Mâine începe stagiunea muzicală estivală (ediţia a XV-a) organizată de Primăria Sectorului 3. În weekend, timp de 3 luni (18 iulie-13 septembrie), putem asculta muzica preferată în aer liber, în foișorul de lemn de pe aleea principală a parcului Al.I. Cuza.
Fiecare ediție a Stagiunii muzicale estivale în aer liber a adus plus valoare evenimentului în sine prin adăugarea de elemente noi: concerte variate, artiști – nume sonore în domeniu sau artiști aflați la debut, programele artistice oferite locuitorilor Sectorului 3 acoperind astfel toate genurile muzicale.
Aflată în acest an la a XV-a ediție, Stagiunea muzicală estivală reunește artiști valoroși ai scenei muzicale românești, recunoscuți și îndrăgiți de spectatori din diferite generații, care vor propune publicului momente artistice care să inspire, mai mult ca niciodată, gândire, reflecţie şi emoţie, care să comunice armonie și relaxare.
Concertele vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică din perioada menționată, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
Accesul publicului la eveniment este gratuit și se va realiza în baza tichetelor unice de acces, distribuite de organizatori înaintea fiecărui concert, după efectuarea triajului observațional.
Programul concertelor
18.07 Alina Manole Cvartet
19.07 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro – acustic
25.07 Adrian Despot & Cezar Popescu – Vița de Vie Acu2tic
26.07 VUNK – Numai la doi – acustic
01.08 Alex Ștefănescu
02.08 byron – acustic
08.08 Berti Barbera & Nicu Patoi
09.08 Diana Matei & Taraful Marian Cleante
15.08 George Miron & Grupul vocal Acapella, invitat special Andrei Tudor
16.08 Alexandra Ușurelu & Cvartetul Passione
22.08 Cobzality
23.08 Ducu Bertzi & friends
29.08 Maria Răducanu & Sorin Terinte
30.08 Analia Selis & Mariano Castro
05.09 Diana Tudor & Alexandru Burcă
06.09 Luiza Zan & Mariano Castro Cvartet
12.09 The Monojacks
13.09 Alifantis & Zan
Reguli de acces
Accesul publicului la spectacole este condiționat de respectarea următoarelor reguli de acces:
- Accesul la spectacol se face începând cu ora 19.30, după efectuarea triajului observațional, numai pe calea de acces indicată. Este interzis accesul în spațiul de eveniment al persoanelor care refuză să se supună triajului observațional;
- După efectuarea triajului observațional, fiecare spectator va primi un tichet unic de acces, valabil doar pentru data la care este distribuit; deținătorul tichetului de acces are dreptul de a folosi tichetul pentru o singură intrare în spațiul de eveniment;
- Accesul și părăsirea zonei de spectacol se realizează numai pe căile indicate de organizator, urmărind marcajele speciale;
- Dezinfectarea mâinilor la intrarea în spațiul de eveniment și folosirea măștii pe parcursul evenimentului sunt obligatorii;
- Păstrarea distanței fizice, semnalizate prin marcajele existente în spațiul evenimentului, este obligatorie;
- Se folosesc doar coșurile de gunoi special amplasate în zona de spectacol pentru aruncarea măștilor și/sau a mănușilor folosite;
- Fumatul și consumul de băuturi alcoolice sau produse alimentare sunt strict interzise. Este permis doar consumul de băuturi non alcoolice, în recipiente individuale, cu capac, fără pai.
- Accesul cu biciclete, role, trotinete nu este permis în spațiul destinat spectatorilor; persoanele care dețin astfel de mijloace de deplasare vor avea la dispoziție un spațiu special amenajat pentru depozitarea acestora pe parcursul evenimentului;
- Accesul minorilor este permis în spațiul de eveniment numai cu condiția ca aceștia să fie însoțiți de adulți (părinți, bunici, reprezentanți legali) .Copiii trebuie să ocupe un loc marcat, care se părasește numai în cazul în care se iese din zona de eveniment și numai urmărind marcajele speciale care indică ieșirea;
- filmarea și fotografierea cu aparate profesionale este permisă numai cu acordul expres al organizatorului.
Pentru asigurarea condițiilor de siguranță ale publicului spectator, artiștilor și personalului implicat în organizarea evenimentului, Primăria Sectorului 3 va asigura dezinfecția foișorului și a tribunelor înainte de fiecare spectacol; de asemenea, vor fi amplasate dispensere cu substanțe de igienizare, coșuri de gunoi pentru măști și garduri de delimitare acces.
Măsurile de siguranță pot suferi modificări, în sensul relaxării sau înăspririi acestora, în funcție de evoluția cadrului legal existent cu privire la prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS – CoV-2.
Informații actualizate despre programul evenimentului se postează pe site-ul primăriei și pe pagina de facebook.
- Ochii îți trădează vârsta. Ce zici de varianta cu 10 ani mai puțin? - October 4, 2024
- Ramses: Marele faraon al Egiptului, serial în premieră la Viasat History - October 4, 2024
- Un păr mai des și mai plin în 30 de zile, promite Nioxin - October 4, 2024
Comments