentru prima dată. Ce energie am avut după asta și câtă bucurie m-a încercat, a fost ceva incredibil. Cam ca atunci când am trecut prima dată de la trei cifre pe cântar, la două.
Acum, cu soția mea, Roxana, care a trecut și ea printr-o poveste asemănătoare, am pornit o pagina de instagram @fat2fit_team, unde documentăm drumul pe care îl parcurgem împreună și cu care sperăm să îi inspirăm pe toți cei care își doresc să parcurgă drumul nostru. Șansele de reușită cresc când suntem mai mulți și ne încurajăm reciproc.
Unde vreau să mă opresc? Din alergat sper să mă opresc doar când o să am șireturile desfacute!
Foto: Ioan Mărgineanu
- Retinolul, cel mai bun hidratant antiaging pentru corp - February 5, 2025
- Apa carbogazoasă Borsec scade glicemia și colesterolul! - February 4, 2025
- Ultimate Smooth, cea mai nouă tehnologie de netezire a părului - February 3, 2025
Comments
1 Responses to “Ca să slăbești pe termen lung, ai o singură șansă”
Wow ce schimbare spectaculoasa. Felicitari!