Femeile au vrut să fie frumoase dintotdeauna, chiar dacă uneori au folosit tehnici bizare pentru asta, care le-au pus în pericol viața. Unele s-au dovedit a fi ineficiente, altele toxice, dar multe dintre ele și-au păstrat și demonstrat calitățile până astăzi.
Primele dovezi ale folosirii cosmeticelor datează de-acum 6000 de ani. Egiptenii erau mari specialiști în uleiuri și parfumuri, din care s-au găsit esențe în morminte, la mii de ani după ce au fost fabricate. foto: Hepta
Egiptenii antici foloseau ca fard de ochi mai multe formule cu minereu de fier, cupru, pietre semiprețioase, în amestec cu apă, ulei și grăsime animală. Uneori și cu plumb alb și mercur, ambele extrem de toxice. Creionul negru și tușul pentru conturul ochilor erau un amestec de pilitură de plumb, cupru, migdale arse și praf de cărbune. Pentru buze, obraji și unghii foloseau argilă cu apă. Femeile păstrau aceste amestecuri în vase de lut, pe care le luau cu ele la petreceri și le țineau sub scaun, la îndemână. Egiptenii credeau că machiajul poate alunga spiritele rele și îmbunătăți văzul, motiv pentru care, cu cât vedeau mai prost, cu atât se machiau mai tare.
Grecii antici foloseau uleiul de măsline, extractele din plante și mierea, ca principal hidratant pentru piele. Femeile își albeau pielea cu cretă și își vopseau buzele cu henna.
La modă, fața albă ca creta
În China antică, pielea bronzată era asociată cu munca la câmp și inacceptabilă la Curtea imperială, unde femeile încercau să-și albească tenul, cu orice preț, folosind pentru asta tot felul de ierburi, fierturi, pudre de albire temporară sau permanentă. În dinastia Tang, curtezanele își aplicau pe față pudre din plumb, geluri și loțiuni pentru albirea pielii făcute din ciupergi songyi, un ingredient folosit și astăzi în multe produse pentru tenul pătat.
În Roma antică, produsele cosmetice erau realizate de sclave numite „cosmetae”, de unde și denumirea dată produselor din domeniu, care s-a păstrat până astăzi. Și în Imperiul roman paloarea pielii era la mare preț, doar că se nu foloseau ciuperci pentru asta, ci… baligă de crocodil. Baliga cu pricina era, firește, greu de obținut și evident foarte scumpă. În schimb, toată lumea avea acces la cretă. Ceara de albine era un ingredient important în cremele și poțiunile de înfrumusețare și protecție împotriva soarelui.
Cosmetice cu tămâie, mirt și pietre semiprețioase
În țările Orientului Mijlociu, pe lângă plante și uleiuri, era folosit și alaunul (sulfat de potasiu și aluminiu, care astăzi se folosește ca deodorant), ca astringent pentru tratarea crustelor și ca exfoliant pentru piele. Tămâia și mirtul au fost preluate și de Imperiul roman. Lamele de ras și depilatoarele își au originea în Imperiul roman.
Și frumoasele din Evul mediu stăteau departe de soare. Din păcate, cele mai multe stăteau departe și de baie. Pe la anul 1000, formulele cosmetice au început să fie din ce în ce mai complexe și vândute exclusiv în farmacii (apoteci).
Odată cu primele cruciade, europenii au avut acces la mirodeniile, mineralele și uleiurile asiatice. Pe lângă alaun, mirt și tămâie, au introdus în formule anasonul și coaja de nucă.
Unele tratamente „miraculoase” conțineau pulbere de ametist și alte pietre prețioase.
Din acestă perioadă s-au păstrat mai multe rețete de măști cosmetice, inclusiv comprese cu mirodenii și ierburi sau vin, oțet și lapte, despre care se credea că au efecte magice împotriva pistruilor, petelor, acneeii etc. Tot atunci s-a descoperit și „roșul” de obraji extras din plante, extrem de scump și, evident, dezirabil.
Pudra cu plumb se aduna în straturi
Picturile Renașterii ne prezintă o femeie cu pielea palidă, obraji strălucitori și buze roșii. Pentru a atinge acest ideal de frumusețe, femeile foloseau praf de cretă, plumb, uneori chiar de arsenic și mercur (argintiu) pentru obraji, vermillion (obținut din cinabru, o sulfură roșie de mercur) pentru buze – cele mai multe extrem de toxice!
Mercurul albea excelent, dar lăsa cicatrici permanente.
În epoca elisabetană (1500-1600) femeile își pudrau fața cu plumb, talc și albuș de ou. Primele rujuri au fost făcute din vermillion uscat la soare și argilă. Spălatul feței nu era prea popular, iar straturile de „make-up” se adunau unul peste altul, producând adevărate dezastre asupra pielii, care se îngroșa și se închidea la culoare. Ca să spele „tencuiala” groasă de pe față, femeile apelau la apă de ploaie, lapte de măgăriță și chiar urină. Pe la 1600, moda părului blond a devenit cea a părului aproape alb, pudrat cu talc, în peruci elaborate.
Rețetă de scrub de la 1644: Pastă de migdale pentru curățarea pielii (”Delights for Ladies”, Sir Hugh Plat, la 1644):
Nucile, un excelent ingredient in măștile pentru față. foto: Hepta
Măcinați o mână de migdale într-un mojar de porțelan, turnați peste ele puțin oțet, pentru a dizolva uleiul din ele. Apoi adăugați 1 lingură de pudră din lemn de styrax (un copac care crește în Turcia și Grecia), 1 lingură de miere albă (de cânepă), 2 gălbenușuri fierte tari. Amestecați bine și folosiți ca mască – are excelente proprietăți de exfoliere și hrănire a tenului. (Păstrați la frigider câteva zile)
Săpunul parfumat și periuța de dinți
Pe la 1700 au apărut primele săpunuri parfumate, o adevărată binecuvântare pentru femeile care încercau să-și spele pudra de pe față, fără prea mult succes.
Pe la 1800 au apărut și primele periuțe de dinți. Pudrele așezate în straturi, rujul gros și sprâncenele din blană au început să piardă teren. Machiajul elaborat și buzele roșii au devenit marca claselor de jos, a actorilor și prostituatelor și așa a rămas timp de un secol. Femeile „respectabile” nu foloseau rujurile și fardul de obraz, care erau tabu și se vindeau pe sub mână.
Revoluția industrială (1800-1850) a adus smog-ul în atmosfera dickensiană și a umplut rafturile cu cosmetice accesibile tuturor, nu doar celor cu bani. Paloarea feței era în continuare considerată marca nobilimii, dar pudrele cu plumb au fost înlocuite de un strat subțire de oxid de zinc, care albea mai subtil și mai natural. Fardul de pleoape era fabricat din praf de cărbune.
Epoca victoriană (1850 – 1900) a impus o eră nouă, a reținerii și a modestiei. Această modestie s-a simțit și în machiaj, care a încetat să mai fie la modă. Fața era alb transparentă și buzele mici și roz. Eroinele autorilor romantici erau delicate, palide și cu un look bolnăvicios. Își umbreau ochii cu cearcăne desenate cu cărbune și își ciupeau obrajii, ca să arate ca înroșiți de febră.
Foto: © Hepta
- Pe 11 februarie, reduceri de 40% la Sabon! - February 9, 2025
- Retinolul, cel mai bun hidratant antiaging pentru corp - February 5, 2025
- Apa carbogazoasă Borsec scade glicemia și colesterolul! - February 4, 2025
Comments