Boală sau vaccin? Este întrebarea zilelor noastre. Ne vaccinăm copiii sau îi lăsăm să se îmbolnăvească? Istoria ne-a demonstrat că, la început, vaccinarea a fost salvarea. Şi că dintotdeauna au fost și voci împotriva ei…
Virus de variolă
Variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorând și desfigurând un număr imens de oameni de-a lungul secolelor; numai în secolul al XX-lea au murit de variolă între 300 și 500 de milioane de oameni. În 1967 s-au îmbolnăvit de variolă circa 15 milioane de oameni și 2 milioane au căzut victime acestei boli. În 1980, variola a fost total eradicată. Cum? Prin izolarea bolnavilor şi vaccinarea contacţilor lor.
Se pare că variola a fost adusă din Asia, de negustorii care parcurgeau Drumul mătăsii. În Europa a ajuns pe la anul 581, prima epidemie fiind semnalată în Franța. În aceeași perioadă a pătruns în Japonia, prin intermediul călugărilor budiști din peninsula coreeană. Pojarul și variola au făcut ravagii în insulele nipone între 750 și 1000 d. Ch. În 1629, primele registre de decese apărute la Londra indicau o mie de decese de variolă la o populație de 300-400 mii de locuitori. Cifra avea să crească simțitor în ultimii ani ai secolului și să devină principala cauză de mortalitate la copii și adolescenți.
Gravură cu bolnavi contagios (probabil ciumă bubonică) Evul Mediu
Imunizare prin boală şi vaccinarea prin “variolizare”
Toată lumea și-a dat seama de fenomenul imunității dobândite, cunoscut de secole, prin care o boală infecțioasă nu poate lovi un om decât o dată în viață. Logica medicală sugerează că putem controla îmbolnăvirea, alegând mai degrabă să ne îmbolnăvim în mod deliberat de o formă ușoară, căpătând imunitate la una care ne-ar putea omorî. Dar cum putem face o formă ușoară?
Primele încercări de imunizare s-au realizat plasând oameni sănătoși în preajma celor bolnavi, cu forme ușoare. Apoi prin „variolizare” – implantarea de țesut sau secreții de la o persoană infectată la una sănătoasă. Se crede că chinezii au preluat metoda de la hinduși și au practicat această formă de imunizare până în secolul X. Ei prelevau materie din pustulele uscate ale bolnavilor și o măcinau, obținând o pudră pe care o puneau în nările persoanelor care nu avuseseră boala.
După 1710 câțiva medici europeni au început să practice „variolizarea”, punând lichid din pustulele infectate într-o tăietură de câțiva centimetri în brațul persoanei pe care doreau s-o protejeze. Acestea făceau forme foarte ușoare de boală, obținând în schimb imunitate.
În 1717, lady Mary Wortley Montague, soția ambasadorului britanic la Constantinopole, și-a supus copiii acestei metode. Ea s-a întors la Londra cu puțin înaintea izbucnirii unei epidemii puternice de variolă. În 1721 a apelat la variolizare, spre a-și imuniza fiica mai mică, de doar 5 ani, în prezența câtorva somități medicale britanice. Fetița a făcut o formă foarte ușoară de boală și a scăpat cu viață epidemiei, în timp ce mulți alți copii au murit.
Însuși regele George I (al Angliei) a decis să-și inoculeze nepoții, după ce a verificat, în mod repetat, „siguranța metodei”, pe deținuți condamnați la moarte și apoi pe copiii unui orfelinat. Aprobarea dată de monarhul britanic „variolizării” a făcut ca metoda să devină una „la modă” în toată Europa și medici renumiți să se specializeze în aplicarea ei.
Riscurile metodei
Evident că au fost și voci împotrivă, atunci când metoda dădea rateuri. Atacurile de boală care urmau inoculării erau câteodată violente și provocau moartea pacienților, într-un procent de circa 3 decese la 100 de imunizați. Mai mult, o serie de intelectuali europeni au remarcat, pe bună dreptate, că variolizarea, chiar dacă dădea imunitate împotriva bolii, putea în egală măsură să răspândească boala! Din aceste motive, variolizarea și-a pierdut din popularitate, făcând loc unor metode „îmbunătățite”. Astfel, au fost încercate, pe rând, imunizări cu praf din pustule deja uscate, pe tăieturi mai mici decât înainte – metoda obținea o infecție locală în locul uneia generalizate, dar și imunizarea era mai puțin sigură și mai puțin durabilă decât cea „clasică”. O altă îmbunătățire a metodei a fost realizată prin inoculări succesive (respectiv atenuarea virusului). Astfel, medicul recolta limfă doar de la pacienții cu forme ușoare ale bolii și o inoculau apoi unor persoane neinfectate, repetând procesul de câteva ori, prin transmiterea succesivă a virusului de la o persoană la alta. La imunizarea familiei regale austriece, în 1768, s-au folosit 200 de „cobai umani” și 10 procese succesive de variolizare, pentru atenuarea virusului! Persoanele inoculate erau izolate în „case de carantină”, unde rămâneau sub supraveghere medicală, până când trecea pericolul de infectare.
Cererea de vaccinuri la Londra era atât de mare încât lumea nu-și mai punea prea multe întrebări legate de riscurile vaccinării.
Și mai sigură împotriva riscului formei letale de variolă s-a dovedit imunizarea cu forma de variolă bovină, asupra căreia medicul englez Edward Jenner a publicat în 1798 un studiu extins. „Cercetarea” sa a fost întâmpinată cu ostilitate de mulți, inclusiv de clericii care tunau împotriva blasfemiei de a „transmite o boală de la animal la om”. Iar unii savanți avertizau asupra pericolului ca procedeul lui Jenner să transmită maladii grave, unele necunoscute, de la bovine – la oameni.
Cuvântul „vaccin” vine de la Variola Vaccinae (variola vacii) termen introdus de Jenner în studiul său. Inițial, termenul de vaccin era folosit numai legat de variolă, dar în 1881 Louis Pasteur a propus ca, în onoarea lui Jenner, cuvântul să fie extins la a desemna orice fel de inoculare cu scop de imunizare împotriva unei boli.
La finalul anului 1801, cererea de vaccinuri la Londra era atât de mare încât lumea nu-și mai punea prea multe întrebări legate de riscurile vaccinării. Până în 1881, vaccinările s-au făcut prin metoda „de la braț la braț”. Dar contaminările succesive de la infectați la sănătoși, deși atenuau puterea virusului variolic, provocau, pe de alta, creșterea riscului de îmbolnăvire cu alte boli, precum erizipel, tetanos, tuberculoză sau sifilis. În Anglia, guvernul a dat o lege specială prin care toți vițeii au fost infectați deliberat cu variolă bovină, ca sursă pentru vaccinare, iar în 1895 se va reuși conservarea limfei infectate cu ajutorul glicerinei. Glicerina părea să fie și un bun antibacterian, ceea ce a adus metoda mai aproape de vaccinările moderne.
Opoziția față de vaccinare a persistat de-a lungul secolului al XIX-lea și începutul sec XX. Ea venea în special din partea claselor needucate, care, din nefericire, erau și cele mai afectate de boală. Ele militau în schimb pentru variolizare, metoda directă de contaminare cu virusul de variolă umană, mai periculoasă. Parlamentul britanic a votat în regim de urgență o lege prin care variolizarea era declarată infracțiune. Vaccinarea a rămas singura metodă de protecție și a devenit obligatorie pentru copii, pe cheltuiala contribuabililor, în 1853, numărul vaccinaților rămânând considerabil mai mic în zonele rurale. Ulterior, vaccinarea a devenit obligatorie în câteva state europene.
În 1980, oficialii OMS au putut declara că, exceptând virusurile existente în laboratoarele de cercetare, în lumea întreagă variola a fost eradicată. Și că, sub o supraveghere strictă, acest flagel, care a omorât milioane de oameni de-a lungul secolelor, nu va mai amenința niciodată rasa umană.
Fetița bolnavă de variolă, Bangladesh Photo Credit: wikipedia. Content Providers(s): CDC/James Hicks – This media comes from the Centers for Disease Control and Prevention’s Public Health Image Library (PHIL), with identification number #3265.
Ultimele cazuri de variolă
În 1975, Rahima Banu, o fetiță de 3 ani din Bangladesh, a fost ultima persoană din lume care s-a îmbolnăvit de variolă, fiind infectată cu Variola Major. A fost izolată în casă cu pază 24 de ore din 24, până când nu a mai fost contagioasă. S-a demarat imediat o campanie de vaccinare a tuturor familiilor aflate pe o rază de 1,5 km, în zona publică și la școală. Au fost oferite recompense pentru raportarea altor eventuale cazuri.
Ali Maow Maalin a fost ultima persoană infectată cu virusul variolei minore. Ali era bucătar într-un spital din Merca, Somalia. Pe 12 octombrie 1977 a însoțit doi pacienți cu variolă într-un autoturism la spital. Zece zile mai târziu avea febră. La început a fost diagnosticat cu malarie, apoi cu varicelă și în cele din urmă cu variolă, pe 30 octombrie. A fost trecut în izolare, unde s-a recuperat complet. Maalin a murit de malarie, în iulie 2013, în timp ce lucra în campania de eradicare a poliomielitei.
Janet Parker a fost ultima persoană care a murit de variolă. În 1978 era fotograf medical la Universitatea din Birmingham și lucra cu un etaj deasupra Departamentului de Microbiologie, unde se făceau cercetări pe variolă. S-a îmbolnăvit pe 11 august dar a fost diagnosticată cu variolă abia după 13 zile. A murit pe 11 septembrie 1978. Mama ei, care a îngrijit-o, s-a îmbolnăvit de variolă, deși fusese vaccinată pe 24 august. Investigația ulterioară sugerează că Janet a fost infectată pe cale aeriană, prin sistemul de aer condiționat al clădirii sau prin contact direct, în timp ce se afla pe holul Departamentului de microbiologie.
Tratament și prevenire
Nu există tratament pentru variolă. Vaccinul poate preveni variola, dar riscul efectelor secundare ale vaccinului fac ca acesta să nu justifice o campanie de vaccinare a persoanelor care au un risc scăzut de expunere la virusul variolei.
Există în prezent doar două locuri în lume unde este depozitat oficial virusul de variolă, sub supravegherea comisiei OMS: la Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din Atlanta, Georgia; și la Centrul de stat pentru Cercetare Virusologie și Biotehnologie (Institutul VECTOR) din Koltsovo, Rusia.
Despre „bolile copilăriei” și vaccinurile disponibile în România anului 2017, citiți aici: Bolile copilăriei
Surse:
- „Bolile și istoria”, de Frederick F. Cartwright și Michael Biddiss
- wikipedia.org
- mayoclinic.org
- britannica.com
Citeşte şi Covid-19 şi pandemiile secolului: simptome, virulenţă, durată, risc
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments